ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015), examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

În ce privește art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) și (2), art. 346 alin. (1) și (4), art. 347 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceste dispoziții pot fi avute în vedere în cadrul procesului de față și sub acest aspect există un interes actual, însă a reamintit că, nu este suficientă îndeplinirea condiției interesului pentru ca o excepție de neconstituționalitate să fie declarată admisibilă în fața unei instanțe judecătorești.

Curtea de Apel a apreciat că autoarea excepției este nemulțumită de fapt de modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze principiul separației funcțiilor judiciare și modalitatea în care legiuitorul a înțeles să reglementeze diferite momente de desfășurare a procesului penal, ori în aceste condiții a observat că, de fapt se solicită apelarea la Curtea Constituțională (un organism politico-jurisdicțional care nu face parte din sistemul puterii judecătorești), organism ce nu are competența de a fi un legiuitor pozitiv, acesta fiind cunoscut în doctrină ca un legiuitor negativ.

Curtea de Apel a arătat că indiferent de nemulțumirea inculpatei R.M. față de articolele arătate, nu Curtea Constituțională este cea care are competența funcțională și materială să rezolve aceste nemulțumiri, Curtea de Apel indicând cu titlu exemplificativ Parlamentul, Guvernul, ca fiind instituții competente să modifice cadrul procesual în orice sens, eventual și în sensul dorit de petentă.

De asemenea, Curtea de Apel a observat că se invocă dispozițiile art. 21 din Constituție ca temei de drept, acesta neavând legătură cu art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) și (2), art. 346 alin. (1) și (4), art. 347 alin. (3) C. proc. pen., astfel că sub acest aspect observațiile reprezentantei Ministerului Public apar ca fiind întemeiate.

În ceea ce privește invocarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și o jurisprudența constată a Curții Europene a Drepturilor Omului care ar contrazice reglementarea internă, Curtea de Apel a subliniat că, în cazul în care acesta este adevărul, și art. 6 parag. 1 C.E.D.O. și dispozițiile deciziilor C.E.D.O. ar contrazice reglementarea internă, nimic nu împiedică autoarea excepției să invoce direct în fața acestei instanțe articolele din Convenție, ori atunci instanța de bună seamă va avea obligația de a face o aplicare imediată și directă a acestor acte normative.

În esență, s-a susținut că instanța de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind în mod greșit că vizează momente procesuale depășite și nu mai este îndeplinită condiția existenței unui interes actual al autoarei excepției.

Referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit art. 29 alin. (5) din același act normativ, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată excepția respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de apelanta inculpată R.M., la termenul din 10 septembrie 2015, în cursul rejudecării apelului împotriva sentinței penale nr. 2873 din data de 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 22674/3/2014, rejudecare la care s-a procedat după ce, prin decizia penală nr. 1006 din 17 august 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 3302/2/2015, a fost admisă contestația în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 22674/3/2014 și desființată această decizie.

Din economia textului prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, deci și ulterior desființării unei hotărârii pronunțate în calea de atac a apelului, ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac a contestației în anulare, cu consecința rejudecării apelului.

Așadar, în speță, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la unul din cazurile în care poate fi formulată contestație în anulare, respectiv când a existat un caz de incompatibilitate [art. 426 lit. d) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f), procedura de judecare a contestației în anulare - art. 432 alin. (1), preschimbarea termenului de judecată - art. 353 alin. (10), separarea funcțiilor judiciare (art. 3), obiectul procedurii în camera preliminară (art. 342), procedura în camera preliminară - art. 345 alin. (1) și (2), soluțiile ce pot fi pronunțate în procedura de cameră preliminară - art. 346 alin. (1) și (4) și contestația împotriva încheierii pronunțată de judecătorul de cameră preliminară - art. 347 alin. (3), texte legale care sunt în vigoare și care nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Întrucât îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, instanța (Curtea de Apel) în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate era obligată să verifice și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

De aceea, Înalta Curte reține că, în mod real, în speță se putea discuta de încălcarea dreptului la un proces echitabil, însă discutarea dreptului invocat sau interesului legitim afectat de o normă legală trebuia realizată în cadrul procesual adecvat.

Or, în prezenta cauză, se invocă neconstituționalitatea unor texte aplicabile fie în procedura de cameră preliminară, fie în procedura discutării admisibilității în principiu a contestației în anulare ori în procedura judecării contestației în anulare, deci la un moment ulterior finalizării acestor proceduri, respectiv după soluționarea cauzei în primă instanță și în apel, apoi pronunțarea unei încheieri de admitere în principiu a contestației în anulare și, ulterior, admiterea contestației în anulare și desființarea deciziei de achitare pronunțată în apel.

Mai exact, excepția de neconstituționalitate este invocată în faza rejudecării căii de atac a apelului, deși în fazele anterioare, este neîndoios că partea a avut posibilitatea de a-și valorifica interesele procesuale prin formularea de cereri și excepții.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, nu mai este îndeplinită condiția existenței unei legături cu soluționarea cauzei, sub aspectul incidenței dispozițiilor de procedură penală anterior menționate.

Ca atare, se constată că a fost depășit momentul oportun la care se putea susține, cu efecte juridice, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate și prin urmare, nu se mai poate aprecia că ar exista un interes actual pe care autoarea excepției să îl poată valorifica prin sesizarea Curții Constituționale, admisibilitatea cererii de sesizare fiind legată inclusiv de o astfel de apreciere.

Mai mult, Înalta Curte apreciază că interesul în invocarea unei excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții legale nu poate fi manifestat în funcție de soluția (favorabilă sau nefavorabilă unei parii) pronunțată efectiv într-o cauză, așa încât nu poate primi susținerea apărătorul ales potrivit căreia excepția nu a fost invocată în faza procedurală anterioară, întrucât nu se putea anticipa o soluție de admitere a contestației în anulare, cu consecința desființării deciziei de achitare pronunțată în apel și rejudecarea apelului.

Deși apărarea susține că nu este depășit momentul procesual la care excepția putea fi invocată, deoarece vizează numai partea din textul legal ce se referă la rejudecarea apelului, motiv pentru care nici nu ar fi putut fi invocată excepția de neconstituționalitate la momentul judecării contestației în anulare, întrucât nu ar fi avut legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte apreciază că este „forțată" alăturarea unor texte legale incidente în faze procedurale distincte, care produc consecințe juridice diferite din perspectiva interesului urmărit de apelantă și reprezintă în fapt o conștientizare a faptului că nu există o legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Astfel, se constată că se invocă neconstituționalitatea textului legal care reglementează unul din cazurile în care se poate face contestație în anulare, respectiv când a existat un caz de incompatibilitate (art. 426 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 64 lit. f), iar potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., între cerințele referitoare al admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este și aceea ca motivul pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., precum și neconstituționalitatea textului care prevede procedura de judecare a contestației, respectiv art. 432 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia dacă instanța „găsește contestația întemeiată, desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere".

În speță, după admiterea contestației în anulare și desființarea hotărârii pronunțate în apel, la momentul rejudecării apelului, este tardiv invocată neconstituționalitatea unor dispoziții care au fost deja valorificate în cadrul procesual în care au avut aplicabilitate, respectiv în faza admisibilității în principiu și în procedura de judecare a contestației în anulare.

Practic, la rejudecarea apelului s-a ajuns după ce au fost epuizate două etape procesuale (faza admisibilității în principiu) în care au fost incidente și utilizate tocmai dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată în prezenta fază procesuală, în care nu sunt aplicabile.

În ceea ce privește încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, într-o altă cauză, pe care apărarea a invocat-o ca jurisprudență în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționaiitate a unora din dispozițiile C. proc. pen. referitoare la procedura de cameră preliminară, Înalta Curte constată că respectiva încheiere nu demonstrează că judecătorul învestit cu soluționarea fondului a reevaluat aceleași aspecte ce fac obiectul judecății în camera preliminară, ci faptul că după finalizarea procedurii de cameră preliminară, a fost invocată o excepție de neconstituționaiitate și sesizată Curtea Constituțională, constatându-se îndeplinite, în acea cauză, condițiile de admisibilitate prevăzute de lege.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apei București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015).

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 septembrie 2015.