ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față:

Constată că prin decizia penală nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar nr. 3302/2/2015 s-a dispus, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., admiterea contestației în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosar nr. 22674/3/2014, a fost desființată în totalitate decizia menționată și s-a dispus rejudecarea apelului, cu citarea părților.

În

esență s-a reținut, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 426 lit. d) C. proc. pen. întrucât considerentele deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, coroborat cu schimbul de replici pe care doamna judecător G.R. l-a avut cu membrii CSM cu ocazia interviului pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, reflectă o atitudine de părtinire în defavoarea părții vătămate, doamna judecător S.L.D., președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei încheieri intimata - inculpată din cauza respectivă, doamna R.M. a formulat apel.

În

motivarea apelului s-au invocat, în esență, următoarele pretinse nelegalități ale încheierii atacate:

- preschimbarea nelegală a termenului de judecată al contestației în anulare, cu încălcarea principiului continuității completului de judecată și a repartizării aleatorii a cauzelor.

- antepronunțarea magistratului D.G.M. față de magistratul G.R., cu privire la soluția contestației în anulare,

- existența unei păreri preconcepute a magistratului D.G.M., rezultată din faptul că a admis în principiu și pe fond o contestație în anulare vădit inadmisibilă

- reaua-credință a magistratului D.G.M. care a soluționat cererea de preschimbare de termen deși știa că în curând se va întoarce din concediu titulara completului inițial, judecător N.M.; stabilirea, după admiterea în principiu, a termenului din

17

august

2015 când se cunoștea că este planificată doamna judecător T.A.M. și alegerea astfel a completului pentru judecarea pe fond a contestației etc.

Termenul inițial acordat pentru soluționarea prezentului apel a fost la data de 2 octombrie 2015.

La data de 26 august 2015 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată acordat inițial motivat de faptul că dosarul urma să aibă un nou termen la Curtea de Apel București, în data de 10 septembrie 2015.

La data de 31 august 2015 o cerere similară a fost formulată și de apelanta R.M. astfel că, prin rezoluția din 1 septembrie 2015, în conformitate cu disp. art. 353 alin. (10) C. proc. pen., s-au admis ambele cereri și s-a fixat termen pentru judecarea prezentului apel la data de 4 septembrie 2015, cu citarea tuturor părților.

La aceiași dată apelanta a depus la dosar și o cerere prin care solicită ca, în temeiul art. 475, 477 C. proc. pen., să fie sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept privitoare la stabilirea cu precizie a cazurilor în care hotărârile pronunțate în contestație în anulare pot fi atacate cu apel.

La termenul din 04 septembrie 2015 s-au primit la dosar cererile apelantei R.M. prin care invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și 4 C. proc. pen. precum și a dispozițiilor art. 475 C. proc. pen.

În

motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și (4) C. proc. pen. s-a arătat că acestea sunt neconstituționale sub aspectul căii de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se admite o contestație în anulare, contravenind principiului clarității și previzibilității legii, consacrat de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, corelate cu art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

S-a menționat că, potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen. admiterea contestației în anulare se face prin decizie, iar potrivit dispozițiilor art. 434 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului. S-a arătat că textul este confuz, contradictoriu, fiind neclar dacă admiterea contestației în anulare se face prin sentință sau prin decizie și dacă această hotărâre judecătorească este sau nu susceptibilă de apel.

S-a susținut că dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție stabilesc că România este stat de drept iar respectarea legii este obligatorie și, în interpretarea acestor principii constituționale Curtea Constituțională a statuat că o normă legislativă neclară, imprecisă, este neconstituțională (de ex. Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012).

Art. 21 alin. (3) din Constituție consacră dreptul la un proces echitabil care, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenția Europeană, este aplicabil și în judecarea căilor de atac, atunci când dreptul național consacră existența unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Art. 126 alin. (2) din Constituție dispune expres că procedura de judecată se reglementează numai prin lege iar art. 129 că exercitarea căilor de atac se face în condițiile legii, deci principiul legalității guvernează procedura judiciară privind căile

de atac împotriva hotărârilor judecătorești, ca partea procesului echitabil iar în toate aceste situații se aplică principiul constituțional al clarității și previzibilității legii.

S-a concluzionat că art. 432 alin. (1) și (4) C. proc. pen. este neclar, confuz, contradictoriu sub aspectul tipului de hotărâre judecătorească prin care se admite o contestație în anulare și sub aspectul susceptibilității acestei hotărâri judecătorești de a fi atacată sau nu cu apel, fiind așadar neconstituțional.

În

ceea ce privește dispozițiile art. 475 C. proc. pen. s-a arătat că acestea sunt neconstituționale în privința cuvintelor „pe fond" care contravin art. 126 alin. (3) din Constituție privind rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii precum și art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

S-a susținut că dispoziția criticată permite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire depinde soluționarea „pe fond" a cauzei penale ceea ce înseamnă că, per a contrario, orice chestiune de drept procedural, chiar dacă influențează decisivi sau determină soluția într-o cauză judiciară nu ar putea face obiectul unei asemenea sesizări.

Pentru comparație s-a arătat că art. 471 C. proc. pen. permite formularea unui recurs în interesul legii, pentru unificarea practicii judiciare, pentru orice problemă de drept nu exclusiv pentru cele de drept material.

S-a menționat că prin limitarea posibilității instanței supreme de a asigura o practică judiciară unitară numai la chestiunile de drept material, cu excluderea celor de drept procesual, contravine obligației constituționale de respectarea legii și a principiului statului de drept prev. de art. 1 alin. (3) și 5 C. proc. pen.

Cu privire la ambele excepții de neconstituționalitate s-a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 144 lit. d) din Constituție și de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în sensul că vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, au legătură cu soluționarea cauzei, vizează dispoziții care nu au mai fost anterior declarate ca neconstituționale, sunt ridicate în cursul unui proces și în fața unei instanțe și sunt motivate.

La același termen de judecată din 04 septembrie 2015 s-a constatat depunerea la dosar de note scrise, de către persoana vătămată D.L.S. (intimată în prezenta cauză), note în cuprinsul cărora se invocă excepția inadmisibilității căii de atac a apelului declarat de inculpata R.M.

În

esență, în motivarea excepției inadmisibilității persoana vătămată a arătat că decizia pronunțată în contestație în anulare nu este supusă niciunei căi ordinare de atac și că acest lucru rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., text ce prevede care sunt hotărârile supuse apelului, cu dispozițiile art. 432 alin. (1) C. proc. pen. ce permit instanței, în cazul în care găsește contestația în anulare întemeiată, să procedeze de îndată, la rejudecarea apelului.

Analizând cererile și excepțiile formulate de apelanta R.M., Înalta Curte constată că sunt nefondate din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, care are legătura cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." iar conform alin. (3) al aceluiași art. "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

În

speță (în cazul ambelor excepții) sunt îndeplinite doar o parte din condițiile impuse de textul de lege și anume aceea de a fi invocate excepții de neconstituționalitate a unor texte cuprinse într-o lege aflată în vigoare, invocarea să fie făcută în fața unei instanțe și textele de lege a căror neconstituționalitate se

solicită să nu fi fost declarate ca atare, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Nu este îndeplinită însă în speță, în cazul ambelor excepții, condiția de a avea legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului.

În

acest sens Înalta Curte reamintește faptul că este investită cu soluționarea unui apel declarat împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015, ca urmare a admiterii unei contestații în anulare, situație în care invocarea unei excepții de neconstituționalitate a disp. art. 432 alin. (1) C. proc. pen., ce se referă doar la tipul de hotărâre pe care instanța o pronunță în această situație, nu are legătură cu soluționarea apelului.

Cu alte cuvinte, nu sunt vizate dispoziții ce privesc admisibilitatea căii de atac cu care Înalta Curte este sesizată.

Împrejurarea

că petiționara unește, în mod arbitrar, dispozițiile art. 432 alin. (1) C. proc. pen. cu cele ale art. 432 alin. (4) C. proc. pen. nu este de natură a-i conferi „legătura cu soluționarea cauzei" întrucât, la rândul său, nici art. 432 alin. (4) C. proc. pen. nu are legătură cu soluționarea prezentului apel.

Astfel, dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. reglementează căile de atac care pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunțate, în rejudecare, după admiterea contestației în anulare, hotărâre care poate fi, după caz, sentință sau decizie, în funcție de cazul de contestație în anulare incident (a se vedea Noul C. proc. pen. comentat - N. Volonciu ș.a. Editura Hamangiu 2014, pg.1094 -1095).

În

ceea ce privește dispozițiile art. 475 C. proc. pen. absența legăturii cu fondul cauzei este și mai evidentă, fiind vorba de dispoziții ce reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți cu soluționarea unei chestiuni de drept și nu de dispoziții care să privească admisibilitatea sau nu a prezentului apel.

Privitor la această chestiune instanța constată că apelanta R.M. nu și-a motivat cererea, solicitând doar sesizarea Înaltei Curți pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept privitoare la stabilirea cu precizie a cazurilor în care hotărârile pronunțate în contestație în anulare pot fi atacate cu apel.

Ori, procedura instituită de art. 475 - 477 C. proc. pen. impune, cu necesitate, identificarea clară a unei „chestiuni de drept" care să fie supusă analizei Înaltei Curți, ceea ce presupune, de plano, indicarea unor posibile interpretări contrare a unei norme de drept. Nici din oficiu instanța nu identifică interpretări contrare ale dispozițiilor legale privind „cazurilor în care hotărârile pronunțate în contestație în anulare pot fi atacate cu apel”.

În

lipsa unor astfel de indicii solicitarea de sesizare a Înaltei Curți rămâne pur formală.

Referitor la apelul declarat de inculpata R.M. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosar nr. 3302/2/2015, Înalta Curte constată că este inadmisibil din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel sentințele, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. „sentințele" sunt hotărârile judecătorești prin care cauzele sunt soluționate de prima instanță.

Per a contrario

calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunțate de instanța de apel și, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanța de apel finalizează o cale extraordinară de atac, așa cum este contestația în anulare.

În speță contestația în anulare a fost soluționată, pe fond, de o instanță de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac.

Doar hotărârile pronunțate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestației în anulare sunt supuse, după caz, căilor de atac indicate de art. 432 alin. (4) C. proc. pen. așa cum s-a menționat mai sus.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că, în speță, inculpata R.M. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală ceea ce atrage sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Având în vedere toate aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, disp. art. 475 C. proc. pen. și disp. art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondată cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și ca inadmisibil apelul declarat împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2012.

Văzând și disp. art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de apelanta R.M. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (1) și (4) C. pen. și art. 475 C. proc. pen.

Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Respinge cererea formulată de apelanta R.M. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept privind stabilirea cazurilor în care hotărârile pronunțate în contestație în anulare pot fi atacate cu apel.

Respinge ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea R.M. împotriva deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2012 (1965/2015).

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 4 septembrie 2015.