ÎCCJ, Secția penală — apel

Cu privire la admisibilitatea contestației în anulare Contestația în anulare îndeplinește toate condițiile de admisibilitate. Astfel, s-a arătat că cererea este formulată în termenul de 10 zile de la data când persoana împotriva căreia se face executarea a luat cunoștință de hotărârea a cărei anulare se cere [art. 431 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 428 C. proc. pen.]. Sub acest aspect, s-a arătat că decizia contestată a fost pronunțată la 11 septembrie 2015, astfel încât, în condițiile neincluderii în calculul termenelor pe zile a zilei de început și a zilei de sfârșit a termenului și ale prorogării termenului împlinit într-o zi nelucrătoare până în ziua lucrătoare ulterioară [art. 269 alin. (2) și (4) C. proc. pen.], chiar și dacă se consideră că data pronunțării semnifică data luării la cunoștință, iar prin hotărâre nu s-ar înțelege hotărârea motivată, ci doar minuta, termenul de 10 zile este respectat. S-a mai arătat că motivele pe care se sprijină contestația în anulare sunt indicate în conținutul acesteia și sunt dintre cele enumerate în art. 426 C. proc. pen. [art. 431 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. d) teza I C. proc. pen.; art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.; art. 426 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) C. proc. pen. corelat cu art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.; art. 426 lit. i) C. proc. pen.]. S-a subliniat că în sprijinul contestației se depun și, respectiv, se invocă dovezi care sunt la dosar [art. 431 alin. (2) C. proc. pen.]. Contestația în anulare, s-a arătat - este făcută împotriva unei hotărâri penale definitive (art. 426 Partea introductivă C. proc. pen.); în plus, deși nu există vreo cerință legală în acest sens, contestatoarea arată că decizia contestată este o decizie de apel, prin care a fost soluționat fondul cauzei. Contestația în anulare este făcută de inculpată, parte în procesul penal [art. 427 alin. (1) C. proc. pen.]. S-a mai arătat că în contestația în anulare sunt invocate cazurile de contestație, precum și motivele aduse în sprijinul acestora [art. 427 alin. (2) C. proc. pen.]. Contestația - s-a precizat - este depusă la instanța a cărei hotărâre se atacă, instanță care este aceeași cu instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre [art. 429 alin. (1) și (2) C. proc. pen.].

Cu privire la fondul contestației în anulare - cazurile de contestație în anulare și motivele aduse în sprijinul acestora - s-au arătat următoarele: I. Cazul nr. 1 de contestație în anulare și motivele pe care acesta se sprijină: instanța nu a fost compusă potrivit legii [art. 426 lit. d) teza I C. proc. pen.; art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul ca acuzația în materie penală să fie judecată de o instanță stabilită de lege ] 1. Contestația în anulare făcută de procuror împotriva Deciziei penale nr. 733/A din 20 mai 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2014, a format obiectul Dosarului nr. x/2/2015 al Curții de Apel București, secția I penală. Cauza a fost repartizată în mod aleatoriu completului C5A, iar termenul pentru judecarea admisibilității în principiu a contestației în anulare făcute de procuror a fost fixat pentru 24 iunie 2015. La 23 iunie 2015, fără știrea și încuviințarea președintelui de complet (singurul competent să dispună în acest sens, după ce dosarul a fost repartizat unui complet de judecată), sub pretextul solicitării formulate de Inspecția Judiciară cu referire la lucrarea disciplinară nr. 3464/IJ/2083/DIJ/2015 (în care se efectuau verificări prealabile cu privire la sesizarea disciplinară făcută de contestatoare), deși Inspecția judiciară solicitase exclusiv câteva fotocopii din dosar, dosarul de apel (fără de care nu se putea soluționa contestația în anulare declarată de procuror împotriva deciziei pronunțate în apel) a fost sustras de la completul de judecată legal învestit în mod aleatoriu, fiind transmis prin decizia președintei secției I penale către președinta Curții de Apel București. Completul de judecată învestit legal în mod aleatoriu a fost astfel abuziv împiedicat să judece, din lipsa dosarului. Pentru comparație, atunci când dosarul a fost solicitat în vederea consultării lui de Inspecția Judiciară cu referire la lucrarea disciplinară nr. 3123/IJ/1088/DIJ/2015 (în care se efectuau verificări prealabile cu privire la sesizarea disciplinară făcută de președintele Consiliului Superior al Magistraturii), tot cu 1 zi înainte de un termen de judecată, și anume la 03 septembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în mod perfect legal (un proces penal are prioritate față de o cauză disciplinară) a refuzat să transmită dosarul, cu motivarea că în ziua următoare, 04 septembrie 2015, urmează să se judece cauza. Rezultă că inculpata (contestatoarea din prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și de art. 1 din Protocolul adițional nr. 12 la Convenție. Prin încheierea din 24 iunie 2015 (la primul termen de judecată), completul învestit legal în mod aleatoriu, constatând lipsa dosarului, a fost nevoit să amâne cauza, solicitând Inspecției Judiciare să îi transmită de îndată dosarul și fixând termen pentru 26 iunie 2015. Întrucât nici la termenul din 26 iunie 2015 dosarul sustras nu a fost restituit completului de judecată legal învestit în mod aleatoriu, acesta a fost silit să amâne din nou cauza, pentru 02 septembrie 2015. La dosar există o adresă a Inspecției Judiciare din care rezultă că dosarul ar fi fost restituit la 01 iulie 2015. Nu există însă niciun fel de dovadă privind plecarea dosarului de la Curtea de Apel București către Inspecția Judiciară și data eventualei plecări, iar din Rezoluția Inspecției Judiciare din 24 august 2015 (prin care a fost clasată sesizarea disciplinară formulată de contestatoare) rezultă că inspectorul judiciar de lucrare a solicitat numai unele fotocopii din dosar, iar nu originalul dosarului. A rezultat că, fără absolut nicio motivare, originalul dosarului a fost sustras completului legal învestit în mod aleatoriu, care a fost împiedicat de două ori să judece, dosarul fiind ascuns fie de președinta Curții de Apel București (care nici nu l-a trimis Inspecției Judiciare), fie de inspectorul șef al Inspecției Judiciare (care nici nu l-a predat inspectorului judiciar de lucrare), fie de inspectorul judiciar de lucrare (care l-a reținut în original, deși nu îl solicitase, nerestituindu-l de îndată la cererea completului de judecată). Prin urmare, la primele două termene de judecată a contestației în anulare a procurorului de completul legal învestit prin repartizare aleatorie (24 și 26 iunie 2015), dosarul cauzei a lipsit, fiind sustras cu o zi înainte (23 iunie 2015), prin decizia președintei de secție și a președintei de instanță, fără știrea președintelui de complet, sub pretextul că Inspecția Judiciară face verificări disciplinare. Conducerea secției și a instanței a împiedicat astfel completul legal învestit prin repartizare aleatorie să judece cauza. Pe de altă parte însă, din soluția pronunțată de Inspecția Judiciară (Rezoluția nr. 464/IJ/2083/DIJ/2015 din 24 august 2015) rezultă că aceasta a solicitat exclusiv copiile dosarelor, iar nu dosarele în original, deci caracterul abuziv al măsurii conducerii secției și instanței este evident. Ulterior termenului din 26 iunie 2015, prin decizia judecătorului înlocuitor al președintei de secție și a președintei de instanță, tot fără știrea sau aprobarea președintei de complet, dosarul a mai fost luat odată completului, sub pretextul retrimiterii la Inspecția Judiciară, de această dată în cauza disciplinară împotriva celor doi judecători din apel care au dispus achitarea. Numai că în rezoluția Inspecției Judiciare de începere a cercetării disciplinare (Rezoluția nr. 3123/IJ/1888/DIJ/2015 din 11 august 2015) se arată că s-a solicitat Curții de Apel București consultarea dosarului la sediul instanței, ceea ce inspectorul judiciar pretinde că a și făcut, deci că niciodată dosarele nu au părăsit fizic sediul instanței și nici măcar arhiva secției. Rezultă că, de două ori, președinta instanței, împreună cu președinta secției sau cu înlocuitorul acesteia au sustras dosarul de la completul legal învestit aleatoriu, sub pretextul trimiterii lui în original la Inspecția Judiciară, deși acest lucru nu a fost solicitat, iar actele Inspecției Judiciare (cele două rezoluții) nu arată că s-ar fi realizat în concret. Prin urmare, pur și simplu, dosarul original a fost ascuns de conducerea instanței și a secției, eventual de Inspecția Judiciară, de două ori. 2. După fixarea, la 26 iunie 2015, a următorului termen de judecată, pentru 02 septembrie 2015, la 23 iulie 2015 procurorul a solicitat preschimbarea termenului de judecată. Judecarea și soluționarea cererii de preschimbare a termenului judecată s-au făcut de o instanță care nu este stabilită de lege (în sensul art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția europeană), întrucât s-au făcut de un singur judecător, iar nu de un complet de judecată, deci de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii. Art. 353 alin. (10) C. proc. pen. dispune, în fraza I, că preschimbarea termenului de judecată se dispune de completul învestit cu soluționarea cauzei penale, iar în fraza a II-a că preschimbarea termenului de judecată se dispune de președintele completului de judecată. în cazul completelor colegiale (de 2, 3 sau 5 judecători), completul de judecat nu se identifică cu președintele completului de judecată. Textul este confuz, contradictoriu, fiind neclar dacă preschimbarea termenului de judecată se decide numai de președintele completului sau de întregul complet de judecată. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "lege" este o noțiune europeană autonomă, care presupune, între altele, respectarea exigenței calitative a previzibilității legii, în sensul că aceasta trebuie să fie suficient de clară, de previzibilă, pentru ca destinatarii acesteia să o poată înțelege și, deci, respecta. Convenția europeană, în preambulul său, are în vedere preeminența dreptului, ceea ce, în jurisprudența europeană, semnifică și respectarea exigenței calitative a previzibilității și clarității legii. Rezultă că art. 353 alin. (10) C. proc. pen., care este neclar, confuz, contradictoriu, stabilind că preschimbarea termenului de judecată se face atât de completul de judecată, cât și de președintele completului de judecată, este neconvențional, contravenind art. 6 din Convenția europeană, interpretat în lumina preambulului Convenției europene și a jurisprudenței Curții Europene, privind exigența calitativă a previzibilității și clarității legii. Sub acest aspect, contestatoarea ridică excepția de neconvenționalitate a art. 353 alin. (10) C. proc. pen., de competența instanței judecătorești. Distinct, inculpata a ridicat, în scris și motivat, și excepția de neconstituționalitate a aceleiași dispoziții legislative. Întrucât norma legislativă nu este clară, ea trebuia interpretată și aplicată în mod corelat cu art. 354 C. proc. pen., conform căruia instanța judecă în complet de judecată. De asemenea, art. 99 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești arată că se soluționează de completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare aleatorie cererea de preschimbare a primului termen de judecată. Sensul textului este de a arăta că, până și înainte de primul termen de judecată, cererile de preschimbare de termen se soluționează potrivit acelei proceduri - adică, sub aspectul care ne interesează, de, completul de judecată. A fortiori, după începerea judecății, aceste cereri se soluționează tot de completul de judecată. În concluzie, judecarea și soluționarea cererii de preschimbare a termenului s-au făcut de o instanță care nu era stabilită de lege (legea nesatisfăcând exigența de claritate), cu violarea dreptului convențional al contestatoarei. Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de contestatoare a fost soluționată de ambii judecători membri ai completului de judecată, ceea ce înseamnă că, în cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție).

Distinct, soluționarea cererii de preschimbare a termenului de judecată era de competența completului legal învestit în mod aleatoriu (la limită, de competența președintelui acestui complet), care pronunțase deja două încheieri în cauză (la 24 și 26 iunie 2015) și care fixase deja următorul termen de judecată (la 02 septembrie 2015). Judecătorul care a soluționat cererea de preschimbare a termenului de judecată și a dispus preschimbarea acestuia nu era nici președintele, nici membru în completul de judecată legal învestit în mod aleatoriu, deci nu avea nicio competență să statueze. La soluționarea cererii de preschimbare s-au încălcat principiul continuității și cel al repartizării aleatorii. Art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 354 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc principiul continuității. În dezvoltarea acestora, art. 99 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești arată că se soluționează de completul de judecată care a primit dosarul prin repartizare aleatorie cererea de preschimbare a primului termen de judecată. Sensul textului este de a arăta că, până și înainte de primul termen de judecată, cererile de preschimbare de termen se soluționează potrivit acelei proceduri - adică, sub aspectul care ne interesează, de completul de judecată stabilit inițial. A fortiori, după începerea judecății, aceste cereri se soluționează tot de completul de judecată învestit în cauză, iar nu de un alt complet de judecată. În situații obiectiv justificate, aceleași dispoziții legislative permit excepții de la principiul continuității, dar art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 361 alin. (3) C. proc. pen. impun, în acest caz, respectarea principiului repartizării aleatorii. Chiar în condițiile completelor separate pentru soluționarea cauzelor urgente pe perioada vacanțelor judecătorești (prevăzute de art. 100 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești), repartizarea cauzelor acestor complete se face tot în mod aleatoriu, neexistând nicio excepție de la principiul repartizării aleatorii și, oricum, o asemenea excepție de la un principiu legal nu poate fi introdusă la nivel regulamentar. Dacă nu este posibilă soluționarea cererii de preschimbare de completul învestit cu cauza, atunci ea trebuie atribuită unui alt complet prin repartizare aleatorie. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, cererea de preschimbare fiind soluționată, în ziua în care a fost depusă, de unul dintre judecătorii completului stabilit pentru ziua respectivă,ceea ce violează și principiul continuității, și principiul repartizării aleatorii. Altfel spus, în principal cererea de preschimbare a termenului nu trebuia soluționată de un alt complet decât cel învestit legal în mod aleatoriu, iar în subsidiar, dacă exista în mod justificat o excepție de la principiul continuității (ceea ce în realitate nu este cazul), cererea trebuia soluționată de un complet desemnat aleatoriu. Nu se poate invoca art. 2 pct. VI fraza I și fraza finală din Hotărârea nr. 163 din 05 iunie 2014 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, conform cărora "Soluționarea cererilor de preschimbare a termenului de judecată se va efectua de către judecătorii desemnați din planificarea de permanență/complete aferent zilei înregistrării cererii. [...] Dispozițiile prezentului paragraf se aplică și în celelalte materii". Din structura tehnică a hotărârii rezultă că art. 1 se aplică secțiilor a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a și a VII-a, art. 2 (din care face parte pct. VI) se aplică secției a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, art. 3 se aplică secției a IV-a, iar art. 4 prevede comunicarea hotărârii secțiilor civile (în sensul de nepenale), deci în niciun caz secțiilor I penală și a II-a penală (precizarea că textul se aplică și în celelalte materii are în vedere materiile în care judecă secția a VIII-a). Dispoziția contravine normelor legale și regulamentare privind continuitatea și repartizarea aleatorie, deoarece, dată fiind cunoașterea prealabilă a completelor pe zile în vacanța judecătorească, se poate dirija dosarul la un complet, prin depunerea cererii exact în ziua în care este planificat completul dorit. Prin urmare, soluționarea cererii de preschimbare a termenului s-a făcut de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii, cu încălcarea grosolană a principiilor continuității și repartizării aleatorii. Instanța care a soluționat deci cererea de preschimbare a termenului nu a fost compusă potrivit legii. Este necesar să se verifice la secțiile I penală și a II-a penală ale Curții de Apel București câte cereri de preschimbare a termenului au fost depuse în perioada vacanței judecătorești (01 iulie 2015 - 31 august 2015) și câte din acestea au fost soluționate exact în aceeași zi cu data depunerii. Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, cererea de preschimbare a termenului formulată de contestatoare a fost soluționată de completul inițial, învestit legal aleatoriu, ceea ce înseamnă că, în cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție).

În urma analizării cererii de preschimbare a termenului formulate de procuror, judecătorul a decis să o admită și a fixat termen pentru judecarea admisibilității în principiu a contestației în anulare în aceeași zi. Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare a fost soluționată de completul de permanență din acea zi, iar nu de completul inițial legal învestit în mod aleatoriu (fiind violat principiul continuității) sau, prin excepție, de un alt complet, dar desemnat aleatoriu (fiind violat principiul repartizării aleatorii). Prin fixarea discreționară a termenului de judecată într-o anumită zi, pe durata vacanței judecătorești, judecătorul care a decis preschimbarea termenului a ales în mod direct completul care să judece cauza, compunerea completelor de permanență pe durata vacanței judecătorești fiind cunoscută. Dacă alegea o altă zi pentru termenul preschimbat, cauza ar fi fost judecată de un alt complet, și anume de completul din respectiva (altă) zi. Prin urmare, judecătorul care a decis preschimbarea a ales în mod direct și discreționar completul care să soluționeze admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, înlăturând în mod abuziv completul inițial învestit legal în mod aleatoriu. Mai mult, judecătorul care a decis preschimbarea termenului a fixat noul termen în ziua în care la permanență era un complet prezidat chiar de el. Prin urmare, judecătorul care a soluționat cererea de preschimbare (care, la rândul său, a fost ales direct de procuror prin depunerea cererii de preschimbare exact în ziua în care acesta prezida completul de permanență) și-a atribuit sieși judecarea contestației în anulare. Rezultă că, prin modul discreționar în care a acționat judecătorul care a decis preschimbarea termenului și prin violarea grosolană a principiilor continuității și repartizării aleatorii, completul care a soluționat, prin încheierea din 23 iulie 2015, chestiunea admisibilității în principiu a contestației în anulare a procurorului nu a fost compus potrivit legii (președintele completului a fost ales de procuror prin alegerea arbitrară a zilei introducerii cererii de preschimbare, iar celălalt judecător a fost ales de președintele completului, prin fixarea arbitrară a zilei în care a fost preschimbat termenul). Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate de contestatoare a fost judecată tot de completul inițial învestit legal în mod aleatoriu, deși se admisese anterior o cerere de preschimbare a termenului în timpul vacanței judecătorești, ceea ce înseamnă că, în cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție).

În urma admiterii în principiu (prin încheierea din 23 iulie 2015) a contestației în anulare a procurorului, instanța a fixat în mod complet arbitrar termenul pentru judecarea acesteia. Fondul contestației în anulare a fost soluționat de un complet sui generis, care nici măcar nu exista în respectiva zi ca și complet de judecată de apel. Astfel, la 23 iulie 2015, când procurorul a introdus cererea de preschimbare, aceasta nu a fost soluționată de judecătorul de permanență, ci de președintele completului de apel de permanență, iar apoi, în urma preschimbării termenului, admisibilitatea în principiu a contestației în anulare a fost judecată de completul de apel de permanență din ziua respectivă (prezidat de judecătorul care decisese preschimbarea termenului). În schimb, în urma admiterii în principiu a contestației în anulare a procurorului și a fixării termenului pentru judecarea pe fond la 17 august 2015, completul nu a mai fost cel stabilit în planificare ca fiind, în ziua respectivă, complet de apel de urgență, ci s-a constituit un complet inexistent, format din președintele completului care a decis admiterea în principiu și doar judecătorul de permanență din ziua termenului judecării pe fond a contestației în anulare. Alegerea, de completul care a admis în principiu contestația în anulare, a datei judecării pe fond a acesteia, a fost complet arbitrară, nefiind justificată prin nimic respectiva dată (când nici respectivul complet special, nici măcar președintele, în urma admiterii în principiu a contestației în anulare a procurorului și a fixării termenului pentru judecarea pe fond la 17 august 2015, completul nu a mai fost cel stabilit în planificare ca fiind, în ziua respectivă, complet de apel de urgență, ci s-a constituit un complet inexistent, format din președintele completului care a decis admiterea în principiu și doar judecătorul de permanență din ziua termenului judecării pe fond a contestației în anulare. Alegerea, de completul care a admis în principiu contestația în anulare, a datei judecării pe fond a acesteia, a fost complet arbitrară, nefiind justificată prin nimic respectiva dată (când nici respectivul complet special, nici măcar președintele acestuia nu aveau fixată ședință de judecată, iar judecătorul de pe locul doi se afla chiar în concediu). Alegerea arbitrară a respectivei date a avut un singur motiv, și anume numele judecătorului din lista de permanență din acea zi, cu care s-a întregit completul ca judecător pe locul doi. Altfel spus, prin fixarea arbitrară a datei judecării fondului contestației în anulare a procurorului, completul care a decis admisibilitatea în principiu a ales în mod voit judecătorul care să facă parte din complet, pe poziția a doua (în condițiile în care se știa că judecătorul de pe poziția a doua pleca în concediu). Prin urmare, în continuare au fost violate principiile continuității și repartizării aleatorii.

Completul care a decis, prin încheierea din 17 august 2015, admiterea contestației în anulare a procurorului și anularea (desființarea) deciziei definitive de apel de achitare a păstrat cauza pentru rejudecarea apelului, fixând termen la 10 septembrie 2015 și pronunțând la 11 septembrie 2015 decizia împotriva căreia este îndreptată prezenta contestație în anulare. În concluzie, conform celor demonstrate supra, completul care a pronunțat decizia contestată, sub aspectul compunerii lui, este rezultatul deciziilor succesive arbitrare din fazele cererii de preschimbare, admisibilității în principiu și fondului contestației în anulare, care au violat grosolan principiile repartizării aleatorii și continuității, substituindu-se abuziv completului inițial legal învestit în mod aleatoriu. Astfel: prin alegerea datei depunerii cererii de preschimbare, în timpul vacanței judecătorești, într-o zi fixată arbitrar și cunoscând planificarea de permanență, procurorul și-a ales judecătorul care să o soluționeze; prin alegerea datei la care a preschimbat termenul pentru judecarea admisibilității în principiu, în timpul vacanței judecătorești, într-o zi fixată arbitrar și cunoscând planificarea de permanență, judecătorul care a decis preschimbarea și-a atribuit sieși dosarul, s-a pus singur președinte de complet și și-a ales judecătorul de pe poziția a doua; prin alegerea datei judecării fondului contestației în anulare, în timpul vacanței judecătorești, într-o zi fixată arbitrar, când nici completul, nici vreunul din cei doi membri nu aveau ședință de judecată, iar judecătorul de pe poziția a doua era în concediu, completul care a decis admisibilitatea în principiu a ales judecătorul de pe poziția a doua care să soluționeze fondul contestației în anulare și apoi, în continuare, care să rejudece apelul. Sintetizând, completul de judecată care a pronunțat decizia de apel din rejudecare împotriva căreia este formulată prezenta contestație în anulare a fost compus cu violarea grosolană și discreționară a principiilor continuității și repartizării aleatorii, prin sustragerea dosarului de la completul inițial legal învestit aleatoriu, președintele acestui complet fiind ales direct și neechivoc de procuror, iar judecătorul de pe poziția a doua fiind ales direct și neechivoc de președintele de complet. Prin urmare, direct (pentru președintele de complet) și indirect (prin intermediul președintelui de complet pe care și l-a ales direct), D.N.A. (care a exercitat calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziei definitive de apel de achitare) și-a ales ambii membri ai completului de judecată, care, prin decizia contestată, au respins apelul inculpatei și au menținut condamnarea acesteia de primă instanță (deși decizia din primul apel îi fusese favorabilă, apelul inculpatei fiind admis, iar ea fiind achitată). Conform art. 99 lit. o) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nerespectarea în mod grav sau repetat a dispozițiilor privind atribuirea aleatorie a cauzelor constituie abatere disciplinară pentru judecători. Prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 16J din 27 octombrie 2010, menținută prin respingerea recursului prin Decizia (irevocabilă) nr. 57 din 14 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Dosar nr. x/1/2011 (ambele accesibile pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii), a fost sancționat disciplinar, pentru nerespectarea normelor referitoare la repartizarea aleatorie a dosarelor, un judecător care a preschimbat termenul de judecată, și-a atribuit completului său (altul decât cel învestit inițial în mod aleatoriu) dosarul și a soluționat cauza, reținându-se că nu poate fi vorba de o simplă neglijență, ci de intenție. Din toate cele expuse supra rezultă că: preschimbarea termenului de judecată s-a făcut de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii și s-a făcut în mod nelegal; admiterea în principiu a contestației în anulare a procurorului s-a făcut de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii; admiterea pe fond contestației în anulare a procurorului s-a făcut de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii; rejudecarea apelului și adoptarea deciziei de soluționare a apelului în urma rejudecării s-au făcut de o instanță care nu a fost compusă potrivit legii.

În concluzie, contestatoarea a solicitat instanței care soluționează prezenta contestație în anulare: cu caracter prealabil și necesar în vederea soluționării contestației în anulare a contestatoarei, constatarea nulității absolute a: Rezoluției din 23 iulie 2015 de preschimbare a termenului de judecată a contestației în anulare formulate de procuror; încheierii din 23 iulie 2015 de admitere în principiu a contestației în anulare formulate de procuror; Deciziei penale nr. 1006 din 17 august 2015 de admitere pe fond a contestației în anulare formulate de procuror și de desființare (anulare) a deciziei definitive de apel de achitare; cu caracter principal, admiterea pe fond a prezentei contestații în anulare și desființarea (anularea) Deciziei penale nr. 1095/A din 11 septembrie 2015 și, în consecință, în principal (potrivit dreptului la non bis in idem) constatarea faptului că Decizia penală nr. 733/A din 20 mai 2015 există juridic, produce efecte juridice și este definitivă, iar în subsidiar rejudecarea, la un termen ulterior, a apelului, cu respectarea principiului non reformatio in pejus. II. Cazul nr. 2 de contestație în anulare și motivele pe care acesta se sprijină: a existat un caz de incompatibilitate, existând o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor a fost afectată (art. 426 lit. d) teza a II-a raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.; art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul ca acuzația în materie penală să fie judecată de o instanță imparțială) Cu caracter general pentru acest caz de contestație în anulare, contestatoarea arată că nu există doar o simplă suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor a fost afectată, ci există certitudinea, pe bază de dovezi clare, că judecătorii cauzei au fost în mod manifest complet lipsiți de imparțialitate, fiind ostili, persecutând-o și discriminând-o pe contestatoare, în calitatea ei de persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, respectiv au privilegiat constant acuzarea (procurorul) și persoana vătămată. A. Incompatibilitatea președintelui completului de judecată care a pronunțat decizia contestată 1. Așa cum a rezultat din cererea depusă la dosar înainte de soluționarea fondului contestației în anulare a procurorului, președintele completului de judecată s-a antepronunțat cu privire la cauză și la soluția ce urma să fie dispusă în cauză. Chiar înainte de a cunoaște în vreun fel dosarul, acest judecător avea convingerea fermă cu privire la soluția care ar trebui adoptată, iar când a ajuns (prin manoperele ilegale descrise la cazul nr. 1 de contestație în anulare) președinte al completului de judecată decizia sa era deja luată, întregul proces a fost o parodie judiciară, în care inculpata nu a avut absolut nicio șansă, soarta sa fiind tranșată cu mult înainte de începerea judecării contestației în anulare. Fiind ales în mod direct și neechivoc de D.N.A., acceptând să facă parte dintr-o instanță a cărei compunere nu a fost legală în mod evident, iar nelegala compunere a fost rezultatul deciziilor sale sub aspectul judecării și soluționării preschimbării termenului, admisibilității în principiu, fondului contestației în anulare și apelului în rejudecare (a se vedea toate argumentele de la cazul nr. 1 de contestație în anulare), președintele completului de judecată a dovedit clar că a fost pe deplin părtinitor în favoarea procurorului și a persoanei vătămate și în defavoarea inculpatei, deci a fost lipsit de imparțialitate. Prin modul în care a soluționat absolut toate chestiunile de drept, exclusiv în favoarea acuzării și persecutând inculpata, violând grav, repetat, masiv, dreptul substanțial și procedural, intern și internațional, președintele completului de judecată și-a dovedit clar lipsa de imparțialitate. Argumentele care au fost expuse infra au rolul nu de a critica pe fond decizia contestată (calea extraordinară de atac a contestației în anulare fiind limitată exclusiv la motivele expres și limitativ enumerate de art. 426 C. proc. pen.), pentru că acest lucru nu este admisibil, ci de a dovedi, prin caracterul grav și vădit ilegal al tuturor deciziilor luate de acest judecător (de cele mai multe ori cu depășirea limitelor disciplinare și penale), persecutarea și discriminarea constante ale inculpatei și favorizarea fățișă a acuzării și a persoanei vătămate. Nu este deci vorba de critica izolată a unei măsuri decise de președintele completului de judecată, ci de evaluarea globală a modului în care acesta a judecat cauza, rezultatul fiind dovedirea fără putință de tăgadă a lipsei lui de imparțialitate. a. Procurorul a formulat cerere de preschimbare a termenului de judecată la 23 iulie 2015, adică la peste 2 luni de la pronunțarea deciziei de apel contestate de procuror (20 mai 2015), la aproape 2 luni de la declararea contestației în anulare de procuror (29 mai 2015) și la aproape 1 lună de la fixarea următorului termen de judecată a contestației în anulare (26 iunie 2015). După atâta timp, procurorul constată intempestiv faptul că ar exista o urgență în judecarea contestației în anulare, că nu mai poate aștepta pană în a doua zi după vacanța judecătorească (următorul termen de judecată fusese fixat la 02 septembrie 2015) și solicită intempestiv preschimbarea termenului de judecată chiar în timpul vacanței judecătorești. Cererea de preschimbare a termenului, formulată de procuror, a fost admisă de președintele de complet fără motivare, în mod discreționar, deși contestațiile în anulare nu fac parte din categoria cauzelor urgente, în cauză nu era vorba de condamnați sau arestați, iar procurorul ceruse preschimbarea după aproape 1 lună de la fixarea următorului termen de judecată de completul legal învestit, fără ca brusc să apară vreun motiv de urgență. Ulterior, urgența a dispărut complet, pentru că, după admiterea în principiu a contestației în anulare (tot la 23 iulie 2015, data admiterii cererii de preschimbare a termenului), termenul pentru judecata pe fond a contestației în anulare a fost stabilit abia pe 17 august 2015, iar rejudecarea apelului (după un prim termen amânat pentru lipsă de apărare) a avut loc abia pe 10 septembrie 2015. Urgența a existat doar în vederea sustragerii dosarului de la completul legal învestit aleatoriu, iar apoi a dispărut. Admițând cererea de preschimbare, președintele completului a procedat în mod arbitrar, ceea ce violează caracterul echitabil al procesului penal, prevăzut de art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția europeană, dovedindu-și în același timp lipsa de imparțialitate. b. Preschimbarea termenului la cererea procurorului a constituit o fraudă la lege (la Constituție). În mod expres, "din considerente de celeritate", procurorul care a solicitat preschimbarea termenului a invocat decizia din 14 iulie 2015 a Curții Constituționale, prin care examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare a fost declarată neconstituțională dacă se face "fără citarea părților". Cum decizia de neconstituționalitate produce efecte erga omnes de la data publicării sale oficiale, invocarea ei expresă pentru a justifica urgența și preschimbarea termenului de judecată semnifică faptul că s-a dorit ca judecata să se facă fără citarea părților, știindu-se că acest lucru este neconstituțional, dar devansându-se la maximum termenul de judecată, astfel încât aceasta să aibă loc înainte de publicare. Preschimbarea termenului de președintele completului s-a făcut, exact așa cum a solicitat procurorul, de o manieră în care admisibilitatea în principiu a contestației în anulare să fie analizată înainte de publicarea unei decizii a Curții Constituționale (deja adoptată și indicată expres în cererea de preschimbare formulată de procuror), adică fără citarea părților, dar cu participarea procurorului, adică aplicând un text legislativ despre care se știa deja că este neconstituțional, deci prin fraudă la Constituție. Acest lucru semnifică violarea dreptului la un proces penal echitabil (art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția* europeană) și dovedește lipsa de imparțialitate a judecătorului. Este necesar să se verifice la secțiile I penală și a II-a penală ale Curții de Apel București câte cereri de preschimbare a termenului au fost depuse în perioada vacanței judecătorești (01 iulie 2015 - 31 august 2015) și câte din acestea au fost soluționate exact în aceeași zi cu data depunerii. c. Contestatoarea din prezenta cauză nici nu a fost înștiințată de existența cererii de preschimbare a termenului formulată de procuror, deci nu a putut să-și prezinte argumentele față de această solicitare, egalitatea de arme dintre acuzare și apărare, consacrată de art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenție fiind încălcată. Mai mult, dosarul privind contestația în anulare formulată de procuror a fost înregistrat pe portalul instanței doar cu indicarea D.N.A. drept contestator, dar fără indicarea numelor inculpatei și persoanei vătămate, așa încât orice căutare pe portal a dosarului după singurul criteriu ce putea fi utilizat (numele participanților, alții decât D.N.A.) nu ducea la niciun rezultat, scopul fiind împiedicarea inculpatei să ia cunoștință de existența dosarului și de măsurile dispuse în acesta. Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, contestația în anulare formulată de contestatoare a avut toate informațiile necesare postate pe portalul instanțelor, ceea ce înseamnă că, în cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție), totul dovedind un tratament discriminatoriu pentru inculpată și, deci, lipsa de imparțialitate a judecătorului. d. Contestația în anulare a procurorului a fost judecată sub aspectul admisibilității în principiu (la termenul din 23 iulie 2015), fără citarea sau prezența inculpatei, dar cu participarea procurorului. Inculpata nu a putut să-și susțină oral și contradictoriu argumentele privind inadmisibilitatea contestației în anulare a procurorului, în schimb procurorul a participat la ședința de judecată și și-a susținut oral, dar nederanjat de contradictorialitate, argumentele în sensul admisibilității în principiu a propriei contestații în anulare. Inculpatei i-a fost astfel violat dreptul la egalitatea de arme, consacrat de art. 6 parag. 1 dimensiunea penală din Convenția europeană. Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, inculpata contestatoare și persoana vătămată au fost citate, iar persoana vătămată și procurorul au avut posibilitatea, în mod contradictoriu, să-și susțină pe larg argumentele privind inadmisibilitatea contestației în anulare a inculpatei contestatoare, ceea ce înseamnă că, în cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție), aceasta deoarece președintele completului nu a fost imparțial. e. La judecarea admisibilității în principiu a contestației în anulare a procurorului, argumentul scris al inculpatei, în sensul că o contestație în anulare este admisibilă numai dacă este vorba de o hotărâre care se execută (deci, de condamnare) și numai dacă este în favoarea condamnatului nici măcar nu a fost analizat de președintele completului. Pentru comparație, în cazul contestației în anulare formulate de contestatoare împotriva deciziei prin care s-a anulat decizia definitivă de apel de achitare (Dosar nr. x/2/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a penală), deși situația juridică în ambele cauze este similară, procurorul și persoana vătămată au susținut inadmisibilitatea acesteia pe un alt motiv (și anume că o contestație în anulare nu poate viza decât o hotărâre care soluționează fondul cauzei), iar instanța a respins contestația în anulare ca inadmisibilă, deci pentru contestația în anulare a inculpatei există mai multe motive de inadmisibilitate decât pentru contestația în anulare a procurorului, ceea ce înseamnă că, m cazul contestației în anulare a procurorului, inculpata (contestatoare în prezenta cauză) a fost discriminată, fiind violat dreptul la interzicerea discriminării raportat la dreptul la un proces echitabil (art. 14 raportat la art. 6 din Convenția europeană și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție), aceasta deoarece președintele completului nu a fost imparțial. f. Președintele completului de judecată a admis o contestație în anulare care era inadmisibilă, deoarece în realitate critica pe fond temeinicia și legalitatea deciziei definitive de apel de achitare, deci a admis în realitate un apel deghizat, violând dreptul la respectarea autorității de lucru judecat și dreptul la non bis in idem, consacrate de art. 6 din Convenția europeană și de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Deși a fost concepută formal ca o critică privind lipsa de imparțialitate a judecătorului care a prezidat completul de apel în primul ciclu procesual, în realitate contestația în anulare a criticat măsurile luate de completul de judecată pe parcursul judecării apelului și, prin aceasta, chiar decizia de apel. Or, decizia de apel de achitare avea caracter definitiv, bucurându-se de putere de lucru judecat. Căile de atac (recursul în casație, contestația în anulare, revizuirea) împotriva acestei decizii definitive de apel au caracter extraordinar, putând fi exercitate numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Orice alt motiv al unei căi extraordinare de atac, cum este contestația în anulare, neprevăzut de lege, duce la inadmisibilitatea ei. Dacă, sub masca formală a unui motiv de contestație în anulare (pretinsa incompatibilitate a judecătorului), în realitate se critică (de procuror) și se admite (de instanța prezidată de președintele completului) măsurile dispuse de completul de judecată și, implicit, decizia din apel, aceasta înseamnă în substanță un apel deghizat, iar nu o contestație în anulare, deci o violare a principiului autorității de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil Prin urmare, admiterea contestației în anulare de președintele completului s-a făcut, în realitate, exclusiv pentru motive ce țin de interpretarea și aplicarea legii (substanțiale și procedurale, interne și europene) de completul de apel din primul ciclu procesual, deci în, realitate s-a procedat atât la o judecată a fondului, cu privire la probe și vinovăție (ca într-un apel), cât și la o judecată a legalității hotărârii de apel (ca într-un recurs în casație), fiind deci în realitate vorba de un apel deghizat, prin care a fost desființată ca netemeinică și nelegală o decizie definitivă de apel, intrată în puterea lucrului judecat, care a fost ștearsă. Admițând în aceste condiții contestația în anulare, președintele completului de judecată și-a dovedit lipsa de imparțialitate. g. Președintele completului a admis o contestație în anulare abuzivă, în condițiile în care procurorul de ședință, cunoscând posibilul motiv de lipsă de imparțialitate, nu a formulat cerere de recuzare în ședința publică de judecată, deși avea posibilitatea, dreptul și obligația să o facă. Utilizarea căii extraordinare și subsidiare a contestației în anulare, după ce a așteptat soluția din apel, este expresia unui manifest abuz de drept procesual și a relei-credințe. Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că motivele ei sunt excepționale, ea putând fi formulată numai în măsura în care procedurile ordinare nu au putut fi utilizate. Or, în cazul contestației în anulare întemeiate pe pretinsa incompatibilitate a judecătorului, ea poate fi formulată numai dacă partea sau procurorul care susține incompatibilitatea nu a putut invoca acest lucru anterior. Spre exemplu, dacă partea sau procurorul știa sau putea să știe că există un caz de incompatibilitate a judecătorului de la prima instanță și nu invocă acest lucru (deși putea să o facă) prin declararea apelului, iar hotărârea primei instanțe (adoptată de un judecător pretins incompatibil) devine definitivă fie prin neapelare, fie prin respingerea apelului, împotriva ei nu se poate formula contestație în anulare, în care să se invoce, pentru prima dată, incompatibilitatea judecătorului, deși pretinsul motiv de incompatibilitate fusese cunoscut anterior, dar nu se utilizase calea ordinară de atac a apelului. Similar, dacă este vorba de pretinsa incompatibilitate a unui judecător care soluționează cauza în apel, în măsura în care partea sau procurorul cunoaște sau putea să cunoască pretinsul motiv de incompatibilitate în timpul judecării apelului, acesta avea obligația să formuleze, de îndată, cerere de recuzare, potrivit art. 67 alin. (1) teza finală C. proc. pen. Invocarea motivului de incompatibilitate direct în calea extraordinară de atac a contestației în anulare este subsidiară, numai în cazul în care partea sau procurorul nu a cunoscut și nici nu avea cum să cunoască respectivul caz de pretinsă incompatibilitate înainte de finalizarea judecării apelului. Caracterul subsidiar al căii extraordinare de atac a contestației în anulare întemeiate pe pretinsa incompatibilitate a judecătorului față de cererea de recuzare face ca, în procedura judecării contestației în anulare bazate pe acest motiv să fie aplicabile, în principiu și în măsura compatibilității, regulile de la judecarea cererii de recuzare. Admițând contestația în anulare în aceste condiții, președintele completului și-a dovedit clar lipsa de imparțialitate. h. Președintele completului a admis o contestație în anulare în care, deși nu este formulat in terminis ca motiv de incompatibilitate, se susține în realitate lipsa de, imparțialitate a președintelui completului de apel din primul ciclu procesual față de persoana vătămată, președinte