ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1073/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1073/2015
Asupra revizuirii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2012 pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/3/2012, revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari Bloc X, cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2336 din 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012.
Prin încheierea de ședință din 05 februarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a dispus, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2336 din 05 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari Bloc X.
Această încheiere a fost recurată, iar prin decizia civilă nr. 273 din 20 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta-revizuentă A. împotriva încheierii de ședință din data de 05 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, în contradictoriu cu intimata Asociația de Proprietari Bloc X.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, recurenta A., care a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, aceasta neindicând motivele de nelegalitate în susținerea recursului.
Prin decizia nr. 3358 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 273 din 20 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, împotriva acestei decizii, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 03 noiembrie 2014, fără a fi depuse și motivele contestației în anulare.
Prin decizia nr. 3825 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 3358 din 30 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Pentru a decide astfel, s-a reținut că motivele invocate de către contestatoare privind nemulțumirea sa față de soluțiile pronunțate anterior în cauză, la modalitatea în care instanțele au analizat și interpretat probele administrate, nu pot constitui obiect al contestației în anulare, iar din această perspectivă, Înalta Curte a apreciat că nu poate proceda la verificarea condițiilor de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ.
Prin cererea depusă pe rolul Înaltei Curți, la data de 11 decembrie 2014, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 3825 din 02 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, fără însă a depune și motivele cererii de revizuire, astfel cum prevăd dispozițiile legale.
La termenul din 21 aprilie 2015, revizuenta A. a depus concluzii scrise la care a atașat o serie de hotărâri judecătorești și corespondența avută cu diferite instituții ale statului în legătură cu nenumăratele litigii purtate împotriva lor de-a lungul anilor.
În cuprinsul concluziilor, autoarea căii de atac a făcut o amplă descriere a diferitelor procese, exprimându-și nemulțumirea față de nesoluționarea favorabilă a cererii sale de evacuare a unor persoane din imobilul proprietatea sa, precum și față de actele pretins nelegale emise de executorul judecătoresc, în dosarele respective.
În concluzia celor expuse, revizuenta a precizat că procedând în această manieră, instituțiile statului i-au încălcat dreptul de proprietate asupra imobilului.
Cererea de revizuire este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.
Astfel, obiectul revizuirii este determinat chiar prin dispozițiile evocate, legiuitorul având în vedere două importante categorii de hotărâri judecătorești, o primă categorie de hotărâri judecătorești ce sunt susceptibile de revizuire este aceea a hotărârilor rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, prin care se evocă fondul cauzei.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Caracterul extraordinar al acestei căi de atac se evidențiază în special prin motivele care pot fundamenta o cerere de revizuire, cât și prin aceea că obiectul îl reprezintă numai hotărârile definitive sau irevocabile. Aceste motive sunt expres și limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ.
Față de aceste precizări prealabile, din motivele invocate de revizuenta, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele avute în vedere de legiuitor la edictarea normei legale, iar acestea nu pot constitui obiect al cereri de revizuire, astfel încât, Înalta Curte nu poate proceda la verificarea condițiilor de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac, de retractare, prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 322 C. proc. civ.
În acest context, motivele invocate privind considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, se constată că nu sunt specifice cererii de revizuire, prevăzută de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 3825 din 02 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2015.