ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 210/F din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele:

A. 1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul complicității la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000.

A. 2. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului A., sub aspectul instigării la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

B. A fost admisă, în parte, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul CCC., prin apărătorul ales.

Potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul CCC. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile de șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fals în declarații prevăzută de art. 326 C. pen. și participație improprie în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunile de șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fals în declarații prevăzută de art. 326 C. pen. și participație improprie în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

B. 1. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

B. 2. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

B. 3. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

B. 4. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul CCC. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea participației improprii sub forma instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință sunt concurente.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 10 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte 3 pedepse stabilite, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, astfel că, în final, a fost aplicată inculpatului CCC. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. și art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa accesorie cea mai grea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat potrivit art. 92 alin. (1) și (2) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) și (4) C. pen. cu referire la art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Orașului Voluntari, județul Ilfov sau în cadrul Direcției Educație Cultural - Sportivă și Îngrijiri Comunitare Voluntari, județul Ilfov.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. să se comunice Serviciului de Probațiune Ilfov.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. referitoare la consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a neexecutării obligațiilor impuse prin sentință, precum și consecințele neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin sentință.

S-a dispus ca pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatului să se execute, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

S-a mai dispus ca pedeapsa accesorie rezultantă aplicată inculpatului să se execute doar în cazul în care, în urma anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante a închisorii, aceasta din urmă (pedeapsa închisorii) va fi executată efectiv.

A fost constatat că inculpatul a fost reținut în perioada 30 martie 2015, ora 23:30 - 31 martie 2015, ora 23:30.

Potrivit art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea contractului de împrumut falsificat încheiat între inculpatul CCC. și partea civilă B., autentificat sub nr. x/17 martie 2015 de Societatea Profesională Notarială "C.".

Conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1386 C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. (domiciliat în București, str. x, sector 5) și, în consecință, a fost obligat inculpatul CCC. la plata către partea civilă a sumei de 50.000 de euro (echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plății), cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale și a sumei de 13.755 de RON, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen. și art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în cuantum de 12.000 de RON, avansate de stat în fazele de urmărire penală și de cercetare judecătorească în privința inculpatului A., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 398 C. proc. pen., art. 274 alin. (1) C. proc. pen. și art. 272 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul CCC. la plata sumei de 12.000 de RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în fazele de urmărire penală și de cercetare judecătorească.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță de fond a reținut, în esență, că, prin rechizitoriul întocmit în data de 25 iunie 2015, în dosarul de urmărire penală nr. 44/P/2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen. (pentru pct. 1), art. 328 alin. (3), art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) și h) C. proc. pen. (pentru pct. 2, 3 și 4), art. 63 alin. (1) raportat la art. 46 alin. (1) C. proc. pen. (pentru pct. 5 și 6) și art. 330 C. proc. pen. (pentru pct. 7), următoarele:

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și fals în declarații prevăzută de art. 326 C. pen., precum și pentru participație improprie în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și A. pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. și pentru instigare la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

1

din Legea nr. 78/2000 și la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

1

din Legea nr. 78/2000 și la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

În drept, în rechizitoriu s-au reținut următoarele:

A. 1. În perioada decembrie 2014 - martie 2015, inculpatul CCC., cu complicitatea inculpatului A., a exercitat asupra părții civile B. acțiuni de constrângere, pentru a-l determina pe acesta să-i dea suma totală de 4.000.000 de euro, nedatorată. Astfel, firma J., având ca asociat/acționar pe inculpatul CCC., a introdus la D.I.I.C.O.T. o plângere penală înregistrată sub nr. x/2013, dând, în mod intenționat, unor afaceri comerciale nerentabile încadrare juridică penală, în scopul exercitării ulterioare de presiuni asupra părții civile; procurorul a mai arătat că încadrarea juridică de gestiune frauduloasă era de competența parchetelor obișnuite, putând opera retragerea plângerii, iar infracțiunea ce atrăgea competența D.I.I.C.O.T. urma a fi denunțată de însuși autorul plângerii, în urma acceptării de către partea civilă B. a solicitărilor injuste și necuvenite făcute de inculpatul CCC.

Prin actul de sesizare a instanței s-a arătat că acțiunile de constrângere au constat în condiționarea retragerii plângerii penale pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă și a dirijării anchetei în cazul celorlalte infracțiuni, astfel încât să fie solicitată și acceptată schimbarea încadrării juridice și a acelor fapte tot în gestiune frauduloasă, de acceptul lui B. de a-i plăti inculpatului CCC. suma totală de 4.000.000 de euro, necuvenită.

Procurorul a reținut că, sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz și în condițiile în care inculpatul CCC. i-a dovedit că poate influenta atitudinea procurorului de caz, partea civilă B. a semnat, în data de 17 martie 2015, un contract fictiv de împrumut, autentificat la Biroul Notarial "C.", prin care, în fapt, recunoștea că i-ar datora personal inculpatului CCC. suma de 2.000.000 de euro, angajându-se să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015. După semnarea acestui act, inculpatul CCC. ar fi continuat să îl constrângă, în același mod, pe B. să semneze un contract similar pentru o altă sumă, având același cuantum (2.000.000 de euro).

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

De asemenea, s-a reținut că, pentru aceasta a pretins, iar în data de 17 martie 2015 a primit dreptul de creanță asupra sumei de 2.000.000 de euro, în forma contractului fictiv de împrumut, prin care partea civilă B. recunoștea că i-ar datora personal inculpatului CCC. suma de 2.000.000 de euro, angajându-se să îi restituie până în data de 24 decembrie 2015.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, procurorul a reținut că, prin această declarare necorespunzătoare adevărului, inculpatul CCC. l-a instigat, cu intenție, pe notarul public să comită, fără vinovăție, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii și autentificării Contractului de împrumut autentificat sub nr. x/17 martie 2015.

În opinia Parchetului, faptele anterior descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în declarații prevăzută de art. 326 C. pen. și ale participației improprii în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

Raportat la aceste infracțiuni, s-a reținut art. 38 alin. (1) C. pen.

B. 1. Totodată, prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul A. a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul CCC., cunoscând natura acesteia, prin formularea, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor soluții nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de partea civilă B. sub imperiul constrângerilor repetate.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

În opinia Parchetului, fapta anterior descrisă întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală în data de 26 iunie 2015, sub număr unic de Dosar x/2015 (nr. în format vechi y/2015):

Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu în data de 25 august 2015, Judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală a dispus următoarele:

În temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiate, cererile și excepțiile de neregularitate a actului de sesizare, de nelegalitate a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, formulate de către inculpatul A..

În baza art. 346 C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție privindu-i pe inculpații A. și CCC., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

A dispus începerea judecății cauzei privindu-i pe inculpații A. și CCC.

În motivarea în fapt și în drept a încheierii, judecătorul de cameră preliminară a reținut că instanța a fost sesizată potrivit art. 329 C. proc. pen. prin rechizitoriu, actul de sesizare fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 22

2

alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 328 alin. (1) C. proc. pen., de procurorul șef secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, iar rechizitoriul întrunește toate cerințele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., respectiv cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea juridică, profilul moral și de personalitate al inculpaților, actele de urmărire penală efectuate și probele administrate, dispoziția de trimitere în judecată și cheltuielile judiciare, dispoziții privitoare la măsurile preventive ori asigurătorii, fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul - șef de secție.

S-a mai constatat ca instanța competentă din punct de vedere material și teritorial să instrumenteze cauza penală cu care a fost sesizată este Curtea de Apel București, în raport de dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și criteriile prevăzute de art. 41 C. proc. pen., iar probele au fost administrate în mod legal, fiind efectuate toate actele procedurale necesare aflării adevărului de către organele de urmărire penală.

În ceea ce privește cererile și excepțiile de neregularitate a actului de sesizare, de nelegalitate a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală invocate de către inculpatul A., s-a constatat că acestea sunt neîntemeiate, astfel:

În consecință, inculpatul a solicitat, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit.

Referitor la critica privind lipsa descrierii în concret a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, respectiv a indicării modalității elementului material sau a formei laturii subiective a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, judecătorul a constatat că aceasta este, în realitate, o apărare de fond care poate face obiectul analizei doar în cursul judecății.

Judecătorul a remarcat, așadar, că pretinsa nedescriere a faptelor prin rechizitoriu nu este de natură a atrage o neregularitate a rechizitoriului, atât timp cât actul de sesizare îndeplinește condițiile impuse de art. 328 C. proc. pen., aspectele referitoare la cenzurarea modalității de prezentare a situației de fapt fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei în faza de cercetare judecătorească propriu-zisă, urmând a fi clarificat în eventualitatea în care se va aprecia asupra necesității administrării de probe sau a readministrării probelor din faza de urmărire penală. În consecință, s-a arătat că, în mod evident, o astfel de analiză nu este permisă în procedura camerei preliminare al cărei scop este în mod clar stabilit prin dispozițiile art. 342 și urm. C. proc. pen.

De asemenea, judecătorul a observat că rechizitoriul cuprinde, în partea expozitivă, la filele x (secțiunea "Situația de fapt"), o descriere amplă a faptelor pentru care ambii inculpați au fost trimiși în judecată, fiind expusă pe larg situația de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzațiile, fiind întrunite, așadar, toate cerințele prevăzute de art. 328 C. proc. pen.

S-a mai constatat că, în rechizitoriu, sunt efectuate referiri inclusiv în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv.

În acest sens, inculpatul a susținut că prin actul de sesizare a instanței s-au dispus mai multe soluții, respectiv trimiteri în judecată, clasări și disjungeri. Însă, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., acesta a precizat că, prin ordonanța din data de 30 martie 2015, prin care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acest inculpat sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de șantaj, din punct de vedere faptic s-a reținut că inculpatul l-ar fi sprijinit în activitatea infracțională pe celălalt inculpat, cunoscând natura acesteia, prin redactarea în anul 2013 a unei plângeri penale ce face obiectul Dosarului nr. x/2013 (J.) și prin formularea în perioada decembrie 2014 - martie 2015 a mai multor soluții nelegale pentru primirea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., precum cea privind recunoașterea unei datorii fictive. A arătat că componenta referitoare la pretinsa faptă de redactare în anul 2013 a unei plângeri penale ce face obiectul dosarului nr. x/2013 nu se mai regăsește în cuprinsul rechizitoriului, astfel că procurorul, prin rechizitoriu, deși s-a desesizat, totuși nu a dat nicio soluție cu privire la această componentă faptică.

Prin urmare, inculpatul a precizat că desesizarea organului de urmărire penală este incompletă și, în consecință, ilegală.

În consecință, inculpatul a solicitat, potrivit art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet, în vederea rezolvării integrale a cauzei.

Referitor la critica privind lipsa descrierii în rechizitoriu a unei pretinse fapte, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este, în realitate, o apărare de fond care poate face obiectul analizei doar în cursul judecății.

Judecătorul a remarcat, așadar, că pretinsa nedescriere a unei componente faptice reținute cu privire la una dintre infracțiuni nu este de natură a atrage o neregularitate a rechizitoriului, atât timp cât actul de sesizare îndeplinește condițiile impuse de art. 328 C. proc. pen., aspectele referitoare la cenzurarea modalității de prezentare a situației de fapt fiind, de altfel, atributul exclusiv al instanței de judecată investite cu soluționarea cauzei în faza de cercetare judecătorească propriu-zisă, urmând a fi clarificat în eventualitatea în care se va aprecia asupra necesității administrării de probe sau a readministrării probelor din faza de urmărire penală. În consecință, s-a precizat că, în mod evident, o astfel de analiză nu este permisă în procedura camerei preliminare al cărei scop este în mod clar stabilit prin dispozițiile art. 342 și urm. C. proc. pen.

Totodată, judecătorul a constatat că, pe parcursul soluționării cauzei, inclusiv în faza de urmărire penală, situația de fapt care susține o acuzație, în speță complicitatea la infracțiunea de șantaj pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., se poate modifica, urmare a administrării mijloacelor de probă atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 5 alin. (2) C. proc. pen.

Însă, judecătorul a constatat că, în mod cert, modificările care pot apărea sub aspectul situației de fapt de natură a confirma elementul material al laturii obiective a uneia dintre infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată nu produce nicio consecință asupra încadrării juridice a faptelor respective, nici sub aspectul elementelor constitutive, nici în ceea ce privește participația penală reținută în sarcina inculpatului. Mai mult decât atât, judecătorul a reținut că eventualele modificări intervenite în faza de urmărire penală în privința descrierii, în concret, a faptelor nu poate conduce la concluzia în sensul că, urmare a acestor modificări, s-ar fi schimbat în vreun fel însăși natura infracțiunii reținute în debutul urmăririi penale.

Așadar, judecătorul a constatat că astfel de modificări sub aspect faptic invocate de către inculpatul A. nu pot determina reținerea, în rechizitoriu, a unei alte infracțiuni decât cea avută în vedere inițial, respectiv prin ordonanța din data de 30 martie 2015, astfel că nu a necesitat pronunțarea de către procuror, în dispozitivul rechizitoriului, a unei soluții distincte de trimitere în judecată, clasare sau disjungere.

În consecință, având în vedere ansamblul motivelor de fapt și de drept anterior expuse, judecătorul a apreciat că inculpatului A. nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, rechizitoriul nu trebuie refăcut, iar sub aspectul cerințelor prevăzute de art. 328 C. proc. pen. cauza a fost integral rezolvată de către procuror.

Totodată, constatând că pe parcursul urmăririi penale au fost respectate toate normele procedurale referitoare la desfășurarea acestei etape procesuale, probele au fost legal obținute, rechizitoriul a fost regulamentar întocmit, iar administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală s-a realizat în condiții de legalitate, respectându-se regulile procedurale și procesuale, precum și drepturile inculpaților prevăzute de legea procesual penală, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu în data de 5 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a admis contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii de ședință din data de 25 august 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desființat, în parte, încheierea contestată și, rejudecând:

A constatat neregularitatea actului de sesizare a instanței, respectiv a rechizitoriului nr. x din data de 25 mai 2015 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, în ceea ce privește descrierea faptelor reținute în sarcina inculpatului A..

Conform art. 347 alin. (3) raportat la art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a dispus ca, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate, procurorul să remedieze neregularitățile actului de sesizare.

A menținut celelalte dispoziții ale încheierii contestate.

A stabilit termen de judecată la data de 20 noiembrie 2015.

În motivarea în fapt și în drept a încheierii, judecătorul a reținut următoarele:

Invocându-se neregularitatea actului de sesizare, apărarea a formulat critici atât în ceea ce privește descrierea faptelor, cât și referitor la modul de analiză a probelor, susținându-se că fiecare replică dată de inculpatul A. coinculpatului CCC. constituie un contraargument la acuzația adusă prin rechizitoriu. Deși în motivarea scrisă a contestației se dorește a se accentua faptul că aceste din urmă aspecte "nu privesc netemeinicia susținerilor din cuprinsul rechizitoriului" și că argumentele nu reprezintă apărări de fond, judecătorul a constatat că, în realitate, criticile vizează modul de interpretare a probelor de către procuror, concluzia rezultând și cu mai multă evidență din susținerile orale ale apărării, care face ample referiri la o "interpretare tendențioasă a procurorului, care încearcă să adauge, la fiecare faptă, propriile sale păreri".

Judecătorul a constatat că aceste critici exced verificărilor ce pot fi efectuate în această procedură, deoarece modul în care probele au fost interpretate de către procuror vizează, în fapt, temeinicia sau netemeinicia acuzației penale și ține exclusiv de fondul cauzei.

Apărarea a mai susținut faptul că procurorii nu ar fi pronunțat o soluție cu privire la una dintre faptele pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de inculpatul A., constând în redactarea plângerii penale ce face obiectul Dosarului nr. x/2013

Judecătorul a precizat că verificarea legalității sesizării se raportează doar la soluția de trimitere în judecată, nu și a celorlalte soluții care au fost dispuse sau care, în opinia apărării, trebuiau dispuse prin rechizitoriu și, ca atare, s-a menționat că acest motiv nu poate fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 342 C. proc. pen.

În ceea ce privește critica legată de modalitatea de descriere a faptelor în actul de sesizare, judecătorul a reținut că, pentru a satisface exigențele art. 328 alin. (1) C. proc. pen., descrierea faptei trebuie să fie făcută de o manieră rezonabilă, să fie clară, inteligibilă, să facă referire la toate împrejurările de timp și de loc, cu prezentarea tuturor elementelor ce prezintă relevanță penală sub aspectul conținutului unei infracțiuni.

Importanța acestei descrieri rezultă din dispozițiile art. 371 C. proc. pen. care fixează obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare; totodată, descrierea faptei este și o condiție a asigurării posibilității de exercitare a unei apărări efective de către inculpat, statuată la nivel de principiu de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, caracterul echitabil al procedurii deprinzând de o informare precisă și completă asupra acuzațiilor formulate împotriva unei persoane, respectiv asupra faptelor materiale imputate, precum și asupra încadrării juridice.

Pornind de la aceste scurte considerații teoretice, judecătorul a reținut că rechizitoriul întocmit de cei doi procurori este structurat după cum urmează: prezentarea situației de fapt, cu un subcapitol rezervat analizei apărărilor formulate de către inculpații CCC. și A. cu referire la probele administrate, prezentarea încadrărilor juridice, motivarea celorlalte soluții dispuse în cauză, date referitoare la latura civilă, enumerarea mijloacelor de probă, date privind urmărirea penală și soluțiile adoptate .

Încercând să identifice descrierea faptelor reținute în sarcina inculpatului A., judecătorul a constatat că, în capitolul destinat descrierii situației de fapt, actul de sesizare se rezumă la redarea conținutului unor convorbiri telefonice (manieră în care, de altfel, este conceput întregul rechizitoriu).

Astfel, s-a arătat că este prezentată o convorbire telefonică din data de 27 ianuarie 2015 ora 10:49, dintre inculpatul A. și inculpatul CCC., "din care redăm pasaje relevante", urmând o redare a discuției fără însă ca procurorii să evidențieze eventuale aspecte de fapt cu relevanță penală pe care le rețin din această discuție; în continuare se menționează că, în seara aceleiași zile, inculpații CCC. și A. au mai avut o convorbire telefonică la ora 19:02 în care A. a contramandat întâlnirea stabilită pentru ziua următoare, îndrumându-l spre colegul său K.; că, în data de 28 ianuarie 2015, inculpatul A. a avut o convorbire telefonică cu martorul K., după ce acesta se întâlnise cu inculpatul CCC. și cu suspectul D., reținându-se că martorul K. le-ar fi propus celor doi următoarele variante: notarul (contract de împrumut fictiv), încheierea unei convenții antedatată cu anul 2008 (nerecomandat de avocați) și preluarea de părți sociale, martorul relatându-i inculpatului A. ce a discutat cu cei doi, context în care procurorul a concluzionat cunoașterea de către A. a soluțiilor propuse; că, în data de 5 februarie 2015, în cadrul unei convorbiri telefonice dintre inculpatul A. și suspectul D. a fost relevată împrejurarea că inculpatul A. a luat cunoștință despre un raport întocmit cu privire la firma J., în cadrul căruia se reținuse că orice eventuală responsabilitate a cuiva a fost absolvită prin reorganizare.

Judecătorul a constatat, astfel, că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., actul de sesizare nu descrie faptele și împrejurările comiterii acestora astfel cum au fost reținute în urma analizării probatoriului administrat, procurorii substituind descrierii faptelor prezentarea conținutului unor mijloace de probă, respectiv a convorbirilor telefonice purtate de acesta cu inculpatul CCC. și cu martorii K. și D. (fie prin redarea, aproape integrală, a discuției, fie prin prezentarea sintetică a acesteia).

Judecătorul a arătat că este adevărat că, în unele situații, redarea conținutului unor convorbiri telefonice sau interceptări în mediu ambiental se poate dovedi deosebit de relevantă, fiind chiar necesară pentru a sublinia unele împrejurări faptice sau chiar pentru a evidența elementele constitutive ale infracțiunii pentru care se formulează acuzații. Aceasta nu înseamnă că actul de sesizare poate fi redus la prezentarea acestor discuții, oricare ar fi relevanța lor probatorie, și că procurorul este exonerat de obligația de a descrie situația de fapt, pe care înțelege să o rețină în urma analizei coroborate a întregului probatoriu.

În cauză, modul în care s-a procedat, prin prezentarea doar a conținutului unora din mijloacele de probă, s-a considerat că pune practic judecătorul în situația de a deduce starea de fapt cu care este sesizat, prin raportare și la aspectele reținute în rechizitoriu cu ocazia prezentării încadrării juridice (unde, pentru prima dată, s-a descris succint o situație de fapt) și, eventual, a celor rezultate din analiza apărărilor formulate de către inculpat, unde s-au făcut referiri și la celelalte probe.

Dincolo de faptul că nu este rolul instanței de a corobora diferite probe menționate în cuprinsul rechizitoriului pentru a construi o situație de fapt care să formeze obiectul propriei sesizări, chiar și în condițiile în care acest lucru ar fi posibil (fără să se încalce principiul separației funcțiilor judiciare), s-a arătat că aceasta nici nu s-ar putea realiza, în condițiile în care nu există o concordanță între cele reținute cu ocazia prezentării încadrării juridice și convorbirile telefonice redate în prima parte a rechizitoriului, nefiind clar delimitat obiectul judecății.

Astfel, s-a reținut, cu referire la complicitatea la infracțiunea de șantaj, că fapta ar fi fost comisă de inculpatul A. în perioada decembrie 2014 - martie 2015, deși toate discuțiile redate vizează perioada ulterioară datei de 27 ianuarie 2015 și până la data de 5 februarie 2015; s-a susținut că inculpatul A. ar fi formulat "mai multe soluții nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 de euro în patrimoniul inculpatului CCC., inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive", însă se prezintă o singură convorbire telefonică dintre cei doi inculpați, din data de 27 ianuarie 2015, în care variantele oferite de inculpatul A. ar fi constat în încheierea unui contract de donație sau de cumpărare de părți sociale, procurorii nefăcând trimitere la nicio altă întâlnire sau discuție dintre cei doi, la filele x din rechizitoriu afirmându-se că martorul K. ar fi fost cel care i-ar fi propus inculpatului CCC. această soluție și că martorul i-ar fi comunicat-o ulterior inculpatului A.

De asemenea, în ceea ce privește instigarea la infracțiunea de fals în declarații, s-a reținut, cu ocazia stabilirii încadrării juridice, că "în aceeași perioadă, inculpatul A., cu ocazia discuțiilor purtate cu inculpatul CCC., oferindu-i acestuia ca soluție pentru obținerea sumei de bani de la partea civilă B. încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în fața notarului public împrejurarea nereală că i-ar fi părții civile B., cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-a instigat pe acesta să formuleze declarațiile false consemnate în cuprinsul actului", însă, așa cum s-a arătat și anterior, în secțiunea referitoare la situația de fapt, nu există nicio descriere a acestei fapte, nici măcar la maniera redării conținutului unei discuții între inculpații A. și CCC. pe această temă, a prezentării la notar.

În aceste circumstanțe, judecătorul a constatat că actul de sesizare nu îndeplinește exigențele art. 328 alin. (1) C. proc. pen., neexistând descrisă o situație de fapt rezultată din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă și care să fie concordantă cu cea prezentată sintetic cu ocazia stabilirii încadrărilor juridice.

S-a apreciat că modul în care rechizitoriul se prezintă la acest moment face imposibilă stabilirea obiectului și limitelor judecății, dar și exercitarea dreptului la apărare, nefiind clar dacă procurorii au înțeles să sesizeze instanța cu exclusiv faptele ce rezultă din convorbirile redate în expozitiv (și care ar urma să fie identificate) sau cu cele menționate la încadrarea juridică (și acestea trebuind identificate prin analiza întregului material probator, nu doar a convorbirilor telefonice sau din mediu ambiental).

S-a considerat că, în oricare dintre cele două variante actul de sesizare trebuie refăcut în ceea ce privește descrierea faptelor pentru care se dorește trimiterea în judecată a inculpatului A., cu referire la toate împrejurările de timp și de loc ale comiterii acestora, cu prezentarea tuturor elementelor de fapt ce prezintă relevanță penală sub aspectul reținerii unui act de ajutor la realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj, prin depășirea limitelor permise de lege (art. 272 alin. (2) C. pen.), precum și a celor care se constituie în acte de determinare la o acțiune de declarare necorespunzătoare a adevărului în fața notarului public.

În raport de cele anterior expuse, s-a constatat că aprecierea judecătorului de cameră preliminară de la prima instanță în sensul că aspectele invocate de apărare se circumscriu doar unor chestiuni de fond nu este corectă, acesta trebuind să delimiteze clar apărările de fond de cele care reprezentau critici reale referitoare la modul de descriere a faptelor și să le analizeze din perspectiva exigențelor art. 328 alin. (1) raportat la art. 371 C. proc. pen. Afirmația că, oricum se va cenzura situația de fapt reținută de procuror, s-a constatat ca reală, însă s-a apreciat că starea de fapt trebuie să fie aptă să investească instanța, să permită stabilirea obiectului și a limitelor judecății, ceea ce nu s-a putut constata în ceea ce privește prezentul rechizitoriu. În fine, aprecierea că rechizitoriul ar prezenta "o descriere amplă a faptelor pentru care ambii inculpați au fost trimiși în judecată, fiind expusă pe larg situația de fapt prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă pe care s-au întemeiat acuzațiile" a fost considerată ca eronată, constatându-se că judecătorul primei instanțe a asimilat "ampla descriere a faptelor" cu o "amplă redare a convorbirilor telefonice sau a celor din mediul ambiental", ceea ce s-a arătat că nu poate fi acceptat nici din perspectiva art. 328 alin. (1) și art. 371 C. proc. pen. și nici a art. 6 par. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin Încheierea nr. 1583 pronunțată în camera de consiliu în data de 20 noiembrie 2015 în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de Cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a dispus următoarele:

În baza art. 347 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării Curții de Apel București, secția a II-a penală cu rechizitoriul nr. x/2015 din data de 25 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, astfel cum a fost acesta completat prin Ordonanța nr. 44/P/2015 din data de 12 noiembrie 2015 a aceleiași instituții.

A dispus începerea judecății cauzei privind pe cei doi inculpați.

În motivarea în fapt și în drept a încheierii, judecătorul a reținut următoarele:

În data de 13 noiembrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a transmis Ordonanța nr. 44/P/2015 din data de 12 februarie 2015, prin care s-a dispus completarea rechizitoriului nr. x din data de 25 iunie 2015 în sensul descrierii detaliate a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., a coroborării probelor administrate și a stabilirii perioadei în care au fost comise faptele.

Totodată, s-a dispus menținerea dispoziției de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru comiterea complicității la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13

1

din Legea nr. 78/2000 și la art. 207 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul CCC., cunoscând natura acesteia, prin formularea, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, a mai multor soluții nelegale pentru intrarea sumei de 4.000.000 euro în patrimoniul lui CCC., inclusiv cea privind recunoașterea unei datorii fictive, care a fost acceptată de partea civilă B. sub imperiul constrângerilor repetate, și instigare la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 326 C. pen., constând în aceea că, în cadrul discuțiilor purtate cu inculpatul CCC. în perioada decembrie 2014 - martie 2015, oferindu-i acestuia ca soluție pentru obținerea sumei de bani de la partea civilă încheierea unui contract de împrumut prin care inculpatul CCC. să declare în fața notarului public împrejurarea nereală că ar fi dat părții civile, cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 de euro, în perioada 2008 - 2010, l-a instigat pe acesta să formuleze declarațiile false consemnate în cuprinsul actului.

Judecătorul a constatat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției, prin ordonanța nr. 44/P/2015 din data de 12 februarie 2015, s-a conformat celor dispuse prin încheierea din data de 5 mai 2015, fiind remediate neregularitățile semnalate.

Astfel, printr-o analiză coroborată a întregului probatoriu, s-a realizat o amplă descriere a faptelor și împrejurărilor comiterii acestora, cu prezentarea elementelor care, în opinia procurorului, prezintă relevanță penală sub aspectul reținerii unui act de ajutor la realizarea elementului material al laturii obiective a infracțiunii de șantaj, cu depășirea limitelor permise de lege, precum și a celor care se constituie în acte de determinare la o acțiune de declarare necorespunzătoare a adevărului în fața notarului public, fiind refăcută integral situația de fapt și formulate concluzii cu privire la acuzațiile aduse inculpatului A..

În ceea ce privește criticile formulate de inculpatul A., s-a constatat că acestea vizează, în realitate, temeinicia acuzațiilor, fiind contestată concluzia la care s-a ajuns și învederează lipsa de suport probator a învinuirilor ce i se aduc, faptele fiind comise, în opinia apărării, de alte persoane. S-a arătat că același lucru s-a încercat a se demonstra și prin probele administrate, or, astfel cum s-a arătat deja prin încheierea din data de 05 noiembrie 2015, toate aceste critici exced procedurii de cameră preliminară, reprezentând aspecte ce țin exclusiv de soluționarea pe fond a cauzei.

Referitor la susținerea că Ordonanța nr. 44/P/2015 din data de 12 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Corupției a fost verificată, cu încălcarea legii, de procurorul șef adjunct secție, iar nu de către procurorul șef de secție, judecătorul a constatat că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al Direcției Naționale Anticorupție aprobat prin Ordinul nr. 1.643/C din data de 15 mai 2015, "procurorul șef adjunct secție îl ajută pe procurorul șef al secției în ducerea la îndeplinire a dispozițiilor legale, a regulamentelor și ordinelor procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și are următoarele atribuții: (...) b) în lipsa procurorului șef al secției, exercită atribuțiile ce îi revin acestuia (...)".

S-a constatat, astfel, că există dispoziții care permit ca, în situațiile în care procurorul șef de secț