ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 31/F din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis în parte cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public în privința inculpatului A..

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunile de complicitate la trafic de influență și complicitate la cumpărare de influență, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 48 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunile de complicitate la trafic de influență și participație improprie la cumpărare de influență, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B., din infracțiunea de trafic de influență, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență, faptă prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul A. sub aspectul infracțiunii de participație improprie la cumpărare de influență, prev. de art. 52 alin. (3) raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x/2017 din 20 iulie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A., avocat stagiar în cadrul Baroului București, cercetat în stare de libertate cu privire la săvârșirea complicității la trafic de influență și a complicității la cumpărare de influență, fapte prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 48 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei față de C., pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, faptă prev. și ped. de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege. Cheltuielile judiciare în sumă de 50 RON au rămas în sarcina statului.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În luna noiembrie 2016, cu ajutorul inculpatului A., avocat stagiar în cadrul Baroului București, inculpatul B. a pretins de la numitul C. suma de 10.000 euro, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra funcționarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 București și promițând că îi va determina pe aceștia să urgenteze eliberarea autorizației de demolare a construcțiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, București.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 5 octombrie 2017 dată în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a II a penală au fost respinse ca neîntemeiate cererile și excepțiile invocate de inculpatul A., prin apărător ales, în procedura de cameră preliminară, constatându-se legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Încheierea menționată a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de inculpat, prin Încheierea de cameră preliminară nr. 20 din 9 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În ședința din data de 16 aprilie 2018 s-a dat citire actului de sesizare a instanței, aducându-se la cunoștința inculpaților învinuirile ce li se aduc, drepturile prevăzute de art. 374 alin. (2) C. proc. pen., precum și posibilitatea de a beneficia de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ipoteza în care recunosc în totalitate faptele reținute în sarcina lor, situație în care judecata s-ar realiza numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate.

Poziția inculpaților, după aducerea la cunoștință a dispozițiilor menționate, a fost în sensul că nu recunosc comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și nu doresc să se prevaleze de procedura simplificată, aspecte consemnate în încheierea instanței din data de 16.04.2018.

În aceste condiții, la același termen, Curtea a procedat la audierea inculpaților B. și A., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

În ședința publică din data de 1 octombrie 2018, la solicitarea apărătorului ales, inculpatul A. a fost reaudiat, ca urmare a schimbării componenței completului de judecată, declarația dată de acesta fiind atașată la dosar . În schimb, inculpatul B. a învederat la același termen că își menține declarațiile date în cauză și că nu dorește să dea o nouă declarație, ca urmare a schimbării componenței completului de judecată.

De asemenea, în cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea unuia dintre cei doi martori indicați în actul de sesizare a instanței, respectiv C., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Cu privire la celălalt martor menționat în rechizitoriu, D., Curtea a făcut aplicarea disp. art. 381 alin. (7) C. proc. pen., dând citire declarației date de acesta în cursul urmăririi penale, ca urmare a imposibilității audierii sale, cu toate că a fost citat în mod repetat la adresa de domiciliu cunoscută, inclusiv cu mandat de aducere, constatându-se în urma verificărilor efectuate de către organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de aducere că acesta este plecat din țară pentru o perioadă nedeterminată.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse două suporturi optice cu declarațiile inculpaților și înscrisuri.

La termenul din data de 28 noiembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice în privința faptelor reținute în sarcina inculpatului A., în sensul reținerii participației improprii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. la cele două infracțiuni de trafic de influență și cumpărare de influență, respectiv a concursului ideal de infracțiuni și nu a concursului real de infracțiuni.

Totodată, la termenul din data de 21 ianuarie 2019, inculpatul B., prin apărător ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, din infracțiunea de trafic de influență, în infracțiunea de complicitate la trafic de influență.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de către Ministerul Public și de către inculpatul A.

Pe parcursul procesului penal nu au fost dispuse măsuri preventive asupra inculpaților.

Prima instanță a reținut în fapt:

La data de 19 ianuarie 2017, având în vedere informațiile obținute în Dosarul penal x/2016, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. și cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) C. pen. de către B. și numitul "A." (Dosarul penal x/2017).

Potrivit actului de sesizare, din actele de urmărire penală efectuate în Dosarul penal nr. x/2016 a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2016, numitul B. a purtat convorbiri telefonice cu o persoană pe nume "A.", context în care au discutat despre pretinderea unei sume de bani de la un terț, prin intermediul lui "A.", în vederea obținerii cu celeritate a unei autorizații de demolare a unei construcții, ca urmare a intervențiilor lui B. pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2 - București.

Prin Ordonanța nr. 234/P/2017 din data de 25 ianuarie 2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție (Dosarul penal x/2017) întrucât, din verificările efectuate s-a stabilit că persoana identificată inițial cu numele de "A." este inculpatul A., avocat stagiar în cadrul Baroului București.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2016, prin intermediul unui prieten comun din Timișoara, pe nume E., inculpatul A. l-a cunoscut pe martorul C. Acesta din urmă i-a relatat inculpatului că ar dori să facă niște investiții și că ar fi interesat de existența unor hale sau spații comerciale pe care să le achiziționeze. A. i-a spus că va încerca să identifice astfel de imobile, însă demersurile sale în acest sens au rămas fără rezultat.

În aceeași perioadă, cu ocazia unei întâlniri, C. i-a învederat inculpatului A. că vrea să demoleze niște clădiri din spatele magazinului F. de pe bulevardul x, sens în care era interesat de demersurile legale ce trebuiau efectuate.

Inculpatul A. i-a explicat că este necesară autorizație de la primăria de sector, că el este avocat al cărui obiect principal de activitate îl constituie dreptul penal, însă se poate interesa de procedurile ce trebuiau îndeplinite pentru obținerea unor asemenea autorizații.

Astfel, inculpatul A. l-a contactat pe inculpatul B., pe care îl cunoscuse în vara anului 2016 prin intermediul unui fost client, pentru a-i solicita detalii în legătură cu procedurile care trebuie urmate pentru obținerea autorizației de demolare, având în vedere că știa despre acesta că are mai multe cunoștințe în cadrul Primăriei Sectorului 2 București, cum inculpatul A. însăși a recunoscut în declarația dată în fața instanței la data de 01.10.2018 ("Cunoscând faptul că B. frecventează cercurile administrative existente pe lângă Primăria Sectorului 2 București, am hotărât să-i cer explicații acestuia în legătură cu procedurile care trebuie urmate pentru obținerea autorizației de demolare").

În aceste condiții, în zilele următoare, cei doi inculpați s-au întâlnit la o cafenea, la această întâlnire participând și martorul D., persoană pe care inculpatul A. o cunoscuse prin intermediul lui B. și despre care știa că are cunoștințe în domeniul practicilor administrative legate de obținerea autorizațiilor de construire și demolare.

În cadrul discuției purtate s-a ajuns la concluzia că inculpatul A. ar trebui să-i solicite martorului C. suma de 7.000 euro pentru demersurile efectuate în schimbul obținerii autorizației de demolare, sumă care ar fi acoperit cheltuielile necesare obținerii avizelor, dar și comisionul perceput de inculpați pentru ajutorul oferit martorului.

Cu toate acestea, inculpatul A. i-a solicitat martorului C. o sumă mai mare în schimbul demersurilor efectuate pentru obținerea autorizației de demolare, respectiv suma de 10.000 euro. Martorul C. nu a fost de acord cu oferta inculpatului A., considerând că suma solicitată este excesivă, motiv pentru care discuțiile între cei doi pe această temă s-au întrerupt. Ulterior, martorul C. a apelat la o firmă de arhitectură, iar costurile pentru proiectul de demolare și documentația necesară au fost de 1.700 euro.

Astfel cum se va arăta în cele ce urmează, instanța fondului a reținut că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează faptul că suma de 10.000 euro i-a fost solicitată martorului C. de către inculpați în schimbul influenței pe care ar fi avut-o asupra funcționarilor din cadrul Primăriei Sectorului 2 București și al promisiunii că-i vor determina pe aceștia să urgenteze eliberarea autorizației de demolare a construcțiilor.

Curtea a reținut că acuzațiile Ministerului Public se fundamentează, în principal, pe declarațiile celor doi inculpați și pe unele fragmente din discuțiile purtate de către aceștia și interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză.

Astfel, în declarația dată în calitate de suspect, A. a relatat următoarele: "(...) Pe parcursul timpului nu am găsit nimic care să realizeze obiectivul domnului C. însă, ulterior, acesta mi-a spus că vrea să demoleze niște clădiri din spatele magazinului F. de pe bld. Colentina și m-a întrebat care ar fi demersurile. Eu i-am explicat că trebuie autorizație de la primăria de sector, că eu sunt avocat al cărui obiect principal de activitate îl constituie dreptul penal, dar că mă pot interesa de procedurile ce trebuie întocmite pentru obținerea unor asemenea autorizații.

Știind la momentul respectiv că B. lucrează în primărie alături de un alt domn, D., am luat legătura cu acesta și l-am întrebat care ar fi procedurile pentru a se obține autorizația de demolare.

El mi-a spus că procedurile sunt foarte complicate, dar că ei doi, având calitățile respective, pot face ca aceste autorizații să fie emise mai ușor, în schimbul unei sume de bani de 10.000 euro. La momentul respectiv, eu nu le-am spus că aș accepta așa ceva, iar ulterior m-am întâlnit cu domnul C. și i-am spus că cei de la primărie percep suma respectivă pentru a se ușura emiterea de autorizații. Eu am crezut că acesta din urmă, când aude de asemenea sume, mă va angaja pe mine ca avocat și că îmi va plăti un onorariu, în mod cert mai mic decât suma respectivă, însă pentru a mă ocupa personal și legal de documentația necesară.

Nu i-am spus lui B. că i-am pretins lui C. 10.000 euro pentru a se urgenta eliberarea autorizației, ci doar că i-am comunicat că cei de la primărie vor banii ăia. Nu știu exact ce calitate aveau în cadrul primăriei sector 2 B. și D., știu doar că erau funcționari. B. mi-a spus prin toamna lui 2016 că, întrucât la Primăria Sectorului 2 este viceprimar unul D., el fiind prieten foarte bun cu acesta, va primi o funcție în cadrul primăriei, iar prietenul său, D., va fi numit la piețe. Eu l-am crezut pe cuvânt. În percepția mea, cei doi au pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, dar eu nu am vrut să se ajungă acolo."

Ulterior, în declarația dată în calitate de inculpat în cursul urmăririi penale, A. a revenit parțial asupra celor declarate anterior, susținând următoarele: "Arăt că declarația dată în calitate de suspect nu este în concordanță cu realitatea. Cred că a fost anormal cum am dat prima declarație, probabil că din cauza șocului de la acel moment am încercat să mă mulez pe starea de fapt conturată de către procuror, apreciind că o astfel de atitudine poate fi în beneficiul meu. În realitate, C. m-a contactat în noiembrie - decembrie 2016 pentru a mă ocupa de obținerea unei autorizații de demolare, în calitate de avocat, ceea ce presupunea obținerea unui certificat de la primărie, documentația tehnică de la arhitecți și alte avize pe care trebuia să le ia. Eu nu cunoșteam procedurile administrative de acest tip, însă la momentul respectiv i-am spus să-mi acorde un timp pentru a mă interesa. La momentul respectiv știam că B. se află la primărie, în toate discuțiile anterioare avute cu el lăsându-mi impresia că este funcționar al primăriei, fără să-mi spună explicit acest lucru. Deși am avut dubii cu privire la acest aspect, nu l-am întrebat niciodată dacă lucrează sau nu la primărie. Eu m-am întâlnit cu B. întrebându-l care sunt demersurile și ce acte sunt necesare pentru obținerea unei autorizații de demolare.

Acesta mi-a spus la momentul respectiv că este nevoie de documentație tehnică, de anumite avize, precum și de un certificat de la primărie, de achitarea anumitor taxe și că el cunoaște și arhitect și o firmă care să strângă gunoiul care se face după demolare, nefiind vorba niciodată de vreun funcționar public care să ajute în vreun fel obținerea respectivei autorizații.

Tot el mi-a comunicat că toate aceste demersuri costă aproximativ 5000 de euro și mi-a sugerat să mai punem 2000 de euro în plus ca să "mâncăm și noi ceva", sumă totală pe care trebuia să i-o comunic clientului meu, ca onorariu pentru aducerea la îndeplinire a mandatului, lucru pe care l-am și făcut. Ca să comunic această sumă ca onorariu, am hotărât să fac un onorariu total de 10.000 euro, pentru că erau și taxele pe care trebuia să le plătesc, fiind cheltuielile menționate cu arhitecți și taxe, iar ulterior i-am comunicat clientului meu că onorariul este de 10.000 euro, pentru a mă ocupa de la început până la sfârșit de obținerea acelei autorizații. Știam la momentul respectiv că există oameni care decât să se ocupe ei și să fie supuși birocrației, mai bine plătesc un avocat pentru a se ocupa. Clientului i s-a părut prea mare onorariul meu și mi-a spus că refuză. De la acel moment nu am mai luat legătura cu el.

C. nu mi-a cerut să apelez la un funcționar care să mă ajute, să grăbească obținerea autorizației de demolare. Nu i-am transmis lui C. că am discutat cu o persoană care are "intrare la primărie". Nici măcar nu i-am spus de existența lui B. sau de faptul că m-aș fi întâlnit cu acesta. B. nu mi-a pomenit că vreun funcționar ar ajuta la obținerea autorizației de demolare. El mi-a dat impresia și m-a făcut să cred că cunoaște aceste proceduri și că se va ocupa personal. Referitor la discuția avută în februarie 2017 cu B., care a fost înregistrată de acesta, la momentul respectiv eram în stare de ebrietate, era o perioadă în care B. îmi furniza clienți și am vrut să mă dau mare în fața lui, cu scopul de a menține în continuare această relație cu el și de a-mi furniza în continuare clienți. Nu voiam să-l dezamăgesc, considerându-l un apropiat, astfel încât acesta să nu mă mai recomande și altor potențiali clienți."

În faza de judecată, A. și-a menținut, în ceea ce privește aspectele esențiale, declarația dată în cursul urmăririi penale în calitate de inculpat, relatând că în luna noiembrie 2016 s-a întâlnit cu martorul D. și cu inculpatul B., ocazie cu care a discutat cu aceștia despre procedura necesară pentru obținerea autorizației de demolare a imobilelor în discuție, martorul D. spunându-i că solicitarea unui onorariu de 7.000 de euro, care să includă toate cheltuielile necesare obținerii avizelor și plății serviciilor de demolare, ar fi justificată. În aceste condiții, în zilele următoare, inculpatul A. a stabilit o întâlnire cu martorul C., iar înainte de a se întâlni cu acesta a luat legătura telefonic cu B., care i-a confirmat faptul că onorariul pe care trebuie să-l solicite este de 7.000 euro.

A mai relatat inculpatul A. că, din calculele sale, cheltuielile necesare pentru obținerea autorizației de demolare se ridicau la suma 5.000 de euro, iar din onorariul pe care l-ar fi încasat trebuia să plătească o sumă de bani și numiților B. și D., având în vedere că a beneficiat de consultanța acestora, realizând astfel că dacă i-ar fi cerut lui C. 7.000 de euro lui nu i-ar mai fi rămas nimic din această sumă. Din acest motiv, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu C., i-a solicitat acestuia suma de 10.000 euro, cu titlu de onorariu avocațial, și care includea toate cheltuielile care trebuie efectuate pentru obținerea autorizației de demolare. A susținut inculpatul A. că C. nu a fost de acord cu plata acestei sume, motiv pentru care discuțiile între cei doi pe această temă s-au întrerupt.

A. a arătat că nu i-a spus nimic lui C. despre B. sau despre D. și nici că ar fi apelat la aceștia sau la alte persoane pentru a obține informații în legătură cu procedura care trebuie urmată pentru obținerea autorizației de demolare. De asemenea, a precizat că niciodată nu a discutat cu B. ceva legat de vreo eventuală intervenție pe care acesta ar putea să o aibă pe lângă vreun funcționar public din cadrul Primăriei Sector 2 București în legătură cu obținerea autorizației de demolare.

Referitor la inculpatul B., A. a declarat că la un moment dat a crezut că acesta este funcționar în cadrul Primăriei Sector 2, însă ulterior, după ce l-a cunoscut mai bine, a realizat că acest lucru nu este real. Totodată, a precizat că la momentul întâlnirii pe care a avut-o cu D. și B. nu mai avea percepția că acesta din urmă ar deține o funcție publică, precum și că ajutorul pe care B. îl oferea consta în informațiile furnizate de acesta în legătură cu procedurile administrative care trebuie efectuate pentru obținerea autorizației de demolare, iar din această perspectivă se poate spune că ar fi obținut mai repede autorizația de demolare cu ajutorul informațiilor primite de la B.

La data de 22 februarie 2017, cu ocazia citării sale la sediul Direcției Naționale Anticorupție în cadrul prezentului dosar, B. a depus la dosarul cauzei un înscris olograf redactat personal, având următorul conținut: "În luna noiembrie 2016, împreună cu avocatul A., i-am pretins unui client de-al acestuia pe nume C. suma de 7.000 euro, în schimbul depunerii documentației și urgentării obținerii unei autorizații de demolare de la Primăria Sectorului 2. Arăt că nu am primit până în acest moment suma de 7.000 euro. Sunt de acord să colaborez cu organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate."

În declarația dată în calitate de suspect, B. a afirmat că în anul 2016 l-a cunoscut pe inculpatul A., fiindu-i prezentat de un prieten ca fiind avocatul lui G., în perioada următoare legând cu acesta o relație de prietenie. La un moment dat, întrucât A. cunoștea faptul că B. are prieteni care se ocupă cu intermedierea de operațiuni imobiliare, i-a spus acestuia că a găsit un investitor puternic din Timișoara, referindu-se la C., care dorește să cumpere niște hale. B. a mai arătat că i-a spus lui A. că va lua legătura cu prietenii săi, iar la un moment dat unul dintre aceștia a și discutat cu A. despre posibilitatea ca C. să cumpere o hală, tranzacție care nu s-a concretizat.

În continuare, B. a relatat că, după aproximativ o săptămână sau două, inculpatul A. i-a spus că C. a vândut un teren situat lângă magazinul F. de pe șoseaua x, având obligația de a demola construcțiile aflate pe acesta. În acest context, A. l-a întrebat ce autorizații i-ar trebuie lui C. și ce ar trebui făcut pentru a fi obținute mai repede. B. a susținut că i-a spus lui A. că știe pe cineva la Primăria Sectorului 2 București și că pot obține autorizația mai repede, iar A. l-a întrebat câți bani ar trebui să-i ceară lui C. pentru obținerea mai rapidă a autorizației, B. sugerându-i suma de 7.000 euro. Totodată, A. a spus că va discuta cu C. și că îi va comunica dacă este de acord.

A mai declarat B. că nu cunoaște dacă C. a fost de acord cu suma pe care i-a cerut-o, însă a precizat că el nu a primit nicio sumă de bani și că nu l-a cunoscut vreodată pe C. Ulterior, cu ocazia discuției pe care a avut-o în apartamentul lui A. în luna februarie 2017, a aflat de la acesta că îi ceruse 10.000 de euro lui C. și nu 7.000 euro, așa cum s-au înțeles inițial. A arătat B. că nu i-a spus niciodată lui A. că are calitatea de funcționar în cadrul Primăriei Sectorului 2 București, acesta știind că acest lucru nici nu ar fi posibil, întrucât are antecedente penale. Totodată, B. a afirmat că martorul D. i-a explicat lui A. care este procedura concretă pentru obținerea autorizației de demolare, acesta având cunoștință despre suma de 7.000 euro pe care a pretins-o pentru urgentarea eliberării autorizației și depunerea actelor, fiind de față în momentul când s-a purtat discuția respectivă.

În declarația dată de inculpatul B. în faza de judecată, acesta și-a nuanțat afirmațiile făcute în cursul urmăririi penale, relatând următoarele: "Nu recunosc învinuirea ce mi se aduce. Am fost luat de pe stradă la ora 9 dimineața de către poliție și ținut la audieri la DNA până la ora 18, unde nu am avut acces la un avocat, stând pur și simplu în sediul parchetului. Pe coinculpatul A. îl cunosc din anul 2015, întrucât m-a asistat într-un dosar pe care l-am avut într-o cauză penală care viza suspendarea permisului meu de conducere, prilej cu care ne-am și împrietenit. El știa că eu intermediez vânzarea de terenuri și imobile, motiv pentru care, la un moment dat, printre alte discuții telefonice, acesta mi-a spus că are o speță vizând o autorizație de demolare și am convenit să ne întâlnim. Pentru că nu eram familiarizat cu legea, am apelat la prietenul meu D., despre care știam că este familiarizat cu legislația care se cerea în această situație. Ne-am întâlnit toți, adică eu, A. și cu D., ocazie cu care am aflat de la A. că clientul său, despre care am aflat ulterior de la DNA că îl cheamă C., vânduse un teren către F., cu obligația de a ceda terenul fără construcții, adică liber. D. i-a explicat lui A. ce presupun autorizațiile necesare demolării imobilului pe care, însă, nu știu ce presupunea, avansându-i suma de aproximativ 1.000 euro. A. ne-a întrebat pe mine și pe D. cât să-i ceară clientului, la care eu i-am spus că poate să-i ceară oricât, pentru că o să-i dea chitanță pe acei bani. D. i-a spus lui A. să-i ceară lui C. 7.000 de euro, ca să ne rămână și nouă ceva.

Ulterior acestei întâlniri, am aflat telefonic de la A. că C. nu este de acord cu suma cerută. Eu pe C. nu l-am văzut decât în pozele prezentate de anchetatori.

Consider că eu nu puteam să săvârșesc infracțiunile de care sunt acuzat pentru că nu am cu cine și nici nu este posibil în concret. Nu i-am promis coinculpatului că urgentez sau că îi facilitez printr-o cunoștință de la primărie obținerea autorizației de demolare, după cum nici nu i-am spus că sunt angajat al Primăriei Sectorului 2 București. De altfel, sub acest aspect, el știa că nu pot să ocup o funcție publică pentru că aveam o condamnare de 2 ani și 6 luni cu suspendare. Anterior acestei întâlniri și discuții referitoare la autorizația de demolare, l-am mai ajutat pe coinculpat trimițându-i clienți, indiferent de natura cauzelor. Aveam înțelegere cu coinculpatul să mă cinstească cu o bere, cu o masă, pentru aceste recomandări. Acesta a încercat să-mi dea bani, dar eu am refuzat, pentru că atunci când m-a asistat într-un dosar personal nu mi-a luat bani. În condițiile mai sus arătate, de presiune și de amenințare de către organele de anchetă că mă bagă la pușcărie, am formulat denunțul în prezenta cauză, scriind după cele dictate de organul anchetator. Amenințarea consta în faptul că eram în perioada de suspendare a pedepsei de 2 ani și 6 luni și mi s-a spus că mi-i poate transforma în închisoare. Suma de 7.000 euro avansată de D., sugerați de acesta coinculpatului pentru a fi ceruți lui C., ar fi reprezentat onorariul de avocat."

Relevante sub aspect probator sunt și declarațiile martorului C., care în cursul urmăririi penale a relatat următoarele: "În luna noiembrie 2016 aveam nevoie să obțin o autorizație de demolare pentru un imobil clădire pe care îl dețin în sectorul 2, pe str. x, în spatele magazinului F.. Având în vedere că nu sunt foarte deschis în a interacționa cu funcționarii din primărie, am considerat oportun să angajez pe cineva pentru a se ocupa de obținerea autorizației. Atunci când mi-a fost prezentat avocatul A. de o cunoștință comună, mi s-a spus că el se poate ocupa de toate demersurile necesare pentru obținerea autorizației. A. nu mi-a comunicat un preț inițial, spunându-mi doar că trebuie să studieze problema și va reveni spunând exact care sunt costurile.

La o întâlnire ulterioară mi-a comunicat un cost de 10.000 euro pentru obținerea autorizației, cost care mi s-a părut exagerat, motiv pentru care nici nu am înaintat cu el. A. mi-a spus că cei 10.000 euro reprezintă comisionul lui pentru a obține autorizația de demolare și că se va ocupa de depunere, de documente, obținere autorizație, ridicare de documente, urmând să factureze servicii de consultanță. Suma mi s-a părut exagerată, de aceea nici nu am procedat și am intuit că aceasta nu reprezenta doar contravaloarea serviciilor prestate de A..

După ce m-am întâlnit cu A. am apelat la o firmă de arhitectură care s-a ocupat efectiv și de proiectul de demolare, iar costurile pentru proiect și toată documentația necesară au fost de 1.700 euro, bani care includeau proiectul tehnic de arhitectură pentru demolare, în timp ce la discuția cu A. pentru cei 10.000 euro asta nu includea și partea de arhitectură care rămânea în sarcina mea. Nu îl cunosc și nici nu am auzit de B."

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul C. a reiterat aspectele relatate în cursul urmăririi penale, precizând că A. i-a solicitat suma de 10.000 de euro pentru a-l asista în vederea efectuării tuturor demersurilor legale pentru obținerea autorizației de demolare, înțelegând de la acesta că această sumă reprezintă exclusiv onorariul său, iar sumele necesare pentru plata taxelor le va achita suplimentar. A mai arătat că nu i-a cerut alte detalii lui A. și nici nu a încercat să negocieze cu acesta, întrucât diferența dintre suma pe care o solicita și suma pe care el era dispus să o plătească era prea mare.

A declarat martorul că A. nu a făcut niciun gest din care să rezulte că suma de 10.000 de euro ar include și anume plăți informale către funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2, precum și că atunci când a declarat în cursul urmăririi penale că A. i-a spus că suma de 10 000 de euro reprezintă comisionul său pentru a obține autorizația de demolare, a înțeles că termenul "comision, semnifică onorariul acestuia pentru acordarea asistenței juridice.

Totodată, martorul a susținut că inculpatul A. nu a făcut nicio referire la faptul că el sau vreun apropiat de-ai săi ar cunoaște funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2. C. a confirmat susținerile celor doi inculpați, în sensul că anterior a purtat discuții cu A. în legătură cu achiziționarea unor hale și spații comerciale, discuții care nu s-au materializat.

În cursul urmăririi penale a fost audiat și martorul D., care a relatat că la sfârșitul anului 2016, în noiembrie sau decembrie, s-a întâlnit cu inculpații B. și A.. Cei doi l-au întrebat dacă știu ce trebuie făcut pentru a demola un imobil, iar el le-a explicat care sunt pașii din punct de vedere tehnic, spunându-le totodată că toată documentația îi va costa aproximativ 1.000 de euro. Martorul a precizat că A. le-a spus că ar lua în calcul suma de 2.000 de euro pentru demolare și l-a întrebat pe B. dacă poate să ceară și el 5.000 de euro, în plus față de cei 2000 euro. B. i-a spus că n-ar fi o problemă să ceară 5.000 de euro onorariu, dacă taie chitanță.

Totodată, martorul D. a susținut că nu i-a spus lui A. că ar avea calitatea de funcționar în cadrul Primăriei Sectorului 2.

În cauză s-a procedat la interceptarea convorbirilor și comunicărilor celor doi inculpați, între aceștia având loc mai multe discuții în legătură cu obținerea autorizației de demolare a construcțiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, București. Astfel, la data de 23 noiembrie 2016, ora 21:57.41, B. a fost contactat telefonic de A., ocazie cu care acesta din urmă i-a relatat interlocutorului că a terminat întâlnirea cu acela cu halele, că tipul este foarte serios, stă pe foarte mulți bani, și că i-a dat o temă ca în următoarele zile să-i comunice, ce proceduri ar trebui să îndeplinească pentru a obține o autorizație de demolare acolo în spate la F. unde a vândut".

În acest context, B. i-a comunicat lui A. că "asta ține de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2". Totodată, B. s-a interesat dacă respectivul "e chitros sau bagă și el mâna în buzunar" afirmând că "eu mâine sunt la Primărie ...o să vorbesc cu H.", pentru a stabili ce acte îi trebuie. În plus, B. a punctat faptul că dacă C. nu accepta să obțină autorizația prin intermediul lor ar fi putut aștepta foarte mult:

"cum știu eu și să fie bine ori depun el dar ... o să dureze patru, cinci luni până îi dă".

În continuare, anterior unei întâlniri pe care urma să o aibă cu C. la data de 25 noiembrie 2016, A. l-a apelat pe B. întrebându-l "cât să-i ceară pentru", context în care B. i-a spus să îi ceară "șapte mii ca să își ia și ei câte o mie", cu mențiunea ca jumătate din sumă să fie remisă înainte de eliberarea autorizației și jumătate după "când vine aia ca să meargă repede"

La data de 22 februarie 2017, a avut loc o întâlnire între inculpatul B. și inculpatul A., care a fost înregistrată ambiental, prilej cu care avocatul a confirmat că a discutat anterior cu numitul C., pretinzându-i suma de 10.000 euro, propunere declinată de C., întrucât suma i s-a părut prea mare.

În cuprinsul rechizitoriului a fost redată și o altă convorbire telefonică purtată între inculpați, respectiv cea din data de 23.11.2016, ora 12:45.32, în cursul căreia B., utilizator al postului telefonic cu nr. de apel x, l-a apelat pe A., utilizatorul postului telefonic cu nr. de apel x, întrebându-l "mai e cu treaba aia... cu clientul acela al tău cu hala ", avocatul confirmând "da, numai că așteptam să facă ceva". Convorbire a continuat între inculpatul A. și un prieten al inculpatului B. care găsise o "hală pe XX ... cu suprafața construită de 15.00 de metri ... chirie și contract pe cinci ani . . . . . . . . . .7.500 euro pe lună". După aproximativ 10 minute, la ora 12:54:07, A. l-a contactat pe B. pentru a-l întreba "cam cât ar trebui să-i cer ...?, cât ar fi comisionul?", de comun acord stabilind să pretindă "trei ... ca să mâncăm toți"..

Curtea a reținut însă că această convorbire este lipsită de relevanță în speța dedusă judecății, întrucât nu are legătură cu suma de bani solicitată și demersurile efectuate în vederea obținerii autorizației de demolare a construcțiilor aflate în strada x, nr. 20-22, București, ci se referă la interesul manifestat de martorul C. pentru achiziționarea unor hale sau spații comerciale, fără legătură cu acuzațiile aduse inculpaților în prezenta cauză.

Raportat la probele administrate în cauză, astfel cum au fost prezentate anterior, Curtea a reținut că este de necontestat faptul că, în cursul lunii noiembrie 2016, inculpatul A., după o înțelegere prealabilă cu inculpatul B., i-a solicitat martorului C. suma de 10.000 euro, asumându-și în contrapartidă o obligație de rezultat, respectiv obținerea autorizației de demolare a construcțiilor aflate în strada x, nr. 20 - 22, București. De asemenea, este cert că inculpatul B. i-a sugerat lui A. să-i solicite lui C. suma de 7.000 euro, aflând de abia la data de 22 februarie 2017 că A. i-a cerut martorului de fapt suma de 10.000 euro, însă acest aspect este mai puțin relevant sub aspectul analizei întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Ceea ce nu rezultă însă cu certitudine din probatoriul aflat la dosar este natura demersurilor pe care inculpații și le-au asumat în fața lui C., adică dacă acestea aveau un caracter licit sau, dimpotrivă, intrau în sfera ilicitului penal. Curtea a subliniat faptul că ceea ce este esențial să se stabilească în cauză nu este conținutul discuțiilor purtate între inculpați cu privire la modalitatea în care vor obține autorizația de demolare a construcțiilor, ci natura demersurilor pe care inculpații și le-au asumat în fața lui C., întrucât infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care subiectul activ al acesteia pretinde bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, având influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, și totodată promițând celui pe lângă care își trafichează influența, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe funcționar să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Astfel, infracțiunea de trafic de influență presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții esențiale:

- Existența unei acțiuni de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii de bani sau alte foloase;

- Acțiunea de pretindere, primire ori acceptare a promisiunii să fie săvârșită de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public;

- Autorul să promită celui pe lângă care își trafichează influența, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe funcționarul asupra căruia are influență să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Raportând aceste considerente de natură teoretică la speța concretă dedusă judecății, Curtea a reținut că în cauza de față infracțiunea de trafic de influență nu se putea consuma decât în momentul în care pretinsa rezoluție infracțională luată de inculpații B. și A., de a interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2 București în schimbul unei sume de bani, ar fi ajuns la cunoștința martorului C., exteriorizată sub forma promisiunii de a-i determina pe aceștia să urgenteze eliberarea autorizației de demolare. Aceasta deoarece în actul de sesizare se reține că inculpații și-au traficat influența pe lângă martorul C., astfel încât trebuie dovedit faptul că acestuia i s-a promis de către inculpați intervenția asupra unui funcționar în scopul urgentării eliberării autorizației de demolare. Totodată, chiar în rechizitoriu se reține că pentru existența infracțiunii de trafic de influență este esențială percepția martorului că prin intermediul inculpaților își putea atinge scopul ilicit.

Or, la dosarul cauzei nu există nicio probă concretă în sensul că inculpatul B., prin intermediul inculpatului A., i-ar fi transmis lui C. faptul că suma de bani a fost solicitată cu titlu de "preț" al influenței pe care o va exercita pe lângă un funcționar, pentru eliberarea rapidă a autorizației de demolare, astfel cum se susține în rechizitoriu.

Teza acuzării se bazează în primul rând pe declarațiile date de numiții B. și A. în calitate de suspecți, coroborate cu procesele-verbale de redare în formă scrisă a discuțiilor purtate de către aceștia și interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică emis în cauză.

Astfel, chiar și admițând că declarațiile date de aceștia în calitate de suspecți corespund adevărului, Curtea a apreciat că nici în această ipoteză nu sunt întrunite în mod cumulativ elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, nefiind dovedită împrejurarea că martorului C. i s-a promis intervenția pe lângă un funcționar pentru urgentarea obținerii autorizației de demolare.

În acest sens, Curtea nu a achiesat la ideea că inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, astfel cum se susține în actul de sesizare, ci doar unele împrejurări de fapt, care însă nu sunt suficiente pentru a realiza conținutul constitutiv al acestei infracțiuni. În esență, cu ocazia audierii în calitate de suspect, A. a afirmat că B. și D., despre care avea reprezentarea că lucrează în cadrul Primăriei Sectorului 2, i-au spus că pot face ca autorizația de demolare să fie obținută mai ușor, în schimbul sumei de 10.000 euro. A mai declarat că nu a acceptat propunerea acestora, însă ulterior s-a întâlnit cu C., căruia i-a spus că "cei de la primărie percep suma respectivă pentru a se ușura emiterea de autorizații", în ideea că acesta, când aude de o sumă atât de mare, îl va angaja pe el ca avocat și îi va plăti un onorariu mai mic decât suma solicitată de B., pentru a se ocupa personal și legal de documentația necesară. Totodată, A. a precizat că nu i-a spus lui B. că i-a pretins lui C. 10.000 euro pentru a se urgenta eliberarea autorizației, ci doar că i-a comunicat că cei de la primărie vor banii respectivi. A mai spus că, în percepția sa, cei doi au pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, dar el nu a vrut să se ajungă acolo.

Astfel, din declarația de suspect a lui A. nu rezultă că acesta ar fi formulat o solicitare concretă adresată lui C., în sensul de a-i da suma de 10.000 euro în schimbul influenței pe care el sau o terță persoană ar avea-o pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2, ci doar că i-a spus martorului că funcționarii primăriei percep acea sumă pentru înlesnirea emiterii autorizațiilor. Or, o asemenea formulare cu caracter general nu poate fi calificată drept o solicitare care să intre în sfera elementului material al infracțiunii de trafic de influență.

Cât privește faptul că inculpatul A. ar fi avut percepția în acel moment că B. și D. ar fi funcționari în cadrul Primăriei Sectorului 2 și că ar fi pretins suma de 10.000 euro de la C. cu titlu de mită, în mod evident această afirmație nu poate fi reținută, în condițiile în care toate celelalte probe administrate în cauză, inclusiv declarațiile ulterioare ale lui A., infirmă această ipoteză. Este cert că inculpatul A. cunoștea faptul că B. și D. nu au calitatea de funcționari, astfel încât nu se punea problema ca aceștia să solicite mită de la martorul C.

Totodată, chiar acceptând ideea că inculpatul B. i-a transmis lui A. faptul că poate urgenta obținerea autorizației de demolare, ca urmare a influenței pe care o are pe lângă funcționari ai primăriei, înțelegându-se cu acesta în legătură cu suma pe care să i-o solicite lui C. în schimbul acestui "serviciu", Curtea a apreciat că infracțiunea de trafic de influență nu ar putea fi reținută nici într-o atare ipoteză, câtă vreme nu există nicio probă care să releve faptul că inculpatul A. i-a transmis în mod efectiv martorului această promisiune de a interveni pe lângă un funcționar.

Astfel, nici declarațiile inculpaților A. și B., nici cele ale martorilor D. și C. și nici procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză, nu certifică faptul că acestuia din urmă i s-ar fi transmis de către inculpați, direct sau indirect, că suma de 10.000 euro îi este solicitată în schimbul intervenției pe lângă un funcționar, care are posibilitatea de a urgenta eliberarea autorizației de demolare a construcțiilor.

Or, așa cum s-a menționat anterior, infracțiunea de trafic de influență se consumă în momentul în care subiectul activ al acesteia pretinde bani sau alte foloase, având influență sau lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, și totodată promițând celui pe lângă care își trafichează influența, direct sau printr-un intermediar, că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri (adică, în cauza de față, în momentul în care A. i-ar fi transmis martorului C. că suma de bani solicitată este destinată cumpărării influenței pe care el sau o terță persoană o are pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, pentru a-i determina pe aceștia să urgenteze eliberarea autorizației de demolare). Cu alte cuvinte, faptele inculpaților ar fi căpătat relevanță penală doar în situația în care C. ar fi aflat că suma de 10.000 euro îi este solicitată de către inculpați, care au influență sau lasă să se creadă că au influență pe lângă un funcționar, în scopul prevăzut de art. 291 alin. (1) C. pen.

Nici declarația dată în calitate de suspect de către numitul B. nu este aptă să demonstreze faptul că i-ar fi promis lui C., prin intermediul coinculpatului A. și în schimbul sumei de bani solicitate, că va interveni pe lângă un funcționar din cadrul Primăriei Sectorului 2 București pentru urgentarea eliberării autorizației de demolare. Astfel, în declarația dată în calitate de suspect, B. a susținut, în esență, că în contextul discuției legate de obținerea autorizației de demolare, i-a spus lui A. că știe pe cineva la Primăria Sectorului 2 București și că pot obține autorizația mai repede, iar A. l-a întrebat câți bani ar trebui să-i ceară lui C. pentru obținerea mai rapidă a autorizației, B. sugerându-i suma de 7.000 euro. Totodată, a mai declarat B. că nu cunoaște dacă C. a fost de acord cu suma respectivă, însă a precizat că el nu a primit nicio sumă de bani și că nu l-a cunoscut vreodată pe C..

Așadar, declarația dată de B. în calitate de suspect confirmă ideea că acesta i-a spus coinculpatului A. că are posibilitatea de a urgenta obținerea autorizației de demolare prin intermediul unui funcționar al primăriei, sugerându-i să-i solicite martorului C. suma de 7.000 euro pentru a efectua demersurile necesare, însă nici aceasta nu este aptă să demonstreze faptul că inculpatul A. i-a transmis mai departe lui C. solicitarea respectivă, astfel încât infracțiunea de trafic de influență să se consume, în condițiile în care acest inculpat nu a fost prezent la întâlnirea dintre coinculpatul A. și pretinsul cumpărător de influență, nefiind în măsură să dea detalii cu privire la conținutul discuțiilor.

Ministerul Public pornește de la prezumția că dacă inculpații s-au înțeles să-i solicite martorului o sumă de bani în schimbul influenței reale sau imaginare pe care aceștia o aveau asupra unui funcționar, atunci în mod cert această solicitare s-a și materializat. Cu toate acestea, pentru a demonstra săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu este suficientă dovedirea doar a unora dintre împrejurările de fapt care caracterizează elementul material al infracțiunii (în speța de față luarea rezoluției infracționale și pretinderea unei sume de bani), ci este necesar ca toate aspectele esențiale pentru întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunii să fie evidențiate de probele administrate în cauză (iar în speța de față nu este dovedită o chestiune esențială pentru tipicitatea infracțiunii de trafic de influență, respectiv faptul că prezumtivului cumpărător de influență i s-a promis că în schimbul sumei de bani solicitate se va interveni pe lângă un funcționar, pentru urgentarea eliberării autorizației de demolare).

De asemenea, nici procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor purtate de către inculpați nu sunt relevante sub aspectul pretinsei promisiuni adresate martorului C., în legătură cu realizarea unei intervenții pe lângă funcționari ai Primăriei Sectorului 2, pentru urgentarea eliberării autorizației de demolare, ci exclusiv sub aspectul acțiunii de pretindere a sumei de 10.000 euro, precum și a faptului că inculpații doresc să efectueze demersuri pentru obținerea autorizației în schimbul acestei sume de bani.

Astfel, expresiile utilizate de către inculpatul B. și invocate în cuprinsul rechizitoriului ("asta ține de noi, îi trebuie tot un urbanism de PUZ, dar de asta mă ocup eu la Sectorul 2", eu mâine sunt la Primărie ... o să vorbesc cu H.", "cum știu eu și să fie bine ori depun el dar . . . . . . . . . .o să dureze patru, cinci luni până îi dă,", "șapte mii ca să își ia și ei câte o mie") evidențiază faptul că inculpații doreau să se implice, în schimbul unei sume de bani, în obținerea autorizației de demolare, însă gradul lor ridicat de ambiguitate nu permit să se tragă o concluzie cu privire la natura demersurilor pe care aceștia urmau să le întreprindă. Totodată, este de remarcat că aceste discuții au avut loc în zilele de 23 noiembrie 2016 și 25 noiembrie 2016, deci anterior întâlnirii dintre A. și C., când se susține că s-ar fi consumat infracțiunea de trafic de influență, astfel încât nu sunt apte să dovedească faptul că promisiunea intervenției s-ar fi realizat efectiv, ajungând la cunoștința destinatarului său, respectiv la C., pretinsul cumpărător de influență. De asemenea, referirea inculpatului B. la o persoană pe nume "H.", în contextul discuției despre deplasarea pe care acesta urma să o facă la primărie, are în opinia Curții caracter echivoc, conversația fiind mult prea ambiguă pentru a fi valorificată în defavoarea inculpaților, având în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (2) C. pen., potrivit cărora orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Referitor la discuția purtată între inculpați la data de 22 februarie 2017 și înregistrată în mediul ambiental, din conținutul acesteia rezultă că inculpatul A. i-a adus la cunoștință inculpatului B. faptul că i-a pretins lui C. suma de 10.000 euro, propunere declinată de acesta din urmă, întrucât suma i s-a părut prea mare. Totodată, în cursul discuției, inculpatul B. își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că C. nu a mai apelat la ei pentru efectuarea demersurilor necesare în vederea obținerii autorizației de demolare, bănuind că a depus actele necesare pe cont propriu ("Cred că a depus pe furiș jegosu. Ca să știi de la mine. Tu i-ai spus pașii și el s-a dus singurel"). După cum se observă, nici această conversație dintre inculpați nu evidențiază faptul că inculpatul A. i-ar fi promis lui C., în cadrul discuției purtate cu acesta, că obținerea autorizației de demolare se va realiza ca urmare a folosirii influenței asupra unor funcționari.

De asemenea, Curtea a reținut că în cuprinsul rechizitoriului se invocă o convorbire telefonică dintre i