ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 122/A/2017

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 56/F din ta de 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/302/2016*,

în baza art. 140

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (mențiunea apartenenței dispozițiilor legale invocate la C. proc. pen., fiind, în mod, evident, rezultatul unei erori materiale) s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul A., dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei sector 5 București, sub nr. x/302/2016, condamnatul A. a solicitat recunoașterea sentinței penale nr. 21/14 pronunțată de Tribunalul Penal nr. 1 Ciudad Real la data de 22 ianuarie 2014 și contopirea pedepsei aplicate prin aceasta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1/KLs/js/7782/13 pronunțată de Tribunalul Hof din Republica Federală Germania, recunoscută de Curtea Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 68/F din 13 aprilie 2016, în a cărei executare se afla la momentul formulării cererii.

Prin aceeași cerere, condamnatul a solicitat deducerea din pedeapsa rezultată în urma contopirii a arestului preventiv și a perioadei efectiv executate din pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare germane.

Apreciind că cererea condamnatului se încadrează în situația prevăzută de art. 140 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar nu în cea reglementată de art. 140

1

din același act normativ, prin

sentința penală nr. 2336 din 10 octombrie 2016,

Judecătoria Sector 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 31 octombrie 2016, sub nr. x/302/2016, instanță care, prin

sentința penală nr. 232/F din 29 noiembrie 2016,

în baza art. 50 C. proc. pen. cu referire la art. 140

1

și art. 142 din Legea nr. 302/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, reținând că cererea incidentală de recunoaștere a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Spania, formulată de condamnat în cadrul cererii de contopire a pedepselor, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 142 din Legea nr. 302/2004, care reglementează procedura recunoașterii hotărârilor judecătorești străine la cererea respectivelor autorități, ci în situația prevăzută de art. 140

1

din Legea nr. 302/2004, întrucât prin recunoașterea hotărârii se urmăresc alte efecte juridice decât executarea pedepsei recunoscute în regim de detenție.

Totodată, constatând intervenit conflict negativ de competență, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea de Apel București a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/302/2016.

Reținând că, din interpretarea dispozițiilor art. 140

1

și art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, rezultă că, în ambele situații, condamnatul poate fi titular al cererii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, Înalta Curte, prin Încheierea nr. 1090 din 14 decembrie 2016, a calificat cererea condamnatului ca cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești străine, formulată conform art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și a stabilit competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel București.

Ca efect al regulatorului de competență, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/302/2016*.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Penal nr. 1 Ciudad Real, în vederea comunicării de date cu privire la modalitatea și data punerii în libertate a condamnatului, respectiv data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 21/14 pronunțată de instanța susmenționată la data de 22 ianuarie 2014.

Ca urmare, prin adresa transmisă la data de 27 februarie 2017, pe fax, (filele 29-30 din Dosarul nr. x/302/2016* al Curții de Apel București, secția a II-a penală), grefa Tribunalului Penal nr. 1 Ciudad Real a comunicat că sentința penală nr. 21/14 pronunțată de instanța emitentă la data de 22 ianuarie 2014, prin care condamnatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare, a rămas definitivă la data de 19 februarie 2014. Prin aceeași adresă s-a comunicat și faptul că persoana condamnată a fost arestată preventiv în perioada 23 mai 2013 - 22 ianuarie 2014, iar la data de 30 ianuarie 2014 a fost predată autorităților germane, învederându-se că acesta a fost motivul pentru care pedeapsa aplicată de Tribunalului Penal nr. 1 Ciudad Real nu a fost executată.

Curtea de Apel București a apreciat că cererea condamnatului, care se încadrează în dispozițiile art. 140

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege menționat, întrucât nu a fost formulată în cadrul unui proces penal în curs, iar solicitarea nu poate fi delimitată de efectul executării în regim de detenție a pedepsei.

În același sens, instanța a susținut că, potrivit competenței sale materiale, nu poate analiza pe fond cererea condamnatului, întrucât această evaluare presupune parcurgerea a două faze, respectiv una a recunoașterii hotărârilor, pe cale principală, iar cea de a doua, a contopirii pedepselor după rămânerea definitivă a hotărârilor de recunoaștere. Or, prin cererea formulată, condamnatul a solicitat, în principal, contopirea pedepselor, iar nu recunoașterea hotărârilor judecătorești străine, hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare germane fiind deja recunoscută.

În final, instanța a arătat că nu poate da curs nici solicitării condamnatului de deducere a perioadei în care a muncit în timpul executării pedepsei aplicate de autoritățile judiciare germane, invocând drept argument Decizia nr. 15/2015 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că „

După transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România."

Î

mpotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel condamnatul A., care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate, susținând, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru judecarea pe fond a cererii, care se încadrează în dispozițiile art. 585 C. proc. pen.

În consecință, condamnatul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea judecării pe fond a cererii.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază fondat apelul condamnatului și urmează să îl admită, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea ce constituie obiectul cauzei, condamnatul A. a solicitat contopirea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 21/14, pronunțată de Tribunalul Penal nr. 1 Ciudad Real la data de 22 ianuarie 2014, cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1/KLs/js/7782/13, pronunțată de Tribunalul Hof din Republica Federală Germania și recunoscută de Curtea Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 68/F din 13 aprilie 2016, în a cărei executare se afla la momentul formulării cererii. Totodată, a solicitat deducerea din pedeapsa stabilită în urma contopirii a perioadei în care s-a aflat în arest preventiv în Spania, respectiv 23 mai 2013-22 ianuarie 2014, a perioadei în care s-a aflat în arest preventiv în vederea extrădării în Germania, respectiv 23 ianuarie 2014-31 ianuarie 2014, precum și a perioadei executate din pedeapsa de 5 ani și 6 luni, începând cu data de 24 octombrie 2014 la zi.

Dezacordul inițial dintre Judecătoria sectorului 5 București și Curtea de Apel București cu privire la calificarea obiectului cauzei a fost tranșat, cu caracter obligatoriu, urmare a soluționării conflictului de competență de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Încheierea nr. 1090 din 14 decembrie 2016, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele încheierii menționate, instanța supremă a statuat explicit asupra naturii obiectului cauzei, reținând că, în speță, el este reprezentat de recunoașterea, în baza art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a hotărârii judecătorești străine la cererea condamnatului A. și, subsecvent, de contopire a pedepsei aplicate prin această hotărâre cu pedeapsa în executarea căreia se află deja apelantul.

În absența unor elemente noi ulterioare, constatările instanței supreme cu privire la obiectul cauzei pendinte erau obligatorii pentru instanța căreia i s-a trimis cauza prin încheierea din 14 decembrie 2016. Aceasta deoarece determinarea competenței după materie a fost precedată și condiționată, în speță, de însăși clarificarea obiectului cauzei, raționamentul juridic care a stat la baza soluției Înaltei Curți fiind indisolubil legat de dispozitivul hotărârii sale și prin urmare, trebuia valorificat ca atare.

Or, reinvestită cu soluționarea cauzei ca efect al regulatorului de competență, Curtea de Apel București a reținut că cererea de față are ca obiect recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri judecătorești străine, formulată în temeiul dispozițiilor art. 140

1

alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în contradicție cu aprecierea Înaltei Curți.

În considerarea caracterului definitiv al regulatorului de competență, consacrat de art. 51 alin. 8 C. proc. pen., dezlegările Înaltei Curți cu privire la calificarea juridică a cererii condamnatului și, implicit, a competenței de soluționare derivate dintr-o atare calificare, au caracter obligatoriu pentru instanța sesizată în fond, excluzând o nouă intervenție a acesteia asupra acestor chestiuni.

Pe cale de consecință, chiar în contextul unor controverse asupra bazei juridice a soluției date conflictului de competență ori al existenței unor soluții jurisprudențiale divergente, în prezenta cauză Curtea de Apel era obligată să evalueze, cu prioritate, în ce măsură sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea, la cererea condamnatului, a

sentinței penale nr. 21/14 a Tribunalului Penal nr. 1 Ciudad Real, astfel cum se statuase prin încheierea din 14 decembrie 2016. Subsecvent unei atare evaluări, Curtea trebuia să clarifice, de asemenea, tipul de efecte pe care această hotărâre le produce asupra pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, în executarea căreia se află apelantul în baza sentinței penale nr. 68/F din 13 aprilie 2016 a Curții Apel București, secția a II-a penală.

Omisiunea primei instanțe de a examina cererea apelantului condamnat în acest context juridic a antrenat, în speță, o încălcare a normelor legale anterior invocate și, implicit, a dreptului condamnatului de a beneficia de o analiză efectivă a fondului cererii sale. Sancțiunea aplicabilă într-o atare ipoteză este aceea a nulității relative prevăzută de art. 282 alin. (1), (2) C. proc. pen., invocată în termen legal în cuprinsul motivelor de apel, de către condamnatul al cărui interes procesual în respectarea acestor dispoziții este incontestabil.

Singura modalitate de înlăturare a vătămărilor produse pronunțarea hotărârii primei instanțe este aceea a desființării hotărârii și rejudecării cauzei de către aceeași curte de apel. Instanța de apel nu s-ar putea substitui integral primei instanțe, efectuând direct în ultimul grad de jurisdicție o primă analiză efectivă a fondului cererii condamnatului prin raportare la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, deoarece ar genera, astfel, privarea apelantului de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicție, dar și o limitare a echității procedurii incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția europeană.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen.

va admite

apelul declarat de condamnatul A. împotriva

sentinței penale nr. 56/F din 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală.

Va desființa sentința penală apelată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel București.

Va menține actele îndeplinite anterior datei de 16 martie 2017, urmând ca, în cursul rejudecării, prima instanță să efectueze diligențele necesare în vederea deplinei clarificări a situației juridice a condamnatului, să analizeze în mod efectiv cererea condamnatului prin prisma dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, precum și a criticilor formulate în apel de către acesta.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 16 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală.

Desființează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2017.