ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1028

din 1 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului L.T.I.,

prin care solicită în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei să se constate că Legea nr. 226/2006 și

Ordinul nr. 572/2006 s-au aplicat discriminatoriu, pârâtul urmând să fie

obligat să dispună înlăturarea discriminării cu acordarea beneficiului Legii nr.

266/2006 și să ordone C.N.P.D.A.S. și celorlalte organe cărora le revin

drepturi și obligații în aplicarea Legii nr. 226/2006 să-i considere cei 39 de

ani de activitate încadrați în Grupa I de muncă ca fiind stagiu de cotizare în

condiții speciale.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că

reclamantul nu a arătat în ce mod Ordinul nr. 572/2006 ar încălca dispozițiile

Legii nr. 226/2006 în baza căruia a fost emis.

Dimpotrivă, chiar el susține că ordinul atacat este în conformitate cu

Legea

nr. 226/2006, pretinzând însă că însăși această lege ar produce consecințe

vătămătoare fiind discriminatorie.

Cât

privește discriminarea realizată prin însăși legea ce a stat la baza actului

administrativ atacat, instanța de fond a constatat că nu există o decizie a

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sau a Curții

Constituționale care să constate neconstituționalitatea sau caracterul

discriminatoriu al legii.

În

ceea ce privește cererea privind obligarea autorității pârâte să emită acte

administrative menite să înlăture vătămarea cauzată prin

Ordinul nr. 572/2006, instanța a apreciat că nici

acest capăt de cerere nu

este întemeiat, în condițiile în care nu s-a

constatat în nici un mod că Ordinul nr. 572/2006 ar contraveni vreunei legi în

vigoare.

î

mpotriva acestei hotărâri reclamantul L.T.I. a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii și

schimbă interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii.

Astfel,

a solicitat o decizie a organelor abilitate de lege care să se pronunțe asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești, privind

neconstituționalitatea și discriminarea cu care a fost promovată legislativ de

către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Legea nr. 226/2006 și

Ordinul nr. 572/2006.

În

acest sens recurentul arată că a beneficiat de grupa I de muncă în baza

deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale până la data promovării

legislative a Legii nr. 226/2006, iar pârâtul refuza să aplice decizia menționată

conform art. 29 pct. 3 din Legea nr. 47/1992 precum și Decizia nr. 3239 din 10

noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție privind acordarea

drepturilor conform Decretului - Lege nr. 68/1990.

Menționează

recurentul că înțelege să renunțe la judecarea pct. 2 lit. a) și lit. b) din

acțiune în condițiile art. 246 C. proc. civ.

În

completările formulate la cererea de recurs, se arată că a fost publicată Legea

nr. 218 din 27 octombrie 2008 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 19/2000,

care în art. 165

1

restabilește beneficiile privind grupele I sau II

de muncă, precum și O.U.

g

. nr. 100

din  27 august 2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 care introduce art. 78

^2

ce reglementează situația asiguraților care au desfășurat activități în locuri

de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației

anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru acordarea unui număr suplimentar de

puncte.

Se

susține că aceste prevederi legale nu conduc la repararea vătămării ce i s-a

produs, întrucât dispozițiile invocate se aplică începând cu 1 octombrie 2008,

iar drepturile au fost încălcate conform Legii nr. 19/2000 începând cu 1 iulie

2005.

Prin

întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în mod formal,

fără a răspunde la criticile formulate de recurent, că soluția primei instanțe

este legală.

Examinând

sentința atacată prin prisma motivelor de recurs reținute în esență, precum și

sub toate aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și

Familiei, să se constate aplicarea discriminatorie a Legii nr. 226/2006 și a

Ordinului nr. 572/2006 dat în aplicarea ei, privind încadrarea unor locuri de

muncă în condiții speciale de muncă, ceea ce îi afectează drepturile de pensie

așa cum au fost stabilite prin Decizia nr. 9186 din 27 ianuarie 2000.

Aparține

instanței de contencios administrativ competența de soluționare a acțiunii prin

care se solicită anularea parțială sau totală a unui act administrativ, astfel

cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, chiar și în ipoteza în care prin

acțiune sunt invocate argumente vizând instituirea unor tratamente diferențiate

și/sau discriminatorii între persoane aparținând aceleiași categorii

profesionale.

Este

corectă susținerea recurentului că fundamentarea cererii de chemare în judecată

pe existența unei situații de discriminare nu atrage în mod automat incidența

procedurii reglementate de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea

tuturor formelor de discriminare, ca de altfel și argumentele privind

drepturile sale de pensie afectate prin prevederile legale apreciate de

recurent ca neconstituționale pentru aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța având

obligația, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de a da acțiunii o corectă

calificare juridică.

Recurentul

a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicită

ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii să se înlăture aplicarea

discriminatorie a

l

egii nr. 226/2006

art. 2 alin. (2) din anexa 1 în care sunt nominalizate numai o parte din

activitățile încadrate în grupa I de muncă.

Prin

O.U.G. nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 18/2000 privind sistemul de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale, legiuitorul a intervenit și a

reglat situația semnalată de recurent, înlăturând aspectele considerate ca

fiind inechitabile.

Astfel,s-a

prevăzut în mod expres că scopul Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 19/2000 îl constituie înlăturarea discrepanțelor

existente între persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupele I

și II de muncă înainte de data de 1 aprilie 2001.

Fiind

soluționat conflictul rezultat din succesiunea în timp a celor două acte

normative prin înlăturarea acestor „discrepante”, instanța nu a mai sesizat

Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate în sensul invocat

de recurent.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de L.T.I., împotriva sentinței civile nr. 1028 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2009.