ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 334/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1028 din 1 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului L.T.I., prin care solicită în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei să se constate că Legea nr. 226/2006 și Ordinul nr. 572/2006 s-au aplicat discriminatoriu, pârâtul urmând să fie obligat să dispună înlăturarea discriminării cu acordarea beneficiului Legii nr. 266/2006 și să ordone C.N.P.D.A.S. și celorlalte organe cărora le revin drepturi și obligații în aplicarea Legii nr. 226/2006 să-i considere cei 39 de ani de activitate încadrați în Grupa I de muncă ca fiind stagiu de cotizare în condiții speciale.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul nu a arătat în ce mod Ordinul nr. 572/2006 ar încălca dispozițiile Legii nr. 226/2006 în baza căruia a fost emis. Dimpotrivă, chiar el susține că ordinul atacat este în conformitate cu Legea nr. 226/2006, pretinzând însă că însăși această lege ar produce consecințe vătămătoare fiind discriminatorie. Cât privește discriminarea realizată prin însăși legea ce a stat la baza actului administrativ atacat, instanța de fond a constatat că nu există o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sau a Curții Constituționale care să constate neconstituționalitatea sau caracterul discriminatoriu al legii.

În ceea ce privește cererea privind obligarea autorității pârâte să emită acte administrative menite să înlăture vătămarea cauzată prin Ordinul nr. 572/2006, instanța a apreciat că nici acest capăt de cerere nu este întemeiat, în condițiile în care nu s-a constatat în nici un mod că Ordinul nr. 572/2006 ar contraveni vreunei legi în vigoare. î mpotriva acestei hotărâri reclamantul L.T.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii și schimbă interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acțiunii. Astfel, a solicitat o decizie a organelor abilitate de lege care să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești, privind neconstituționalitatea și discriminarea cu care a fost promovată legislativ de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Legea nr. 226/2006 și Ordinul nr. 572/2006.

În acest sens recurentul arată că a beneficiat de grupa I de muncă în baza deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale până la data promovării legislative a Legii nr. 226/2006, iar pârâtul refuza să aplice decizia menționată conform art. 29 pct. 3 din Legea nr. 47/1992 precum și Decizia nr. 3239 din 10 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție privind acordarea drepturilor conform Decretului - Lege nr. 68/1990. Menționează recurentul că înțelege să renunțe la judecarea pct. 2 lit. a) și lit. b) din acțiune în condițiile art. 246 C. proc. civ. În completările formulate la cererea de recurs, se arată că a fost publicată Legea nr. 218 din 27 octombrie 2008 prin care s-a modificat și completat Legea nr. 19/2000, care în art. 165 1 restabilește beneficiile privind grupele I sau II de muncă, precum și O.U.

g . nr. 100 din 27 august 2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 care introduce art. 78 ^2 ce reglementează situația asiguraților care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru acordarea unui număr suplimentar de puncte. Se susține că aceste prevederi legale nu conduc la repararea vătămării ce i s-a produs, întrucât dispozițiile invocate se aplică începând cu 1 octombrie 2008, iar drepturile au fost încălcate conform Legii nr. 19/2000 începând cu 1 iulie 2005. Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în mod formal, fără a răspunde la criticile formulate de recurent, că soluția primei instanțe este legală.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs reținute în esență, precum și sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care solicită în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, să se constate aplicarea discriminatorie a Legii nr. 226/2006 și a Ordinului nr. 572/2006 dat în aplicarea ei, privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale de muncă, ceea ce îi afectează drepturile de pensie așa cum au fost stabilite prin Decizia nr. 9186 din 27 ianuarie 2000. Aparține instanței de contencios administrativ competența de soluționare a acțiunii prin care se solicită anularea parțială sau totală a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, chiar și în ipoteza în care prin acțiune sunt invocate argumente vizând instituirea unor tratamente diferențiate și/sau discriminatorii între persoane aparținând aceleiași categorii profesionale.

Este corectă susținerea recurentului că fundamentarea cererii de chemare în judecată pe existența unei situații de discriminare nu atrage în mod automat incidența procedurii reglementate de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, ca de altfel și argumentele privind drepturile sale de pensie afectate prin prevederile legale apreciate de recurent ca neconstituționale pentru aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța având obligația, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., de a da acțiunii o corectă calificare juridică. Recurentul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicită ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii să se înlăture aplicarea discriminatorie a l egii nr. 226/2006 art. 2 alin. (2) din anexa 1 în care sunt nominalizate numai o parte din activitățile încadrate în grupa I de muncă.

Prin O.U.G. nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 18/2000 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, legiuitorul a intervenit și a reglat situația semnalată de recurent, înlăturând aspectele considerate ca fiind inechitabile. Astfel,s-a prevăzut în mod expres că scopul Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 îl constituie înlăturarea discrepanțelor existente între persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupele I și II de muncă înainte de data de 1 aprilie 2001. Fiind soluționat conflictul rezultat din succesiunea în timp a celor două acte normative prin înlăturarea acestor „discrepante”, instanța nu a mai sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate în sensul invocat de recurent.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de L.T.I., împotriva sentinței civile nr. 1028 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.