ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9561 din 10 septembrie 2007 pronunțată în dosar nr. 19933/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.B. SA Vatra Dornei împotriva pârâtei A.D.S., ca fiind inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, litigiul este generat de existența contractului de concesiune din 23 februarie 2004 încheiat între părți, având ca obiect transmiterea de către pârâtă, în calitate de concedent, către reclamantă în calitate de concesionar, a dreptului și obligației de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 7.756,48 ha situat în județul Călărași.

În acest context, arată Tribunalul, solicitarea reclamantei de a se constata suspendarea executării acestui contract, ca urmare a intervenției forței majore, constând în inundarea, la data de 17 aprilie 2006 a incintei în care se afla și terenul concesionat, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate ale acțiunii în constatare cerute de art. 111 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 9.1.2. din contract, forța majoră constituie, printre altele, o cauză de încetare și nu de suspendare a efectelor convenției, iar pe de altă parte aceasta este, conform art. 1082 și art. 1083 C. civ., o cauză care exonerează pe debitor de răspundere și poate fi invocată drept mijloc de apărare în condițiile în care creditorul formulează o acțiune prin care solicită executarea obligației sau daune - interese.

Pe cale de consecință, din perspectiva prevederilor art. 111 C. proc. civ., solicitarea reclamantei de a se constata o situație de fapt – respectiv inundarea controlată a terenului concesionat – și nu constatarea existenței unui drept al său ori inexistența unui drept al pârâtei, este inadmisibilă, iar cererea nu poate fi primită în cazul în care partea poate cere realizarea dreptului. Apelul declarat de reclamanta SC D.A. SA (fostă SC D.B. SA) a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 76 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că, raportat la caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, corect aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere și împrejurarea că solicitarea reclamantei viza constatarea unei stări de fapt, respectiv a forței majore.

Pe de altă parte, arată instanța de apel, cazul de forță majoră putea fi invocat numai în situația în care, potrivit contractului A.D.S., cere contravaloarea redevenței, ipoteză în care debitorul SC D.A. SA, are posibilitatea de a opune cazul de forță majoră ca fiind o cauză exoneratoare de răspundere. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D.A. SA (fostă SC D.B. SA) criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret, recurenta invocă faptul că instanțele interpretând greșit actul juridic dedus judecății, au respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare, deși suspendarea executării contractului ca efect al forței majore a fost convenită de părți, în condițiile art. 969 - art. 970 C. civ., iar pe de altă parte un atare rezultat nu poate fi obținut prin promovarea unei acțiuni în realizare.

Deși, acesta a fost motivul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, instanțele nu au arătat care ar putea fi acțiunea în realizare precum și dreptul ce ar putea fi invocat în condițiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ. De asemenea, arată recurenta, hotărârea este lipsită de temei legal deoarece forța majoră a fost invocată ca temei pentru a se constata imposibilitatea derulării contractului, respectiv a tuturor obligațiilor asumate de părți, cu consecința că atât timp cât pârâta nu își poate îndeplini – din această cauză – obligația predării terenului agricol, la rândul său nu poate pretinde de la reclamantă plata redevenței datorate în schimbul acestei folosințe.

În consecință, terenul fiind impropriu folosinței prevăzute în art. 2.3 din contract din cauza forței majore constând în inundarea controlată a zonei în care se afla și cel din litigiu, solicitarea de a se constata, în acord cu prevederile art. 9.1.2 din convenția părților imposibilitatea obiectivă a concesionarului de a exploata bunul concesionat, este conform cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la temeiurile de drept anterior menționate, Curtea constată că este întemeiat. Potrivit art. 111 C. proc. civ. „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept”.

Raportând cererea reclamantei de a se constata suspendarea executării contractului de concesiune încheiat între părți, ca urmare a intervenției forței majore, la dispozițiile legale anterior citate, Curtea va reține că în mod eronat ambele instanțe au considerat că au fost investite cu o cerere prin care se solicita a se constata o stare de fapt și în consecință au respins acțiunea ca inadmisibilă. Reclamanta nu a cerut să se constate că a intervenit forța majoră, eveniment care de altfel, a fost notificat pârâtei potrivit art. 9.1.2 și 12.1 din contract, ci a solicitat să se constate că din această cauză, efectele contractului – ca o sumă de drepturi și obligații reciproce – sunt suspendate, în sensul că pârâta este în imposibilitate de a preda terenul concesionat astfel că nici reclamanta, până la îndeplinirea acestei obligații, nu datorează redevența aferentă.

Prin urmare, o atare cerere este admisibilă, în condițiile art. 111 C. proc. civ., fiind exclusă ipoteza prevăzută de teza a II-a a articolului citat, conform căreia „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Sub acest aspect, deși ambele instanțe motivează admiterea excepției inadmisibilității, prin posibilitatea reclamantei de a promova o acțiune în realizare, nu identifică o atare acțiune. În plus, argumentul că în ipoteza în care A.D.S. ar cere contravaloarea redevenței, debitorul acestei obligații, respectiv reclamanta poate invoca forța majoră ca o cauză exoneratoare de răspundere, deși corect, nu poate fi reținut în sprijinul soluției adoptate de instanțele anterioare, deoarece o atare acțiune, în realizare, ar fi evident promovată de pârâta din prezenta cauză.

În concluzie, recursul reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare, conform art. 312 alin. ( 1), dar fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. ( 3) și (5) C. proc. civ. în sensul că prin soluționarea procesului nu a fost cercetat fondul litigiului, soluția ce se impune este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe care va judeca din nou ținând seama de toate motivele invocate și va administra toate probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.A. SA (SC D.B. SA) Vatra Dornei împotriva deciziei nr. 76 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 9561 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 12 martie 2009.