ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 9561 din 10 septembrie

2007 pronunțată în dosar nr. 19933/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și în consecință s-a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC D.B. SA Vatra Dornei împotriva

pârâtei A.D.S., ca fiind inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut în esență că, litigiul este generat de

existența contractului de concesiune din 23 februarie 2004 încheiat între

părți, având ca obiect transmiterea de către pârâtă, în calitate de concedent,

către reclamantă în calitate de concesionar, a dreptului și obligației de

exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 7.756,48

ha situat în județul Călărași.

În acest context, arată Tribunalul,

solicitarea reclamantei de a se constata suspendarea executării acestui

contract, ca urmare a intervenției forței majore, constând în inundarea, la

data de 17 aprilie 2006 a incintei în care se afla și terenul concesionat, nu

îndeplinește condițiile de admisibilitate ale acțiunii în constatare cerute de art.

111 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 9.1.2.

din contract, forța majoră constituie, printre altele, o cauză de încetare și

nu de suspendare a efectelor convenției, iar pe de altă parte aceasta este,

conform art. 1082 și art. 1083 C. civ., o cauză care exonerează pe debitor de

răspundere și poate fi invocată drept mijloc de apărare în condițiile în care

creditorul formulează o acțiune prin care solicită executarea obligației sau daune

- interese.

Pe cale de consecință, din

perspectiva prevederilor art. 111 C. proc. civ., solicitarea reclamantei de a

se constata o situație de fapt – respectiv inundarea controlată a terenului

concesionat – și nu constatarea existenței unui drept al său ori inexistența

unui drept al pârâtei, este inadmisibilă, iar cererea nu poate fi primită în

cazul în care partea poate cere realizarea dreptului.

Apelul declarat de

reclamanta SC D.A. SA (fostă SC D.B. SA) a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 76 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, cu motivarea că, raportat la caracterul subsidiar al acțiunii

în constatare, corect aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, având în vedere

și împrejurarea că solicitarea reclamantei viza constatarea unei stări de fapt,

respectiv a forței majore.

Pe de altă parte, arată

instanța de apel, cazul de forță majoră putea fi invocat numai în situația în

care, potrivit contractului A.D.S., cere contravaloarea redevenței, ipoteză în

care debitorul SC D.A. SA, are posibilitatea de a opune cazul de forță majoră

ca fiind o cauză exoneratoare de răspundere.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs reclamanta SC D.A. SA (fostă SC D.B. SA) criticând-o pentru

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că instanțele interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

au respins ca inadmisibilă acțiunea în constatare, deși suspendarea executării

contractului ca efect al forței majore a fost convenită de părți, în condițiile

art. 969 - art. 970 C. civ., iar pe de altă parte un atare rezultat nu poate fi

obținut prin promovarea unei acțiuni în realizare.

Deși, acesta a fost motivul

admiterii excepției inadmisibilității acțiunii, instanțele nu au arătat care ar

putea fi acțiunea în realizare precum și dreptul ce ar putea fi invocat în

condițiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ.

De asemenea, arată

recurenta, hotărârea este lipsită de temei legal deoarece forța majoră a fost

invocată ca temei pentru a se constata imposibilitatea derulării contractului,

respectiv a tuturor obligațiilor asumate de părți, cu consecința că atât timp

cât pârâta nu își poate îndeplini – din această cauză – obligația predării

terenului agricol, la rândul său nu poate pretinde de la reclamantă plata

redevenței datorate în schimbul acestei folosințe.

În consecință, terenul fiind

impropriu folosinței prevăzute în art. 2.3 din contract din cauza forței majore

constând în inundarea controlată a zonei în care se afla și cel din litigiu,

solicitarea de a se constata, în acord cu prevederile art. 9.1.2 din convenția

părților imposibilitatea obiectivă a concesionarului de a exploata bunul

concesionat, este conform cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate raportat la temeiurile de drept anterior

menționate, Curtea constată că este întemeiat.

Potrivit art. 111 C. proc.

civ. „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea

existenței sau neexistenței unui drept”.

Raportând cererea

reclamantei de a se constata suspendarea executării contractului de concesiune

încheiat între părți, ca urmare a intervenției forței majore, la dispozițiile

legale anterior citate, Curtea va reține că în mod eronat ambele instanțe au

considerat că au fost investite cu o cerere prin care se solicita a se constata

o stare de fapt și în consecință au respins acțiunea ca inadmisibilă.

Reclamanta nu a cerut să se

constate că a intervenit forța majoră, eveniment care de altfel, a fost

notificat pârâtei potrivit art. 9.1.2 și 12.1 din contract, ci a solicitat să

se constate că din această cauză, efectele contractului – ca o sumă de drepturi

și obligații reciproce – sunt suspendate, în sensul că pârâta este în

imposibilitate de a preda terenul concesionat astfel că nici reclamanta, până

la îndeplinirea acestei obligații, nu datorează redevența aferentă.

Prin urmare, o atare cerere

este admisibilă, în condițiile art. 111 C. proc. civ., fiind exclusă ipoteza

prevăzută de teza a II-a a articolului citat, conform căreia „cererea nu poate

fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”.

Sub acest aspect, deși

ambele instanțe motivează admiterea excepției inadmisibilității, prin

posibilitatea reclamantei de a promova o acțiune în realizare, nu identifică o

atare acțiune.

În plus, argumentul că în

ipoteza în care A.D.S. ar cere contravaloarea redevenței, debitorul acestei

obligații, respectiv reclamanta poate invoca forța majoră ca o cauză exoneratoare

de răspundere, deși corect, nu poate fi reținut în sprijinul soluției adoptate

de instanțele anterioare, deoarece o atare acțiune, în realizare, ar fi evident

promovată de pârâta din prezenta cauză.

În concluzie, recursul

reclamantei este întemeiat și va fi admis ca atare, conform art. 312

alin. (

1), dar fiind incidente și

dispozițiile art. 312

alin. (

3)

și (5) C. proc. civ. în sensul că prin soluționarea procesului nu a fost

cercetat fondul litigiului, soluția ce se impune este aceea a trimiterii cauzei

spre rejudecare primei instanțe care va judeca din nou ținând seama de toate

motivele invocate și va administra toate probele necesare și utile justei

soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC D.A. SA (SC D.B. SA) Vatra Dornei împotriva deciziei nr. 76 din

22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 9561 din 10

septembrie 2007 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 martie 2009.