ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 12061 din 25

octombrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a comercială, a admis în parte

cererea precizată formulată de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREȘTI, în

contradictoriu cu pârâtul S.S. și l-a obligat pe pârât să-i restituie

reclamantei următoarele bunuri: ștampila societății, un telefon mobil Nokia,

chei autoturism TICO, contracte închiriere II puncte de lucru, certificat

constatator privind punctul de lucru, acte constitutive, facturi, chitanțiere,

registru jurnal, documente privind examinarea cursanților, avize CNSPA,

registrul inventar, registrul de casă, jurnalele de vânzare-cumpărare, notele

de intrare recepție, referate privind activitatea unor angajați, justificările

de plată a delegațiilor, actele privind casele de marcat, evidențele de

stocuri, evidențe privind debitorii, materiale didactice, procese verbale de

sancțiune a contravențiilor. A respins cererea având ca obiect obligarea

pârâtului la plata de daune interese și daune cominatorii ca neîntemeiată. L-a

obligat p pârât la 8,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Pârâtul a recunoscut în răspunsul la

întrebarea nr. 1 la interogatoriu că are în posesie și în prezent acte și

bunuri aparținând societății, respectiv ștampila, telefon Nokia 1100, 1 cheie

de la auto Tico, mențiuni ale punctelor de lucru înregistrate la ORCTB, 1 aviz

de la Camera de autorizare pentru formare profesională a administratorilor.

În ce privește celelalte bunuri enumerate

în cererea de chemare în judecată, pârâtul a afirmat că parte din acestea s-au

aflat și au rămas la sediul social.

Cu privire la aceste bunuri, instanța a

reținut că majoritatea acestora sunt înscrisuri absolut necesare desfășurării

activității societății, a căror existență nu este contestată de părți și care,

în mod firesc, ar fi trebuit să se afle în posesia administratorului.

În ce privește suma solicitată de

reclamantă cu titlu de reparație a prejudiciului suferit, ca urmare a

nerespectării obligației de restituire a bunurilor aflate în posesia pârâtului,

pe perioada exercitării mandatului de administrator, instanța a reținut că

pentru declanșarea răspunderii contractuale, potrivit dispozițiilor art. 1169 C.

civ., reclamanta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului, a faptei

prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

A reținut că reclamanta nu a

precizat în ce constă prejudiciul și nu a făcut dovada existenței prejudiciului

afirmat, situație în care cererea sa în pretenții a fost respinsă ca

neîntemeiată.

În ce privește cererea având ca

obiect daunele cominatorii, instanța de fond a respins-o, ca neîntemeiată, în

cauzele comerciale reclamanta având posibilitatea executării silite a sentinței

de la momentul pronunțării sau putând solicita instanței aplicarea unei amenzi

civile debitorului în condițiile art. 580

3

C. proc. civ.

Prin decizia comercială nr.75 din 22

februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a

schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât și la plata sumei de

2000 lei cheltuieli de judecată.

A menținut dispozițiile sentinței,

privind respingerea capetelor de cerere, având ca obiect daune materiale și

daune cominatorii.

L-a obligat pe intimat la cheltuieli

de judecată în sumă de 1000 lei.

Analizând sentința apelată în raport

de motivele invocate, curtea de apel a reținut, că instanța de fond a omis să

oblige intimatul la plata onorariului de avocat, deși apelanta a solicitat

aceasta, iar chitanța de plată a onorariului se afla la dosar, așa încât apelul

este fondat.

În ceea ce privește cererea de

acordare a daunelor interese, a apreciat că, în mod corect instanța de fond a

arătat că nu s-a făcut dovada condițiilor răspunderii civile.

Un prejudiciu eventual, ca cel

prezent în motivele de apel nu poate conduce la acordarea daunelor interese.

Nici daune cominatorii nu pot fi

dispuse în cauză, întrucât, în prezent, art. 580/3 C. proc. civ., prevede ca

creditorul poate solicita aplicarea unei amenzi civile debitorului care nu

executa obligația de a face sau a nu face, ce implică fapta sa personală,

instituția daunelor cominatorii nemaifiind aplicabilă.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei apelate,

în sensul obligării pârâtului-intimat la plata daunelor materiale și a celor

cominatorii, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de

prezentul proces.

În motivarea recursului, reiterând

susținerile formulate în apel, reclamanta arată în esență că, în mod nelegal și

netemeinic instanțele au respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtului-intimat la plata daunelor materiale și a celor cominatorii, atât timp

cât, este mai mult decât evident că, prin refuzul restituirii tuturor actelor

la predarea cărora instanța de fond l-a obligat pe pârâtul-intimat, acesta a

cauzat un serios prejudiciu, societatea fiind în imposibilitate de a-și

desfășura activitatea în bune condiții.

De asemenea, fapta prejudiciabilă a

fost dovedită prin probatoriu administrat în cauză, iar raportul de cauzalitate

între faptă și prejudiciu rezultă și el în mod evident din probatoriul administrat

în fața instanței de fond, așa încât sunt îndeplinite condițiile acordării

daunelor materiale.

Recurenta-reclamantă consideră că

sunt întrunite și condițiile acordării daunelor cominatorii, întrucât obligația

de a preda actele este o obligație de a face, reclamanta având dreptul,

conferit de lege, de a solicita și de a obține acordarea daunelor cominatorii

pentru fiecare zi de întârziere, până la predarea lor efectivă, ea fiind cea

care are latitudinea de a opta între multiple variante de executare, una dintre

aceste posibilități fiind și cea a daunelor cominatorii.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente

în cauză, se constată că nu există niciun motiv care să justifice modificarea

acestor hotărâri în funcție de temeiul de drept invocat, respectiv art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în ce privește daunele

materiale, s-a apreciat corect că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art.

1169 C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă a pârâtului,

întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței prejudiciului, a faptei

prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate între acestea, iar prefigurarea

unui eventual prejudiciu, așa cum este prezentat în motivele de apel și recurs

nu este de natură să conducă la acordarea daunelor materiale solicitate de

reclamantă.

Nici cererea privind plata unor

daune cominatorii nu este întemeiată, deoarece contrar susținerilor recurentei,

dacă debitorul refuză îndeplinirea obligației de a face cuprinsă în sentință,

titlul executoriu, creditorul are posibilitatea executării silite a sentinței

de la momentul pronunțării sau poate solicita instanței obligarea debitorului

la plata unei amenzi civile în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 580

3

C. proc. civ., astfel cum, judicios, au stabilit ambele instanțe care s-au

pronunțat în cauză.

În consecință, față de

considerentele mai sus menționate, recursul reclamantei se va respinge ca

nefondat și va fi menținută ca fiind legală decizia pronunțată de curtea de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 22

februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2009.