ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 810/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 12061 din 25 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a comercială, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâtul S.S.

și l-a obligat pe pârât să-i restituie reclamantei următoarele bunuri: ștampila societății, un telefon mobil Nokia, chei autoturism TICO, contracte închiriere II puncte de lucru, certificat constatator privind punctul de lucru, acte constitutive, facturi, chitanțiere, registru jurnal, documente privind examinarea cursanților, avize CNSPA, registrul inventar, registrul de casă, jurnalele de vânzare-cumpărare, notele de intrare recepție, referate privind activitatea unor angajați, justificările de plată a delegațiilor, actele privind casele de marcat, evidențele de stocuri, evidențe privind debitorii, materiale didactice, procese verbale de sancțiune a contravențiilor. A respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune interese și daune cominatorii ca neîntemeiată.

L-a obligat p pârât la 8,3 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Pârâtul a recunoscut în răspunsul la întrebarea nr. 1 la interogatoriu că are în posesie și în prezent acte și bunuri aparținând societății, respectiv ștampila, telefon Nokia 1100, 1 cheie de la auto Tico, mențiuni ale punctelor de lucru înregistrate la ORCTB, 1 aviz de la Camera de autorizare pentru formare profesională a administratorilor. În ce privește celelalte bunuri enumerate în cererea de chemare în judecată, pârâtul a afirmat că parte din acestea s-au aflat și au rămas la sediul social. Cu privire la aceste bunuri, instanța a reținut că majoritatea acestora sunt înscrisuri absolut necesare desfășurării activității societății, a căror existență nu este contestată de părți și care, în mod firesc, ar fi trebuit să se afle în posesia administratorului.

În ce privește suma solicitată de reclamantă cu titlu de reparație a prejudiciului suferit, ca urmare a nerespectării obligației de restituire a bunurilor aflate în posesia pârâtului, pe perioada exercitării mandatului de administrator, instanța a reținut că pentru declanșarea răspunderii contractuale, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., reclamanta trebuie să facă dovada existenței prejudiciului, a faptei prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu. A reținut că reclamanta nu a precizat în ce constă prejudiciul și nu a făcut dovada existenței prejudiciului afirmat, situație în care cererea sa în pretenții a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ce privește cererea având ca obiect daunele cominatorii, instanța de fond a respins-o, ca neîntemeiată, în cauzele comerciale reclamanta având posibilitatea executării silite a sentinței de la momentul pronunțării sau putând solicita instanței aplicarea unei amenzi civile debitorului în condițiile art. 580 3 C. proc. civ. Prin decizia comercială nr.75 din 22 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că l-a obligat pe pârât și la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată. A menținut dispozițiile sentinței, privind respingerea capetelor de cerere, având ca obiect daune materiale și daune cominatorii.

L-a obligat pe intimat la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei. Analizând sentința apelată în raport de motivele invocate, curtea de apel a reținut, că instanța de fond a omis să oblige intimatul la plata onorariului de avocat, deși apelanta a solicitat aceasta, iar chitanța de plată a onorariului se afla la dosar, așa încât apelul este fondat. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor interese, a apreciat că, în mod corect instanța de fond a arătat că nu s-a făcut dovada condițiilor răspunderii civile. Un prejudiciu eventual, ca cel prezent în motivele de apel nu poate conduce la acordarea daunelor interese. Nici daune cominatorii nu pot fi dispuse în cauză, întrucât, în prezent, art. 580/3 C. proc.

civ., prevede ca creditorul poate solicita aplicarea unei amenzi civile debitorului care nu executa obligația de a face sau a nu face, ce implică fapta sa personală, instituția daunelor cominatorii nemaifiind aplicabilă. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei apelate, în sensul obligării pârâtului-intimat la plata daunelor materiale și a celor cominatorii, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea recursului, reiterând susținerile formulate în apel, reclamanta arată în esență că, în mod nelegal și netemeinic instanțele au respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului-intimat la plata daunelor materiale și a celor cominatorii, atât timp cât, este mai mult decât evident că, prin refuzul restituirii tuturor actelor la predarea cărora instanța de fond l-a obligat pe pârâtul-intimat, acesta a cauzat un serios prejudiciu, societatea fiind în imposibilitate de a-și desfășura activitatea în bune condiții. De asemenea, fapta prejudiciabilă a fost dovedită prin probatoriu administrat în cauză, iar raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu rezultă și el în mod evident din probatoriul administrat în fața instanței de fond, așa încât sunt îndeplinite condițiile acordării daunelor materiale.

Recurenta-reclamantă consideră că sunt întrunite și condițiile acordării daunelor cominatorii, întrucât obligația de a preda actele este o obligație de a face, reclamanta având dreptul, conferit de lege, de a solicita și de a obține acordarea daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, până la predarea lor efectivă, ea fiind cea care are latitudinea de a opta între multiple variante de executare, una dintre aceste posibilități fiind și cea a daunelor cominatorii. Recursul nu este fondat. Din examinarea hotărârilor pronunțate, în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că nu există niciun motiv care să justifice modificarea acestor hotărâri în funcție de temeiul de drept invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, în ce privește daunele materiale, s-a apreciat corect că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele art. 1169 C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă a pârâtului, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței prejudiciului, a faptei prejudiciabile și a legăturii de cauzalitate între acestea, iar prefigurarea unui eventual prejudiciu, așa cum este prezentat în motivele de apel și recurs nu este de natură să conducă la acordarea daunelor materiale solicitate de reclamantă. Nici cererea privind plata unor daune cominatorii nu este întemeiată, deoarece contrar susținerilor recurentei, dacă debitorul refuză îndeplinirea obligației de a face cuprinsă în sentință, titlul executoriu, creditorul are posibilitatea executării silite a sentinței de la momentul pronunțării sau poate solicita instanței obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 580 3 C. proc.

civ., astfel cum, judicios, au stabilit ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză. În consecință, față de considerentele mai sus menționate, recursul reclamantei se va respinge ca nefondat și va fi menținută ca fiind legală decizia pronunțată de curtea de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 75 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.