ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5481/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5481/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7782,

pronunțată la data de 9 iunie 2004, în dosarul nr. 9462/2003, secția a VI-a

comercială a Tribunalului București a admis, în pare, acțiunea formulată de

reclamanta, SC A.E. SA, împotriva pârâtului Ș.I.D., astfel cum a fost

precizată, cu consecința obligării acestuia să restituie reclamantei: telefonul

mobil, autoturismul și actele aferente (talonul și cartea de identitate) și

deconturile sumelor de 2.000.000 lei, 43.000.000 lei și 7.000.000 lei și să-i

plătească suma de 6.345.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,

respingând cererea de obligare a pârâtului la restituirea ștampilei, actelor societății

și contractului de furnizare energie electrică.

Spre a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, din examinarea probelor cu înscrisuri și interogatoriu

administrate în cauză, că pârâtul, după eliberarea sa din funcția de

administrator, nu a predat bunurile sus arătate, proprietatea reclamantei, pe

care le-a deținut în această calitate, că ștampila a fost restituită, iar, cu

privire la actele societății și la contractul de furnizare energie electrică,

că nu s-au administrat probe care să ateste că acestea se află în posesia

pârâtului.

Apelul declarat de pârât împotriva

menționatei sentințe a fost respins, ca nefondat, de secția a VI-a comercială a

Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 146, pronunțată la data

de 18 februarie 2005, în dosarul nr. 1767/2004.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut, în principal, că instanța de fond a dispus, în mod

corect, obligarea pârâtului la restituirea bunurilor aparținând societății

reclamante și deconturile, respectiv dovezile modului în care au fost cheltuite

sumele însumând 52.000.000 lei, înlăturând, ca lipsită de relevanță, susținerea

apelantului că reclamanta are obligația să-i achite suma luată cu titlu de

împrumut de la SC M. SA, în lipsa unei cereri reconvenționale pe care să o fi

formulat în acest scop.

Împotriva evocatei decizii a

declarat recurs apelantul pârât, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7,

pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs

invocate s-a arătat, în esență, că motivarea deciziei este superficială și

contradictorie; că instanța de apel a aplicat și interpretat, greșit,

prevederile art. 143 din Legea nr. 31/1990 și a încălcat principiul rolului

activ, cu referire la cererea de obligare a pârâtului la restituirea

deconturilor fără administrarea unor probe concludente și nu s-a pronunțat

asupra înscrisurilor depuse la dosar la data de 12 mai 2004, respectiv:

centralizatorul de situații al fermei întocmit de contabila societății la data

de 30 iunie 2002, ce atestă că acționarii cunoșteau cheltuielile făcute și

ridicate sub forma avansurilor spre decontare, fiind de acord cu acestea;

desfășurătorul de cheltuieli, întocmit la data de 31 martie 2002 și alte

documente privind cheltuielile făcute de societate până în anul 2002.

Intimata a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului apreciind, neîntemeiate, criticile

formulate în susținerea acestei cereri.

Recursul este nefondat.

Astfel, este de observat că, în

susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul

dezvoltă aspecte ce vizează greșita interpretare a probelor administrate, iar

examinarea considerentelor deciziei atacate, evidențiază coerența argumentelor

pe care se sprijină și nu cuprinde, cum, greșit, se susține, motive contradictorii,

așa încât critica întemeiată pe evocatul text legal nu poate fi primită.

Cum prevederile art. 143 din Legea

societăților comerciale nr. 31/1990, în redactarea și cu numerotarea anterioară

modificărilor ce i-au fost aduse prin Legea nr. 302/2005, referitoare la

dreptul administratorilor de a încheia acte juridice prin care să dobândească,

să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în

patrimoniul societății a căror valoare depășește jumătate din valoarea

contabilă a activelor acesteia la data încheierii actului juridic, numai cu

aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, dată în condițiile

prevăzute de art. 115 din același act normativ, nu sunt incidente, în speță, se

constată că evocarea acestora în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu se justifică, cum nici susținerea încălcării principiului

rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

având în vedere dezinteresul apelantului în susținerea apelului său, și

neîndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau, conform art. 292 C. proc. civ.,

știut fiind că menționatul principiu nu este un mijloc de promovare a conduitei

procesuale arbitrare a părților.

Nici critica întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu este întemeiată, având în vedere că spre a

putea obține modificarea unei hotărâri judecătorești în temeiul acestui text

legal este necesară întrunirea, cumulativă, atât a condiției nepronunțării

instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate cât

și a condiției ca acestea să fie „hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii”, ori

înscrisurile indicate de recurentă nu îndeplinesc această din urmă cerință, nefiind

de natură a conduce la o altă soluție decât aceea care s-a pronunțat în cauză.

Așa fiind, constatând neîndeplinite

cerințele art. 304 pct. 7, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ș.I.D., împotriva deciziei nr. 146 din 18 februarie 2005, pronunțată de

secția comercială a Curții de Apel București, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.