ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1171/2009

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține

următoarele:

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că din probele administrate rezultă fără

dubiu că imobilul în discuție a aparținut autorilor reclamantei, M.A. și C.,

iar faptul demolării abuzive, fără vreun decret de expropriere și o justă

despăgubire este recunoscut de chiar instituțiile vechiului regim, astfel cum

rezultă din autorizația de lucrări nr. 1335/1973, dar și din cererile formulate

de autorul reclamantei în perioada anului 1973 prin care solicita reconstruirea

casei demolate abuziv.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta a dovedit faptul deținerii de

către autorii săi a imobilului casă de locuit situat în Craiova, cât și faptul

demolării acesteia, iar din autorizația de lucrări nr. 1335/1973 rezultă că

reclamanta nu a primit vreo despăgubire.

S-a mai reținut

că este lipsită de relevanță adresa nr. 3788/1973 de care se prevalează

pârâții, întrucât prin aceasta i se comunică autorului reclamantei că până la

acea dată imobilul nu a fost propus pentru expropriere și demolare.

Astfel, recurenta

susține că din „autorizația pentru reconstruire imobil" nr. 1335 emisă de

Consiliul Popular al municipiului Craiova la data de 16 iulie 1973 rezultă că

s-a autorizat efectuarea lucrărilor de „construcție izolată parter" de

către autorul reclamantei, M.A., însă în nici un caz nu rezultă faptul că

imobilul a fost expropriat sau demolat de stat. Mai mult, prin adresa nr. 3788

din 17 martie 1973, eliberată cu 4 luni înainte de emiterea autorizației,

Consiliul Popular îi comunica autorului reclamantei că „imobilul nu a fost propus

pentru expropriere și demolare", iar în cazul în care construcția se va

demola, i se va atribui o nouă locuință din fondul de stat.

Se mai susține că

potrivit prevederilor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și cele ale H.G.

250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice

acte juridice care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, însă lipsa

actului de preluare a imobilului de către stat echivalează cu lipsa calității

de persoană îndreptățită.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, care permit

încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Prin dispoziția

contestată, pârâta Primăria municipiului Craiova a respins notificarea

reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită, a preluării abuzive și nici a demolării construcției, situată în

Craiova, ce a aparținut autorilor săi.

Este fără dubiu

că reclamanta este succesoarea lui M.C. și M.A., astfel cum rezultă din

certificatul de moștenitor nr. 114 din 19 noiembrie 1997, eliberat de BNP D.E.,

iar calitatea acestora de proprietari asupra imobilului este dovedită în cauză.

Art. 23 din Legea

nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de

proprietate. Ca urmare, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor

preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii

speciale nu impune ca dovada să se facă potrivit dreptului comun, astfel încât

sunt admisibile și alte mijloace de dovadă.

Sintagma „acte

doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepțiunea

legii de reparație, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare

corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie,

asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și

finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale

este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea autorului

persoanei îndreptățite.

Este de asemenea

dovedită și necontestată împrejurarea că imobilul în litigiu, obiect al

notificării, a fost preluat abuziv de stat, cât și faptul demolării acestuia în

anul 1973.

Toate acestea

dovedesc cu prisosință faptul preluării abuzive a construcției și al demolării,

fără vreun act de expropriere și fără o justă despăgubire.

Faptul că

reclamanta nu a prezentat un act de preluare, astfel cum susține recurentul, nu

echivalează cu neîndreptățirea acesteia de a beneficia de prevederile legii de

reparație, întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în sensul

acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea nr.

10/2001 se includ, potrivit lit. i) a acestui text și orice alte imobile

preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în

vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

Pentru

considerentele arătate, apar ca nefondate toate criticile formulate de

recurent, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Primarul municipiului Craiova împotriva deciziei nr. 876 din 22

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.