ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7196/2009

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1086 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, secția

civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată

de reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul

I.M.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că pârâtul a plecat din țară la data de

31 august 2007 și a ajuns în Italia, unde a fost reținut la data de 11 martie

2008 de carabinieri, pentru faptul că avea asupra sa 50 EURO falși, fiind

judecat și returnat în țară la data de 3 mai 2008, pentru motiv de ședere

nelegală.

Tribunalul a reținut că

limitarea exercitării dreptului la liberă circulație al cetățenilor români în

statele membre ale UE poate fi dispusă în condițiile art. 27 din Directiva nr.

2004/38, doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate

publică, cu respectarea principiului proporționalității și că o asemenea măsură

trebuie să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză.

Cum, în prezenta cauză,

returnarea pârâtului s-a dispus fără a se face dovada unor astfel de motive și

cum, simplu fapt al expulzării reclamantului nu este de natură să atragă o

asemenea măsură, tribunalul a apreciat că se impune respingerea cererii dedusă

judecății.

Prin decizia civilă nr. 12/A.

Din 19 ianuarie 2009, Curtea de Apel Pitești, s

ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul

declarat de reclamant.

Instanța de apel a reținut că,

potrivit principiilor în domeniul liberei circulații, cetățenii români pot fi

supuși legislației naționale (Legea nr. 248/2005) numai în măsura în care

aceasta este concordantă cu legislația comunitară (Directiva nr. 2004/38/CE).

Or, motivul imputat pârâtului,

anume faptul că nu ar fi respectat condițiile de ședere prevăzute de legea

italiană, nu poate fi încadrat în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau

sănătate publică, în sensul art. 27 din Directiv 2004/38/CE, caz în care, în

mod just prima instanță a apreciat că nu se justifică solicitarea formulată de

reclamant.

Instanța de apel a reținut că soluția se

impune și raport de mențiunile declarației olografe dată de pârât, potrivit

cărora ar fi suferit o condamnarea pe teritoriul statului italian pentru

deținerea de valută falsă întrucât, în caz contrar, principiul

proporționalității în adoptarea măsurii nu ar fi respectat.

Totodată, instanța de apel a reținut și

faptul că prin tratatul de readmisie încheiat de cele două țări, nu se

instituie o obligație a statului român în sensul de a restrânge dreptul la

liberă circulația al persoanelor expulzate, cu mențiunea că, dacă o astfel de

obligație ar fi fost asumată, fiind contrară prevederilor art. 234 paragraful I

și II din Tratat, se impunea constatarea inaplicabilității sale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că, față de

prevederile obiectivului nr. 2 lit. d din H.G. nr. 1347/2007, coroborate cu

art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, are obligația să înainteze instanței

competente dosarul de îndepărtare a cetățenilor români expulzați din Italia,

iar autoritățile judecătorești urmează să pronunțe o decizie vizând

interzicerea deplasării cetățenilor expulzați din Italia pe o perioadă

determinată.

Recurentul reiterează faptul că,

potrivit mențiunilor talonului de returnare și procesului verbal de predare a

pârâtului și a declarației sale olografe, precum și a Documentului emis de

Oficiul de Imigrări al Chesturii Viterbo, pârâtul a fost îndepărtat de pe

teritoriul Italiei la data de 3 mai 2008.

Analizând

recursul, în limita susținerilor recurentului care fac posibilă

încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat.

Prin H.G. nr. 1347/2007 s-a

stabilit pentru Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, Inspectoratul

Național pentru Evidența Persoanelor obligația înaintării către instanță a

dosarului de îndepărtare, demers care trebuie efectuat în directă corelare cu

prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire

la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care

o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor

României, sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

Măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație se dispune de către instanță, în raport de

prevederile acestui text, care trebuie interpretate prin raportare la dreptul

comunitar, care are prioritate.

Această prioritate

este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit

căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și

celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față

de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor

art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană,

statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea

dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au

generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația

comunitară este de imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins

în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în

Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că

măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze

exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot

justifica, în sine, luarea unor asemenea masuri. Și art. 6 din Tratatul privind

Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum

sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu

interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a

cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o

persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de

readmisie.

Restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27

din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

În cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Potrivit actelor anexate

cererii, pârâtul a fost returnat de autoritățile italiene pentru motiv de

ședere nelegală iar în declarația dată de pârât, aflată la fila 3 din dosarul

primei instanțe, acesta arată că a fost reținut de autoritățile italiene

întrucât avea asupra sa o bancnotă de 50 EURO falsă, fiind judecat și

condamnat, fără însă ca, referitor la acest aspect, la dosar să fi fost depuse

înscrisuri care să ateste faptul condamnării.

În raport de situația de fapt

menționată și de considerentele de drept mai sus arătate, în mod just

instanțele de fond au statuat în sensul că nu se justifică restrângerea

libertății de circulație.

Măsura restrângerii dreptului la

liberă circulație doar pentru fapta recunoscută de pârât nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru considerentele expuse, recursul

declarat de reclamant va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și Internelor)

împotriva deciziei nr. 12/A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Pitești,

secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2009.