ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 2 decembrie

2004, reclamanta SC B.T.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC I.P.I. SRL,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate

rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, din

culpa pârâtei, să dispună evacuarea pârâtei din activul asociat și să dispună

obligarea debitoarei la plata sumei de 6.136 dolari S.U.A. reprezentând

contravaloare cotă asociere.

În drept, reclamanta a

invocat prevederile art. 969 și 1073 C. civ. În dovedirea acțiunii, reclamanta

a depus la dosar înscrisuri.

Pe calea cererii

reconvenționale, pârâta a solicitat instanței să constate că rezilierea contractului

încheiat între părți se poate face numai prin prisma dispozițiilor

contractuale, să dispună sistarea stării de participație, conform art. 11 pct. 2

din contract și să constate dreptul de retenție al pârâtei asupra imobilelor

supuse contractului, până la sistarea stării de coparticipare.

Prin sentința nr. 4638 din

28 decembrie 2006, în urma declinării competenței materiale, Tribunalul Suceava

a admis acțiunea, a constatat rezilierea contractului și a obligat pârâta la

plata sumelor de bani solicitate.

Prin decizia nr. 92 din 1

octombrie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel

a reținut că, așa cum rezultă din dosar, la termenul de judecată din 19

ianuarie 2005, pârâta – apelantă a depus cerere reconvențională prin care a

solicitat să se constate că rezilierea contractului în discuție se poate

dispune numai în baza dispozițiilor contractului, să se dispună sistarea stării

de participație și să se instituie un drept de retenție asupra imobilelor

supuse contractului.

Cum prin sentința apelată,

instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, aspect invocat indirect prin

motivele de apel și care constituie o necercetare a fondului pricinii, în

temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea procesuală nu poate fi

îndreptată decât prin desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs pârâta invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., deoarece s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 104 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, deși nu s-a invocat

expres un motiv de apel în acest sens, instanța de apel reține totuși, în

considerentele deciziei de casare că, în mod indirect, apelanta a criticat

hotărârea și sub aspectul nepronunțării de către instanța de fond asupra

cererii reconvenționale, încălcând art. 292 C. proc. civ.

Instanța de apel a încălcat,

totodată, și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 127 și 128 C.

proc. civ., prin pronunțarea asupra unui motiv de apel suplimentar, nepus în

discuția părților.

Recursul este nefondat.

În primul rând se constată

din dezvoltarea motivului de recurs că recurenta a intenționat să facă

referire, în realitate, la incidența dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., raportarea la art. 104 alin. (2) C. proc. civ., fiind evident doar

rezultatul unei erori materiale, textul sus, evocat vizând o altă situație decât

cea invocată de parte.

Așa fiind, plecând de la

pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute de art. 292 C. proc. civ.,

sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se constată

că instanța de apel s-a pronunțat în limitele motivelor apelului, neputându-se,

deci, reține o încălcare a regulii efectului devolutiv al apelului potrivit căruia

nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat.

Instanța de fond a fost

învestită cu o cerere principală și cu o cerere reconvențională prin care s-a

solicitat de către fiecare parte rezilierea contractului, din culpa celeilalte

părți, iar instanța de fond a admis cererea principală și a dispus rezilierea

contractului, din vina pârâtei, fără a se pronunța și asupra cererii

reconvenționale.

În apel, pârâta a invocat

nelegalitatea și netemeinicia hotărârii din perspectiva culpei arătând că este

de acord cu rezilierea din culpa reclamantei, ceea ce se constituie evident

într-o critică în legătură tocmai cu obiectul și judecata cererii sale

reconvenționale nefiind posibilă rezilierea din culpa reclamantului, în cadrul

cererii acestuia, cerere reconvențională asupra căreia însă instanța de fond nu

s-a pronunțat. Or, instanța de apel deși prin efectul devolutiv al apelului se

consideră învestită de plin drept cu întregul litigiu, aceasta nu ar fi putut,

în cauză, analiza motivele de apel decât dacă prima instanță ar fi abordat

fondul ambelor cereri, ceea ce nu s-a făcut și a condus astfel la aplicarea art.

297 C. proc. civ., desființarea și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Nu se poate reține, astfel,

nici încălcarea art. 127 și 128 C. proc. civ., în sensul că s-ar fi nesocotit

principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, deoarece nu este

vorba de un motiv de apel ridicat, din oficiu, ci de determinarea limitelor

reale ale învestirii, instanța de apel acordând cuvântul părții care avea

posibilitate să depună întâmpinare și să se facă toate apărările în legătură cu

conținutul criticilor efectiv aduse.

Așa fiind, recursul este

nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B.T.T. SA București, împotriva deciziei nr. 92 din 1 octombrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.