ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, la data de 2 decembrie 2004, reclamanta SC B.T.T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC I.P.I. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, din culpa pârâtei, să dispună evacuarea pârâtei din activul asociat și să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 6.136 dolari S.U.A. reprezentând contravaloare cotă asociere. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969 și 1073 C. civ. În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pe calea cererii reconvenționale, pârâta a solicitat instanței să constate că rezilierea contractului încheiat între părți se poate face numai prin prisma dispozițiilor contractuale, să dispună sistarea stării de participație, conform art. 11 pct. 2 din contract și să constate dreptul de retenție al pârâtei asupra imobilelor supuse contractului, până la sistarea stării de coparticipare. Prin sentința nr. 4638 din 28 decembrie 2006, în urma declinării competenței materiale, Tribunalul Suceava a admis acțiunea, a constatat rezilierea contractului și a obligat pârâta la plata sumelor de bani solicitate. Prin decizia nr. 92 din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel a reținut că, așa cum rezultă din dosar, la termenul de judecată din 19 ianuarie 2005, pârâta – apelantă a depus cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că rezilierea contractului în discuție se poate dispune numai în baza dispozițiilor contractului, să se dispună sistarea stării de participație și să se instituie un drept de retenție asupra imobilelor supuse contractului. Cum prin sentința apelată, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, aspect invocat indirect prin motivele de apel și care constituie o necercetare a fondului pricinii, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea procesuală nu poate fi îndreptată decât prin desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 104 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, deși nu s-a invocat expres un motiv de apel în acest sens, instanța de apel reține totuși, în considerentele deciziei de casare că, în mod indirect, apelanta a criticat hotărârea și sub aspectul nepronunțării de către instanța de fond asupra cererii reconvenționale, încălcând art. 292 C. proc. civ. Instanța de apel a încălcat, totodată, și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 127 și 128 C. proc. civ., prin pronunțarea asupra unui motiv de apel suplimentar, nepus în discuția părților.

Recursul este nefondat. În primul rând se constată din dezvoltarea motivului de recurs că recurenta a intenționat să facă referire, în realitate, la incidența dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., raportarea la art. 104 alin. (2) C. proc. civ., fiind evident doar rezultatul unei erori materiale, textul sus, evocat vizând o altă situație decât cea invocată de parte. Așa fiind, plecând de la pretinsa încălcare a formelor de procedură prevăzute de art. 292 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se constată că instanța de apel s-a pronunțat în limitele motivelor apelului, neputându-se, deci, reține o încălcare a regulii efectului devolutiv al apelului potrivit căruia nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat.

Instanța de fond a fost învestită cu o cerere principală și cu o cerere reconvențională prin care s-a solicitat de către fiecare parte rezilierea contractului, din culpa celeilalte părți, iar instanța de fond a admis cererea principală și a dispus rezilierea contractului, din vina pârâtei, fără a se pronunța și asupra cererii reconvenționale. În apel, pârâta a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii din perspectiva culpei arătând că este de acord cu rezilierea din culpa reclamantei, ceea ce se constituie evident într-o critică în legătură tocmai cu obiectul și judecata cererii sale reconvenționale nefiind posibilă rezilierea din culpa reclamantului, în cadrul cererii acestuia, cerere reconvențională asupra căreia însă instanța de fond nu s-a pronunțat.

Or, instanța de apel deși prin efectul devolutiv al apelului se consideră învestită de plin drept cu întregul litigiu, aceasta nu ar fi putut, în cauză, analiza motivele de apel decât dacă prima instanță ar fi abordat fondul ambelor cereri, ceea ce nu s-a făcut și a condus astfel la aplicarea art. 297 C. proc. civ., desființarea și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Nu se poate reține, astfel, nici încălcarea art. 127 și 128 C. proc. civ., în sensul că s-ar fi nesocotit principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, deoarece nu este vorba de un motiv de apel ridicat, din oficiu, ci de determinarea limitelor reale ale învestirii, instanța de apel acordând cuvântul părții care avea posibilitate să depună întâmpinare și să se facă toate apărările în legătură cu conținutul criticilor efectiv aduse.

Așa fiind, recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T.T. SA București, împotriva deciziei nr. 92 din 1 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.