ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, anularea hotărârii nr. 440 din 15 aprilie 2007 și, totodată, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 440/2002 pârâta i-a respins cererea pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, deși împreună cu mama sa, L.M., în prezent decedată, și fiind singura sa rudă la momentul respectiv (neavând tată), au fost refugiate, deportate împreună cu alți români în anul 1940, cu un convoi de căruțe din localitatea Acadanlar (în care s-a născut) din Bulgaria, în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținând faptul că din înscrisurile anexate la cerere, mai precis din adresele C 4233 din 27 decembrie 2006 emisă de Arhivele Naționale, Direcția Județeană Constanța și nr. C/10693/20296 din 3 noiembrie 2006 emisă de evidențele pe care le dețin, s-a constatat că nu a fost identificată L.M.

(mama reclamantei) ca fiind colonizată în localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940. Prin sentința civilă nr. 237 din 1 octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a admis acțiunea reclamantei M.I., a anulat hotărârea nr. 440 din 16 aprilie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1.03.2007, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că din declarațiile martorilor A.S. și M.A. rezultă că reclamanta a locuit împreună cu mama sa în localitatea Acadanlar până în anul 1940, când a fost nevoită să părăsească această localitate ca urmare a semnării Tratatului de la Craiova și a cedării teritoriului respectiv de Statul Român Bulgariei. Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului a arătat că soluția Curții de Apel Timișoara este în contradicție cu prevederile Legii nr. 189/2000, modificată și completată, motiv pentru care sentința instanței de fond este nelegală, interpretarea dată de instanță fiind total eronată.

Se mai susține că așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv declarațiile martorilor A.S. și M.A., aceștia deși au declarat că intimata a fost refugiată împreună cu mama sa din Bulgaria în România, totuși nu au menționat împrejurările concrete de unde cunosc aceste fapte. De asemenea, se mai arată că reclamanta nu a prezentat nici un act oficial din care să rezulte că împreună cu mama sa, s-ar fi refugiat, instanța de fond trecând peste aceste prevederi legale și peste faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat de la Arhivele Naționale eliberarea acestor acte oficiale, folosindu-se doar de declarațiile martorilor care nu sunt suficiente pentru admiterea cererii. Examinând cauza și sentința atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimata-reclamantă a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, simplele declarații ale martorilor din care rezultă că aceștia cunosc situația intimatei-reclamante doar din spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Mai mult, în copia certificatului de naștere a reclamantei emis de Sfatul Popular al comunei Peșteana este menționată data nașterii: 9 ianuarie 1937, iar nașterea este trecută în registrul stării civile la data de 11 ianuarie 1917. De asemenea este trecut locul nașterii Acandaular, județul Durostor, dar în ceea ce privește vârsta mamei este menționată vârsta de 24 ani cu toate că potrivit actului de naștere și al actului de deces, L.M. s-a născut în anul 1911. Prin adresa nr. 1269 din 17 iulie 2008, Primăria Pesceana, județul Vâlcea comunică instanței de fond că în anul 1937 nu există înregistrarea nașterii numitei M.I., născută Lazăr, la data de 9 ianuarie 1937. Așa fiind, cum intimata-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod greșit a dispus admiterea acțiunii.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată și pe cale de consecință acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, împotriva sentinței civile nr. 237 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei M.I., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2009.