ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.I. a

solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin,

anularea hotărârii nr. 440 din 15 aprilie 2007 și, totodată, obligarea acesteia

să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin hotărârea nr. 440/2002 pârâta i-a respins cererea pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, deși împreună cu mama sa, L.M., în prezent

decedată, și fiind singura sa rudă la momentul respectiv (neavând tată), au

fost refugiate, deportate împreună cu alți români în anul 1940, cu un convoi de

căruțe din localitatea Acadanlar (în care s-a născut) din Bulgaria, în

localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, România.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată, susținând faptul că din înscrisurile anexate

la cerere, mai precis din adresele C 4233 din 27 decembrie 2006 emisă de

Arhivele Naționale, Direcția Județeană Constanța și nr. C/10693/20296 din 3

noiembrie 2006 emisă de evidențele pe care le dețin, s-a constatat că nu a fost

identificată L.M. (mama reclamantei) ca fiind colonizată în localitatea Mihai

Viteazu, județul Constanța ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la

Craiova din 7 septembrie 1940.

Prin sentința civilă nr. 237 din 1

octombrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, judecând cauza în fond, după casare, a admis acțiunea reclamantei M.I.,

a anulat hotărârea nr. 440 din 16 aprilie 2007 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Caraș-Severin și a

obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de

persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 din

O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1.03.2007, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că din declarațiile martorilor A.S. și M.A.

rezultă că reclamanta a locuit împreună cu mama sa în localitatea Acadanlar

până în anul 1940, când a fost nevoită să părăsească această localitate ca

urmare a semnării Tratatului de la Craiova și a cedării teritoriului respectiv

de Statul Român Bulgariei.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Casa

Județeană de Pensii Caraș Severin, a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că

soluția Curții de Apel Timișoara este în contradicție cu prevederile Legii nr. 189/2000,

modificată și completată, motiv pentru care sentința instanței de fond este

nelegală, interpretarea dată de instanță fiind total eronată.

Se mai susține că așa cum rezultă din

actele dosarului, respectiv declarațiile martorilor A.S. și M.A., aceștia deși

au declarat că intimata a fost refugiată împreună cu mama sa din Bulgaria în

România, totuși nu au menționat împrejurările concrete de unde cunosc aceste

fapte.

De asemenea, se mai arată că reclamanta

nu a prezentat nici un act oficial din care să rezulte că împreună cu mama sa,

s-ar fi refugiat, instanța de fond trecând peste aceste prevederi legale și

peste faptul că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat de la Arhivele

Naționale eliberarea acestor acte oficiale, folosindu-se doar de declarațiile

martorilor care nu sunt suficiente pentru admiterea cererii.

Examinând cauza și sentința atacată,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Intimata-reclamantă a încercat să-și

dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei

testimoniale.

În scopul emiterii eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamantul.

Or, simplele declarații ale martorilor

din care rezultă că aceștia cunosc situația intimatei-reclamante doar din

spusele acesteia, nu pot fi luate în considerare mai ales că niciunul dintre

aceștia nu a probat afirmațiile cu acte oficiale.

Mai mult, în copia certificatului de

naștere a reclamantei emis de Sfatul Popular al comunei Peșteana este

menționată data nașterii: 9 ianuarie 1937, iar nașterea este trecută în registrul

stării civile la data de 11 ianuarie 1917.

De asemenea este trecut locul nașterii

Acandaular, județul Durostor, dar în ceea ce privește vârsta mamei este

menționată vârsta de 24 ani cu toate că potrivit actului de naștere și al

actului de deces, L.M. s-a născut în anul 1911.

Prin adresa nr. 1269 din 17 iulie 2008,

Primăria Pesceana, județul Vâlcea comunică instanței de fond că în anul 1937 nu

există înregistrarea nașterii numitei M.I., născută Lazăr, la data de 9

ianuarie 1937.

Așa fiind, cum intimata-reclamantă

nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar

fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, Înalta Curte constată că

instanța de fond, în mod greșit a dispus admiterea acțiunii.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. recursul va fi admis, sentința atacată va fi modificată și pe cale de

consecință acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Caraș Severin, împotriva sentinței civile nr. 237 din 1

octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și în

fond respinge acțiunea reclamantei M.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

martie 2009.