ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe cale contenciosului

administrativ, reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Caraș

Severin solicitând să se anuleze hotărârea din 15 aprilie 2007 emisă de pârâtă și

să i se acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată

de la data depunerii cererii.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin hotărâre pârâta i-a respins cererea pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000, deși împreună cu mama sa, L.M., în prezent decedată, și fiind

singura sa rudă la momentul respectiv, au fost deportate împreună cu alți români

în anul 1940, cu un convoi de căruțe, din localitatea A., din Bulgaria în localitatea

M.V., județul Constanța, România.

A mai precizat că în vremea

aceea avea 3 ani și că știe acest lucru de la mama sa, L.M., care a rămas marcată

pe durata întregii sale vieți de această întâmplare.

Prin întâmpinarea depusă

Casa Județeană de Pensii Caraș Severin a cerut respingerea acțiunii ca nefondată

întrucât din înscrisurile anexate la cerere, rezultă faptul că în urma verificării

evidențelor, L.M. nu a fost identificată ca fiind colonizată în localitatea M.V.

ca urmare a aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova.

Curtea de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 247 din 16 octombrie

2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta M.I. a anulat hotărârea nr. 440

din 16 aprilie 2007 emisă de pârâtă și a obligat-o să elibereze pe seama reclamantei

o nouă decizie prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000 modificată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 800 RON.

Pentru a hotărî astfel

prima instanță a reținut că reclamanta a făcut dovada refugiului său prin declarațiile

autentificate ale martorilor M.A. și A.Ș. potrivit cărora reclamanta în anul 1940

ar fi plecat din localitatea de domiciliu A. în România, unde au locuit o perioadă

de timp în județul Constanța, ulterior în județul Ialomița, și apoi în Bucovina

pentru ca iarăși să se stabilească în România.

De asemenea certificatul

de naștere al reclamantei atestă că nașterea acesteia a avut loc în A., județul

Durostor.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin criticând-o ca nelegală

și netemeinică.

Recurenta a susținut în

esență că soluția Curții de Apel Timișoara este în totală contradicție cu prevederile

Legii nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut

dovada refugiului cu acte oficiale din care să rezulte că a fost refugiată din localitatea

A., Bulgaria așa cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (1) din Normele de aplicare

a O.G. nr. 105/1999.

Analizând cauza sub aspectul

probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, inclusiv în

baza art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate

mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în sensul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop judecătorii

sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea

pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă

părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății.

În ceea ce privește prezenta

cauză, se constată că instanța de fond a soluționat litigiul pe baza declarațiilor

autentice a doi martori și a unor copii de pe actele de stare civilă în cuprinsul

cărora se constată câteva neconcordanțe.

Astfel în copia certificatului

de naștere a reclamantei emis de Sfatul Popular al Comunei P. este menționată data

nașterii, 9 ianuarie – iar nașterea trecută în registrul stării civile la data de

11 ianuarie 1917.

De asemenea este trecut

locul nașterii A., județul Durostor, dar în ceea ce privește vârsta mamei este menționată

vârsta de 24 ani cu toate că potrivit actului de naștere și al actului de deces,

L.M. s-a născut în anul 1911.

Prin urmare pentru a stabili

cu certitudine datele de stare civilă ale reclamantei și a lămuri neconcordanțele

ce rezultă din copia certificatului de naștere depus la dosar, în vederea verificării

corecte a incidenței prevederilor Legii nr. 189/2000, este necesar a se suplimenta

probatoriul în sensul depunerii la dosar a actului de naștere în original precum

și/sau a unui extras uz organe de stat de pe actul de naștere al reclamantei L.I.,

eliberat de autoritățile comunei P.

Pentru aceste motive,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (4) se va casa hotărârea atacată

și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând a se suplimenta

probatoriul cauzei în sensul celor mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 247 din

16 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2008.