ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2675/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 20 iunie 2003, reclamanta J.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, solicitând anularea hotărârii nr. 1865 din 14 februarie 2003 emisă de pârâtă și obligarea acesteia de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.

În motivare, reclamanta arată că are calitate de persoană strămutată, pentru că după decesul mamei sale, a fost internată la orfelinatul din Oradea, în anul 1939 și după Dictatul de la Viena și ocuparea orașului Oradea de trupele maghiare, s-a refugiat cu rudele sale, în localitatea Talpoș, din sudul județului Bihor, la bunicul său, în luna octombrie 1940, unde a rămas până în luna august 1945. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 323 din 30 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei J.S., a anulat hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să elibereze pe seama reclamantei, o nouă decizie prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, susținând, în esență, că acțiunea este tardiv introdusă și inadmisibilă și că reclamanta nu a prezentat documente oficiale, comisiei, din care să rezulte calitatea de refugiat.

Recursul este nefondat. Cât privește motivul de recurs referitor la tardivitatea introducerii acțiunii, acesta urmează a nu fi primit, întrucât din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că reclamanta la data de 21 martie 2003, a făcut contestație la Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, împotriva hotărârii nr. 1865 din 14 februarie 2003, la care a primit răspuns la 23 mai 2003 și a introdus acțiunea la 20 iunie 2003, deci în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât din cuprinsul acesteia se constată că este fondată și se admite, și se anulează hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003, emisă de pârâtă și o obligă să elibereze pe seama reclamantei, o nouă decizie prin care să-i stabilească drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pentru perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945, pentru că: Prin hotărârea nr. 1865 din 14 februarie 2003, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin a respins cererea reclamantei, pentru acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, pe motiv că din actele anexate cererii nu s-a făcut dovada refugiului.

Din declarațiile autentificate ale martorilor P.E. și P.C.

rezultă că din motive etnice, reclamanta s-a refugiat din orfelinatul de la Oradea, în localitatea Talpoș din județul Bihor, în perioada octombrie 1940 – iulie 1945. Prin dispozițiile Legii nr. 189/2000, modificată, legiuitorul a reglementat acordarea de reparații materiale celor refugiați, datorită unor persecuții pe motive etnice, urmare la regimurile politice instaurate în România, în perioada octombrie 1940 – 6 martie 1945. Cum reclamanta a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, acțiunea este fondată, astfel că se admite, așa cum s-a precizat anterior, pentru perioada vizată de legea sus-menționată, deoarece dovada încadrării în situațiile prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, se poate face în lipsa actelor oficiale eliberate de organele competente, prin declarații cu martori, ceea ce la instanța de fond au fost depuse și analizate.

În consecință, soluția instanței fiind temeinică și legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 323 din 30 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2004.