ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1619/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 iulie 2003, reclamanta S.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 2828 din 11 iulie 2003, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: - s-a născut la data de 1 iunie 1944, în localitatea Ianova, județul Timiș, în perioada refugiului părinților săi, din localitatea de domiciliu – Diosig, județul Bihor, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția statului ungar: - refuzul pârâtei de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de legea sus-menționată, este nejustificat, în condițiile în care, ea, reclamanta, a fost obligată să trăiască în refugiu, împărtășind situația părinților săi. Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că la data refugiului, reclamanta nu a existat ca persoană fizică, astfel că efectele strămutării nu pot fi extinse cu privire la aceasta.

Prin sentința civilă nr. 394/CA/2003 – P din 6 octombrie 2003, instanța sesizată – Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamantei și în consecință, a anulat actul administrativ emis de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - situația de refugiați pe care au avut-o părinții reclamantei, este sinonimă cu cea de strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind vorba de o persecuție din motive etnice; - reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, fapt necontestat de pârâtă și a suferit împreună cu aceștia, consecințele strămutării din localitatea de domiciliu, astfel că acțiunea sa este întemeiată, urmând a fi admisă în baza art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii, criticând-o, ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea referindu-se la persoane care au suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate sau nevoite să se refugieze în altă localitate, decât cea de domiciliu, ori, reclamanta nu era născută la data la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând implicit, și copiii născuți în localitatea de strămutare sau de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați sau strămutați.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv 1 iunie 1944, a împărtășit situația părinților săi, suportând consecințele refugiului care implicit s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond. Pentru considerentele arătate, sentința instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 394/CA/2003 - P din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.