ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4371/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.A. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Iași - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 solicitând anularea Hotărârii nr. 2118 din 28 aprilie 2006, prin care a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor legale prevăzute de O.G. nr. 105 din 30 august 1999 pentru persoanele persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 81/ CA din 28 iunie 2007 a dispus admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În acest sens prima instanță a reținut că nu subzistă motivele pentru care s-a respins de pârâtă prin Hotărârea nr. 2118/2006, cererea reclamantului de recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Conform probelor scrise depuse la dosar, reclamantul a dovedit calitatea de cetățean român, cât și faptul prestării de muncă obligatorie, în condițiile prevăzute de art. 1 lit. d) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri în termen legal și invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a declarat recurs C.J.P. Iași. În esență motivează recurenta că în mod greșit prima instanță a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 a reclamantului fără ca acesta să facă dovada cetățeniei române și a persecuției suferite. Prin concluziile scrise recurenta arată că ulterior formulării cererii de recurs, contestatorul intimat a depus la această instituție o cerere de revizuire a Hotărârii nr. 2118 din 28 aprilie 2006, însoțită de o copie după pașaport, prin care face dovada cetățeniei române.

În raport de aceste precizări se constată că recurenta nu mai insistă în motivul de recurs ce viza lipsa dovezii în condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române cu pașaportul sau actul de identitate. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Conform prevederilor art. 1 lit. d). din Legea nr. 189/2000 beneficiază de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 “persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții pe motive etnice a făcut parte din detașamentele de muncă forțată”.

În mod corect prima instanța pe baza probelor administrate a reținut că reclamantul a dovedit faptul prestării de muncă obligatorie în condițiile legii, respectiv a făcut parte din detașamente de muncă forțată în intervalul 03 septembrie 1941 până la 23 august 1944. De altfel, recurenta nu contestă persecuția suferită, însă invocă că stabilirea drepturilor trebuie să se facă în baza unor înscrisuri doveditoare, care în cauză nu ar fi fost depuse. În cauză, dovedirea situației prevăzute la art. 1 din lege s-a făcut cu acte oficiale eliberate de M.A.N., respectiv certificatul emis la 31 ianuarie 2006. În raport de aceste considerente, criticile de nelegalitate sunt nefondate, astfel că recursul a fost respins în baza art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Iași împotriva sentinței nr. 81/ CA din 28 iunie 2007 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2007.