ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2466/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău, reclamantul A.H.S. și lichidatorul judiciar al SC L.I. SRL

BUZĂU au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.L., pronunțarea unei hotărâri

prin care să se dispună lichidarea patrimoniului SC L.I. SRL, respectiv a

bunului societății imobilul situat în Buzău, către asociații societății.

În motivarea acțiunii, s-a invederat faptul

că reclamantul A.H.S. și pârâta S.L. sunt asociați ai SC L.I. SRL, societate

care are în patrimoniu bunul imobil sus-menționat, pentru care solicită a fi

numit un evaluator care să stabilească prețul minim de pornire a licitației,

urmând a se efectua ulterior vânzarea acestuia.

În cursul judecății lichidatorul judiciar a

formulat cerere de renunțare la judecata acțiunii, întrucât a formulat cerere

de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței societății, datoriile

acesteia neachitate la scadență depășind valoarea prag prevăzută de art. 3 pct.

12 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentința nr. 151 din data de 10

februarie 2009, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins cererea de renunțare la judecată formulată de lichidatorul judiciar S.C.D.,

a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut,

sub aspectul cererii privind renunțarea la judecată că având în vedere

dispozițiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., întrucât părțile au intrat în

dezbaterea fondului, renunțarea la judecată nu se poate face decât cu acordul

celeilalte părți, iar în condițiile în care reclamantul A.H.S. s-a opus acestei

cereri, consecința este respingerea acesteia. În ceea ce privește fondul

cauzei, instanța a reținut că acțiunea de față nu poate fi soluționată înainte

de efectuarea operațiunilor de lichidare și după îndestularea creditorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul

A.H.S., iar Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 75 din data de 12 mai

2009, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de reclamant, având în vedere

netimbrarea cererii de apel cu taxele solicitat de către instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul A.H.S., în termen legal.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate,

recurentul a susținut următoarele:

- la primul termen de judecată acordat în

instanța de apel, a solicitat amânarea judecării cauzei pentru lipsă de

apărare, situație în care nici o excepție nu putea fi pusă discuție;

- invederează instanței că nu a primit

citația pentru termenul de judecată, astfel că nu a avut cunoștință de

obligația de a achita taxa de timbru;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului prin prisma motivului de recurs, raportat la soluția instanței de

apel, de anulare a cererii de apel, ca netimbrată, Înalta Curte constată că

hotărârea recurată este legală, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 întrucât taxa de timbru se achită

anticipat, ca regulă si numai prin excepție, când se constată că suma depusă

este insuficientă se pune în vedere achitarea diferenței până la primul termen

de judecată. Prin urmare, nici o altă cerere formulată în fața instanței [(cerere

formulată în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ.)] nu poate să justifice

nerespectarea obligației imperative de plată anticipată a taxei judiciare de

timbru. Dintr-un alt punct de vedere, cel al bunei credințe in exercitarea

drepturilor procesuale, trebuie reținut că reclamantul a fost legal citat

pentru termenul când s-a aplicat sancțiunea anulării apelului, că a luat cunoștință

de termenul fixat la 12 mai 2009, dovadă fiind cererea pentru lipsă de apărare,

depusă la dosarul instanței de apel prin serviciul registratură, în care se

menționează data termenului de judecată.

În acest sens sunt dispozițiile art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 cat și art. 6 din Normele Metodologice nr. 2083/1997

pentru aplicarea O.G. nr. 32/1995.

În alți termeni fața de considerentele

precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea

cerințelor formale în legătura cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și

respectarea dispozițiilor imperative în legătură cu plata taxelor judiciare de

timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în acea instanță.

În consecință, pentru motivele analizate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul A.H.S. împotriva deciziei nr. 75 din 12 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

octombrie 2009.