ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1196/2009

HOTĂRÂRE
08.04.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1196/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia

civilă nr. 216/A nr. 425 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, s-a respins apelul declarat de apelanta SC L. SRL împotriva

sentinței civile nr. 719/2005 pronunțată în dosarul nr. 1160/2003 al

Tribunalului Timiș.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta care a solicitat, în principal casarea

deciziei, iar în subsidiar modificarea în tot a deciziei apelate în temeiul

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și, în rejudecarea cauzei, respingerea

acțiunii și a cererii de chemare în garanție a recurentei din prezentul dosar.

Recurenta

solicită casarea deciziei motivat de faptul că instanța de apel, deși admite

înscrierea în fals și trimite înscrisurile defăimate la Parchet, se pronunță

totuși asupra cauzei, fără a reveni asupra înscrierii în fals. Se mai solicită

casarea și pentru faptul că instanța a admis ca o contraexpertiză în chimie să

fie efectuată de un singur expert, care a fost expertul asistent al reclamantei

cu ocazia expertizei efectuate în primă instanță.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va reține că instanța de

apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură, a principiului

aflării adevărului și al rolului activ al judecătorului după cum urmează:

Instanța de apel,

deși admite cererea de înscriere în fals și dispune înaintarea solicitării și a

facturilor pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată la Parchet, se

pronunță totuși în cauză, în condițiile în care proba cu aceste înscrisuri,

esențiale pentru pricină, nu fusese complet administrată. Instanța nu a revenit

asupra acestei probe.

Astfel, prin încheierea din

data de 19 iunie2006, (filele 350, 352-353 dosar apel coroborate cu fila 2

dosar fond) instanța de apel admite proba cu înscrierea în fals chiar a

facturilor care stau la baza pretențiilor reclamantei-intimate, si dispune

trimiterea acestora și cererii de înscriere în fals la Parchet pentru

soluționarea aspectelor cu caracter penal, în contextul în care era indicat si

autorul falsului.

După cum se poate observa,

tocmai în aceasta înscriere în fals consta administrarea probei, astfel ca

instanța de vreme ce a sesizat Parchetul cu cercetarea falsului avea obligația

să administreze până la capăt această proba sau să revină asupra ei,

considerând-o neconcludentă în cauză. De asemenea instanța de apel putea să

suspende judecata apelului până la soluționarea înscrierii în fals, conform

art. 183 C. proc. civ.

Formarea convingerii

judecătorului cu privire la realitatea stării de fapt, pe care trebuie să-și

întemeieze hotărârea pronunțată, atârnă de corecta și completa desfășurare a

probațiunii și de valoarea probelor administrate. De aceste elemente depinde

temeinicia si chiar însăși legalitatea hotărârilor judecătorești, iar în speță,

decizia atacată este nelegală, sub aspectul probațiunii, pentru ca instanța

judecătoreasca nu a stăruit îndeajuns în vederea descoperirii adevărului si a

prevenirii oricăror greșeli în cunoașterea faptelor, așa cum obligă art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Administrarea probelor, în

cadrul procesului civil, este strâns legată de realizarea principiului

fundamental al “aflării adevărului”, iar acest obiectiv procesual se reflectă

perfect în ”sistemul probatoriu” instituit prin Codul de procedură civilă care

conține reguli pertinente referitoare la ”rolul activ al judecătorului” si la

“sarcina probei”.

In ceea ce privește rolul

activ al judecătorului, acesta nu se substituie voinței părților, fiind însă

obligat să descopere adevărul și să dea parților ajutor activ în apărarea

drepturilor și intereselor lor legitime.

Fondată este și critica

potrivit căreia în mod greșit

s-a efectuat o contraexpertiză în chimie cu un singur

expert, deși normele de procedură civilă vorbesc despre faptul că orice

contraexpertiza se poate face cu un număr de 3 experți principali, numiți de

instanță, (art. 201 C. proc. civ.) Astfel instanța de apel s-a limitat la un

singur expert, motivând aceasta prin prisma faptului că nu au mai fost găsiți

experți în toată țara, deși după se poate observa începând cu încheierea de la

fila 261 dosar apel, fila 264, 265, instanța de apel face adrese doar la

Birourile de expertize tehnice din Timișoara, Caraș-Severin, Mehedinți si

București, însă de la București se comunică faptul că adresa fusese îndreptată

greșit, context în care, instanța de apel se limitează la un singur expert din

Mehedinți. Mai mult decât atât, expertul unic care a efectuat lucrarea a

participat în calitatea de expert consilier parte pentru reclamantă cu ocazia

efectuării expertizei la prima instanță, ceea este oprit implicit prin

dispozițiile art. 212 C. proc. civ.

Conform art.

314. C. proc. civ. în caz de casare, Înalta Curte nu poate hotărî asupra

fondului decât dacă împrejurările de fapt ale pricinii au fost pe deplin

stabilite. Cum în speță sunt absolut necesare concluziile Parchetului asupra

facturilor fiscale care au generat prezentul litigiu în pretenții precum și

efectuarea, în condiții de legalitate, a probei cu expertiză chimică, probă ce

nu se poate administra, potrivit art. 305 C. proc. civ. în fața instanței de

recurs, pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va

admite recursul declarat de pârâta SC L. SRL Timișoara împotriva deciziei

civile nr. 216/A nr. 425 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială, se va casa decizia și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

curți de apel.

Față de soluția

de casare cu trimitere, devine de prisos analizarea criticilor formulate de

recurentă și circumscrise de către aceasta motivelor prev. de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Admite

recursul declarat de pârâta SC L. SRL Timișoara împotriva deciziei civile nr.

216/A nr. 425 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara secția

comercială.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 8 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 736/2003
Cu privire la cel de al treilea motiv de apel, referitor la administrarea probatoriilor, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize și față de obiectivele stabilite și răspunsurile date la obiecțiunile formulate de părți prin rapor
ÎCCJ 2010-09-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2958/2010
expertiză sub aspectul menținerii soluției instanței de fond, cu privire la evacuarea pârâtei de pe suprafața expertizată. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că acestea sunt nefondate. Excepț
ÎCCJ 2011-02-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 873/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Decizia nr. 2172 din 8 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de
ÎCCJ 2009-12-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3333/2009
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 14774 din 20 octombrie 2005 reclamanta SC A.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2006-01-11
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 38/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 604/CA din 25 noiembrie 2003, a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul H.C., în contradictoriu cu
Sursă