ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2009

Deliberând asupra cauzei penale de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe

sub nr. 9345/1/2008, petentul C.G. a formulat contestație în anulare împotriva

Deciziei penale nr. 3501 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

În motivarea contestației în

anulare, petentul a arătat că în cauza în care s-a pronunțat decizia a cărei

anulare o solicită, părțile nu au fost legal citate, în sensul că recursul s-a

soluționat în lipsa intimatului A.S., care nu a fost audiat nici de către

instanța fondului.

Un alt motiv al contestației

în anulare îl constituie faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra

plângerii formulate împotriva magistratului A.S. și înregistrată la C.S.M.

Un alt motiv de contestație

invocat de contestator îl reprezintă faptul că nici judecătorul și nici

grefierul nu au semnat copia sentinței penale nr. 91/2008 a Curții de Apel

Iași, care i-a fost comunicată, definitivă prin Decizia penală nr. 3501/2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste motive,

contestatorul a solicitat desființarea deciziei pronunțate în recurs și

rejudecarea căii de atac.

În vederea soluționării

contestației în anulare au fost atașate Dosarul nr. 462/45/2008 al Curții de

Apel Iași și al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare

când:

a) procedura de citare a

părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu

a fost îndeplinită potrivit legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i)

1

, cu privire la care

existau probe la dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie.

În vederea verificării

contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 386 lit. a) – c) și e) C.

proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează

dacă cererea de contestația este făcută în termenul legal, dacă motivele

invocate se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dacă

cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută și lege

și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi care sunt la

dosar.

Examinând, în principiu,

potrivit art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, formulată de petentul

C.G., Înalta Curte constată că este inadmisibilă având în vedere că nici unul

dintre motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile de contestație

expres și limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen., anterior citate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei

penale nr. 3501 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 3 martie 2009.