ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 723/2009

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 9345/1/2008, petentul C.G. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3501 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În motivarea contestației în anulare, petentul a arătat că în cauza în care s-a pronunțat decizia a cărei anulare o solicită, părțile nu au fost legal citate, în sensul că recursul s-a soluționat în lipsa intimatului A.S., care nu a fost audiat nici de către instanța fondului. Un alt motiv al contestației în anulare îl constituie faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra plângerii formulate împotriva magistratului A.S.

și înregistrată la C.S.M. Un alt motiv de contestație invocat de contestator îl reprezintă faptul că nici judecătorul și nici grefierul nu au semnat copia sentinței penale nr. 91/2008 a Curții de Apel Iași, care i-a fost comunicată, definitivă prin Decizia penală nr. 3501/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru aceste motive, contestatorul a solicitat desființarea deciziei pronunțate în recurs și rejudecarea căii de atac. În vederea soluționării contestației în anulare au fost atașate Dosarul nr. 462/45/2008 al Curții de Apel Iași și al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Potrivit art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare când: a) procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită potrivit legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) 1 , cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie.

În vederea verificării contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 386 lit. a) – c) și e) C. proc. pen., legiuitorul a fixat o etapă procesuală în care instanța examinează dacă cererea de contestația este făcută în termenul legal, dacă motivele invocate se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, dacă cererea este făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută și lege și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi care sunt la dosar. Examinând, în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, formulată de petentul C.G., Înalta Curte constată că este inadmisibilă având în vedere că nici unul dintre motivele invocate de acesta nu se încadrează în cazurile de contestație expres și limitativ prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., anterior citate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 3501 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 martie 2009.