ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2009

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 5894/4-5/2007 din 16

iunie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de

Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 18 din 19 ianuarie

2007 a Judecătoriei de Drept Penal Madrid, rămasă definitivă prin sentința penală

nr. 5/906 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție nr. 4 din Cordoba -

Spania, și a punerii și executare a acesteia, în cadrul procedurii de

soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Spania, de

transferare într-un penitenciar din România a condamnatului Z.G. în vederea

executării pedepsei aplicate în statul solicitant.

Astfel, prin sentința penală definitivă

s-a dispus condamnarea inculpatului Z.G. în ceea ce privește „delictelor cărora

le corespund următoarele pedepse, luând în considerare cele impuse pentru

fiecare tip penal prin art. 139 și art. 242.1 C. pen. și cele dispuse prin art.

66.1.6 din același cod:

- pentru delictul de asasinat 17 ani și 6

luni închisoare cu cea secundară de incompatibilitate absolută pe tot timpul

pedepsei;

- pentru delictul de furt, 3 ani

închisoare cu cea secundară de incompatibilitate specială pentru dreptul de

sufragiu pasiv pe aceeași perioadă de timp.

Totodată, s-a mai înaintat de către

autoritățile spaniole, consimțământul condamnatului la efectuarea transferului,

precum și situația juridică a executării pedepselor.

Prin sentința penală nr. 168 din 27 iunie

2008 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea

parchetului, recunoscând sentința penală nr. 5/906 din 19 decembrie 2006 a

Judecătoriei de Instrucție 4 din Cordoba - Spania prin care cetățeanul român Z.G.

a fost condamnat la 20 ani și 6 luni închisoare și a dispus transferarea

condamnatului din Spania în România pentru continuarea pedepsei deducând din

pedeapsă, perioada executată de la 18 decembrie 2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs parchetul, considerând nelegală hotărârea întrucât hotărârea străină nu

a fost recunoscută în integralitatea sa iar pe de altă parte, cu privire la

conținutul drepturilor interzise la executarea persoanei condamnate, ca

pedeapsă accesorie.

Recursul este fondat.

Potrivit Legii nr. 302/2004 privind

reglementarea în procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor penale și

a actelor judiciare străine, recunoașterea se realizează în integralitatea sa

conform art. 115-121 din lege, precum și a dispozițiilor Convenției.

Or, Curtea de Apel București nu a

recunoscut hotărârea străină în integralitatea sa ci, numai privitor la

pedeapsa principală nu și cu privire la pedepsele accesorii, atâta timp cât,

art. 2 lit. k) și i) din Legea nr. 302/2004, care definește termenii cu care

operează actul normativ, prin noțiunea de condamnare se înțelege „orice

pedeapsă sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii unei

infracțiuni, iar prin natura de siguranță „orice măsură privativă sau

restrictivă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea

unei pedepse printr-o hotărâre penală.

Prin urmare, noțiunea de pedeapsă (supusă

procedurii de transfer) trebuie definită în interpretare ca incluzând nu numai

pedeapsa principală ci și pedepsele accesorii și complementare aplicate cum de

altfel definește și art. 53 C. pen.

Totodată, în situația în care pedepsele

accesorii nu se regăsesc sub aspectul felului sau duratei lor în norma penală

incriminatoare instanța va putea proceda la „Conversiunea condamnării” conform

art. 146 din Legea nr. 302/2004 astfel încât această pedeapsă trebuie să

corespundă atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate

prin hotărârea statului de condamnare și în nici un caz, nu poate să agraveze

situația condamnatului.

Pe de altă parte, instanța spaniolă a

stabilit ca pedeapsă accesorie pentru delictul de asasinat, incompatibilitate

absolută pe tot timpul pedepsei vizând drepturile reglementate de art. 66 C.

pen. spaniol, fără a le enumera.

Ca atare, instanța română urma să

solicite relații autorităților spaniole prin intermediul Ministerului Justiției

cu privire la contradicțiile existente în cauză vizând și conținutul

drepturilor interzise persoanei condamnate ca pedeapsă accesorie pe lângă

pedeapsa principală stabilită pentru delictul de asasinat.

Pe cale de consecință, Înalta Curte

potrivit art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admite recursul

parchetului, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 168 din 27 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind persoana solicitată Z.G.

Casează

sentința penală sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane solicitate, în sumă

de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 februarie 2009.