ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 5894/4-5/2007 din 16 iunie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a Judecătoriei de Drept Penal Madrid, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 5/906 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție nr. 4 din Cordoba - Spania, și a punerii și executare a acesteia, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Spania, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului Z.G. în vederea executării pedepsei aplicate în statul solicitant.

Astfel, prin sentința penală definitivă s-a dispus condamnarea inculpatului Z.G. în ceea ce privește „delictelor cărora le corespund următoarele pedepse, luând în considerare cele impuse pentru fiecare tip penal prin art. 139 și art. 242.1 C. pen. și cele dispuse prin art. 66.1.6 din același cod: - pentru delictul de asasinat 17 ani și 6 luni închisoare cu cea secundară de incompatibilitate absolută pe tot timpul pedepsei; - pentru delictul de furt, 3 ani închisoare cu cea secundară de incompatibilitate specială pentru dreptul de sufragiu pasiv pe aceeași perioadă de timp. Totodată, s-a mai înaintat de către autoritățile spaniole, consimțământul condamnatului la efectuarea transferului, precum și situația juridică a executării pedepselor.

Prin sentința penală nr. 168 din 27 iunie 2008 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea parchetului, recunoscând sentința penală nr. 5/906 din 19 decembrie 2006 a Judecătoriei de Instrucție 4 din Cordoba - Spania prin care cetățeanul român Z.G. a fost condamnat la 20 ani și 6 luni închisoare și a dispus transferarea condamnatului din Spania în România pentru continuarea pedepsei deducând din pedeapsă, perioada executată de la 18 decembrie 2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs parchetul, considerând nelegală hotărârea întrucât hotărârea străină nu a fost recunoscută în integralitatea sa iar pe de altă parte, cu privire la conținutul drepturilor interzise la executarea persoanei condamnate, ca pedeapsă accesorie.

Recursul este fondat. Potrivit Legii nr. 302/2004 privind reglementarea în procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor penale și a actelor judiciare străine, recunoașterea se realizează în integralitatea sa conform art. 115-121 din lege, precum și a dispozițiilor Convenției. Or, Curtea de Apel București nu a recunoscut hotărârea străină în integralitatea sa ci, numai privitor la pedeapsa principală nu și cu privire la pedepsele accesorii, atâta timp cât, art. 2 lit. k) și i) din Legea nr. 302/2004, care definește termenii cu care operează actul normativ, prin noțiunea de condamnare se înțelege „orice pedeapsă sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, iar prin natura de siguranță „orice măsură privativă sau restrictivă de libertate care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală.

Prin urmare, noțiunea de pedeapsă (supusă procedurii de transfer) trebuie definită în interpretare ca incluzând nu numai pedeapsa principală ci și pedepsele accesorii și complementare aplicate cum de altfel definește și art. 53 C. pen. Totodată, în situația în care pedepsele accesorii nu se regăsesc sub aspectul felului sau duratei lor în norma penală incriminatoare instanța va putea proceda la „Conversiunea condamnării” conform art. 146 din Legea nr. 302/2004 astfel încât această pedeapsă trebuie să corespundă atât cât este posibil, în ceea ce privește felul pedepsei aplicate prin hotărârea statului de condamnare și în nici un caz, nu poate să agraveze situația condamnatului. Pe de altă parte, instanța spaniolă a stabilit ca pedeapsă accesorie pentru delictul de asasinat, incompatibilitate absolută pe tot timpul pedepsei vizând drepturile reglementate de art. 66 C. pen.

spaniol, fără a le enumera. Ca atare, instanța română urma să solicite relații autorităților spaniole prin intermediul Ministerului Justiției cu privire la contradicțiile existente în cauză vizând și conținutul drepturilor interzise persoanei condamnate ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa principală stabilită pentru delictul de asasinat. Pe cale de consecință, Înalta Curte potrivit art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. admite recursul parchetului, casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 168 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind persoana solicitată Z.G. Casează sentința penală sus-menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane solicitate, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 februarie 2009.