ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 18 iulie 2007 și completată ulterior, R.E. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Sănătății Publice, C.N.O.A.S.I.I.D.S., precum și Ministerul Apărării – UM 02405 să se constate refuzul nejustificat al acestor autorități publice de a-i furniza informațiile cerute cu privire la sporurile încasate în perioada 1 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968. Totodată, a cerut obligarea pârâților de a-i elibera un înscris doveditor din care să rezulte sporurile respective. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost angajata C.C.S. București al Ministerului Sănătății, centru care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M.
din subordinea aceluiași minister. De la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. a trecut din subordinea Ministerului Sănătății la Ministerul Forțelor Armate, în baza HCM nr. 2423/1968 și a Protocolului nr. 063667/1968 semnat între cele două ministere. R.E. a precizat că în perioada 1 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, a lucrat neîntrerupt cu izotopi radioactivi, fiind încadrată în grupa II-a de muncă și primind sporuri de periclitare. Deși a întreprins demersurile pentru a obține actele care atestă situația sporurilor, necesară la recalcularea pensiei, C.N.O.A.S.I.I.
i-a răspuns că nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M., iar pârâtul Ministerul Apărării Naționale – UM 02405 că nu poate elibera înscrisul doveditor privind salarizarea reclamantei până la 1 ianuarie 1969. Prin sentința nr. 3030 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Sănătății să elibereze reclamantei un înscris doveditor privind sporurile salariale primite în perioada 3 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968. Totodată, a respins ca neîntemeiată acțiunea față de pârâții Ministerul Apărării – UM 02405 și C.N.O.A.S.I.I.D.S. Instanța a reținut că înscrisurile anexate la dosarul nr.25725/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX –a contencios administrativ și fiscal, fac dovada exercitării de către reclamantă a plângerii administrative prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății Publice decurge din obiectul acțiunii și din refuzul acestei autorități publice centrale de a-i comunica E.R. informațiile solicitate, deși până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M., în cadrul căreia aceasta și-a desfășurat activitatea, s-a aflat în subordinea Ministerului Sănătății. Concluzionând, curtea de apel a apreciat că refuzul pârâtului Ministerul Sănătății Publice este nejustificat, întrucât furnizarea informațiilor cerute vizează activitatea desfășurată în subordinea acestuia, iar din probele administrate în cauză nu rezultă predarea fondului arhivistic sau a documentelor referitoare la salarizarea personalului către o altă instituție publică.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății Publice. Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și a calității sale procesuale pasive ridicate prin întâmpinare. Că în realitate, nu există în dosarul cauzei acte doveditoare care atestă înregistrarea la minister a unei cereri din partea reclamantei și nici lipsa unui răspuns la o atare cerere. În fond, acțiunea nu putea fi admisă în condițiile inexistenței documentelor necesare pentru formularea răspunsului și a unui act normativ care să instituie în sarcina ministrului, obligația de eliberare a înscrisului. Criticile nu sunt întemeiate. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor din dosar, reclamanta a fost angajata C.C.S.
București al Ministerului Sănătății și care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M. din subordinea aceluiași minister. În perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1964 și 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, ea a lucrat cu izotopi radioactivi și activitatea sa a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, primind sporuri de periclitare. Cu adresa nr. 782 din 5 iulie 2007, C.N.O.A.S.I.I.D.S., aflat în subordinea Ministerului Sănătății a comunicat reclamantei că în depozitul de arhivă nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M. (dosarul nr. 25725/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal).
Adresa respectivă reprezintă răspunsul dat ca urmare a cererii depusă de reclamantă anterior la Ministerul Sănătății Publice, înregistrată sub nr. 37996 din 20 iunie 2007. Este evident faptul că în loc să-i răspundă reclamantei, ministerul pârât a redirecționat cererea Centrului Național din subordine, dar această împrejurare demonstrează faptul că înainte de a sesiza instanța de judecată, R.E. s-a adresat Ministerului Sănătății Publice pentru apărarea dreptului pretins, anume acela de a i se elibera înscrisul doveditor necesar pentru recalcularea pensiei de asigurări sociale. Legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății Publice este justificat de împrejurarea că acțiunea reclamantei vizează refuzul nejustificat al acestei autorități publice de a-i furniza informațiile cerute, precum și de împrejurarea necontestată de toate părțile că până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M.
s-a aflat în subordinea acestui minister. Curtea apel a reținut în mod corect că din probele cu înscrisuri administrate în cauză nu rezultă predarea de către Ministerul Sănătății Publice a fondului arhivistic sau a documentelor privind salarizarea personalului propriu sau a celui încadrat în structurile organizatorice și funcționale subordonate către o altă instituție publică. Se constată deci, că existau în cauză temeiuri suficiente numai pentru respingerea celor două excepții de procedură invocate de primul pârât, ci și pentru a se stabili în fond, că refuzul său de a comunica reclamantei informațiile solicitate, ce vizează activitatea desfășurată într-o unitate din subordinea acestuia, este nejustificat.
Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea contenciosului administrativ și apreciind că sentința recurată este legală și temeinică, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății, împotriva sentinței nr. 3030 din 6 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.