ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009

HOTĂRÂRE
20.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 18

iulie 2007 și completată ulterior, R.E. a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Sănătății Publice, C.N.O.A.S.I.I.D.S., precum și Ministerul Apărării

– UM 02405 să se constate refuzul nejustificat al acestor autorități publice de

a-i furniza informațiile cerute cu privire la sporurile încasate în perioada 1

ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.

Totodată, a cerut obligarea pârâților de

a-i elibera un înscris doveditor din care să rezulte sporurile respective.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a fost angajata C.C.S. București al Ministerului Sănătății, centru

care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M. din subordinea aceluiași

minister.

De la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. a

trecut din subordinea Ministerului Sănătății la Ministerul Forțelor Armate, în

baza HCM nr. 2423/1968 și a Protocolului nr. 063667/1968 semnat între cele două

ministere.

R.E. a precizat că în perioada 1 ianuarie

1964 – 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, a lucrat

neîntrerupt cu izotopi radioactivi, fiind încadrată în grupa II-a de muncă și

primind sporuri de periclitare.

Deși a întreprins demersurile pentru a

obține actele care atestă situația sporurilor, necesară la recalcularea

pensiei, C.N.O.A.S.I.I. i-a răspuns că nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M.,

iar pârâtul Ministerul Apărării Naționale – UM 02405 că nu poate elibera înscrisul

doveditor privind salarizarea reclamantei până la 1 ianuarie 1969.

Prin sentința nr. 3030 din 6 noiembrie

2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul

Sănătății să elibereze reclamantei un înscris doveditor privind sporurile

salariale primite în perioada 3 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.

Totodată, a respins ca neîntemeiată

acțiunea față de pârâții Ministerul Apărării – UM 02405 și C.N.O.A.S.I.I.D.S.

Instanța a reținut că înscrisurile

anexate la dosarul nr.25725/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX –a

contencios administrativ și fiscal, fac dovada exercitării de către reclamantă

a plângerii administrative prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, legitimarea procesuală

pasivă a Ministerului Sănătății Publice decurge din obiectul acțiunii și din

refuzul acestei autorități publice centrale de a-i comunica E.R. informațiile

solicitate, deși până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M., în cadrul căreia

aceasta și-a desfășurat activitatea, s-a aflat în subordinea Ministerului

Sănătății.

Concluzionând, curtea de apel a apreciat

că refuzul pârâtului Ministerul Sănătății Publice este nejustificat, întrucât

furnizarea informațiilor cerute vizează activitatea desfășurată în subordinea

acestuia, iar din probele administrate în cauză nu rezultă predarea fondului arhivistic

sau a documentelor referitoare la salarizarea personalului către o altă

instituție publică.

Împotriva sentinței a declarat recurs

pârâtul Ministerul Sănătății Publice.

Recurentul a susținut că în mod greșit

prima instanță a respins excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și a

calității sale procesuale pasive ridicate prin întâmpinare.

Că în realitate, nu există în dosarul

cauzei acte doveditoare care atestă înregistrarea la minister a unei cereri din

partea reclamantei și nici lipsa unui răspuns la o atare cerere.

În fond, acțiunea nu putea fi admisă în condițiile

inexistenței documentelor necesare pentru formularea răspunsului și a unui act

normativ care să instituie în sarcina ministrului, obligația de eliberare a

înscrisului.

Criticile nu sunt întemeiate.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă

a actelor și lucrărilor din dosar, reclamanta a fost angajata C.C.S. București

al Ministerului Sănătății și care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M.

din subordinea aceluiași minister.

În perioada cuprinsă între 1 ianuarie

1964 și 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, ea a

lucrat cu izotopi radioactivi și activitatea sa a fost încadrată în grupa a

II-a de muncă, primind sporuri de periclitare.

Cu adresa nr. 782 din 5 iulie 2007, C.N.O.A.S.I.I.D.S.,

aflat în subordinea Ministerului Sănătății a comunicat reclamantei că în depozitul

de arhivă nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M. (dosarul nr. 25725/3/2007 al

Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal).

Adresa respectivă reprezintă răspunsul

dat ca urmare a cererii depusă de reclamantă anterior la Ministerul Sănătății

Publice, înregistrată sub nr. 37996 din 20 iunie 2007.

Este evident faptul că în loc să-i

răspundă reclamantei, ministerul pârât a redirecționat cererea Centrului

Național din subordine, dar această împrejurare demonstrează faptul că înainte

de a sesiza instanța de judecată, R.E. s-a adresat Ministerului Sănătății

Publice pentru apărarea dreptului pretins, anume acela de a i se elibera

înscrisul doveditor necesar pentru recalcularea pensiei de asigurări sociale.

Legitimarea procesuală pasivă a

Ministerului Sănătății Publice este justificat de împrejurarea că acțiunea

reclamantei vizează refuzul nejustificat al acestei autorități publice de a-i

furniza informațiile cerute, precum și de împrejurarea necontestată de toate

părțile că până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. s-a aflat în subordinea

acestui minister.

Curtea apel a reținut în mod corect că

din probele cu înscrisuri administrate în cauză nu rezultă predarea de către

Ministerul Sănătății Publice a fondului arhivistic sau a documentelor privind

salarizarea personalului propriu sau a celui încadrat în structurile organizatorice

și funcționale subordonate către o altă instituție publică.

Se constată deci, că existau în cauză

temeiuri suficiente numai pentru respingerea celor două excepții de procedură

invocate de primul pârât, ci și pentru a se stabili în fond, că refuzul său de

a comunica reclamantei informațiile solicitate, ce vizează activitatea

desfășurată într-o unitate din subordinea acestuia, este nejustificat.

Având în vedere considerentele expuse,

prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea

contenciosului administrativ și apreciind că sentința recurată este legală și

temeinică, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Ministerul Sănătății, împotriva sentinței nr. 3030 din 6 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20

martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.D. a chemat în judecată Serviciul Român de Informații (S.R.I.) solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea a
ÎCCJ 2008-06-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2008
/2000 privind normele de tehnică legislativă. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., invocând nelegalitatea conform art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul formulează, în esență, următ
ÎCCJ 2012-03-08
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2012
S.M., C.M., P.M., S.M., Ș.P., D.M., T.D., P.C., C.I., B.D., A.M.R., T.F., S.A., Ș.L.V., B.A., T.C., O.V., M.N., C.C., M.E., G.F., A.V., C.N., M.M., P. (M.) M., P.B., Ș.S., la zi și în continuare, lunar, urmând ca sumele să fie actualizate î
ÎCCJ 2007-04-04
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2007
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4019 din 15 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recur
ÎCCJ 2012-10-16
0,91
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4164/2012
legal suma de 17.595 RON, în urma căreia i-a fost modificată și decizia de pensionare. Reclamanta a invocat nulitatatea deciziei de imputare, susținând că nu îi este opozabil raportul de audit, cu referire la indemnizația de comandă, ajutor
Sursă