ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1579/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 18
iulie 2007 și completată ulterior, R.E. a solicitat în contradictoriu cu
Ministerul Sănătății Publice, C.N.O.A.S.I.I.D.S., precum și Ministerul Apărării
– UM 02405 să se constate refuzul nejustificat al acestor autorități publice de
a-i furniza informațiile cerute cu privire la sporurile încasate în perioada 1
ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.
Totodată, a cerut obligarea pârâților de
a-i elibera un înscris doveditor din care să rezulte sporurile respective.
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că a fost angajata C.C.S. București al Ministerului Sănătății, centru
care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M. din subordinea aceluiași
minister.
De la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. a
trecut din subordinea Ministerului Sănătății la Ministerul Forțelor Armate, în
baza HCM nr. 2423/1968 și a Protocolului nr. 063667/1968 semnat între cele două
ministere.
R.E. a precizat că în perioada 1 ianuarie
1964 – 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, a lucrat
neîntrerupt cu izotopi radioactivi, fiind încadrată în grupa II-a de muncă și
primind sporuri de periclitare.
Deși a întreprins demersurile pentru a
obține actele care atestă situația sporurilor, necesară la recalcularea
pensiei, C.N.O.A.S.I.I. i-a răspuns că nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M.,
iar pârâtul Ministerul Apărării Naționale – UM 02405 că nu poate elibera înscrisul
doveditor privind salarizarea reclamantei până la 1 ianuarie 1969.
Prin sentința nr. 3030 din 6 noiembrie
2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul
Sănătății să elibereze reclamantei un înscris doveditor privind sporurile
salariale primite în perioada 3 ianuarie 1964 – 31 decembrie 1968.
Totodată, a respins ca neîntemeiată
acțiunea față de pârâții Ministerul Apărării – UM 02405 și C.N.O.A.S.I.I.D.S.
Instanța a reținut că înscrisurile
anexate la dosarul nr.25725/3/2007 al Tribunalului București, secția a IX –a
contencios administrativ și fiscal, fac dovada exercitării de către reclamantă
a plângerii administrative prealabile, prevăzute de dispozițiile art. 7 din
Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, legitimarea procesuală
pasivă a Ministerului Sănătății Publice decurge din obiectul acțiunii și din
refuzul acestei autorități publice centrale de a-i comunica E.R. informațiile
solicitate, deși până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M., în cadrul căreia
aceasta și-a desfășurat activitatea, s-a aflat în subordinea Ministerului
Sănătății.
Concluzionând, curtea de apel a apreciat
că refuzul pârâtului Ministerul Sănătății Publice este nejustificat, întrucât
furnizarea informațiilor cerute vizează activitatea desfășurată în subordinea
acestuia, iar din probele administrate în cauză nu rezultă predarea fondului arhivistic
sau a documentelor referitoare la salarizarea personalului către o altă
instituție publică.
Împotriva sentinței a declarat recurs
pârâtul Ministerul Sănătății Publice.
Recurentul a susținut că în mod greșit
prima instanță a respins excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și a
calității sale procesuale pasive ridicate prin întâmpinare.
Că în realitate, nu există în dosarul
cauzei acte doveditoare care atestă înregistrarea la minister a unei cereri din
partea reclamantei și nici lipsa unui răspuns la o atare cerere.
În fond, acțiunea nu putea fi admisă în condițiile
inexistenței documentelor necesare pentru formularea răspunsului și a unui act
normativ care să instituie în sarcina ministrului, obligația de eliberare a
înscrisului.
Criticile nu sunt întemeiate.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă
a actelor și lucrărilor din dosar, reclamanta a fost angajata C.C.S. București
al Ministerului Sănătății și care în anul 1965 și-a schimbat denumirea în C.R.B.M.
din subordinea aceluiași minister.
În perioada cuprinsă între 1 ianuarie
1964 și 31 decembrie 1968, conform mențiunilor din carnetul de muncă, ea a
lucrat cu izotopi radioactivi și activitatea sa a fost încadrată în grupa a
II-a de muncă, primind sporuri de periclitare.
Cu adresa nr. 782 din 5 iulie 2007, C.N.O.A.S.I.I.D.S.,
aflat în subordinea Ministerului Sănătății a comunicat reclamantei că în depozitul
de arhivă nu deține fondul arhivistic al C.R.B.M. (dosarul nr. 25725/3/2007 al
Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal).
Adresa respectivă reprezintă răspunsul
dat ca urmare a cererii depusă de reclamantă anterior la Ministerul Sănătății
Publice, înregistrată sub nr. 37996 din 20 iunie 2007.
Este evident faptul că în loc să-i
răspundă reclamantei, ministerul pârât a redirecționat cererea Centrului
Național din subordine, dar această împrejurare demonstrează faptul că înainte
de a sesiza instanța de judecată, R.E. s-a adresat Ministerului Sănătății
Publice pentru apărarea dreptului pretins, anume acela de a i se elibera
înscrisul doveditor necesar pentru recalcularea pensiei de asigurări sociale.
Legitimarea procesuală pasivă a
Ministerului Sănătății Publice este justificat de împrejurarea că acțiunea
reclamantei vizează refuzul nejustificat al acestei autorități publice de a-i
furniza informațiile cerute, precum și de împrejurarea necontestată de toate
părțile că până la data de 1 ianuarie 1969, C.R.B.M. s-a aflat în subordinea
acestui minister.
Curtea apel a reținut în mod corect că
din probele cu înscrisuri administrate în cauză nu rezultă predarea de către
Ministerul Sănătății Publice a fondului arhivistic sau a documentelor privind
salarizarea personalului propriu sau a celui încadrat în structurile organizatorice
și funcționale subordonate către o altă instituție publică.
Se constată deci, că existau în cauză
temeiuri suficiente numai pentru respingerea celor două excepții de procedură
invocate de primul pârât, ci și pentru a se stabili în fond, că refuzul său de
a comunica reclamantei informațiile solicitate, ce vizează activitatea
desfășurată într-o unitate din subordinea acestuia, este nejustificat.
Având în vedere considerentele expuse,
prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea
contenciosului administrativ și apreciind că sentința recurată este legală și
temeinică, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
Ministerul Sănătății, împotriva sentinței nr. 3030 din 6 noiembrie 2008 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20
martie 2009.