ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2630/2009

Deliberând asupra recursului, se

constată:

Prin încheierea din ședința publică de la data de 19 iunie 2009 Curtea

de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului-apelant U.M., apreciind că sunt

întrunite cerințele impuse de art. 143 alin. (1), art. 148 lit. a) și art. 148 lit.

f) C. proc. pen., nedepășindu-se termenul rezonabil.

În termen legal, inculpatul apelant a

exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând măsura instanței de

apel pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu ar mai subzista

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, iar lăsarea sa în

libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând criticile în raport cu actele și

lucrările cauzei, încheierea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de

fapt și de drept – conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen. - Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce

vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Prin sentința penală nr. 372 din 2 aprilie 2009

Tribunalul București, secția I penală l-a condamnat pe inculpatul U.M. la 11

ani închisoare, executabilă în condițiile art. 57 C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că în ziua

de 3 februarie 2008, în restaurantul A. din sectorul 6 București, în cadrul

unui conflict spontan, l-a înjunghiat pe partea vătămată B.V., ocazie cu care

i-a provocat leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

Just a reținut instanța de apel că există

probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul

este autorul faptei, invocându-se mijloace de probă constând în declarațiile

părții vătămate, procesele – verbale de recunoaștere după planșele fotografice,

raportului de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor C.C.P., G.M.V.

care, de altfel, în raport de particularitățile fizionomice ale inculpatului,

l-au și recunoscut după planșele foto, ca și partea vătămată.

Nu în ultimul rând, inculpatul s-a sustras

fazei de urmărire penală.

Corect a apreciat instanța de apel că

pericolul social concret al faptei reiese din datele ce-l caracterizează pe

inculpat, care la 29 ani are un nivel redus de instruire școlară (4 clase

primare), încă din perioada minoratului s-a dedat faptelor infracționale, având

pedeapsa rezultantă executată de 7 ani închisoare, fără ocupație, aspecte care

demonstrează cu prisosință pericolul în care ar fi pusă ordinea și securitatea

comunității în cazul judecării sale în libertate.

Față de cele expuse, în temeiul dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului va fi

respins ca nefondat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.M. împotriva încheierii din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală pronunțată în Dosarul nr. 30051/3/2008 (1146/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 iulie 2009.