ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 iulie 2006, reclamantul T.C. a chemat în judecată Ministerul Apărării, solicitând anularea deciziei nr. 16 din 9 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și a deciziei nr. F 12540 din 15 decembrie 2005 – pct. 1 prin care i s-a imputat suma de 101, 75 lei, reprezentând cheltuieli nejustificate efectuate pentru verificarea și încărcarea stingătoarelor PSI, în luna iulie 2004. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu se face vinovat de nerespectarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice și a dispozițiilor Ordinului Ministrului Apărării nr. M– 141/2002 pentru aprobarea instrucțiunilor privind achizițiile publice în domeniul militar, astfel încât a fost greșit stabilită răspunderea materială în sarcina sa.

Prin sentința nr. 42 din 5 martie 2007 Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate și exonerarea reclamantului de plata sumei imputate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 8 alin. (6) din O.U.G. nr. 60/2001, autoritatea contractantă are dreptul de a cumpăra direct, fără a avea obligația de a aplica procedurile de atribuire prin licitație publică, în cazul în care achiziționează produse, lucrări sau servicii, a căror valoare fără TVA, cumulată pe parcursul unui an, nu depășește echivalentul în lei a 2.000 Euro. Din actele dosarului rezultă că achiziția făcută de reclamant se încadrează în plafonul de 2.000 Euro, astfel încât reține instanța, el nu avea obligația de a respecta procedura prevăzută la art. 9 din O.U.G.

nr. 60/2001. Instanța de fond a constatat, de asemenea, inexistența unui raport de cauzalitate între nerespectarea unor formalități și prejudiciul imputat, în condițiile în care serviciul, constând în contravaloarea verificării și încărcării a 9 stingătoare P6 din totalul de 127 a fost prestat, iar comisia de contestație a recunoscut valabilitatea și legalitatea sumelor plătite pentru aceste stingătoare. S-a reținut că, în realitate, suma imputată provine din faptul că, în evidența contabilă a unităților militare figurează 117 stingătoare P6, iar în inventarul loturilor de bord s-a găsit un singur stingător P6, în total 118 bucăți și nu 127 bucăți pentru care s-au plătit serviciile.

Instanța a constatat că din lista de inventariere depusă ca anexă a procesului-verbal de cercetare administrativă rezultă că existau 117 stingătoare în stare nouă și folosite, iar alte 10 se aflau în lotul de bord al autovehiculelor unității, aspect ce nu a fost avut în vedere cu ocazia cercetării administrative. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâtul a arătat că instanța a reținut în mod eronat referitor la 9 din cele 10 stingătoare existente în loturile de bord ale autovehiculelor, care nu se regăsesc distinct în evidența contabilă ca obiecte de inventar, că au fost încărcate și verificate. Aceste stingătoare existau fizic la bordul autovehiculelor, dar acest fapt nu presupune că au și făcut obiectul încărcării și verificării, 9 dintre ele necesitând reparații, astfel încât nu puteau fi încărcate și verificate înainte de executarea serviciilor de remediere.

De altfel, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că a încărcat toate cele 10 stingătoare P6, cu eticheta specială ce se aplică pe acestea și care certifică data efectuării acestor operațiuni, ceea ce nu s-a întâmplat și nici nu a prezentat documente justificative pentru repararea celor 9 stingătoare. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, instanța de fond a reținut în mod justificat că, potrivit art. 25 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și Ordinului nr. 5/1999 dat de Ministerul Apărării în aplicarea ordonanței, proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuia efectuată de unitatea al cărui comandant a emis-o, ceea ce nu s-a întâmplat.

Existența celor 9 stingătoare la bordul autovehiculelor U.M. nr. 01653 Satu Mare este necontestată, iar împrejurarea că acele bunuri necesitau reparații și deci nu puteau fi încărcate și verificate nu a fost probată de pârât. Dimpotrivă, din moment ce stingătoarele au fost cuprinse în inventarul lotului de bord al mașinilor se presupune, în lipsa unor dovezi contrare, că erau în stare de funcționare și că, astfel cum se consemnează în factura emisă de SC S.P. SRL, ele au fost încărcate și verificate, neavând suport probator susținerea privind efectuarea în luna iulie 2004 a unor cheltuieli nejustificate. În consecință, criticile aduse de pârât sentinței fiind neîntemeiate, Curtea, va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2007 – P din 5 martie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2007.