ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3022/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

iulie 2006, reclamantul T.C. a chemat în judecată Ministerul Apărării,

solicitând anularea deciziei nr. 16 din 9 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor și a deciziei nr. F 12540 din 15 decembrie 2005 – pct. 1

prin care i s-a imputat suma de 101, 75 lei, reprezentând cheltuieli

nejustificate efectuate pentru verificarea și încărcarea stingătoarelor PSI, în

luna iulie 2004.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că nu se face vinovat de nerespectarea normelor de aplicare a O.U.G. nr.

60/2001 privind achizițiile publice și a dispozițiilor Ordinului Ministrului

Apărării nr. M– 141/2002 pentru aprobarea instrucțiunilor privind achizițiile

publice în domeniul militar, astfel încât a fost greșit stabilită răspunderea

materială în sarcina sa.

Prin sentința nr. 42 din 5 martie 2007

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea și a dispus anularea actelor administrative atacate și exonerarea

reclamantului de plata sumei imputate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, potrivit art. 8 alin. (6) din O.U.G. nr. 60/2001,

autoritatea contractantă are dreptul de a cumpăra direct, fără a avea obligația

de a aplica procedurile de atribuire prin licitație publică, în cazul în care

achiziționează produse, lucrări sau servicii, a căror valoare fără TVA,

cumulată pe parcursul unui an, nu depășește echivalentul în lei a 2.000 Euro.

Din actele dosarului rezultă că achiziția

făcută de reclamant se încadrează în plafonul de 2.000 Euro, astfel încât

reține instanța, el nu avea obligația de a respecta procedura prevăzută la art.

9 din O.U.G. nr. 60/2001.

Instanța de fond a constatat, de

asemenea, inexistența unui raport de cauzalitate între nerespectarea unor

formalități și prejudiciul imputat, în condițiile în care serviciul, constând

în contravaloarea verificării și încărcării a 9 stingătoare P6 din totalul de 127 a fost prestat, iar comisia de contestație a recunoscut valabilitatea și legalitatea sumelor plătite

pentru aceste stingătoare.

S-a reținut că, în realitate, suma

imputată provine din faptul că, în evidența contabilă a unităților militare

figurează 117 stingătoare P6, iar în inventarul loturilor de bord s-a găsit un

singur stingător P6, în total 118 bucăți și nu 127 bucăți pentru care s-au

plătit serviciile.

Instanța a constatat că din lista de

inventariere depusă ca anexă a procesului-verbal de cercetare administrativă

rezultă că existau 117 stingătoare în stare nouă și folosite, iar alte 10 se

aflau în lotul de bord al autovehiculelor unității, aspect ce nu a fost avut în

vedere cu ocazia cercetării administrative.

Împotriva sentinței a declarat recurs

pârâtul Ministerul Apărării, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a arătat că instanța a

reținut în mod eronat referitor la 9 din cele 10 stingătoare existente în

loturile de bord ale autovehiculelor, care nu se regăsesc distinct în evidența

contabilă ca obiecte de inventar, că au fost încărcate și verificate.

Aceste stingătoare existau fizic la

bordul autovehiculelor, dar acest fapt nu presupune că au și făcut obiectul

încărcării și verificării, 9 dintre ele necesitând reparații, astfel încât nu

puteau fi încărcate și verificate înainte de executarea serviciilor de

remediere. De altfel, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că a încărcat

toate cele 10 stingătoare P6, cu eticheta specială ce se aplică pe acestea și

care certifică data efectuării acestor operațiuni, ceea ce nu s-a întâmplat și

nici nu a prezentat documente justificative pentru repararea celor 9

stingătoare.

Examinând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod

justificat că, potrivit art. 25 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998 privind

răspunderea materială a militarilor și Ordinului nr. 5/1999 dat de Ministerul

Apărării în aplicarea ordonanței, proba temeiniciei și legalității deciziei de

imputare trebuia efectuată de unitatea al cărui comandant a emis-o, ceea ce nu

s-a întâmplat.

Existența celor 9 stingătoare la bordul

autovehiculelor U.M. nr. 01653 Satu Mare este necontestată, iar împrejurarea că

acele bunuri necesitau reparații și deci nu puteau fi încărcate și verificate

nu a fost probată de pârât.

Dimpotrivă, din moment ce stingătoarele

au fost cuprinse în inventarul lotului de bord al mașinilor se presupune, în

lipsa unor dovezi contrare, că erau în stare de funcționare și că, astfel cum

se consemnează în factura emisă de SC S.P. SRL, ele au fost încărcate și

verificate, neavând suport probator susținerea privind efectuarea în luna iulie

2004 a unor cheltuieli nejustificate.

În consecință, criticile aduse de pârât

sentinței fiind neîntemeiate, Curtea, va respinge recursul declarat în cauză ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Apărării împotriva sentinței civile nr. 42/CA/2007 – P din 5 martie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

iunie 2007.