Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2008
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1795/2008

HOTĂRÂRE
23.05.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1795/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5028 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.P. B1 București, în contradictoriu cu pârâtele SC A.N. SA, SC P.W. SA, C.F.P.W., A.B. P. București, A.B. F 1 , A.B. F 2 și L.P.P. cu sediul în București. S-a dispus obligarea pârâtei SC A.N. SA să efectueze un branșament separat la rețeaua publică de alimentare cu apă rece pentru B. 1 din B-dul Preciziei în termen de 20 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. În caz de neexecutare a acestei obligații în termenul stabilit, pârâta va fi obligată la 100 RON pe zi de întârziere daune cominatorii.

S-a respins capătul al doilea de cerere ca neîntemeiat și pârâta SC A.N. SA a fost obligată la 1883 Ron cheltuieli de judecată către reclamantă. Apelurile declarate de SC A.N. SA și A.P. B1 cu sediul în București au fost respinse, ca nefondate, prin decizia comercială nr. 551 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială. S-a reținut, în considerentele deciziei, că pârâta SC A.N. SA nu și-a îndeplinit obligațiile legale, deoarece a emis avizul necesar demarării procedurilor de execuție a lucrărilor de branșament separat după ce a fost acționată în judecată, așa cum aceasta a recunoscut. Referitor la apelul incident declarat de reclamantă, instanța a stabilit că al doilea capăt de cerere în mod corect s-a respins de instanța de fond, deoarece alimentarea cu apă beneficiază de un contor instalat la branșamentul care deservește diverse imobile și nu se poate dispune calcularea contravalorii consumului de apă în sistem paușal.

Împotriva acestei decizii reclamanta A.P. B1 din București a declarat recurs și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Pârâta SC A.N. SA a formulat recurs împotriva acestei decizii în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar deși aceasta a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, nu s-a conformat acestei dispoziții legale. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (l) și (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (l) și (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 cu referire la art. 9 din O.G. nr. 32/1995 modificată, și că procedura de citare a fost legal îndeplinită urmează a se dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta SC A.N.

SA BUCUREȘTI. Reclamanta a susținut în recursul său că instanța de apel în mod greșit a stabilit că nu se poate calcula consumul de apă în sistem paușal care se aplică numai în lipsa contorului, fără a avea în vedere că în speță sunt 6 utilizatori la contorul existent, deși art. 3 din Legea nr. 241/2006 privind serviciile de alimentare cu apă prevede montarea unui contor pentru un singur utilizator. S-a invocat că au fost încălcate dispozițiile art. 33 și 36 din Legea nr. 241/2006 conform cărora finanțarea lucrărilor de branșament, inclusiv contorul se asigură din bugetele locale și deci costul lucrărilor trebuie să fie suportate de autoritatea publică și nu de reclamantă ca beneficiar al lucrării, așa cum a reținut instanța de apel.

Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Deși recurenta nu și-a întemeiat în drept cererea formulată, criticile invocate de aceasta pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă și canalizare finanțarea contorizării la branșamentul utilizatorului, inclusiv contorul se asigură din bugetele locale. Art. 36 alin. (1) din acelaș act normativ, prevede în acelaș sens că finanțarea investițiilor pentru înființarea, dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare intră în competența autorităților administrative publice locale.

În vederea aplicării acestei dispoziții legale P. București a dispus cuprinderea în bugetul local a fondurilor necesare realizării, proiectării și execuției branșamentelor necesare separării consumurilor, dar pentru demararea procedurilor de achiziție publică de către primărie, era necesar ca recurenta - pârâtă să emită un aviz tehnic pentru soluția propusă în termen de proiectare. Cum pârâta nu a eliberat avizul tehnic până la trimiterea acestuia P. București a sistat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru tema de proiectare. Față de cele reținute, de împrejurarea că fondurile necesare executării lucrării de execuție a branșamentelor au fost cuprinse în bugetul local al intimatei P., dar nu a fost emis de recurenta - pârâtă SC A.N.

SA avizul tehnic, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale menționate, art. 33 și 36 din Legea nr. 241/2006 atunci când a stabilit că recurenta în calitate de beneficiar trebuie să suporte costul lucrării. Referitor la celelalte critici privind calcularea consumului de apă în sistem paușal, acestea nu pot fi analizate deoarece vizează aspecte legate de netemeinicia hotărârii, care nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar. Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să se admită recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel; se va schimba în parte sentința tribunalului în sensul că se va admite în tot primul capăt de cerere și cu privire la suportarea cheltuielilor privind efectuarea branșamentului de către P. București.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței și ale deciziei recurate. Urmează a se anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.N. SA BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.P. B1, împotriva deciziei comerciale nr. 551 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a Vl-a comercială, schimbă în parte sentința comercială nr. 2958 din 21 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, în sensul că admite în tot primul capăt de cerere și cu privire la suportarea cheltuielilor privind efectuarea branșamentului de către pârâta P. București. Menține în rest dispozițiile sentinței și ale deciziei recurată. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC A.N. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 551 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1513/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3763 din 29 mai 2006, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența d
ÎCCJ 2008-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2008
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 septembrie 2003 reclamanta A.P București cheamă în judecată pe pârâta SC A.N. SA București solicitând ca prin hotărârea
ÎCCJ 2008-12-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3664/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 8383 din 16 octombrie 2006 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei As. P.
ÎCCJ 2010-07-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2010
în baza sentinței civile nr. 446/E din 23 februarie 2007 a Tribunalului Iași pronunțată pe ordonanță președințială i s-a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâta să o rebranșeze la rețeaua de apă. Curtea de Apel Iași, secția comercială,
ÎCCJ 2010-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2452/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4966 din 26 martie 2009 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de recla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă