ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1513/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3763 din 29 mai 2006, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.P. București, având ca obiect obligația de a face, în favoarea Tribunalului București, secția comercială. Prin sentința nr. 1125 din 29 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta SC A.N.B. SA să monteze un contor pasant pentru separarea consumului de apă al blocului B 5 din București, față de blocul A 3 din București, cu cheltuieli de judecată în sumă de 808,3 RON.

Prin decizia nr. 301 din 11 iunie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC A.N.B.SA, împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC A.N.B. SA, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta arată, în esență, că instanțele au acordat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamanta neavând un branșament individual pe care să poată fi montat un contor de branșament, a solicitat montarea unui contor pasant care se află pe rețeaua interioară a reclamanților, și nu pe rețeaua publică, potrivit Legii nr. 634/2002 și H.G. nr. 1591/2002, reglementări legale potrivit cărora toate cheltuielile de proiectare, avizare, execuție, asistență tehnică, consultanță, recepție și punere în funcțiune ale unui branșament de separare și ale unui racord de canalizare sunt în sarcina utilizatorului.

De asemenea, conform Ordinului nr. 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului, cadru al serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, contorul de branșament este aparatul de măsurare a cantității de apă consumată de utilizator ce se montează pe branșament între două vane, robinete, la limita proprietății utilizatorului, acest contor fiind ultima componentă a rețelei publice de distribuție în sensul de curgere a apei, care determină cantitatea de apă consumată în scopul facturării. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este de observat că recurenta și-a întemeiat în drept recursul pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia constituie motiv de recurs interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia de către instanța de judecată și, deopotrivă, pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în considerarea căruia hotărârea lipsită de temei legal sau dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii reprezintă, de asemenea, motiv de recurs. Cu toate că a invocat în susținerea recursului precitatele texte legale, recurenta nu le-a structurat și nu le-a dezvoltat ca motive de recurs conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., și nici nu a arătat relevanța acestora față de decizia atacată. Este de subliniat, deopotrivă, că recurenta și-a rezumat criticile în simple și repetate afirmații în sensul că instanțele au dat mai mult decât s-a cerut. Simpla apreciere că instanțele au dat mai mult decât s-a cerut nu atrage posibilitatea reîncadrării acesteia în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., în loc de pct. 8 și pct. 9 ale aceluiași articol la care recurenta a făcut strictă referire, deoarece instanța de apel nu a schimbat hotărârea instanței de fond, ci a respins apelul. Cât privește art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta are în vedere schimbarea conținutului unei convenții și nu al cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia vizând, oricum, o obligație de a face, încât acest motiv nu poate fi primit. Cât privește ultimul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este de reținut că instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii de menținere a obligației decizia A.R.B.A.C. și contractul de concesiune, fără a se putea reține o încălcare a dispozițiilor legale la care face trimitere recurenta – pârâtă într-o abordare exclusiv tehnică, lipsită de incidență juridică spre a conduce la admiterea acestui motiv de recurs.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat și, văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de partea potrivnică, va obliga recurenta să plătească intimatei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.N.B., împotriva deciziei nr. 301 din 11 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei A.P. bloc B 5 București suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.