Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1833/2009

HOTĂRÂRE
29.01.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1833/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 173/F din 28 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul S.M. și l-a obligat pe condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că prin cererea înregistrată la 29 august 2009, condamnatul S.M. a solicitat, conform art. 522 1 C. proc. pen., rejudecarea cauzei cu motivarea că a fost condamnat în lipsă, fără a fi fost ascultat ca învinuit sau ca inculpat, fără a i se prezenta materialul de urmărire penală, că nu a cunoscut evoluția procesului, fiind reprezentat de un avocat din oficiu și în anul 2005, când a aflat de existența condamnării, s-a prezentat din proprie inițiativă pentru a executa pedeapsa.

Instanța a reținut că cererea este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 522 1 C. proc. pen., rejudecarea poate fi cerută numai de o persoană care a fost extrădată și condamnată în lipsă, iar în speță condamnatul nu a fost extrădat. S-a mai reținut că susținerile condamnatului că nu a fost legal citat, deși se cunoștea că este plecat în străinătate, nu pot fi valorificate și examinate în cadrul procedurii prevăzute de art. 522 1 C. proc. pen. Apelul declarat de condamnat a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 21/A din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Instanța de apel a reținut că soluția este legală și temeinică, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de lege, atâta timp cât din actele dosarului rezultă că referitor la cel condamnat nu a existat o cerere de extrădare.

S-a avut în vedere și faptul că nu există nicio contradicție între legea internă și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale, iar dispozițiile art. 522 1 au fost introduse în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 tocmai pentru a răspunde cerințelor de adaptare a procedurii interne la cerințele normelor internaționale. Condamnatul S.M. a declarat recurs în motivarea căruia a susținut că se impune rejudecarea cauzei, întrucât a fost judecat în lipsă, nu a primit nicio citație, că nejustificat nu s-a făcut niciun demers de către autorități pentru a fi extrădat, că s-a reținut abuziv și ilegal în sarcina sa cauzarea unui prejudiciu de 9,5 miliarde lei, că nu a fost ascultat niciodată pe parcursul procesului.

Motivele de recurs invocate nu se regăsesc printre cele prevăzute expres și limitativ de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., iar din examinarea cauzei nu rezultă existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Se reține că, atâta timp cât condamnatul nu a fost extrădat, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru ca acesta să poată solicita, conform art. 522 1 C. proc. pen., rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 519/2002 al Tribunalului Vâlcea în care a fost pronunțată sentința penală nr. 7 din 29 ianuarie 2003, rămasă definitivă, prin care i s-a aplicat o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.

Așa fiind, legal și temeinic cererea de rejudecare a fost respinsă ca inadmisibilă. Având în vedere considerentele expuse, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 21/A din 5 martie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3942/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 861 din 6 august 2008, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare a cauzei formulată în baza
ÎCCJ 2009-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3517/2009
bani. În consecință, prin Decizia penală nr. 29/ A din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și s-a
ÎCCJ 2010-11-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3930/2010
Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 88/P din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Neamț s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare după extrădare pronunțată în con
ÎCCJ 2010-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2296/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 193/P/2009 Tribunalul Bihor a soluționat cererea formulată la data de 23 iulie 2009 de petentul condamnat V.V.F. prin care acesta a solicitat r
ÎCCJ 2009-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1932/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16/ F din 17 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă