ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S.
București a solicitat obligarea S.I.F. M. la plata sumei de 640.140 dolari
S.U.A. reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din avalizarea de
către pârâtă a biletului la ordin emis de către SC R. SRL Slănic Moldova.
Prin sentința civilă nr. 46
din 2 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins excepția necompetenței materiale și a admis excepția
prescripției dreptului la acțiune și, prin urmare, a respins acțiunea
formulată, ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel,
a reținut, în primul rând, referitor la situația de fapt că, prin contractul de
cesiune de creanță nr. 326025 din 21 iulie 1999 B.R.C.E.B. SA a cesionat
reclamantei creanța față de debitorul cedat SC R. SRL Slănic Moldova, creanță
în valoare totală de 14.379.904.523,84 Rol. Potrivit art. 3.1. lit. b) din
contract cedentul a transferat cesionarului toate accesoriile creanței
menționate în anexa B, iar în anexa B a fost trecut avalul F.P.P. Moldova. Prin
acțiune a fost invocat biletul la ordin 6 februarie 1997 scadent la data de 23
mai 1997, în valoare de 640.140 dolari S.U.A.; emitentul biletului este SC R.
SRL Slănic Moldova în favoarea B. SA, fiind avalizat de F.P.P. Moldova.
Prin sentința civilă nr. 8
din 22 septembrie 1999 a Curții de Apel Bacău, irevocabilă prin decizia nr. 5883
din 28 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis opoziția formulată
de S.I.F. M. SA, constatându-se nulitatea biletului la ordin emis de debitoarea
SC R. SRL Slănic Moldova în favoarea A.V.A.B., opozanta fiind exonerată de
plată.
Reclamanta și-a fundamentat
acțiunea pe teza potrivit căreia biletul la ordin, deși nu mai poate produce
efecte cambiale, devine, ca efect al principiului conversiunii actelor
juridice, înscris sub semnătură privată care produce efectele fidejusiunii
comerciale.
Referitor la excepțiile
ridicate de pârâtă, față de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și
obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează o creanță neperformantă,
instanța a reținut că este competentă material să soluționeze cauza, astfel că,
a respins excepția lipsei competenței materiale.
Excepția prescripției
dreptului la acțiune a fost, în schimb, admisă cu următoarea argumentație
juridică.
Astfel, așa cum reclamanta a
susținut chiar prin acțiunea introductivă, titlul de credit, nul potrivit
dreptului cambial, a devenit un înscris sub semnătură privată, nefiind incident
termenul de prescripție special, de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din
O.U.G. nr. 51/1998, invocat de reclamantă, care privește dreptul de a cere executarea
silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie
titluri executorii, ci termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.
3 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acțiune,
reclamanta urmărind prin acțiunea pendinte tocmai obținerea unui titlu
executoriu pe care nu îl are.
Acest termen a început să
curgă cel târziu la data la care reclamanta, în calitate de cesionară a
creanței preluate de la B. SA, a rămas fără posibilitatea de a executa biletul
la ordin constatat nul prin hotărâre judecătorească, ca urmare a admiterii
opoziției S.I.F. M. SA prin sentința civilă nr. 8 din 22 noiembrie 1999
pronunțată de Curtea de Apel Bacău și chiar dacă s-ar lua în calcul data la
care această hotărâre au rămas irevocabilă, 28 noiembrie 2000, termenul de
prescripție a dreptului la acțiune s-a împlinit cu mult timp anterior formulării
acțiunii, la data de 28 noiembrie 2003.
Împotriva acestei hotărâri a
formulat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii, potrivit art. 304 pct.
9 C. proc. civ. și a susținut, în esență că, instanța a încălcat dispozițiile art.
13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, potrivit cărora „termenul de
prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de
A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după
caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani, termen care nu se
aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost
prescris”.
Creanța preluată de A.V.A.S.
prin cesiune asupra debitorului SC R. SRL rezultată din biletul la ordin în
valoare de 640.140 dolari S.U.A. avalizat de S.I.F. M. avea scadența la data de
23 mai 1997 deci, la data încheierii contractului de cesiune de creanță nr. 326025
din 21 iulie 1999, dreptul la acțiune și implicit cel de a cere executarea
silită nu se împlinise, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5)
din O.U.G. nr. 51/1998 republicată referitoare la termenul special de
prescripție de 7 ani.
Calculul termenului special
de prescripție de 7 ani se face de la data preluării creanței A.V.A.S. (21
iulie 1999) asupra debitorului cedat SC M. SRL prin contractul de cesiune de
creanță nr. 326025.
Recursul este nefondat.
Din interpretarea literală a
art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, rezultă, fără dubiu, că
acesta se referă la termenul special de prescripție, a dreptului de a cere
executarea silită și nu a dreptului la acțiune, efectele prescripției extinctive
suspendarea sau întreruperea termenului analizându-se în funcție de obiectul la
care se referă prescripția extinctivă. Or, în acest sens, legiuitorul a
prevăzut, în mod expres, prin textul de lege arătat, un termen special de
prescripție de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită, ceea ce implică
așa cum a reținut și instanța de fond existența unui titlu executoriu, această
prescripție succedând celei care are ca obiect dreptul la acțiune și care, în
lipsa unor norme speciale, în acest sens, face incidente dispozițiile de drept
comun din Decretul nr. 167/1958 și care reglementează în această situație un
termen de 3 ani.
S-a mai susținut prin recurs
că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de
la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea
silită și că, biletul la ordin fiind scadent la 6 februarie 1997, dreptul SC B.
SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii contractului
de cesiune de creanță, 21 iulie 1999, iar pentru că dreptul de a cere
executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5)
din O.U.G. nr. 51/1998, republicată și că termenul de prescripție de 7 ani a început
să curgă în ceea ce o privește de la data preluării creanței prin contractul de
cesiune.
Susținerea este greșită,
deoarece, așa cum s-a arătat pentru a discuta despre incidența termenului de 7
ani trebuie să existe un titlu executoriu valabil, chiar recurenta invocând de
conversiunea actului juridic din biletul la ordin nul în act sub semnătură
privată care nu este învestit cu o formulă executorie sau nu constituie titlu
executoriu în sensul legii, încât împlinirea prescripției dreptului la acțiune
face să nu se mai pună problema prescripției dreptului de a cere executarea
silită.
Astfel fiind împlinită
prescripția dreptului la acțiune de 3 ani, care a început să curgă de la data
scadenței trecută pe biletul la ordin transmis de fostul SC B. SA către
A.V.A.S. prin gir și nu de la data actului de cesiune cum greșit se susține, nu
se mai poate obține un titlu executor, iar în lipsa titlului executor nu se
poate cere nici executarea silită și pune în discuție termenul de prescripție privind
executarea silită.
În realitate, recurenta
reclamantă face o confuzie evidentă între cele două faze ale procesului civil
prin preluarea unor acte de suspendare sau de întrerupere a prescripției din
executarea silită și invocarea lor în susținerea dreptului său la acțiune, ceea
ce nu poate fi permis.
La scadența biletului la
ordin, posesorul putea opta fie la executarea silită fie să promoveze o acțiune
care se bazează pe biletul la ordin, ca înscris sub semnătură privată alegându-se
la data respectivă executarea silită, s-a declanșat opoziția cambială, iar
instanța de judecată a anulat biletul la ordin, or nevalidarea executării nu
poate constitui un act de întrerupere a dreptului la acțiune arătat mai sus,
născut la data scadenței, astfel că, acesta a curs în continuare și cum nu s-a
făcut cu probe concludente dovada suspendării sau întreruperii acestuia, în
sensul legii, față de pârâta din cauză, legal, s-a respins acțiunea ca
prescrisă, excepție care primează față de celelalte, invocate de pârâtă, în
apărare.
Așa fiind, soluția este
legală în cauză fiind incident termenul general de prescripție prevăzut de
Decretul nr. 167/1958 și recursul este nefondat cât în baza art. 312 alin. (1)
și (2) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 46 din 2 aprilie 2007 a
Curții de Apel Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 noiembrie 2007.