ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3862/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.V.A.S. București a solicitat obligarea S.I.F. M. la plata sumei de 640.140 dolari S.U.A. reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din avalizarea de către pârâtă a biletului la ordin emis de către SC R. SRL Slănic Moldova. Prin sentința civilă nr. 46 din 2 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția necompetenței materiale și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și, prin urmare, a respins acțiunea formulată, ca prescrisă. Pentru a se pronunța astfel, a reținut, în primul rând, referitor la situația de fapt că, prin contractul de cesiune de creanță nr. 326025 din 21 iulie 1999 B.R.C.E.B.

SA a cesionat reclamantei creanța față de debitorul cedat SC R. SRL Slănic Moldova, creanță în valoare totală de 14.379.904.523,84 Rol. Potrivit art. 3.1. lit. b) din contract cedentul a transferat cesionarului toate accesoriile creanței menționate în anexa B, iar în anexa B a fost trecut avalul F.P.P. Moldova. Prin acțiune a fost invocat biletul la ordin 6 februarie 1997 scadent la data de 23 mai 1997, în valoare de 640.140 dolari S.U.A.; emitentul biletului este SC R. SRL Slănic Moldova în favoarea B. SA, fiind avalizat de F.P.P. Moldova. Prin sentința civilă nr. 8 din 22 septembrie 1999 a Curții de Apel Bacău, irevocabilă prin decizia nr. 5883 din 28 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis opoziția formulată de S.I.F.

M. SA, constatându-se nulitatea biletului la ordin emis de debitoarea SC R. SRL Slănic Moldova în favoarea A.V.A.B., opozanta fiind exonerată de plată. Reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe teza potrivit căreia biletul la ordin, deși nu mai poate produce efecte cambiale, devine, ca efect al principiului conversiunii actelor juridice, înscris sub semnătură privată care produce efectele fidejusiunii comerciale. Referitor la excepțiile ridicate de pârâtă, față de dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 și obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează o creanță neperformantă, instanța a reținut că este competentă material să soluționeze cauza, astfel că, a respins excepția lipsei competenței materiale.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost, în schimb, admisă cu următoarea argumentație juridică. Astfel, așa cum reclamanta a susținut chiar prin acțiunea introductivă, titlul de credit, nul potrivit dreptului cambial, a devenit un înscris sub semnătură privată, nefiind incident termenul de prescripție special, de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, invocat de reclamantă, care privește dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titluri executorii, ci termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acțiune, reclamanta urmărind prin acțiunea pendinte tocmai obținerea unui titlu executoriu pe care nu îl are.

Acest termen a început să curgă cel târziu la data la care reclamanta, în calitate de cesionară a creanței preluate de la B. SA, a rămas fără posibilitatea de a executa biletul la ordin constatat nul prin hotărâre judecătorească, ca urmare a admiterii opoziției S.I.F. M. SA prin sentința civilă nr. 8 din 22 noiembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Bacău și chiar dacă s-ar lua în calcul data la care această hotărâre au rămas irevocabilă, 28 noiembrie 2000, termenul de prescripție a dreptului la acțiune s-a împlinit cu mult timp anterior formulării acțiunii, la data de 28 noiembrie 2003. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență că, instanța a încălcat dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, potrivit cărora „termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani, termen care nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”. Creanța preluată de A.V.A.S. prin cesiune asupra debitorului SC R. SRL rezultată din biletul la ordin în valoare de 640.140 dolari S.U.A. avalizat de S.I.F. M. avea scadența la data de 23 mai 1997 deci, la data încheierii contractului de cesiune de creanță nr. 326025 din 21 iulie 1999, dreptul la acțiune și implicit cel de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998 republicată referitoare la termenul special de prescripție de 7 ani. Calculul termenului special de prescripție de 7 ani se face de la data preluării creanței A.V.A.S. (21 iulie 1999) asupra debitorului cedat SC M. SRL prin contractul de cesiune de creanță nr. 326025. Recursul este nefondat. Din interpretarea literală a art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, rezultă, fără dubiu, că acesta se referă la termenul special de prescripție, a dreptului de a cere executarea silită și nu a dreptului la acțiune, efectele prescripției extinctive suspendarea sau întreruperea termenului analizându-se în funcție de obiectul la care se referă prescripția extinctivă.

Or, în acest sens, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin textul de lege arătat, un termen special de prescripție de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită, ceea ce implică așa cum a reținut și instanța de fond existența unui titlu executoriu, această prescripție succedând celei care are ca obiect dreptul la acțiune și care, în lipsa unor norme speciale, în acest sens, face incidente dispozițiile de drept comun din Decretul nr. 167/1958 și care reglementează în această situație un termen de 3 ani.

S-a mai susținut prin recurs că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită și că, biletul la ordin fiind scadent la 6 februarie 1997, dreptul SC B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii contractului de cesiune de creanță, 21 iulie 1999, iar pentru că dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată și că termenul de prescripție de 7 ani a început să curgă în ceea ce o privește de la data preluării creanței prin contractul de cesiune.

Susținerea este greșită, deoarece, așa cum s-a arătat pentru a discuta despre incidența termenului de 7 ani trebuie să existe un titlu executoriu valabil, chiar recurenta invocând de conversiunea actului juridic din biletul la ordin nul în act sub semnătură privată care nu este învestit cu o formulă executorie sau nu constituie titlu executoriu în sensul legii, încât împlinirea prescripției dreptului la acțiune face să nu se mai pună problema prescripției dreptului de a cere executarea silită. Astfel fiind împlinită prescripția dreptului la acțiune de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenței trecută pe biletul la ordin transmis de fostul SC B. SA către A.V.A.S. prin gir și nu de la data actului de cesiune cum greșit se susține, nu se mai poate obține un titlu executor, iar în lipsa titlului executor nu se poate cere nici executarea silită și pune în discuție termenul de prescripție privind executarea silită.

În realitate, recurenta reclamantă face o confuzie evidentă între cele două faze ale procesului civil prin preluarea unor acte de suspendare sau de întrerupere a prescripției din executarea silită și invocarea lor în susținerea dreptului său la acțiune, ceea ce nu poate fi permis.

La scadența biletului la ordin, posesorul putea opta fie la executarea silită fie să promoveze o acțiune care se bazează pe biletul la ordin, ca înscris sub semnătură privată alegându-se la data respectivă executarea silită, s-a declanșat opoziția cambială, iar instanța de judecată a anulat biletul la ordin, or nevalidarea executării nu poate constitui un act de întrerupere a dreptului la acțiune arătat mai sus, născut la data scadenței, astfel că, acesta a curs în continuare și cum nu s-a făcut cu probe concludente dovada suspendării sau întreruperii acestuia, în sensul legii, față de pârâta din cauză, legal, s-a respins acțiunea ca prescrisă, excepție care primează față de celelalte, invocate de pârâtă, în apărare.

Așa fiind, soluția este legală în cauză fiind incident termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 și recursul este nefondat cât în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 46 din 2 aprilie 2007 a Curții de Apel Bacău, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.