ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 4 februarie 2008 a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea plângerea formulată, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., de către petenta L.V. împotriva rezoluției nr. 336/P/2007 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii L.A., procuror și P.A., avocat. Petenta a solicitat desființarea rezoluției în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale, urmând să fie reaudiați făptuitorii sub aspectul tuturor faptelor reclamate, să fie solicitate înscrisurile despre care face vorbire în plângere, să se dispună un control fiscal, să se facă confruntări, să fie audiați martorii invocați în plângere și alte persoane conform exigențelor unei anchete serioase.

A arătat, în esență, că s-a plâns împotriva magistratului procuror L.A., pentru că a dat curs unui dosar penal pe baza unei „plângeri penale" ce nu a fost făcută personal de persoana fizică care pretinde că i s-a cauzat o vătămare și nici nu a fost însoțită de o procură specială a acesteia, fără a stabili dacă s-a produs un prejudiciu, fără audierea și constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. A arătat că fapta procurorului de a da curs acelei plângeri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. combinat cu art. 246 C. pen. Petenta a susținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc.

pen. (autoritatea de lucru judecat) este greșită. Astfel, despre soluția adoptată în dosarul nr. 99/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul L.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 268 C. pen., nu se poate afirma că s-ar bucura de autoritate de lucru judecat de vreme ce a fost atacată cu plângere la Curtea de Apel Oradea, de unde a fost strămutată și se află în curs de judecată. în plus, fapta reclamată în cauza de față, aceea de a da curs unui dosar penal pe baza unei „plângeri penale" ce nu a fost făcută personal de persoana vătămată și care nu a fost audiată și nu s-a constituit parte civilă, nu a mai fost niciodată reclamată și procurorul nu a mai dispus soluție cu privire la ea.

Așa fiind, soluția adoptată față de L.A. este nelegală și netemeinică și se impune admiterea plângerii. În ce o privește pe făptuitoarea, avocat P.A. a arătat că s-a plâns împotriva acesteia pentru că: - a întreprins activități specifice profesiei de avocat fără să aibă legitimarea activităților printr-un contract de asistență juridică, de a emite „delegație" în baza unui contract de asistență juridică ce avea alt obiect și fără să menționeze corect onorariul stabilit cu clientul ei, de a-l convinge pe procurorul L.A. că „procura generală" și „delegația" întocmită o îndreptățesc să depună plângere împotriva sa, constituie infracțiunile de uzurpare de calități oficiale, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată, fals intelectual și uz de fals, denunțare calomnioasă prin ticluire de probe și evaziune fiscală.

În condițiile date, consideră soluția de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 10 lit. a) și d) pentru toate faptele reclamate, ca fiind nelegală și netemeinică. A susținut că plângerea nu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor art. 222 alin. (3) C. proc. pen., nu a existat mandat (procură) special (ă), făptuitoarea nu avea abilitarea să semneze și să depună o plângere în numele lui C.P., pretinzând în mod fals că acesta a mandatat-o și în acest scop, făptuitoarea nu a încheiat nici un contract de asistență juridică cu C.P. în temeiul căreia să fie îndreptățită să exercite activitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Consideră că în lipsa contractului de asistență juridică „delegația" anexată plângerii depuse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea constituie un fals intelectual.

Infracțiunea de evaziune fiscală a fost sumar cercetată. Procurorul nu a indicat încheierea din dosarul civil în care sunt consemnate în scris cele reclamate. Astfel, onorariul real stabilit este în sumă de 30.000 euro, din care C.P. a susținut că a achitat deja ½ și s-a plâns că făptuitoarea a depus la dosar o singură chitanță pentru suma de 15.000 Ron. În fine, a arătat că, faptul că a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva ei, nu o exonerează pe denunțătoare (făptuitoarea P.) de răspundere penală, măsura procesuală respectivă fiind fără relevanță pentru constatarea vinovăției petentei. Prin încheierea nr. 857 din 8 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, judecarea plângerii împotriva rezoluției a fost strămutată la Curtea de Apel lași.

Procedând conform art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de petenta L.V. împotriva rezoluției de neînceperea a urmăririi penale față de L.A., magistrat procuror și P.A., avocat, din 15 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, respectiv, rezoluția de respingere a plângerii nr. 521A/lll/1/2007 din 07 ianuarie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. A desființat rezoluțiile și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, urmând ca procurorul să dispună cu privire la toate faptele reclamate de petentă, inclusiv în ceea ce privește temeiul juridic pentru unele din acestea, respectiv infracțiunile de uzurpare de calități oficiale, art. 240 C. pen., denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen., instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 rap.

la de art. 246 C. pen., evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005 în ceea ce o privește pe P.A. și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. în ceea ce-l privește pe L.A. A indicat procurorului să administreze toate probele necesare si pertinente în acest sens, respectiv: - înscrisuri: chitanțe avocațiale, împuterniciri, rezoluții ale procurorilor, hotărâri judecătorești, contracte etc; - audierea persoanelor cercetate și a petentei cu privire la faptele reclamate și situația de fapt invocată; - identificarea și audierea în calitate de martori a persoanelor relevante în cauză. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a motivat următoarele: Cu privire la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, instanța motivează că susținerile petentei, în sensul că mandatul dat de C.P.

a fost dat doar în exercitarea demersurilor referitoare la dosarul civil, având ca obiect „anulare titlu de proprietate" este nereală. Astfel, în contractul de asistență juridică încheiat între cele două părți se stipulează că aceasta îl reprezintă:"asistare și reprezentare client în fața oricăror organe ale statului și private; redactare, susținere acțiuni în justiție și orice alte acte juridice ce se impun, precum și exercitarea căilor de atac necesare, orice alte demersuri ce se consideră necesare." Ca urmare a unei motivări superficiale a probelor administrate, procurorul a apreciat că nu există nici un element al infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, fără a indica temeiul de drept care a determinat adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Motivează instanța că simpla menționare a art. 10 lit. a), d) și j) C. proc. pen. după așa zisa expunere a considerentelor nu complinește dispoziția legală, care impune indicarea temeiurilor de drept în care se pronunță o hotărâre de către un organ judiciar, nefiind la latitudinea părților să aleagă temeiul de drept incident în cauză. Aceasta cu atât mai mult că referirea procurorului la neexistența vreunui element al infracțiunii poate conduce și la concluzia existenței cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există și art. 10 lit. d) C. proc. pen. „faptei îi lipsește unul din elementele constitutive." În legătură cu infracțiunea de fals intelectual și uz de fals, constând în aceea că neexistând legitimitatea de a formula o plângere în numele lui C.P.

la parchet împotriva petentei, făptuitoarea P.A. a emis în fals o delegație de avocat pentru a se legitima astfel în fața organelor de urmărire penală delegație de care a uzat în aceste condiții. După ce prima instanță analizează si motivează că făptuitoarea era îndreptățită în baza contractului unic de asistență juridică folosit si în dosarul civil să emită o delegație, constată că rezoluția se referă la alte fapte decât cele reclamate. Făcând distincție între plângerea formulată împotriva petentei care are caracter de act sub semnătură privată și nu de act oficial și delegația avocațială emisă de P.A., care are caracter de act oficial și nu de act sub semnătură privată, prima instanță ajunge la concluzia că procurorul nu a cercetat faptele reclamate și că și sub acest aspect rezoluția este nelegală, deoarece nu a rezolvat cauza.

Referitor la denunțarea calomnioasă prin ticluirea de probe mincinoase, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen., prima instanță a considerat că simpla sesizare făcută de făptuitoare nu poate conferi sub nici o formă un minim de date care să confirme sau nu săvârșirea infracțiunii reclamate, astfel că soluția procurorului nu se poate justifica pe plângerea formulată. Instanța a considerat că procurorul nu a efectuat acte premergătoare care să justifice soluția, iar motivarea în sensul că în baza probelor din dosarul nr. 1540/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (care lipsesc din dosarul cauzei) a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de L.V., constatându-se vinovăția acesteia, încalcă normele de bază ale procesului penal.

Având în vedere și faptul că plângerea vizează infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., rezoluția este greșită și se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen. Se dau și indicații privind activitățile pe care procurorul urmează să le desfășoare: - identificarea și audierea în calitate de martori a persoanelor implicate în dosarul nr. 15407P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în care petenta are calitatea de inculpată; - atașarea de copii de pe probele administrate în dosarul menționat; - verificarea veridicității si legalității probelor respective dată fiind natura infracțiunilor reclamate în prezenta cauză.

În ce privește infracțiunea de instigare la abuz în serviciu a procurorului de către petentă, instanța a motivat că nu a fost administrată absolut nici o probă, iar procurorul nu s-a pronunțat cu privire la această faptă, ceea ce echivalează cu nerezolvarea cauzei. Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală reclamată nu s-au făcut cercetări, simpla susținere a procurorului că s-au emis și s-au depus chitanțe pentru sumele încasate este insuficientă pentru a ajunge la concluzia că fapta nu există. Cu privire la plângerea formulată de petentă împotriva procurorului, instanța motivează că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru existența autorității de lucru judecat, proba în cazul de față făcându-se cu hotărârea judecătorească definitivă, din care să rezulte că persoana chemată să răspundă penal a mai fost judecată pentru aceeași faptă.

Soluțiile de neurmărire pronunțate de procuror nefiind definitive nu vizează o judecată în fond a cauzei de drept penal, nu pot produce efectul negativ al autorității de lucru judecat privind repetarea exercitării din nou a acțiunii penale. Astfel, prima instanță consideră că nu au fost respectate dispozițiile art. 228 C. proc. pen., ceea ce a condus la adoptarea unei rezoluții nelegale pe fondul unei cercetări lacunare, lapidare și superficiale. Îm potriva sentinței au declarat recurs procurorul și intimații făptuitori. Prin recursul procurorului, sentința este criticată ca nelegală și netemeinică, deoarece prin rezoluția adoptată procurorul s-a pronunțat pentru toate faptele reclamate de petenta L.V.

privind făptuitoarea P.A., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. Cu referire la făptuitorul L.A., chiar dacă referirea se face la art. 10 lit. f) C. proc. pen., temei de neîncepere a urmăririi penale greșit, soluția este corectă în fond, urmărirea penală nu poate fi începută, întrucât rezulta unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. cum de altfel a și stabilit procurorul în rezoluția dată în dosarul nr. 99/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Făptuitoarea P.A. motivându-și recursul, a arătat că actele de care s-a folosit sunt legale și nu false cum susține petenta, că nemulțumirea petentei este urmare a punerii sub urmărire penală alături de notarul public D.I., care i-a întocmit un act de vânzare-cumpărare în baza unor acte false.

A arătat că depune toate chitanțele și actele care se referă la asistența juridică acordată în baza contractului încheiat cu partea vătămată C.P. A cerut casarea hotărârii și menținerea rezoluțiilor (a depus un dosar cu 230 de file, chitanțe, cereri, acțiuni judecătorești, sentințe, decizii etc). Intimatul făptuitor L.A.L., prin motivele de recurs scrise a cerut casarea sentinței ca nelegală, respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluției. A susținut, în esență, că în calitate de procuror a avut de soluționat o cauză care i-a fost repartizată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cauză în care, pe baza propunerilor făcute de organele de cercetare penală a propus luarea față de inculpata L.V.

a măsurii arestării preventive. Inculpata a fost arestată prin încheierea Judecătoriei Oradea pentru ca în recurs, Tribunalul Bihor să înlocuiască măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi țara. La data la care a făcut plângerea, petenta nu se afla în posesia unei hotărâri de achitare, așa încât consideră că plângerea (acțiunea) concentrată asupra sa este una de rea-credință, determinată de intenția petentei de a se răzbuna asupra procurorului care a declanșat cercetările. Recursurile sunt fondate. Organele judiciare, sesizate în modurile prevăzute de art. 221-223 C. proc. pen., au obligația de a efectua acte premergătoare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se, în acest mod, posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.

După efectuarea actelor premergătoare, atunci când condițiile legii sunt îndeplinite, se poate dispune începerea urmăririi penale într-o cauză concretă și ca o consecință imediată, se poate trece la audierea învinuitului, a inculpatului, a părții vătămate, pot fi administrate probe, în sensul prevăzut de art. 63 și urm. C. proc. pen. Actele premergătoare sunt, astfel, mijloace de investigație prin care este verificată seriozitatea unei sesizări, precum și existența ori inexistența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. ori a unui caz de impunitate. Prin urmare, actele premergătoare sunt situate înaintea fazei procesuale a urmăririi penale și sunt realizate tocmai în vederea începerii urmăririi penale.

În cauza dedusă judecății, petenta i-a reclamat pe avocata P.A., cea care a depus o plângere penală împotriva ei și pe procurorul L.A., care supraveghind urmărirea penală, la un moment a pus în mișcare acțiunea penală și apoi a propus instanței arestarea preventivă, de săvârșirea mai multor infracțiuni, uzurpare de calități oficiale, fals intelectual și uz de fals, denunțare calomnioasă, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu și evaziune fiscală, făptuitoarea și infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, făptuitorul. În urma actelor premergătoare (de verificare a seriozității sesizării), printr-o motivare seacă, cu trimitere la actele efectuate, procurorul, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a), d) și f) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați făptuitori. Din lectura rezoluției rezultă cu claritate că neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus față de avocata P.A., pentru infracțiunile reclamate de petentă și că neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. Împotriva rezoluției a făcut plângere, în temeiul art. 278 C. proc. pen., petenta L.V., plângere respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a motivat și el rezoluția. Verificând rezoluția, cu privire la infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, chiar instanța motivează că susținerile petentei cu privire la mandatul dat de C.P., valabil doar pentru acțiunile civile, sunt nereale și că făptuitoarea era îndreptățită să întreprindă orice demers în fata oricărei autorități.

Cu toate acestea, instanța consideră că, prin motivarea superficială a probelor administrate, procurorul a apreciat că nu există niciun element al infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, fără a indica temeiul de drept care a determinat adoptarea soluției și conchide că menționarea la sfârșit a mai multor temeiuri, nu complinește dispoziția legală care impune indicarea temeiului de drept în baza căruia se pronunță o hotărâre de către un organ judiciar. Instanța se contrazice, pe de o parte motivează că nu se poate vorbi, în speță, de infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, iar pe de altă parte, că prin indicarea mai multor temeiuri în baza cărora nu se începe urmărirea penală nu s-a indicat clar temeiul în legătură cu imposibilitatea începerii urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 240 C. pen.

Înalta Curte constată că în cadrul actelor premergătoare, procurorul i-a audiat pe făptuitori și a avut în vedere, pe lângă declarațiile lui C.P., procura generală și contractul de asistență juridică nr. 99 din 1 martie 2005. Potrivit art. 240 C. pen., uzurparea de calități oficiale este fapta persoanei care folosește fără drept o calitate oficială și îndeplinește acte legate de acea calitate. Cerința esențială pentru existența laturii obiective constă în folosirea „fără drept" a unei calități oficiale. Sub acest aspect, P.A., avocată în cadrul Baroului Bihor, nu putea să-și uzurpe calitatea. Mergând mai departe, în doctrină s-a subliniat că prin folosirea „fără drept" a unei calități oficiale se înțelege însușirea sau atribuirea acesteia fără un titlu legitim (numire, delegare, alegere, etc.) sau continuarea folosirii calității după ce titlul legitim a încetat (ieșire la pensie, destituire, revocare).

Atâta timp cât însăși prima instanță motivează că intimata făptuitoare era abilitată să facă plângere în baza mandatului, este evident că în măsura în care s-ar pune în discuție care din părți ar putea fi prejudiciată pentru că nu s-a indicat clar temeiul în baza căruia se dispune neînceperea urmăririi penale aceea este făptuitoarea, în măsura în care, în loc să se considere că infracțiunea de uzurpare de calități oficiale nu există, s-ar reține că fapta există, dar nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii [art. 10 lit. d) C. proc. pen.].

Motivând soluția referitor la existenta sau nu a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals - prin emiterea „în fals a delegației de avocat" pentru a se legitima în fața organelor de urmărire penală, după ce constată că făptuitoare era îndreptățită să emită delegația - aceasta în baza contractului de asistență juridică, prima instanță constată că în realitate faptele reclamate nu au fost cercetate, soluția de neîncepere a urmăririi penale referindu-se la infracțiunile de fals și uz de fals săvârșite de avocat prin depunerea plângerii. Emiterea delegației și depunerea plângerii însoțită de delegație trebuiesc considerate ca fiind un tot unitar, care mai apoi, presupune derularea tuturor activităților pe care avocatul le are de făcut pentru a se ajunge la o soluție.

Așa cum s-a mai arătat, actele premergătoare sunt mijloace de investigare prin care sunt verificate credibilitatea și seriozitatea unei sesizări, precum și existența sau inexistența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. sau a unui caz de impunitate. Câtă vreme făptuitoarea nu a uzurpat o calitate oficială și, în calitate de avocat, pe baza unui mandat și a unei procuri, a emis delegație avocațială, fapta reclamată nu poate justifica începerea urmăririi penale. Că procurorul, motivând soluția, se referă la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, are în vedere depunerea plângerii penale în legătură cu care trage concluzia că acea plângere are caracter de act sub semnătură privată și nu de act oficial, depus în reprezentarea lui C.P., nu este de natură a schimba soluția și a justifica începerea urmăririi penale.

Tot astfel, în legătură cu infracțiunea de denunțare calomnioasă, procurorul constată și motivează că nu se poate dispune începerea urmăririi penale pentru existența cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la infracțiunea de denunțare calomnioasă reclamată, se constată că în baza probelor din dosarul nr. 1540/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de L.V. Din cuprinsul plângerii depusă de petentă la Curtea de Apel Oradea rezultă, așa cum însăși petenta arată, că împotriva ei s-a pus în mișcare acțiunea penală. Până la momentul plângerii în dosarul de față, nu s-a pronunțat o soluție de scoatere de sub urmărire sau o hotărâre de achitare ori încetare a procesului penal pornit în baza plângerii (considerată de petentă denunțare calomnioasă).

Prima instanță apreciază greșit că neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă a fost luată fără să se fi efectuat acte premergătoare. Mai mult, consideră că se impune trimiterea cauzei la procuror, care urmează să identifice și audieze, în calitate de martori, persoanele implicate în dosarul nr. 15407P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, să atașeze copii de pe probele administrate în acel dosar și să verifice veridicitatea si legalitatea probelor respective. Indiferent că este vorba de infracțiunea de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) sau art. 259 alin. (2) C. pen., câtă vreme față de petentă s-a pus în mișcare acțiunea penală, în cadrul actelor premergătoare nu se pot administra probe și mai ales să se verifice veridicitatea și legalitatea probelor administrate într-o cauză penală în curs.

Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, în afară de aspectele evidențiate în cele două rezoluții, Înalta Curte are în vedere că s-a depus de către făptuitoare un dosar cuprinzând 260 file cu chitanțe, reprezentând onorariu de avocat, chitanțe reprezentând taxe și cheltuieli pentru obținerea de înscrisuri obținute, multiplicate și folosite în procesele civile, astfel că și sub acest aspect neînceperea urmăririi penale, cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, este legală și temeinică și nu se impunea trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de cercetări. În legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu, de care este învinuit făptuitorul, chiar dacă refenea la cauza care împiedică începerea urmăririi penale art.10 lit. f) C. proc.

pen. este greșită, în cauză neputând fi invocată autoritatea de lucru judecat, soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică. Astfel, este de necontestat că față de L.A. s-au efectuat cercetări în legătură cu soluționarea dosarului nr.1540/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În anul 2007, petenta de astăzi, cercetată ca inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. și art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a depus plângere împotriva procurorului L.A.

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, supunere la rele tratamente și tortură prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 267 și art. 268 C. pen. Prin rezoluția nr. 99/P din 12 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale. Chiar dacă soluționarea plângerilor formulate împotriva soluției dispuse nu sunt definitive, existența dosarului în care, împotriva petentei s-a pus în mișcare acțiunea penală, fiind învinuită de săvârșirea unor infracțiuni grave, impune ca toate obiecțiunile, criticile și acuzațiile conținute în cele două plângeri îndreptate împotriva magistratului procuror să fie invocate ca apărări și critici în cadrul cercetării și judecării cauzei în care petiționara are calitate de inculpată.

Înalta Curte retine că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., invocată de petiționară în plângerea sa, presupune sub aspectul laturii obiective, neîndeplinirea cu știință a unui act ori îndeplinirea acestuia în mod defectuos, cauzându-se prin aceasta vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Până la momentul acesta nu s-a stabilit că actul de cercetare și punere în mișcare a acțiunii penale este abuziv. Sub aspectul laturii subiective, fapta nu poate fi săvârșită decât cu intenție, cerința acestei forme de vinovăție rezultând din expresia „cu știință" folosită de legiuitor tocmai pentru a indica aspectul intenționat al infracțiunii.

Cum, în cauză nu rezultă indiciile săvârșirii de către magistratul procuror a vreunei fapte penale, în mod corect s-a dispus și în cea de a doua rezoluție, cea care a făcut obiectul plângerii de față, neînceperea urmăririi penale, cu precizarea făcută de Înalta Curte că neînceperea urmăririi penale se impune a fi dispusă conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Așa fiind, urmează ca recursurile să fie admise, sentința să fie casată și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea plângerii formulată de petenta L.V. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E A dmite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și de intimații P.A. și L.A. împotriva sentinței penale nr. 101 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală. Casează sentința penală atacată și rejudecând, Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.V. împotriva rezoluției nr. 336/P/2007 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rezoluție pe care o menține. Obligă petenta să plătească cheltuieli judiciare în sumă de 604,80 lei către intimata P.A. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 februarie 2009.