ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 352/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 4 februarie 2008 a fost înregistrată

la Curtea de Apel Oradea plângerea formulată, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., de către petenta L.V. împotriva rezoluției nr. 336/P/2007 din 15

noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii L.A., procuror și P.A.,

avocat.

Petenta a

solicitat desființarea rezoluției în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen. și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi

penale, urmând să fie reaudiați făptuitorii sub

aspectul tuturor faptelor reclamate, să fie solicitate înscrisurile despre care

face vorbire în plângere, să se dispună un control fiscal, să se facă

confruntări, să fie audiați martorii invocați în plângere și alte persoane conform

exigențelor unei anchete serioase.

A arătat, în esență, că s-a plâns

împotriva magistratului procuror L.A., pentru că a dat curs unui dosar penal pe

baza unei „plângeri penale" ce nu a fost făcută personal de persoana

fizică care pretinde că i s-a cauzat o vătămare și nici nu a fost însoțită de o

procură specială a acesteia, fără a stabili dacă s-a produs un prejudiciu, fără

audierea și constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. A arătat că fapta

procurorului de a da curs acelei plângeri întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă

calificată prevăzută și pedepsită de art. 248 C. pen. combinat cu art. 246 C.

pen.

Petenta a susținut că soluția de

neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. f) C.

proc. pen. (autoritatea de lucru judecat) este greșită. Astfel, despre soluția

adoptată în dosarul nr. 99/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul

L.A. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 267 și art. 268 C. pen.,

nu se poate afirma că s-ar bucura de autoritate de lucru judecat de vreme ce a

fost atacată cu plângere la Curtea de Apel Oradea, de unde a fost strămutată și

se află în curs de judecată. în plus, fapta reclamată în cauza de față, aceea

de a da curs unui dosar penal pe baza unei „plângeri penale" ce nu a fost

făcută personal de persoana vătămată și care nu a fost audiată și nu s-a

constituit parte civilă, nu a mai fost niciodată reclamată și procurorul nu a

mai dispus soluție cu privire la ea. Așa fiind, soluția adoptată față de L.A.

este nelegală și netemeinică și se impune admiterea plângerii.

În ce o privește pe făptuitoarea,

avocat P.A. a arătat că s-a plâns împotriva acesteia pentru că:

- a întreprins activități specifice

profesiei de avocat fără să aibă legitimarea activităților printr-un contract

de asistență juridică, de a emite „delegație" în baza unui contract de

asistență juridică ce avea alt obiect și fără să menționeze corect onorariul

stabilit cu clientul ei, de a-l convinge pe procurorul L.A. că „procura

generală" și „delegația" întocmită o îndreptățesc să depună plângere

împotriva sa, constituie infracțiunile de uzurpare de calități oficiale, instigare

la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată, fals

intelectual și uz de fals, denunțare calomnioasă prin ticluire de probe și

evaziune fiscală.

În condițiile date, consideră soluția

de neîncepere a urmăririi penale, în baza art. 10 lit. a) și d) pentru toate

faptele reclamate, ca fiind nelegală și netemeinică.

A susținut că plângerea nu a fost

făcută cu respectarea dispozițiilor art. 222 alin. (3) C. proc. pen., nu a

existat mandat (procură) special (ă), făptuitoarea nu avea abilitarea să

semneze și să depună o plângere în numele lui C.P., pretinzând în mod fals că

acesta a mandatat-o și în acest scop, făptuitoarea nu a încheiat nici un

contract de asistență juridică cu C.P. în temeiul căreia să fie îndreptățită să

exercite activitățile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 în fața

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Consideră că în lipsa contractului de

asistență juridică „delegația" anexată plângerii depuse la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Oradea constituie un fals intelectual.

Infracțiunea

de evaziune fiscală a fost sumar cercetată. Procurorul

nu

a indicat încheierea din dosarul civil în care sunt consemnate în scris cele

reclamate.

Astfel, onorariul real stabilit este în

sumă de 30.000 euro, din care C.P. a susținut că a achitat deja ½ și s-a

plâns că făptuitoarea a depus la dosar o singură chitanță pentru suma de 15.000

Ron.

În fine,

a arătat că, faptul că a fost pusă în mișcare acțiunea penală

împotriva ei, nu o exonerează pe denunțătoare (făptuitoarea P.) de

răspundere penală, măsura procesuală respectivă fiind fără relevanță pentru

constatarea vinovăției petentei.

Prin încheierea nr. 857 din 8 mai 2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, judecarea

plângerii împotriva rezoluției a fost strămutată la Curtea de Apel lași.

Procedând conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată de petenta L.V. împotriva

rezoluției de neînceperea a urmăririi penale față de L.A., magistrat procuror

și P.A., avocat, din 15 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 336/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și, respectiv, rezoluția de

respingere a plângerii nr. 521A/lll/1/2007 din 07 ianuarie 2008 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

A desființat rezoluțiile și a trimis

cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, urmând ca procurorul

să dispună cu privire la toate faptele reclamate de petentă, inclusiv în ceea

ce privește temeiul juridic pentru unele din acestea, respectiv infracțiunile

de uzurpare de calități oficiale, art. 240 C. pen., denunțare calomnioasă,

prevăzută de

art. 259 C. pen., instigare la

abuz în serviciu, prevăzută de art. 25 rap. la de

art. 246 C. pen.,

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr.

241/2005 în ceea ce o privește pe P.A. și infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. în ceea ce-l

privește pe L.A.

A indicat procurorului să administreze

toate probele necesare si pertinente în acest sens, respectiv:

- înscrisuri: chitanțe avocațiale,

împuterniciri, rezoluții ale procurorilor, hotărâri judecătorești, contracte

etc;

- audierea persoanelor cercetate și a

petentei cu privire la faptele reclamate și situația de fapt invocată;

- identificarea și audierea în calitate

de martori a persoanelor relevante în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a motivat următoarele:

Cu privire la infracțiunea de uzurpare

de calități oficiale, instanța motivează că susținerile petentei, în sensul că

mandatul dat de C.P. a fost dat doar în exercitarea demersurilor referitoare la

dosarul civil, având ca obiect „anulare titlu de proprietate" este

nereală. Astfel, în contractul de asistență

juridică încheiat între cele două

părți se stipulează că aceasta îl

reprezintă:"asistare și reprezentare client în fața oricăror organe ale

statului și private; redactare, susținere acțiuni în justiție și orice alte

acte juridice ce se impun, precum și exercitarea căilor de atac necesare, orice

alte demersuri ce se consideră necesare."

Ca urmare a unei motivări superficiale

a probelor administrate, procurorul a apreciat că nu există nici un element al

infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, fără a indica temeiul de drept

care a determinat adoptarea soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Motivează instanța că simpla menționare

a art. 10 lit. a), d) și j) C. proc. pen. după așa zisa expunere a

considerentelor nu complinește dispoziția legală, care impune indicarea

temeiurilor de drept în care se pronunță o hotărâre de către un organ judiciar,

nefiind la latitudinea părților să aleagă temeiul de drept incident în cauză.

Aceasta cu atât mai mult că referirea

procurorului la neexistența vreunui element al infracțiunii poate conduce și la

concluzia existenței cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta

nu există și art. 10 lit. d) C. proc. pen. „faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive."

În legătură cu infracțiunea de fals

intelectual și uz de fals, constând în aceea că neexistând legitimitatea de a

formula o plângere în numele lui C.P. la parchet împotriva petentei,

făptuitoarea P.A. a emis în fals o delegație de avocat pentru a se legitima

astfel în fața organelor de urmărire penală delegație de care a uzat în aceste

condiții.

După ce

prima instanță analizează si motivează că făptuitoarea era

îndreptățită în baza contractului unic de asistență juridică folosit si

în dosarul civil să emită o delegație, constată că rezoluția se referă la alte

fapte decât cele reclamate.

Făcând distincție între plângerea

formulată împotriva petentei care are caracter de act sub semnătură privată și

nu de act oficial și delegația avocațială emisă de P.A., care are caracter de

act oficial și nu de act sub semnătură privată, prima instanță ajunge la

concluzia că procurorul nu a cercetat faptele reclamate și că și sub acest

aspect rezoluția este nelegală, deoarece nu a rezolvat cauza.

Referitor la denunțarea calomnioasă

prin ticluirea de probe mincinoase, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen.,

prima instanță a considerat că simpla sesizare făcută de făptuitoare nu poate

conferi sub nici o formă un minim de date care să confirme sau nu săvârșirea

infracțiunii reclamate, astfel că soluția procurorului nu se poate justifica

pe plângerea formulată. Instanța a considerat că

procurorul nu a efectuat

acte premergătoare care să justifice soluția,

iar motivarea în sensul că în baza probelor din dosarul nr. 1540/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea (care lipsesc din dosarul cauzei) a

fost pusă în mișcare acțiunea penală față de L.V., constatându-se vinovăția

acesteia, încalcă normele de bază ale procesului penal.

Având în vedere și faptul că plângerea

vizează infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., rezoluția este

greșită și se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 259 alin. (2) C.

pen. Se dau și indicații privind activitățile pe care procurorul urmează să le

desfășoare:

- identificarea și audierea în calitate

de martori a persoanelor implicate în dosarul nr. 15407P/2006 al Parchetului de

pe lângă Judecătoria Oradea, în care petenta are calitatea de inculpată;

-

atașarea de copii de pe probele administrate în dosarul menționat;

- verificarea veridicității si

legalității probelor respective dată fiind natura infracțiunilor reclamate în

prezenta cauză.

În ce privește infracțiunea de

instigare la abuz în serviciu a

procurorului

de către petentă, instanța a motivat că nu a fost administrată

absolut

nici o probă, iar procurorul nu s-a pronunțat cu privire la această faptă, ceea

ce echivalează cu nerezolvarea cauzei.

Referitor la infracțiunea de evaziune

fiscală reclamată nu s-au făcut cercetări, simpla susținere a procurorului că

s-au emis și s-au depus chitanțe pentru sumele încasate este insuficientă

pentru a ajunge la concluzia că fapta nu există.

Cu

privire la plângerea formulată de petentă împotriva procurorului,

instanța motivează că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi

penale pentru existența autorității de lucru

judecat, proba în cazul de față

făcându-se cu hotărârea judecătorească

definitivă, din care să rezulte că

persoana

chemată să răspundă penal a mai fost judecată pentru aceeași

faptă.

Soluțiile de neurmărire pronunțate de procuror nefiind definitive nu vizează o

judecată în fond a cauzei de drept penal, nu pot produce efectul negativ al

autorității de lucru judecat privind repetarea exercitării din nou a acțiunii

penale. Astfel, prima instanță consideră că nu au fost respectate dispozițiile

art. 228 C. proc. pen., ceea ce a condus la adoptarea unei rezoluții nelegale

pe fondul unei cercetări lacunare, lapidare și superficiale.

Îm

potriva sentinței au declarat recurs

procurorul și intimații făptuitori.

Prin recursul procurorului, sentința

este criticată ca nelegală și netemeinică, deoarece prin rezoluția adoptată

procurorul s-a pronunțat pentru toate faptele reclamate de petenta L.V. privind

făptuitoarea P.A., în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

Cu referire la făptuitorul L.A., chiar dacă referirea se face la art. 10 lit.

f) C. proc. pen., temei de neîncepere a urmăririi penale greșit, soluția este

corectă în fond, urmărirea penală nu poate fi începută, întrucât rezulta unul

din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, respectiv

cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. cum de altfel a și stabilit

procurorul în rezoluția dată în dosarul nr. 99/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea.

Făptuitoarea P.A. motivându-și

recursul, a arătat că actele de care s-a folosit sunt legale și nu false cum

susține petenta, că nemulțumirea petentei este urmare a punerii sub urmărire

penală alături de notarul public D.I., care i-a întocmit un act de vânzare-cumpărare

în baza unor acte false.

A arătat că depune toate chitanțele și

actele care se referă la asistența juridică acordată în baza contractului

încheiat cu partea vătămată C.P. A cerut casarea hotărârii și menținerea

rezoluțiilor (a depus un dosar cu 230 de file, chitanțe, cereri, acțiuni

judecătorești, sentințe, decizii etc).

Intimatul făptuitor L.A.L., prin

motivele de recurs scrise a cerut casarea sentinței ca nelegală, respingerea

plângerii ca nefondată și menținerea rezoluției.

A susținut, în esență, că în calitate

de procuror a avut de soluționat o cauză care i-a fost repartizată de prim

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cauză în care, pe baza

propunerilor făcute de organele de cercetare penală a propus luarea față de

inculpata L.V. a măsurii arestării preventive. Inculpata a fost arestată prin

încheierea Judecătoriei Oradea pentru ca în recurs, Tribunalul Bihor să

înlocuiască măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi țara. La data la care

a făcut plângerea, petenta nu se afla în posesia unei hotărâri de achitare, așa

încât consideră că plângerea (acțiunea) concentrată asupra sa este una de

rea-credință, determinată de intenția petentei de a se răzbuna asupra

procurorului care a declanșat cercetările.

Recursurile sunt fondate.

Organele judiciare, sesizate în

modurile prevăzute de art. 221-223 C. proc. pen., au obligația de a efectua

acte premergătoare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri

nejustificate, eliminându-se, în acest mod, posibilitatea apariției acelui

cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final,

s-ar dovedi nejustificate.

După efectuarea actelor premergătoare,

atunci când condițiile legii

sunt

îndeplinite, se poate dispune începerea urmăririi penale într-o cauză

concretă

și ca o consecință imediată, se poate trece la audierea învinuitului, a

inculpatului, a părții vătămate, pot fi administrate probe, în sensul prevăzut

de art. 63 și urm. C. proc. pen.

Actele

premergătoare sunt, astfel, mijloace de investigație prin care

este verificată seriozitatea unei sesizări, precum și existența ori

inexistența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. ori a unui

caz de impunitate. Prin urmare, actele premergătoare sunt situate înaintea

fazei procesuale a urmăririi penale și sunt realizate tocmai în vederea

începerii urmăririi penale.

În cauza dedusă judecății, petenta i-a

reclamat pe avocata P.A., cea care a depus o plângere penală împotriva ei și pe

procurorul L.A., care supraveghind urmărirea penală, la un moment a pus în

mișcare acțiunea penală și apoi a propus instanței arestarea preventivă, de

săvârșirea mai multor infracțiuni, uzurpare de calități oficiale, fals

intelectual și uz de fals, denunțare calomnioasă, instigare la infracțiunea de abuz

în serviciu și evaziune fiscală, făptuitoarea și infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, făptuitorul.

În urma

actelor premergătoare (de verificare a seriozității sesizării),

printr-o motivare seacă, cu trimitere la actele efectuate, procurorul,

în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a), d) și f) C. proc. pen., a dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați făptuitori.

Din lectura rezoluției rezultă cu

claritate că neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., s-a dispus față de avocata

P.A., pentru infracțiunile reclamate de petentă și că neînceperea urmăririi

penale față de magistratul procuror s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva rezoluției a făcut plângere,

în temeiul art. 278 C. proc. pen., petenta L.V., plângere respinsă de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a

motivat și el rezoluția.

Verificând

rezoluția, cu privire la infracțiunea de uzurpare de calități

oficiale, chiar instanța motivează că susținerile petentei cu privire

la mandatul dat de C.P., valabil doar pentru acțiunile civile, sunt nereale și

că făptuitoarea era îndreptățită să întreprindă orice demers în fata oricărei

autorități. Cu toate acestea, instanța consideră că, prin motivarea

superficială a probelor administrate, procurorul a apreciat că nu există niciun

element al infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, fără a indica temeiul

de drept care a determinat adoptarea soluției și conchide că menționarea la

sfârșit a mai multor temeiuri, nu complinește dispoziția legală care impune

indicarea temeiului de drept în baza căruia se pronunță o hotărâre de către un

organ judiciar.

Instanța se contrazice, pe de o parte

motivează că nu se poate vorbi, în speță, de infracțiunea de uzurpare de

calități oficiale, iar pe de altă parte, că prin indicarea mai multor temeiuri

în baza cărora nu se începe urmărirea penală nu s-a indicat clar temeiul în

legătură cu

imposibilitatea începerii

urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de

art. 240 C. pen.

Înalta Curte constată că în cadrul

actelor premergătoare, procurorul

i-a audiat pe făptuitori și a avut în

vedere, pe lângă declarațiile lui C.P., procura generală și contractul de

asistență juridică nr. 99 din 1 martie 2005.

Potrivit art. 240 C. pen., uzurparea de

calități oficiale este fapta persoanei care folosește fără drept o calitate

oficială și îndeplinește acte legate de acea calitate. Cerința esențială pentru

existența laturii obiective constă în folosirea „fără drept" a unei

calități oficiale. Sub acest aspect, P.A., avocată în cadrul Baroului Bihor, nu

putea să-și uzurpe calitatea.

Mergând mai departe, în doctrină s-a

subliniat că prin folosirea „fără drept" a unei calități oficiale se

înțelege însușirea sau atribuirea acesteia fără un titlu legitim (numire,

delegare, alegere, etc.) sau continuarea folosirii calității după ce titlul

legitim a încetat (ieșire la pensie, destituire, revocare).

Atâta timp cât însăși prima instanță

motivează că intimata făptuitoare era abilitată să facă plângere în baza

mandatului, este evident că în măsura în care s-ar pune în discuție care din

părți ar putea fi prejudiciată pentru că nu s-a indicat clar temeiul în baza

căruia se dispune neînceperea urmăririi penale aceea este făptuitoarea, în

măsura în care, în loc să se considere că infracțiunea de uzurpare de calități

oficiale nu există, s-ar reține că fapta există, dar nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii [art. 10 lit. d) C. proc. pen.].

Motivând soluția referitor la existenta

sau nu a infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals - prin emiterea „în

fals a delegației de avocat" pentru a se legitima în fața organelor de

urmărire penală, după ce constată că făptuitoare era îndreptățită să emită

delegația - aceasta în baza contractului de asistență juridică, prima instanță

constată că în realitate faptele reclamate nu au fost cercetate, soluția de

neîncepere a urmăririi penale referindu-se la infracțiunile de fals și uz de

fals săvârșite de avocat prin depunerea plângerii. Emiterea delegației și

depunerea plângerii însoțită de delegație trebuiesc considerate ca fiind un tot

unitar, care mai apoi, presupune derularea tuturor activităților pe care

avocatul le are de făcut pentru a se ajunge la o soluție.

Așa cum s-a mai arătat, actele

premergătoare sunt mijloace de investigare prin care sunt verificate

credibilitatea și seriozitatea unei sesizări, precum și existența sau

inexistența vreunuia din cazurile

prevăzute

de art. 10 C. proc. pen. sau a unui caz de impunitate.

Câtă vreme făptuitoarea nu a uzurpat o

calitate oficială și, în calitate de avocat, pe baza unui mandat și a unei

procuri, a emis delegație avocațială, fapta reclamată nu poate justifica

începerea urmăririi penale.

Că procurorul, motivând soluția, se

referă la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, are în vedere

depunerea plângerii penale în legătură cu care trage concluzia că acea plângere

are caracter de act sub semnătură privată și nu de act oficial, depus în

reprezentarea lui C.P., nu este de natură a schimba soluția și a justifica

începerea urmăririi penale.

Tot astfel, în legătură cu infracțiunea

de denunțare calomnioasă, procurorul constată și motivează că nu se poate

dispune începerea urmăririi penale pentru existența cazului prevăzut de art. 10

lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la infracțiunea de denunțare

calomnioasă reclamată, se constată că în baza probelor din dosarul nr.

1540/P/2006 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria

Oradea, s-a pus în mișcare acțiunea penală față

de L.V. Din cuprinsul

plângerii depusă de petentă la Curtea de Apel Oradea rezultă, așa cum însăși

petenta arată, că împotriva ei s-a pus în mișcare acțiunea penală.

Până la momentul plângerii în dosarul

de față, nu s-a pronunțat o soluție de scoatere de sub urmărire sau o hotărâre

de achitare ori încetare a procesului penal pornit în baza plângerii

(considerată de petentă denunțare calomnioasă).

Prima instanță apreciază greșit că

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă a

fost luată fără să se fi efectuat acte premergătoare.

Mai mult, consideră că se impune

trimiterea cauzei la procuror, care urmează să identifice și audieze, în

calitate de martori, persoanele implicate în dosarul nr. 15407P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, să atașeze copii de pe probele

administrate în acel dosar și să verifice veridicitatea si legalitatea probelor

respective.

Indiferent

că este vorba de infracțiunea de denunțare calomnioasă,

prevăzută

de art. 259 alin. (1) sau art. 259 alin. (2) C. pen., câtă vreme față de

petentă s-a pus în mișcare acțiunea penală, în cadrul actelor premergătoare nu

se pot administra probe și mai ales să se verifice veridicitatea și legalitatea

probelor administrate într-o cauză penală în curs.

Referitor la infracțiunea de evaziune

fiscală, în afară de aspectele evidențiate în cele două rezoluții, Înalta Curte

are în vedere că s-a depus de către făptuitoare un dosar cuprinzând 260 file cu

chitanțe, reprezentând onorariu de avocat, chitanțe reprezentând taxe și

cheltuieli pentru obținerea de înscrisuri obținute, multiplicate și folosite în

procesele civile, astfel că și sub acest aspect neînceperea urmăririi penale,

cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de evaziune

fiscală, este legală și temeinică și nu se impunea trimiterea cauzei la

procuror pentru efectuarea de cercetări.

În legătură cu infracțiunea de abuz în

serviciu, de care este învinuit făptuitorul, chiar dacă refenea la cauza care

împiedică începerea urmăririi penale art.10 lit. f) C. proc. pen. este greșită,

în cauză

neputând fi invocată autoritatea

de lucru judecat, soluția de neîncepere a

urmăririi penale este

temeinică. Astfel, este de necontestat că față de L.A. s-au efectuat cercetări

în legătură cu soluționarea dosarului nr.1540/P/2006 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Oradea.

În anul 2007, petenta de astăzi,

cercetată ca inculpată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în

serviciu în formă calificată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură

privată, fapte prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. cu referire la

art. 248

1

C. pen. și art. 25 raportat la art. 290 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a depus plângere împotriva procurorului

L.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, supunere la rele

tratamente și tortură prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 267 și art. 268

C. pen.

Prin rezoluția nr. 99/P din 12 iunie

2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în temeiul

art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale. Chiar dacă soluționarea plângerilor formulate

împotriva soluției dispuse nu sunt definitive, existența dosarului în care,

împotriva petentei s-a pus în mișcare acțiunea penală, fiind învinuită de

săvârșirea unor infracțiuni grave, impune ca toate obiecțiunile, criticile și

acuzațiile conținute în cele două plângeri îndreptate împotriva magistratului

procuror să fie invocate ca apărări și critici în cadrul cercetării și

judecării cauzei în care petiționara are calitate de inculpată.

Înalta Curte retine că infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,

invocată de petiționară în plângerea sa, presupune sub aspectul laturii

obiective, neîndeplinirea cu știință a unui act ori îndeplinirea acestuia în

mod defectuos, cauzându-se prin aceasta vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

Până la momentul acesta nu s-a stabilit

că actul de cercetare și punere în mișcare a acțiunii penale este abuziv.

Sub aspectul laturii subiective, fapta

nu poate fi săvârșită decât cu intenție, cerința acestei forme de vinovăție

rezultând din expresia „cu știință" folosită de legiuitor tocmai pentru a

indica aspectul intenționat al infracțiunii.

Cum, în cauză nu rezultă indiciile

săvârșirii de către magistratul procuror a vreunei fapte penale, în mod corect

s-a dispus și în cea de a doua rezoluție, cea care a făcut obiectul plângerii

de față, neînceperea urmăririi penale, cu precizarea făcută de Înalta Curte că

neînceperea urmăririi penale se impune a fi dispusă conform art. 228 alin. (6)

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Așa fiind, urmează ca recursurile să

fie admise, sentința să fie casată și, rejudecând cauza, să se dispună

respingerea plângerii formulată de petenta L.V.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

A

dmite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași și de intimații P.A. și

L.A. împotriva sentinței penale nr. 101 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel

lași, secția penală.

Casează sentința penală atacată și rejudecând,

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.V. împotriva

rezoluției nr. 336/P/2007 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, rezoluție pe care o menține.

Obligă petenta să plătească cheltuieli judiciare în sumă de 604,80 lei

către intimata P.A.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 februarie 2009.