ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
plângerii penale de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrată la data de 3
martie 2010 sub nr. 206/P/2010, petiționara L.V. a solicitat tragerea la
răspundere penală a magistraților M.F. - Procuror General al Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Iași, P.R.M. - Procuror Șef Secție Urmărire Penală din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, N.P., I.D., M.S. și D.G. -
judecători la Tribunalul Sălaj și persoanele juridice Ministerul Public,
Ministerul Justiției, respectiv Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea
infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă
calificată prevăzută de art. 248-248
1
C. pen., favorizarea
infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual prevăzută de art.
289 C. pen.
Din
conținutul plângerii a rezultat că petiționara este nemulțumită de soluția
adoptată de procuror în lucrarea cu nr. 97/VIII-1/2010 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Cluj, soluție dată de magistratul procuror P.R.M.
Această
soluție a vizat clasarea plângerii formulată de persoana vătămată L.V.
împotriva magistraților judecători N.P., I.D., M.S. și D.G. din cadrul Tribunalului
Sălaj.
Totodată
persoana vătămată invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei civile nr. 531/2009
pronunțată în Dosarul nr. 1333/84/2009 ce a avut ca obiect recursul declarat
împotriva sentinței civilă nr. 6142/2007 al Judecătoriei Oradea.
Prin
rezoluția nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 dată de Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,
s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 4 C. proc. pen. raportat la
art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele
cercetate, întrucât faptele reclamate nu există.
Împotriva
rezoluției cu nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010, petiționara a formulat
plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care,
în baza art. 278 C. proc. pen. a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 3197/II/2/2010
din 14 aprilie 2010.
În
temeiul dispozițiilor art. 278
1
C. proc. pen., petiționara L.V. s-a
adresat cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să
judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea acesteia, desființarea
rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii
urmăririi penale.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, verificând plângerea în conformitate cu dispozițiile
art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen. pe baza actelor și lucrărilor
dosarului constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele
considerente:
Pentru
a se putea dispune începerea urmăririi penale este necesară îndeplinirea a două
condiții.
Prima
condiție constă în existența unui minim de date care permit organului de
urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în
care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din
sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.
Cea
de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C.
proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în
mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui
prevăzută la lit. b)
1
. Intervenția unui astfel de caz, rezultă fie din
actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele
premergătoare efectuate în urma sesizării astfel că în locul începerii urmăririi
penale să se dispună o soluție de netrimitere în judecată.
Întrucât
actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit
în mod neechivoc că magistrații judecători și procurori și-au exercitat
atribuțiile în condițiile legii, nesăvârșind vreo faptă de natură penală,
Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este
corectă, neexistând temei pentru desființarea ei.
Împrejurarea
că petiționara nu este mulțumită - fără a invoca motive plauzibile - de soluția
dispusă de procuror, respectiv de decizia adoptată de judecători, nu conduce,
în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale
infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv favorizarea infractorului.
Interpretarea
și evaluarea probelor într-o cauză concretă este atributul exclusiv al
procurorului în faza de urmărire penală, respectiv a instanței de judecată în
cursul judecății.
A
accepta un alt punct de vedere ar fi similar cu recunoașterea altor căi de atac
neprevăzute de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte cu înfrângerea
principiului autorității de lucru judecat.
Soluțiile
procurorului pot fi infirmate numai în urma controlului ierarhic iar hotărârile
pot fi supuse cenzurii numai prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege.
În
raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul
dispozițiilor art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge
ca nefondată, plângerea formulată de petiționara L.V. împotriva rezoluției nr. 206/P/2010
din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, și va menține rezoluția atacată.
În
temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționara la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H
O T Ă R Ă Ș T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara
L.V. împotriva rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și
criminalistică.
Menține rezoluția atacată.
Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în
ședință publică, azi 08 septembrie 2010.