ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și înregistrată la data de 3 martie 2010 sub nr. 206/P/2010, petiționara L.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților M.F. - Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, P.R.M. - Procuror Șef Secție Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, N.P., I.D., M.S. și D.G. - judecători la Tribunalul Sălaj și persoanele juridice Ministerul Public, Ministerul Justiției, respectiv Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată prevăzută de art. 248-248 1 C. pen., favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.

Din conținutul plângerii a rezultat că petiționara este nemulțumită de soluția adoptată de procuror în lucrarea cu nr. 97/VIII-1/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, soluție dată de magistratul procuror P.R.M. Această soluție a vizat clasarea plângerii formulată de persoana vătămată L.V. împotriva magistraților judecători N.P., I.D., M.S. și D.G. din cadrul Tribunalului Sălaj. Totodată persoana vătămată invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei civile nr. 531/2009 pronunțată în Dosarul nr. 1333/84/2009 ce a avut ca obiect recursul declarat împotriva sentinței civilă nr. 6142/2007 al Judecătoriei Oradea. Prin rezoluția nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 dată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 4 C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate, întrucât faptele reclamate nu există. Împotriva rezoluției cu nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010, petiționara a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în baza art. 278 C. proc. pen. a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 3197/II/2/2010 din 14 aprilie 2010. În temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petiționara L.V. s-a adresat cu plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea acesteia, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând plângerea în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă în existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc.

pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzută la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz, rezultă fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării astfel că în locul începerii urmăririi penale să se dispună o soluție de netrimitere în judecată. Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit în mod neechivoc că magistrații judecători și procurori și-au exercitat atribuțiile în condițiile legii, nesăvârșind vreo faptă de natură penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desființarea ei.

Împrejurarea că petiționara nu este mulțumită - fără a invoca motive plauzibile - de soluția dispusă de procuror, respectiv de decizia adoptată de judecători, nu conduce, în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv favorizarea infractorului. Interpretarea și evaluarea probelor într-o cauză concretă este atributul exclusiv al procurorului în faza de urmărire penală, respectiv a instanței de judecată în cursul judecății. A accepta un alt punct de vedere ar fi similar cu recunoașterea altor căi de atac neprevăzute de lege, pe de o parte, iar pe de altă parte cu înfrângerea principiului autorității de lucru judecat. Soluțiile procurorului pot fi infirmate numai în urma controlului ierarhic iar hotărârile pot fi supuse cenzurii numai prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată, plângerea formulată de petiționara L.V. împotriva rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, și va menține rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara L.V. împotriva rezoluției nr. 206/P/2010 din 16 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 08 septembrie 2010.