ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2498/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj

reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21599 din 9 iulie 2007, obligarea acesteia

să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit să se

refugieze cu familia sa din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor

etnice.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă și declarațiile autentificate ale martorilor B.A. și C.A. din care a

rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat deoarece au fost alungați

din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după

Dictatul de la Viena.

La dosar au fost depuse Hotărârile

nr. 7983 din 24 februarie 2003 și 850 din 18 martie 2003 prin care li se

recunoaște martorilor reclamantului calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000.

Pârâta, prin întâmpinare, a

invocat excepția tardivității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 177

din 13 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea ca tardiv

formulată.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că împotriva hotărârii atacate

recurentul putea formula contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile

de la data comunicării hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivele de recurs se

susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că petiționarul a

respectat întrutotul termenul indicat/menționat de autoritatea emitentă a

hotărâri în cuprinsul ei - 6 luni - drept termen de introducere a contestației la

Curtea de Apel Cluj.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale

incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui

act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții

etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost

strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă

localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să

acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau

au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul-reclamant și-a

dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri

și a celei cu martori.

În scopul evitării

eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice,

este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a

aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză au fost depuse Hotărârile

nr. 7983 din 24 februarie 2003 și 850 din 18 martie 2003 din care rezultă că

martorii s-au aflat în aceeași situație cu cea a reclamantului.

Așadar, înscrisurile și

declarațiile martorilor pe care recurentul le invocă în susținerea acțiunii,

respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru

reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după

Dictatul de la Viena.

Datorită faptului că

instanța de fond a respins acțiunea ca tardiv formulată, deși în actul atacat

se făcea mențiunea expresă că termenul este de 6 luni pentru contestare, Înalta

Curte constată că instanța de fond nu a analizat această împrejurare.

În conținutul hotărârii

atacate pârâta a menționat faptul că petentul are drept de contestație în

termen de 6 luni de la comunicare, conform Legii contenciosului administrativ.

Raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, pentru a i se asigura accesul reclamantului la examinarea

pe fond a cauzei, este necesar a se aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile

pentru repunerea reclamantului în termenul de formulare al contestației,

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 188/2000, având în vedere mențiunea făcută de

Casa de Pensii în hotărârea atacată, de vârsta înaintată a petentului, de lipsa

de informare și de inducerea în eroare de către pârâtă prin precizarea că „are

drept de contestație în termen de 6 luni de la comunicare la Curtea de Apel”.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată cu consecința

trimiterii cauzei aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.I. împotriva sentinței civile nr. 177 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2008.