ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2499/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul T.M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21409 din 27 iunie 2007, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiat și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în urma Dictatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze cu familia sa din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor P.D.

și D.V. din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat deoarece au fost alungați din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. La dosar a fost depusă Hotărârea nr. 18370 din data de 23 august 2005 prin care li se recunoaște martorului D.V. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția tardivității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 191 din 14 februarie 2008 Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea ca tardiv formulată. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că împotriva hotărârii atacate recurentul putea formula contestație la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că petiționarul a respectat întrutotul termenul indicat/menționat de autoritatea emitentă a hotărâri în cuprinsul ei - 6 luni - drept termen de introducere a contestației la Curtea de Apel Cluj. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Recurentul-reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul. Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 18370 din data de 23 august 2005 din care rezultă că martorul D.V.

s-au aflat în aceeași situație cu cea a reclamantului. Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care recurentul le invocă în susținerea acțiunii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena. Datorită faptului că instanța de fond a respins acțiunea ca tardiv formulată, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică. În conținutul hotărârii atacate pârâta a menționat faptul că petentul are drept de contestație în termen de 6 luni de la comunicare, conform Legii contenciosului administrativ.

Raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, pentru a i se asigura accesul reclamantului la examinarea pe fond a cauzei, este necesar a se aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea reclamantului în termenul de formulare al contestației, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 188/2000, având în vedere mențiunea făcută de Casa de Pensii în hotărârea atacată, de vârsta înaintată a petentului, de lipsa de informare și de inducerea în eroare de către pârâtă prin precizarea că „are drept de contestație în termen de 6 luni de la comunicare la Curtea de Apel. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată cu consecința trimiteri cauzei aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de T.M.I. împotriva sentinței civile nr. 191 din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.