ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4805/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ la data de 16 aprilie 2008, reclamantul F.L.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, să se

dispună anularea hotărârii nr. 22807 din 21 februarie 2008, prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat,

în esență, că hotărârea adoptată de pârâtă este nelegală, întrucât ignoră

declarațiile de martor aflate la dosarul cauzei, prin care a făcut dovada

calității de persoană strămutată.

Prin sentința civilă nr. 457/2008 din 28

mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea reclamantului F.L.C., a anulat hotărârea nr. 22807

din 21 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a

obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada

septembrie 1943-martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a pronunța o asemenea soluție,

instanța de fond a reținut că, din materialul probator administrat în cauză,

rezultă că reclamantul a făcut dovada refugierii, împreună cu familia, din

orașul Turda în orașul Cluj-Napoca, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate

după aplicarea Dictatului de la Viena din august 1940. Curtea de Apel Cluj a

mai reținut că martorul C.M. este el însuși beneficiar al Legii nr. 189/2000,

recunoscându-i-se calitatea de refugiat.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea

de Apel Cluj a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Recurenta critică sentința pronunțată de

instanța de fond, considerând că declarațiile martorilor pe care aceasta se

sprijină sunt lipsite de claritate și contradictorii, nesusținându-se reciproc.

Apreciază că declarațiile de martor, pentru a putea fi luate în considerare, ar

trebui să cuprindă aceleași elemente, care să evidențieze: data de plecare,

localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu și data

întoarcerii din refugiu.

În opinia recurentei, instanța fondului

nu a manifestat maximă diligență în aflarea adevărului și nu a administrat

toate probele necesare în acest scop. Cu privire la împrejurarea că instanța de

fond a ținut seama că unuia dintre martori i s-a recunoscut calitatea de

persoană strămutată, consideră că această problemă are un caracter personal și

trebuie analizată în fiecare caz în parte.

Examinându-se sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de

suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind

și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a ordonanței

menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă

localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare unui tratat bilateral.

Potrivit prevederilor cuprinse în O.G.

nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, dovada încadrării în situațiile

prevăzute de această ordonanță se face prin orice mijloc de probă legal.

În cauză, se observă că instanța de fond

a reținut în mod corect, pe baza materialului probator administrat, că

refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu împreună cu familia

acestuia s-a datorat persecuției etnice la care au fost supuși.

Nu poate fi primită critica din recurs

referitoare la elementele pe care ar trebui să le conțină declarațiile de

martor pentru a putea fi luate în considerare. În aprecierea acestor declarații

de martor trebuie să se țină seama atât de complexitatea evenimentelor la care

se face referire, de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la acestea,

cât și de vârsta înaintată a martorilor.

Ca urmare, se apreciază că nu sunt motive

justificate pentru a-l exclude pe reclamant de la beneficiul drepturilor

acordate, potrivit legii, cetățenilor români care întrunesc condițiile cerute

de actele normative menționate.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi

respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 457/2008 din 28 mai

2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

decembrie 2008.