ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2008

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația formulată

la 28 decembrie 2007, SC T. SRL SLOBOZIA a solicitat anularea deciziei nr. 2623

din 18 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

dosarul nr. 1474/2/2006 în contradictoriu cu C.J. IALOMIȚA.

În motivarea contestației a

arătat că prin decizia atacată s-a respins recursul său declarat împotriva

deciziei nr. 439 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin care s-a admis apelul declarat de C.J. IALOMIȚA și a fost

respinsă acțiunea în constatare și că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate.

Astfel a arătat că a indicat

și următoarele motive de recurs: că în alte două situații identice C.J. IALOMIȚA

a luat act de încetarea contractelor de concesiune; că practica judiciară în

materie, legea și comentariile de specialitate nu permit concedentului să

mențină contracte de concesiune în vigoare, după notificarea intenției de

renunțare, chiar dacă se contesta cauza renunțării; că în conformitate cu

prevederile art. 980 C. civ., dispozițiile art. 35 din Legea nr. 219/1998 și art.

8.1 din contracte, urmează a fi interpretate după obiceiul locului, că potrivit

art. 32 din Legea nr. 219/1998 relațiile contractuale dintre concedent și

concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii,

respectiv pe realizarea unei posibile egalități între avantajele care îi sunt

acordate concesionarului și sarcinile care îi sunt impuse.

În drept a invocat

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Intimatul C.J. IALOMIȚA a

invocat excepția tardivității contestației în anulare în raport de dispozițiile

art. 319 alin. (2), ultima teză, susținând că termenul de 15 zile prevăzut de art.

319 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., a fost depășit, iar în ceea ce

privește fondul contestației în anulare a solicitat respingerea acesteia ca

nefondată.

La termenul din 16 mai 2008,

instanța a pus în discuția părților excepția tardivității declarării

contestației în anulare invocată de intimată în raport de prevederile art. 319 C.

proc. civ.

Potrivit art. 319 alin. (2)

teza a II-a C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la

îndeplinire pe cale de executare silită, cum este și cazul hotărârii ce

formează obiectul contestației în anulare dedusă judecății, contestația în

anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a

luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când

hotărârea a rămas irevocabilă.

Din economia textului de

lege rezultă că acesta reglementează un termen dublu și anume, unul subiectiv

de 15 zile calculat de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre

și un termen obiectiv de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii ce se atacă. Termenul de un an este un termen limită, înăuntrul

căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea și să exercite

contestația în anulare.

Examinând cu precădere față

de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității, Înalta

Curte o va respinge în condițiile în care cunoașterea minutei nu echivalează cu

cunoașterea hotărârii ce se atacă, iar contestația în anulare a fost promovată

în cadrul termenului de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii.

Contestația în anulare este

nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 318 alin. (1),

teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau

de casare.

Examinând dosarul în care a

fost pronunțată hotărârea a cărei anulare s-a cerut, instanța constată că a

fost analizat cu ocazia judecării recursului motivul de modificare invocat de

recurent fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Promovarea acestei căi de

atac extraordinare de către contestatoare este rezultatul unei interpretări

greșite a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Sub acest aspect este

necesară sublinierea deosebirii dintre „motivele de casare sau de modificare” la

care se referă art. 318 C. proc. civ. și argumentele de fapt și de drept, care

oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de

modificare sau de casare pe care îl sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute

în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, instanța de

recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea

unui motiv de modificare sau de casare pentru a răspunde printr-un considerent

comun.

În speță, contestatoarea

reproșează instanței de recurs fie că nu a analizat anumite argumente, fie că a

aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale, art. 980 C. civ., art. 32, 35

din Legea nr. 219/1998, art. 8.1 din contracte .

Aceste aspecte nu pot fi

considerate „omisiuni” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci

eventual greșeli de judecată, erori de drept ce nu pot fi invocate și cercetate

pe calea contestației în anulare.

În consecință, Înalta Curte

apreciază contestația în anulare ca nefondată, urmând a o respinge, nefiind

întrunite cerințele și condițiile art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția invocată

de intimatul C.J. IALOMIȚA.

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC T. SRL SLOBOZIA împotriva deciziei nr. 2623

din 18 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.