ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2008

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată la 28 decembrie 2007, SC T. SRL SLOBOZIA a solicitat anularea deciziei nr. 2623 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1474/2/2006 în contradictoriu cu C.J. IALOMIȚA. În motivarea contestației a arătat că prin decizia atacată s-a respins recursul său declarat împotriva deciziei nr. 439 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a admis apelul declarat de C.J. IALOMIȚA și a fost respinsă acțiunea în constatare și că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate.

Astfel a arătat că a indicat și următoarele motive de recurs: că în alte două situații identice C.J. IALOMIȚA a luat act de încetarea contractelor de concesiune; că practica judiciară în materie, legea și comentariile de specialitate nu permit concedentului să mențină contracte de concesiune în vigoare, după notificarea intenției de renunțare, chiar dacă se contesta cauza renunțării; că în conformitate cu prevederile art. 980 C. civ., dispozițiile art. 35 din Legea nr. 219/1998 și art. 8.1 din contracte, urmează a fi interpretate după obiceiul locului, că potrivit art. 32 din Legea nr. 219/1998 relațiile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalități între avantajele care îi sunt acordate concesionarului și sarcinile care îi sunt impuse.

În drept a invocat dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Intimatul C.J. IALOMIȚA a invocat excepția tardivității contestației în anulare în raport de dispozițiile art. 319 alin. (2), ultima teză, susținând că termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., a fost depășit, iar în ceea ce privește fondul contestației în anulare a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. La termenul din 16 mai 2008, instanța a pus în discuția părților excepția tardivității declarării contestației în anulare invocată de intimată în raport de prevederile art. 319 C. proc. civ. Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, cum este și cazul hotărârii ce formează obiectul contestației în anulare dedusă judecății, contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Din economia textului de lege rezultă că acesta reglementează un termen dublu și anume, unul subiectiv de 15 zile calculat de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și un termen obiectiv de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce se atacă. Termenul de un an este un termen limită, înăuntrul căruia partea interesată trebuie să cunoască hotărârea și să exercite contestația în anulare.

Examinând cu precădere față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității, Înalta Curte o va respinge în condițiile în care cunoașterea minutei nu echivalează cu cunoașterea hotărârii ce se atacă, iar contestația în anulare a fost promovată în cadrul termenului de un an socotit de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Conform art. 318 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Examinând dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei anulare s-a cerut, instanța constată că a fost analizat cu ocazia judecării recursului motivul de modificare invocat de recurent fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Promovarea acestei căi de atac extraordinare de către contestatoare este rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Sub acest aspect este necesară sublinierea deosebirii dintre „motivele de casare sau de modificare” la care se referă art. 318 C. proc. civ. și argumentele de fapt și de drept, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină, iar aceste motive sunt prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. De asemenea, instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun.

În speță, contestatoarea reproșează instanței de recurs fie că nu a analizat anumite argumente, fie că a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale, art. 980 C. civ., art. 32, 35 din Legea nr. 219/1998, art. 8.1 din contracte . Aceste aspecte nu pot fi considerate „omisiuni” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., ci eventual greșeli de judecată, erori de drept ce nu pot fi invocate și cercetate pe calea contestației în anulare. În consecință, Înalta Curte apreciază contestația în anulare ca nefondată, urmând a o respinge, nefiind întrunite cerințele și condițiile art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția invocată de intimatul C.J. IALOMIȚA. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T. SRL SLOBOZIA împotriva deciziei nr. 2623 din 18 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.