ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 943/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, la data de 22 august 2006, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâta SC A.I.

SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate încetarea, prin împlinirea termenului, a contractului de asociere din 15 mai 2001 încheiat între părți având ca obiect imobilul situat în Cluj Napoca, să se constate că după încetarea contractului de asociere raporturile contractuale dintre părți au continuat în temeiul tacitei relocațiuni, să se dispună încetarea locațiunii tacite prin denunțarea unilaterală și evacuarea pârâtei din imobilul menționat, să fie obligată pârâta la plata sumei de 33.587,31 lei reprezentând cota de asociere neachitată, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente perioadei 1 august 2002 – 28 februarie 2006, cu dobânda legală aferentă debitului începând cu data pronunțării hotărârii și până la plata lui, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 1535 din 19 iunie 2008 a respins petitele 1 și 2 ale cererii de chemare în judecată, ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității față de aceste petite. A respins prima parte a petitului 3 al cererii de chemare în judecată, respectiv să se dispună încetarea locațiunii tacite prin denunțarea unilaterală, ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes față de acesta. A admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 44,48 mp situat în Cluj Napoca. A obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 26.668,49 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei 1 mai 2004 – 28 februarie 2006 și rata inflației aferentă aceleeași perioade.

A obligat pârâta să-i plătească reclamantului dobânda legală aferentă plăților efectuate cu întârziere și chiriei restante, în cuantum de 3.561,72 lei, pentru perioada august 2002 – februarie 2006 și plata dobânzii legale în materie comercială, aplicabilă asupra debitului principal, de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a acestuia. A respins restul pretențiilor solicitate de reclamant și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 4.133,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbrul judiciar, proporțional cu admiterea acțiunii și onorariul de expert.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 15 mai 2001 între părți s-a încheiat contractul de asociere având ca obiect spațiul situat în Cluj Napoca, respectiv spațiul alcătuit din 4 încăperi în suprafață de 44,48 mp, din care 2 încăperi în suprafață, de 32,14 mp, ca suprafață locativă principală necesară desfășurării activității de bază – casa de amanet și 2 încăperi în suprafață de 12,34 mp ca dependințe, durata contractului fiind de 5 ani, calculată de la data de 4 mai 2002, cota de asociere fiind stabilită la suma de 7.000.000 lei/lună, indexabilă cu rata inflației, plătibilă până la data de 10 a fiecărei luni, fiind stabilită prin H.C.L. nr. 158 din 3 mai 2001, contract recalificat de instanța de control judiciar, în contract de închiriere.

Contractul a expirat la data de 3 mai 2006, iar locațiunea a continuat în temeiul tacitei relocațiunii, iar prin acțiunea dedusă judecății reclamantul a solicitat a se constata încetarea relocațiunii cu consecința evacuării pârâtei din spațiu și obligarea la plata chiriei restante, a penalităților și dobânzilor. Raportat probatoriului administrat în cauză, instanța din oficiu a invocat excepția lipsei de interes față de prima parte a petitului 3 din cererea de chemare în judecată, iar față de petitele 1 și 2 a fost invocată excepția inadmisibilității raportat la dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., excepții ce au fost soluționate în ședința de judecată din 19 iunie 2008. În ceea ce privește petitul 4 al cererii de chemare în judecată, instanța a reținut poziția procesuală a pârâtei exprimată prin întâmpinare, care a arătat că o parte din sumele solicitate ar fi prescrise, însă este de observat faptul că această problemă a fost tranșată de instanța de control judiciar, prin decizia civilă nr. 82/2007, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, după ce, prima instanță investită cu judecarea fondului pricinii, admițând excepția prescripției, a respins acțiunea. De asemenea, instanța a reținut precizarea pârâtei potrivit căreia nefiind vorba de obligații prescrise, nu se opune admiterii acțiunii.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 147 din 1 septembrie 2008 a respins apelul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva sentinței nr. 1535 din 19 iunie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2793/1285/2007 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime. Instanța de apel a reținut că obiectul contractului de asociere din 15 mai 2001 l-a constituit asocierea în participațiune a părților contractante în vederea exploatării spațiului situat în Cluj-Napoca. Această convenție este guvernată de dispozițiile dreptului privat și nu de cele ale legislației fiscale. Prin cererea de recurs formulată, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca a susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., a dispozițiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 coroborat cu H.G. nr. 874/2002, H.G. nr. 1513/2002, Legea nr. 210/2005, O.G. nr. 26/2001, a dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 56 C. com., precum și a dispozițiilor art. 969 C. civ. și a prevederilor art. 13 din contract. Se susține în continuare că potrivit art. 8 C. com., Statul, județul și comuna nu pot avea calitate de comercianți, iar art. 56 C. com. dispune că atunci când un act este comercial numai pentru una din părți toți contractanți sunt supuși, în cât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În ceea ce privește natura veniturilor obținute de Municipiul Cluj Napoca, urmare a încheierii contractului din 15 mai 2001, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, sumele încasate din concesionarea sau din încheierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ - teritoriale constituie venituri ale bugetului local. Ori, toate actele normative în baza cărora s-au calculat dobânzile și penalitățile aferente solicitate prin acțiune introductivă precizată sunt aplicabile veniturilor publice. Recurentul a precizat că în temeiul actelor normative mai sus enunțate, este îndreptățit a solicita dobânzile și penalitățile calculate, întrucât Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca este necomerciant și există dispoziții legale care, în materie de cuantum al dobânzilor și penalităților, dispun altfel decât legislația comercială.

Temeiul de drept invocat de recurent îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata nu a depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și nu s-au depus înscrisuri potrivit prevederilor art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivul invocat de recurent, de actele dosarului și de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispoziția invocată. Criticile sunt nefondate, neîntemeindu-se pe dispozițiile legale invocate, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel este corectă, fără a fi lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Ambele instanțe au reținut corect că înscrisul încheiat între părți la data de 15 mai 2001, este o convenție comercială, iar faptul că acest contract a fost încheiat în temeiul unei hotărâri de Consiliul local, respectiv H.C.L. nr. 158/2001 nu poate conduce la ideea potrivit căreia este supus legislației administrative sau fiscale, aceasta fiind forma de exprimare valabilă a consimțământului municipiului, ca persoană juridică. Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 273/2006, sumele încasate din concesionarea sau din încheierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ - teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale, însă, în speță, ipoteza normei legale invocate nu este incidentă, astfel că nu se poate discuta despre venituri bugetare.

Temeiul juridic de drept material, corect reținut de instanța îl constituie art. 969 C. civ. și respectiv art. 3 din O.G. nr. 9/2000. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 147/2008 din 1 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 147/2008 din 1 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 martie 2009.