ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1607 din 8 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Consiliul Local Cluj-Napoca invocată de pârâta SC G. SRL și în consecință, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul solicitase să se constate încetarea prin împlinirea termenului a contractului de închiriere din 23 aprilie 2001 încheiat între părți, că după încetarea contractului raporturile dintre părți au continuat ca efect al tacitei relocațiuni, să se dispună încetarea tacitei relocațiuni prin denunțare unilaterală și să fie evacuată pârâta din respectivul spațiu situat în Cluj-Napoca, cu obligarea pârâtei la 55.094,73 lei debit restant, dobânzi și penalități aferente.

Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea pârâtei de chemare în garanție a Parohiei Romano-Catolice „Sf. Mihai” din Cluj-Napoca, reclamantul fiind obligat doar la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC G. SRL nu și către chemata în garanție, instanța respingând cererea acesteia formulată în acest sens. În esență, instanța de fond a reținut în temeiul înscrisurilor de la cartea funciară și a sentinței civile nr. 4173 din 19 mai 2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 974 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj, că reclamantul nu deține vreun titlu valabil asupra celor două încăperi date în folosința pârâtei, proprietarul tabular al acestui spațiu fiind Parohia Romano-Catolică „Sf.

Mihai”. În consecință s-a apreciat că acesta nu are calitate procesuală activă, excepția invocată în acest sens de pârâtă fiind admisă, iar acțiunea reclamantului respinsă. Întrucât pârâta nu a căzut în pretenții față de reclamant cererea acesteia de chemare în garanție a Parohiei Romano-Catolice a fost respinsă avându-se în vedere dispozițiile art. 60 C. proc. civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, instanța respingând cererea chematei în garanție în sensul obligării reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată către ei, cu motivarea că între reclamant și chemata în garanție nu există raporturi juridice, chemarea în judecată a Parohiei Romano-Catolice fiind făcută de către pârâtă și nu de către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel chemata în garanție criticând soluția doar sub aspectul respingerii cererii sale pentru acordarea cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 167 din 10 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admis apelul chematei în garanție iar soluția de fond a fost schimbată în parte în sensul că reclamantul Consiliul Local Cluj-Napoca a fost obligat la 833 lei cheltuieli de judecată către chemata în garanție. În esență, instanța de apel a apreciat că diligența manifestată de un pârât care promovează o cerere de chemare în garanție nu poate fi sancționată prin respingerea cererii acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces promovat de reclamant.

Întrucât reclamantul este cel care a căzut în pretenții, în cauza de față, și el se face vinovat de declanșarea demersului judiciar, el este cel ce trebuie să suporte cheltuielile de judecată, nefiind necesar ca între el și chemata în garanție să existe raporturi juridice, ci acestea se verifică în raportul dintre pârâtă și chemata în garanție. Nemulțumit de această decizie reclamantul a formulat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică decizia din apel pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanție deoarece nu el este cel ce a promovat acțiune împotriva acesteia ci pârâta SC G. SRL.

Prin întâmpinare intimata chemată în garanție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, în recurs, conform dovezilor anexate întâmpinării. Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta: Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pentru a se putea stabili care este partea căzută în pretenții se impune a se analiza raporturile procesuale create într-un litigiu între părțile implicate în proces. În speță reclamantul a căzut în pretenții față de pârâta SC G. SRL nu și față de chemata în garanție, chemată în judecată de către pârâtă și a cărei cerere a fost respinsă.

În consecință partea căzută în pretenții față de chemata în garanție nu este reclamantul ci pârâta, a cărei cerere de chemare în garanție a fost respinsă la fond. Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. obligându-l pe reclamant să suporte și față de chemata în garanție cheltuielile de judecată efectuate de aceasta, deși nu el o chemase în judecată, ci pârâta. În consecință, Curtea apreciază că recursul reclamantului este întemeiat urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului chematei în garanție ca nefondat, soluția legală fiind cea de fond ce va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 167 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia în sensul că respinge apelul formulat de chemata în garanție Parohia Romano-Catolică Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 1607 din 8 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.