ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1607 din 8
martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj a fost admisă excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului
Consiliul Local Cluj-Napoca invocată de
pârâta SC G. SRL și în consecință, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul
solicitase să se constate încetarea prin împlinirea termenului a contractului
de închiriere din 23 aprilie 2001 încheiat între părți, că după încetarea
contractului raporturile dintre părți au continuat ca efect al tacitei
relocațiuni, să se dispună încetarea tacitei relocațiuni prin denunțare
unilaterală și să fie evacuată pârâta din respectivul spațiu situat în Cluj-Napoca,
cu obligarea pârâtei la 55.094,73 lei debit restant, dobânzi și penalități
aferente.
Prin aceeași sentință
a fost respinsă și cererea pârâtei de chemare în garanție a Parohiei
Romano-Catolice „Sf. Mihai” din Cluj-Napoca, reclamantul fiind obligat doar la
plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC G. SRL nu și către chemata în
garanție, instanța respingând cererea acesteia formulată în acest sens.
În esență, instanța
de fond a reținut în temeiul înscrisurilor de la cartea funciară și a sentinței
civile nr. 4173 din 19 mai 2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, irevocabilă prin Decizia
civilă nr. 974 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel Cluj, că reclamantul nu
deține vreun titlu valabil asupra celor două încăperi date în folosința
pârâtei, proprietarul tabular al acestui spațiu fiind Parohia Romano-Catolică
„Sf. Mihai”.
În consecință s-a
apreciat că acesta nu are calitate procesuală activă, excepția invocată în
acest sens de pârâtă fiind admisă, iar acțiunea reclamantului respinsă.
Întrucât pârâta nu a
căzut în pretenții față de reclamant cererea acesteia de chemare în garanție a
Parohiei Romano-Catolice a fost respinsă avându-se în vedere dispozițiile art. 60
C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ. reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către
pârâtă, instanța respingând cererea chematei în garanție în sensul obligării
reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată către ei, cu motivarea că
între reclamant și chemata în garanție nu există raporturi juridice, chemarea
în judecată a Parohiei Romano-Catolice fiind făcută de către pârâtă și nu de
către reclamant.
Împotriva acestei
sentințe a declarat apel chemata în garanție criticând soluția doar sub
aspectul respingerii cererii sale pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr.
167 din 10 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de
contencios administrativ, a fost admis apelul chematei în garanție iar soluția
de fond a fost schimbată în parte în sensul că reclamantul Consiliul Local
Cluj-Napoca a fost obligat la 833 lei cheltuieli de judecată către chemata în
garanție.
În esență, instanța
de apel a apreciat că diligența manifestată de un pârât care promovează o
cerere de chemare în garanție nu poate fi sancționată prin respingerea cererii
acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces promovat
de reclamant.
Întrucât reclamantul
este cel care a căzut în pretenții, în cauza de față, și el se face vinovat de
declanșarea demersului judiciar, el este cel ce trebuie să suporte cheltuielile
de judecată, nefiind necesar ca între el și chemata în garanție să existe
raporturi juridice, ci acestea se verifică în raportul dintre pârâtă și chemata
în garanție.
Nemulțumit de această
decizie reclamantul a formulat recurs solicitând modificarea ei pentru
nelegalitate.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
recurentul critică decizia din apel pentru obligarea sa la plata cheltuielilor
de judecată către chemata în garanție deoarece nu el este cel ce a promovat
acțiune împotriva acesteia ci pârâta SC G. SRL.
Prin întâmpinare
intimata chemată în garanție a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu
cheltuieli de judecată, în recurs, conform dovezilor anexate întâmpinării.
Recursul este
întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va
fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pentru a se putea
stabili care este partea căzută în pretenții se impune a se analiza raporturile
procesuale create într-un litigiu între părțile implicate în proces.
În speță reclamantul
a căzut în pretenții față de pârâta SC G. SRL nu și față de chemata în
garanție, chemată în judecată de către pârâtă și a cărei cerere a fost
respinsă.
În consecință partea
căzută în pretenții față de chemata în garanție nu este reclamantul ci pârâta,
a cărei cerere de chemare în garanție a fost respinsă la fond.
Instanța de apel a
făcut o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
obligându-l pe reclamant să suporte și față de chemata în garanție cheltuielile
de judecată efectuate de aceasta, deși nu el o chemase în judecată, ci pârâta.
În consecință, Curtea
apreciază că recursul reclamantului este întemeiat urmând a fi admis în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului chematei în
garanție ca nefondat, soluția legală fiind cea de fond ce va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de
reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile
nr. 167 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială,
contencios administrativ și fiscal.
Modifică decizia în
sensul că respinge apelul formulat de chemata în garanție Parohia
Romano-Catolică Cluj-Napoca, împotriva sentinței civile nr. 1607 din 8 martie
2007 a Tribunalului Comercial Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 27 martie 2008.