ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 135/F din 6 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.I., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.

Brașov a anulat Hotărârea nr. 5048 din 11 martie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 28 februarie 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de acest act normativ, începând cu data de 1 februarie 2008. În acest sens instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse și declarațiile martorilor audiați în cauză, că familia sa a fost persecutată pe motive etnice, fiind de etnie maghiară și din această cauză, obligată să părăsească localitatea de domiciliu Horea, mutându-se în comuna Grănicești, raionul Rădăuți.

A mai reținut instanța că reclamantul este născut la data de 28 februarie 1943 în localitatea de refugiu a familiei sale, respectiv comuna Grănicești, astfel cum a făcut dovada cu certificatul de naștere depus la dosar și prin urmare îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmând să beneficieze de drepturile acordate de acest act normativ pentru perioada cuprinsă între data nașterii sale și, până la 6 martie 1945. Instanța a apreciat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că reclamantul nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) deoarece s-a născut în afara termenului de 300 de zile socotit de la data refugiului părinților și a constatat incidența în speță a dispozițiilor Codului Familiei referitoare la domiciliul minorilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. S-a susținut în acest sens că, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 se încadrează numai persoanele care efectiv s-au refugiat, nu și copiii acestora, născuți ulterior refugiului dar care nu erau concepuți la acea dată, deoarece aceștia nu au fost supuși niciunui act de persecuție pe motive etnice în sensul prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 127/2002 și au beneficiat de o situație nouă favorabilă dezvoltării unei identități proprii. s -a mai precizat în acest sens că recurenta a acordat statut de refugiat copiilor concepuți la data refugiului apreciind că este normal ca și copilul conceput să beneficieze de aceleași drepturi ca și mama sa și s-au invocat în acest sens dispozițiile art. 654 C. proc.

civ., art. 61 C. fam. și art. 7 din decretul nr. 31/1954, precum și adresele C.N.P.A.S. nr. 3233 din 12 septembrie 2002 și nr. 3423 din 26 septembrie 2002 privind interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum și pe cele care au făcut obiectul schimbului de populație ca efect al tratatelor bilaterale. Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți în perioada strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membri familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii. În concluzie intimatul-reclamant, născut la data de 28 februarie 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat prin dispozițiile Legii nr. 189/2000, este îndreptățit, așa cum corect a stabilit instanța de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Curtea va respinge și apărările recurentei privind interpretarea dată dispozițiilor art. 1 lit. c), prin adresele C.N.P.A.S. menționate, întrucât cele două acte administrative invocate, prin natura lor, nu pot avea drept consecință modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanței de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Brașov împotriva sentinței civile nr. 135/F din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2009.