ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1827/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 12 mai 2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpatul D.N. și de alți inculpați împotriva sentinței penale nr. 157 F din 18 martie 2009 a Tribunalului Galați, secția penală, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului D.N., a dispus, în baza art. 139 alin. (1) și a art. 145 C. proc.

pen., înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitate, impunându-i să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv la Poliția comunei Tulucești, județul Galați, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; · să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; · să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 145 alin. (1 2 ) lit. c) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să nu se apropie și să nu comunice în mod direct sau indirect cu persoanele care au în cauză calitatea de martori. Inculpatului i-a fost atrasă atenția că, în cazul încălcării, cu rea-credință, a obligațiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Totodată, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului le arestare preventivă nr. 50 din 22 august 2008 emis de Tribunalul Galați, daca nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, prin mai multe hotărâri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că, în cursul desfășurării procesului penal, învinuitul sau inculpatul trebuie să se afle in stare le libertate și numai în cazuri deosebite, ca de exemplu atunci când persoana făptuitorului prezintă un pericol grav acuzatul să se afle în stare de deținere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii; conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită, care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare". Acuzarea nu a dovedit cu probe pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului la mai bine de 1 an 7 luni de la săvârșirea faptei, a cărei rezonanță s-a estompat odată cu trecerea timpului.

Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat arestarea, autoritățile naționale având obligația pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menținerea stării de arest, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumției de nevinovăție, poate cântări mai greu decât dreptul la libertate. Mai mult, Curtea de la Strasbourg a decis că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la necesitatea menținerii detenției preventive a unei persoane, instanțele naționale au obligația să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte măsuri prin care să se asigure buna desfășurare a procesului.

În cauza de față se constată că, deși arestat de la data de 21 august 2008, nu s-a făcut dovada că lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta un interes public, ori un pericol concret pentru ordinea publică, atât acuzarea cât și prima instanță neaducând argumente convingătoare pentru justificarea menținerii stării de arest, context în care, avându- se în vedere jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg, precum și împrejurarea că, în cursul cercetării judecătorești, majoritatea martorilor acuzării au reliefat o altă situație de fapt, s-a apreciat că temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, precum și la prelungirea și menținerea succesivă a acestei măsuri, s-au schimbat.

Totodată, s-a apreciat că înlocuirea măsurii privative de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în condițiile este cea mai potrivită măsură pentru inculpat, asigurându-se suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal, precum și pentru eliminarea riscului săvârșirii unor noi infracțiuni. Împotriva acestei încheieri, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea încheierii șl, în rejudecare respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și, în consecință, menținerea stării de arest a inculpatului.

Recursul este fondat. Dispoziția instanței de apel, de a înlocui măsura arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este nelegală și netemeinică avându-se în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, condamnat deja de prima instanță la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen., nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea sa de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal. În sarcina inculpatului D.N.

s-a reținut că, în cursul anilor 2006 - 2007, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar în mod repetat, împreună cu inculpata D.D., a racolat, transferat, transportat, primit și cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora, prin obligarea la muncă ori prin obligarea la comiterea de infracțiuni, acționând prin inducerea în eroare, a menințare sau prin constrângerea ori fizică ori morală, a acestora. Astfel, faptele comise de inculpat fac parte din categoria infracțiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar evaluarea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie să aibă în vedere numai datele privind persoana inculpatului, ci și probele existente privind la situația de fapt, în raport cu care se învederează că lăsarea în libertate a inculpatului poate crea un sentiment de insecuritate sau ar putea încuraja și alte persoane să comită fapte asemănătoare.

Înalta Curte apreciază, față de cele expuse, că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal, avându-se în vedere importanța relațiilor sociale încălcate, gravitatea deosebită a faptelor, urmarea produsă, antecedentele penale ale acestuia (recidivist), precum și faptul că infracțiunile pentru care este cercetat sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Recursul declarat învederându-se, așadar fondat, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să fie admis, să fie casată încheierea atacată și, pe fond să se constate că măsura arestării preventive a inculpatului D.N.

se impune a fi menținută în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de D.I.I.C.O.T. GALAȚI împotriva încheierii din 12 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 6485/121/2008, privind pe inculpatul D.N. Casează încheierea atacată și înlătură aplicarea art. 139 alin. (1) și a art. 145 C. proc. pen. Conform art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. constată temeinică și legală măsura arestării preventive a inculpatului D.N., măsură pe care o menține. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.