ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, la data de 9 mai 2008, reclamantul G.D.T. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, obligarea la

plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă perioadei

lucrate în anul 2006, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării

plății.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în anul 2006 ca funcționar

public la Ministerul Economiei și Finanțelor, iar potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 este îndrituit la plata primei de concediu egală cu

salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Reclamantul a mai

arătat că nu a primit drepturile în speță pentru anul 2006, deși prevederile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu mai sunt suspendate.

Pârâtul Ministerul

Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, invocând excepție lipsei de

interes, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii formulate ca

neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 2142 din 3 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei de interes formulată

de pârât, pe fondul cauzei, fiind admisă acțiunea formulată. Instanța a dispus

obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând

prima de concediu aferentă anului 2006, în cuantum actualizat cu indicele de

inflație la data plății.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în ce privește excepția invocată, că

susținerea pârâtului relativă la reglementarea prin O.G. nr. 146/2007 a plății primelor

de vacantă suspendate pe perioada 2001-2006 nu este întemeiată, în condițiile

în care reclamantului nu i-au fost plătite drepturile bănești în speță.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că reclamantul a fost angajat într-o funcție publică la

autoritatea pârâtă, iar conform prevederii art. 34 din Legea nr. 188/1999

acesta este îndrituit la plata primei de concediu egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

A constatat prima

instanță că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul nu a

primit aceste drepturi, astfel încât pârâtul, în calitate de angajator,

datorează reclamantului sumele prevăzute de lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând

soluția pronunțată prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7,

respectiv pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a apreciat

că din considerentele sentinței atacate nu rezultă motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Este evident, susține

recurentul, că instanța de fond a confundat excepția lipsei de interes cu

excepția lipsei de obiect, întrucât, în măsura în care reclamantului i s-ar fi

plătit drepturile solicitate, singura excepția ce putea fi pusă în discuția

părților ar fi fost cea a lipsei de obiect.

Apreciază recurentul

că modul de aplicare a O.U.G. nr. 146/2007 de către instanța de fond este la

limita depășirii atribuțiilor puterii judecătorești, în condițiile în care prin

sentința atacate se reține că reclamantului nu i-au fost plătite drepturile

bănești cu titlul de primă pentru anul 2006, iar dispozițiile actului normativ

prevăd că plata primelor de vacanță se face în trei tranșe.

Susținerea primei

instanțe ar fi avut suport legal numai în situația în care acțiunea ar fi fost

introdusă după expirarea termenului de plată al celei de-a treia tranșe, când

într-adevăr, se putea pune în discuție neexecutarea obligației de plată a sumei

de bani.

Cum reclamantul a

formulat acțiunea după mai bine de patru luni de la intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 146/2007, prima instanță avea obligația de a avea în vedere scopul pentru

care legiuitorul a adoptat actul normativ, iar maniera în care aceasta a

apreciat cauza a avut ca efect golirea de conținut a prevederilor legale

aplicabile, precum și înlăturarea scopului avut în vedere de legiuitor la

adoptarea actului normativ.

Pe fondul cauzei,

recurentul a susținut că potrivit deciziilor Curții Constituționale, invocate

și în primă instanță, drepturile suplimentare, cum sunt inclusiv primele, nu

constituie drepturi fundamentale consacrate de constituție, care nu ar mai

putea fi modificate sau chiar anulate de către legiuitor.

Astfel, acordarea

primei de concediu a fost suspendată în mod succesiv în perioada 2001 - 2006

prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică

legislativă.

Prin urmare, a arătat

recurentul, plata drepturilor solicitate se va face conform O.U.G. nr.

146/2007, pentru anii 2005 și 2006 urmând a fi efectuată în luna octombrie

2008.

Înalta Curte de

Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată,

materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată

fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Prin O.U.G. nr. 146

din 19 decembrie 2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor

acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din

actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale

succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006.

Potrivit alin. (2) al

art. 1 din O.U.G. nr. 146/1997, în categoria personalului căruia îi sunt

aplicabile prevederile acestui act normativ intră funcționarii publici,

funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul

justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii

de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor

speciale.

Art. 2 din același

act normativ stipulează că personalul din sectorul bugetar căruia până la data

intrării în vigoare a acestui act nu i s-au acordat primele de concediu de

odihnă pentru perioada 2001-2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008,

în mod eșalonat, în trei tranșe, respectiv în lunile martie, iunie și

octombrie, cea de a treia tranșă vizând drepturile datorate pentru anii 2005 -

2006.

Obiectul acțiunii

formulate de reclamantul G.D.T. îl constituie obligarea autorității pârâte la plata

primei de concediu corespunzătoare perioadei lucrate și zilelor de concediu

efectuate de acesta în anul 2006, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel București la data de 9 mai 2008, așadar ulterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 146/1997.

Este evident faptul

că reclamantului G.D.T., funcționar public în cadrul autorității pârâte, făcând

parte din personalul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 146/1997 nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada

2001-2006, îi sunt aplicabile prevederile actului normativ, drepturile

solicitate de acesta urmând a fi primite, potrivit voinței legiuitorului, în

luna octombrie a anului 2008.

Or, orice demers

juridic, indiferent de forma pe care aceasta o îmbracă sau de partea procesuală

de la care provine, trebuie să fie util, respectiv să se sprijine pe un

interes.

Interesul este

calificat unanim ca fiind una dintre condițiile indeniabile de exercitare a

acțiunii, ce trebuie justificat de partea care formulează cereri în proces.

Totodată,

interesul trebuie să cumuleze câteva atribute, printre care și acelea de a fi

juridic și legitim, născut și actual, așadar să fie în concordanță cu legea,

respectiv să existe atunci când se declanșează respectivul demers procesual.

Or, atâta

vreme cât prin voința legiuitorului, drepturile constând în primele de concediu

de odihnă pentru anii 2005 și 2006 urmează a fi primite, în conformitate cu

art. 2 din acest O.U.G. nr. 146/1997, în luna octombrie a anului 2008, nu se

poate reține că la data promovării acțiunii, respectiv 9 mai 2008, condiția

interesului în promovarea acțiunii era îndeplinită, acesta nefiind în

concordanță cu prevederea legală și nici născut și actual.

În concluzie,

rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și,

în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis,

iar sentința atacată va fi în tot modificată, în sensul respingerii acțiunii

formulate ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, în prezent Ministerul

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 2142 din 3 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată ca lipsită de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie

2009.