ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 887 din 13 aprilie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.E.B. SRL împotriva pârâtului M.A.P.D.R.

În motivarea sentinței se reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3.345.471,72 RON cu titlu de despăgubiri pentru pagubele înregistrate la culturile de grâu înființate în toamna anului 2002, de pe urma calamităților naturale produse în iarna anilor 2002 - 2003. Reclamanta a precizat că dreptul său este recunoscut și reglementat de Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și stabilirea nivelului maxim al sumelor care pot fi acordate ca despăgubiri, precum și Ordinul nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură.

Instanța de fond, respingând cererea, a argumentat că deși culturile de grâu ale reclamantei s-au aflat într-o zonă declarată calamitată prin H.G. nr. 440/2003, respectiv județul Brăila, aceste culturi nu au fost afectate total, ci doar parțial, astfel că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 1 din H.G. nr. 440/2003, lipsind condiția afectării totale a respectivelor culturi, de către factorii naturali ce au produs calamitatea. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC T.C.E.B. SRL, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, instanța de fond, invocând fragmentar art. 1 din H.G.

nr. 440/2003, a nesocotit normele cu putere de lege ale art. 8, art. 16 - 20 din Legea nr. 381/2002, care nu disting între culturile afectate total și cele afectate parțial, în privința recunoașterii dreptului la despăgubiri. În acest context recurenta – reclamantă invocă, în cadrul motivelor de recurs, excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 440/2003 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură și stabilirea nivelului maxim al sumelor care pot fi acordate ca despăgubiri, prin constatarea nelegalității condiției ca afectarea culturilor să fie „totală”, cuprinsă în art. 1 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 440/2003, în raport cu dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Prin încheierea din 22 noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a articolului menționat din H.G. nr. 440/2003, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Această din urmă instanță, prin sentința civilă nr. 739 din 12 martie 2007 a respins excepția de nelegalitate, hotărârea fiind modificată în recurs prin Decizia nr. 3270 din 14 august 2007, în sensul admiterii excepției și constatării nelegalității art. 1 alin. (1), alin (3) și alin (4) din H.G. nr. 440/2003, în raport cu dispozițiile Legii nr. 381/2002. În considerentele deciziei menționate se reține că definind calamitățile naturale ca pierderi cantitative și calitative de recolte (art. 1 din Legea nr. 381/2002), legiuitorul nu a înțeles să pretindă ca o condiție pierderea totală din punct de vedere cantitativ.

Textul nu o prevede expres și nici măcar implicit. Totodată, art. 2 și art. 14 din lege fac referire la producerea fenomenelor naturale generatoare de calamități pe areale extinse, dar nu la afectarea totală a culturilor din respectivele zone. De asemenea, art. 8 lit. a) prevede un plafon minim al daunei, dar nu condiționează acordarea despăgubirilor de existența unei daune totale. S-a stabilit că restrângerea drepturilor adusă prin H.G. 440/2003 prin introducerea condiției ca afectarea să fie „totală” are drept consecință neaplicarea legii în scopul pentru care a fost edictată, contravenind astfel normei cu forță juridică superioară. Ulterior soluționării excepției de nelegalitate, analizând actele și lucrările dosarului de fond, în cadrul căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. 887 din 13 aprilie 2006, precum și motivele de recurs invocate de recurenta SC T.C.E.B.

SRL, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit situației de fapt reținută de instanța de fond, comisia anume constituită la nivelul județului Brăila în baza Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice din 27 septembrie 2002 a constatat afectarea parțială a culturii de grâu înființată de reclamantă în toamna anului 2002, evaluând pagubele la suma de 3.345.471,72 RON. Documentația constând în înștiințările cu privire la pierderile produse culturilor agricole de calamitățile naturale conform art. 2 din Legea nr. 381/2002 și procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor împreună cu tabelul de stabilire a despăgubirilor – încheiate de comisia numită de prefectul județului – au fost înregistrate la D.A.D.R.

Brăila, fiind întocmite pe formularele tipizate arătate în anexele 1 și 5 ale Ordinului nr. 419 din 17 septembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, cu rubricile privind gradul de dăunare și aplicarea unei reduceri de 30% din valoarea despăgubirilor. În anexa nr. 1 a H.G. nr. 440/2003, unde sunt enumerate zonele pentru care s-a declarat stare de calamitate naturală, este înscris și județul Brăila. Prin adresa din 14 decembrie 2005 reclamanta a formulat plângerea prealabilă către M.A.D.R., ca urmare a faptului că despăgubirea stabilită de comisie nu i-a fost achitată, prin virarea în contul D.A.D.R. Brăila – obligație prevăzută prin Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice; la data de 10 ianuarie 2006 M.A.P.D.R.

a formulat un răspuns negativ, susținând că nu există cadru legal pentru acordarea despăgubirilor aferente culturii de grâu afectate parțial, față de prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 440/2003. În mod corect instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, cu motivarea că reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, fiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. a) din Legea nr. 554/2004, răspunsul la plângerea prealabilă fiind comunicat la 10 ianuarie 2006, iar acțiunea fiind introdusă la 26 ianuarie 2006. În drept, față de situația de fapt astfel cum a fost stabilită la instanța de fond, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 8 lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, art. 12 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al M.A.A.P.

și H.G. nr. 440/2003 (acesta din urmă cu excepția textelor constatate nelegale în urma administrării excepției de nelegalitate). Textele menționate stabilesc dreptul de despăgubiri al producătorilor agricoli și procedura stabilirii și acordării despăgubirilor, fără a distinge între gradul de afectare totală sau parțială; astfel, potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 despăgubirile se acordă producătorilor agricoli în următoarele condiții: „a) pentru culturile agricole și plantațiile afectate de calamități naturale, numai pentru daune ce depășesc 30% din producție, nivelul maxim al despăgubirilor fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului”. Întrucât despăgubirile pretinse de reclamantă au fost stabilite de comisia anume înființată prin lege, iar această documentație se află înregistrată la D.G.A.I.A.

Brăila, Înalta Curte reține că intimatul – pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu se poate prevala de propria culpă, constând în refuzul verificării și centralizării documentelor, pentru a justifica neefectuarea plății sumelor stabilite prin procesele-verbale din 21 august 2003 – înregistrat la D.A.D.R. Brăila sub nr. 1403 din 21 august 2003 – înregistrat la D.A.D.R. Brăila sub nr. 6272 din 25 august 2003 și nr. 1403 din 21 august 2003 – înregistrat la D.A.D.R. Brăila sub nr. 6273 din 25 august 2003. De altfel, pârâtul - intimat nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a acestei documentații, cu excepția obiecțiunii că afectarea culturilor nu a fost totală. Aceste procese - verbale atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 pentru acordarea despăgubirilor.

Pentru considerentele menționate, Înalta Curte reține că recursul este fondat, recurenta – reclamantă făcând dovada vătămării într-un drept prevăzut de lege, ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtului – intimat de rezolvare a cererii privitoare la acest drept. În conformitate cu art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi admis, cu modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 887 din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel București. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Obligă pe pârât să efectueze demersurile prevăzute de Legea nr. 381/2002 în vederea achitării sumelor cuvenite cu titlul de despăgubire legală pentru pagubele înregistrate de pe urma calamităților naturale în iarna anilor 2002 - 2003, către reclamantă. Obligă intimatul – pârât la 10.000 RON cheltuieli de judecată prin apreciere către reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2007.