ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4370/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 887 din 13 aprilie 2006

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.E.B. SRL împotriva

pârâtului M.A.P.D.R.

În motivarea sentinței se

reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de

3.345.471,72 RON cu titlu de despăgubiri pentru pagubele înregistrate la

culturile de grâu înființate în toamna anului 2002, de pe urma calamităților

naturale produse în iarna anilor 2002 - 2003. Reclamanta a precizat că dreptul

său este recunoscut și reglementat de Legea nr. 381/2002 privind acordarea

despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură și stabilirea

nivelului maxim al sumelor care pot fi acordate ca despăgubiri, precum și

Ordinul nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în

agricultură.

Instanța de fond, respingând

cererea, a argumentat că deși culturile de grâu ale reclamantei s-au aflat

într-o zonă declarată calamitată prin H.G. nr. 440/2003, respectiv județul

Brăila, aceste culturi nu au fost afectate total, ci doar parțial, astfel că nu

sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 1 din H.G. nr. 440/2003, lipsind

condiția afectării totale a respectivelor culturi, de către factorii naturali

ce au produs calamitatea.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamanta SC T.C.E.B. SRL, susținând că hotărârea a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii – motiv de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, instanța de fond,

invocând fragmentar art. 1 din H.G. nr. 440/2003, a nesocotit normele cu putere

de lege ale art. 8, art. 16 - 20 din Legea nr. 381/2002, care nu disting între

culturile afectate total și cele afectate parțial, în privința recunoașterii

dreptului la despăgubiri. În acest context recurenta – reclamantă invocă, în

cadrul motivelor de recurs, excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 440/2003

privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură și stabilirea

nivelului maxim al sumelor care pot fi acordate ca despăgubiri, prin

constatarea nelegalității condiției ca afectarea culturilor să fie „totală”,

cuprinsă în art. 1 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 440/2003, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 381/2002.

Prin încheierea din 22

noiembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea

excepției de nelegalitate a articolului menționat din H.G. nr. 440/2003, în

baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Această din

urmă instanță, prin sentința civilă nr. 739 din 12 martie 2007 a respins

excepția de nelegalitate, hotărârea fiind modificată în recurs prin Decizia nr.

3270 din 14 august 2007, în sensul admiterii excepției și constatării

nelegalității art. 1 alin. (1), alin (3) și alin (4) din H.G. nr. 440/2003, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 381/2002.

În considerentele deciziei

menționate se reține că definind calamitățile naturale ca pierderi cantitative

și calitative de recolte (art. 1 din Legea nr. 381/2002), legiuitorul nu a

înțeles să pretindă ca o condiție pierderea totală din punct de vedere cantitativ.

Textul nu o prevede expres și nici măcar implicit. Totodată,

art. 2 și art. 14 din

lege fac referire la

producerea fenomenelor naturale generatoare de calamități pe areale extinse,

dar nu la afectarea totală a culturilor din respectivele zone. De asemenea, art.

8 lit. a) prevede un plafon minim al daunei, dar nu condiționează acordarea

despăgubirilor de existența unei daune totale. S-a stabilit că restrângerea

drepturilor adusă prin H.G. 440/2003 prin introducerea condiției ca afectarea să

fie „totală” are drept consecință neaplicarea legii în scopul pentru care a

fost edictată, contravenind astfel normei cu forță juridică superioară.

Ulterior soluționării

excepției de nelegalitate, analizând actele și lucrările dosarului de fond, în

cadrul căruia s-a pronunțat sentința civilă nr. 887 din 13 aprilie 2006, precum

și motivele de recurs invocate de recurenta SC T.C.E.B. SRL, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit situației de fapt

reținută de instanța de fond, comisia anume constituită la nivelul județului

Brăila în baza Legii nr. 381/2002 și a Normelor metodologice din 27 septembrie

2002 a constatat afectarea parțială a culturii de grâu înființată de reclamantă

în toamna anului 2002, evaluând pagubele la suma de 3.345.471,72 RON.

Documentația constând în înștiințările cu privire la pierderile produse

culturilor agricole de calamitățile naturale conform art. 2 din Legea nr. 381/2002

și procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor împreună cu tabelul

de stabilire a despăgubirilor – încheiate de comisia numită de prefectul

județului – au fost înregistrate la D.A.D.R. Brăila, fiind întocmite pe

formularele tipizate arătate în anexele 1 și 5 ale Ordinului nr. 419 din 17

septembrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002,

cu rubricile privind gradul de dăunare și aplicarea unei reduceri de 30% din

valoarea despăgubirilor.

În anexa nr. 1 a H.G. nr. 440/2003,

unde sunt enumerate zonele pentru care s-a declarat stare de calamitate

naturală, este înscris și județul Brăila.

Prin adresa din 14 decembrie

2005 reclamanta a formulat

plângerea prealabilă către M.A.D.R., ca urmare a faptului că despăgubirea

stabilită de comisie nu i-a fost achitată, prin virarea în contul D.A.D.R.

Brăila – obligație prevăzută prin Legea nr. 381/2002 și Normele metodologice;

la data de 10 ianuarie 2006 M.A.P.D.R. a formulat un răspuns negativ, susținând

că nu există cadru legal pentru acordarea despăgubirilor aferente culturii de

grâu afectate parțial, față de prevederile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 440/2003.

În mod corect instanța de

fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, cu motivarea că

reclamanta a solicitat recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

cauzate, fiind aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. a) din

Legea nr. 554/2004, răspunsul la plângerea prealabilă fiind comunicat la 10

ianuarie 2006, iar acțiunea fiind introdusă la 26 ianuarie 2006.

În drept, față de situația

de fapt astfel cum a fost stabilită la instanța de fond, sunt aplicabile

dispozițiile art. 1, art. 8 lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 381/2002,

art. 12 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al M.A.A.P.

și H.G. nr. 440/2003 (acesta din urmă cu excepția textelor constatate nelegale

în urma administrării excepției de nelegalitate).

Textele menționate stabilesc

dreptul de despăgubiri al producătorilor agricoli și procedura stabilirii și

acordării despăgubirilor, fără a distinge între gradul de afectare totală sau

parțială; astfel, potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 despăgubirile

se acordă producătorilor agricoli în următoarele condiții: „a) pentru culturile

agricole și plantațiile afectate de calamități naturale, numai pentru daune ce

depășesc 30% din producție, nivelul maxim al despăgubirilor fiind de 70% din

cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului”.

Întrucât despăgubirile

pretinse de reclamantă au fost stabilite de comisia anume înființată prin lege,

iar această documentație se află înregistrată la D.G.A.I.A. Brăila, Înalta

Curte reține că intimatul – pârât Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale nu se poate prevala de propria culpă, constând în refuzul

verificării și centralizării documentelor,

pentru a justifica neefectuarea

plății sumelor stabilite prin procesele-verbale din 21 august 2003 –

înregistrat la

D.A.D.R. Brăila sub nr. 1403 din 21 august 2003 – înregistrat la D.A.D.R.

Brăila sub nr. 6272 din 25 august 2003 și nr. 1403 din 21 august 2003 –

înregistrat la D.A.D.R. Brăila sub nr. 6273 din 25 august 2003. De altfel,

pârâtul - intimat nu a indicat nici un motiv de nelegalitate a acestei

documentații, cu excepția obiecțiunii că afectarea culturilor nu a fost totală.

Aceste procese - verbale atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 8 lit.

a) din Legea nr. 381/2002 pentru acordarea despăgubirilor.

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte reține că recursul este fondat, recurenta – reclamantă

făcând dovada vătămării într-un drept prevăzut de lege, ca urmare a refuzului

nejustificat al pârâtului – intimat de rezolvare a cererii privitoare la acest

drept. În conformitate cu art. 304 pct. 9 și 312 alin. (1) C. proc. civ., cu

referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004, recursul urmează a fi admis, cu

modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

SC T.C.E.B. SRL Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 887 din 13 aprilie

2007 a Curții de Apel București. Modifică sentința atacată în sensul că admite

acțiunea. Obligă pe pârât să efectueze demersurile prevăzute de Legea nr. 381/2002

în vederea achitării sumelor cuvenite cu titlul de despăgubire legală pentru

pagubele înregistrate de pe urma calamităților naturale în iarna anilor 2002 - 2003,

către reclamantă.

Obligă intimatul – pârât la

10.000 RON cheltuieli de judecată prin apreciere către reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2007.