ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie

2007 pronunțată în dosarul nr. 32788/3/2007 Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, a admis excepția de prematuritate și a respins cererea de chemare

în judecată introdusă de reclamanta SC B.R.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC

D.I. SA, ca prematur formulată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

a reținut că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispozițiile art. 7201

C. proc. civ.

Astfel s-a concluzionat că

reclamanta a emis o convocare pur formală și nu a intenționat ca prin procedura

prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.

De asemenea nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C.

proc. civ.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta înregistrat la Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială. În motivele de apel s-a solicitat desființarea încheierii

pronunțate la data de 10 decembrie 2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe.

Curtea a calificat calea de

atac ca apel în temeiul art. 7208 și art. 2821 C. proc. civ., situație

consemnată în încheierea ședinței din 20 martie 2008.

S-a precizat că prin apel de

față, este atacată sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 din care

face parte integrantă încheierea ședinței publice din 10 decembrie 2007 când a

avut loc judecarea în fond a cauzei.

În susținerea apelului s-a

arătat că motivarea sentinței este deficitară, apelanta făcând dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., având

în vedere atitudinea pârâtei de a se prezenta la conciliere, de a semna

procesul - verbal de conciliere, și de a considera îndeplinită această

procedură.

De asemenea s-a menționat că

textul legal nu menționează expres obligativitatea comunicării cuantumului

pretențiilor, altfel determinabil în cadrul probatorului administrat în cauză.

S-a mai apreciat că

argumentarea instanței cu privire la nerespectarea termenului de 15 zile este

eronată, întrucât pârâta nu a probat vătămarea sa din această cauză, și mai

mult chiar dacă s-a nesocotit acest termen conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., viciul procedural s-a acoperit prin prezența pârâtei la conciliere,

formularea apărărilor sale și prin declarația sa în sensul că procedura de

conciliere s-a îndeplinit. În drept s-au invocat dispozițiile art. 287, art. 295,

art. 286, art. 297 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata -

pârâtă a solicitat respingerea apelului și pe cale de consecință menținerea

sentinței ca legală și temeinică, formulând apărări în fapt și în drept în

combaterea motivelor de apel.

Analizând motivele de apel

în raport de criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr. 203 din 8 mai 2008, a respins apelul ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de

fond a apreciat că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispozițiile art.

7201 C. proc. civ.

Astfel susținerea apelantei -

reclamante în sensul că nu era necesară cuantificarea pretențiilor, a fost

înlăturată, pe considerentul că procedura concilierii este obligatorie numai în

litigiile evaluabile în bani. Cât timp în convocarea la conciliere nu s-au

precizat în concret pretențiile, defalcarea lor în raport de natura fiecăreia

și perioada de timp în care nu s-a executat obligația, rezultă că obiectul

obligației neexecutate nu este determinat, situație în care intimata - pârâtă

nu putea formula apărări și exprima punctul său de vedere, neexistând o comunicare

efectivă a pretențiilor.

Sub acest aspect critica

apelantei - reclamante s-a apreciat ca fiind neîntemeiată deoarece faptul că

s-a semnat un proces - verbal de conciliere la data de 22 iunie 2007 nu are

semnificația acceptării procedurii, cât timp s-au invocat viciile actului

procesual prin punctul de vedere exprimat de pârâtă, iar pe de altă parte

ambele părți și-au rezervat dreptul de a se contacta reciproc pentru eventuala

rezolvare amiabilă a punctelor aflate în discuție.

Referitor la termenul de 15

zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., critica apelantei este

deasemenea neîntemeiată. Acest viciu de procedură a fost invocat și de pârâtă

la conciliere și prin întâmpinare depusă la instanța de fond și de recurs.

Curtea a apreciat că norma respectivă este imperativă – și nu cum susține

apelanta că nu este obligatorie, textul prevăzut expres – „data comunicării

pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii

actelor comunicate potrivit alin. (2).

Mențiunea din procesul - verbal

de conciliere că părțile nu mai au nimic de adăugat este în concordanță cu

atitudinea pârâtei care și-a exprimat punctul său de vedere, și solicitările

sale, la care reclamanta urma să dea curs, astfel că și această critică adusă

argumentării soluției de către instanța de fond, nu are suport.

Astfel în raport de

considerentele expuse, criticile aduse sentinței s-au apreciat ca neîntemeiate,

relevante fiind probele administrate care atestă că apelanta - reclamantă nu a

efectuat concilierea efectivă în sensul prevăzut de art. 7201 C. proc. civ. și

astfel scopul instituirii procedurii concilierii directe nu a fost atins.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a introdus recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia,

admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,

la instanța de fond.

Recurenta a invocat ca temei

de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „arătând că decizia a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În fapt, în susținerea

recursului, s-a arătat că, instanța a respins ca nefondat apelul aplicând în

mod greșit art. 7201 C. proc. civ.

Astfel, greșit s-a reținut

că, intimata - pârâtă nu putea formula apărări și exprima punctul său de

vedere, neexistând o comunicare efectivă a pretențiilor, în condițiile în care

dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., nu impun comunicarea cuantumului

pretențiilor, ci statuează că: „ reclamantul va convoca partea adversă,

comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate

actele doveditoare, pe care se sprijină acestea”.

Or, de îndată ce pârâta a

fost reprezentată la conciliere prin avocat, care a și prezentat un punct de

vedere în cadrul căruia a putut formula apărări în raport de pretențiile

reclamante ca fiind datorate, susținând că societatea nu datorează nicio sumă de

bani, s-a realizat o conciliere înscrisă în reglementările art. 7201 C. proc.

civ.

Recurenta a mai apreciat că

în ceea ce privește termenul de 15 zile prevăzute de art. 7201 alin. (3) C.

proc. civ., că viciul procedural, rezultând din nesocotirea acestui termen, a

fost acoperit prin prezentarea intimatei - pârâte la conciliere prin avocat.

Analizând legalitatea

deciziei, în raport de criticile formulate și motivul de recurs invocat ca

temei legal, Înalta Curte urmează a reține:

Din analiza dispozițiilor art.

7201 C. proc. civ., rezultă că în procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în bani - ca în speța de față – înainte de introducerea cererii de

chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin

conciliere directă cu cealaltă parte, rezultatul concilierii consemnându-se

într-un înscris, în care vor fi arătate pretențiile reciproce referitoare la

obiectul litigiului cât și punctul de vedere al fiecărei părți.

Așa cum rezultă din decizia

recurată, respingerea apelului și menținerea sentinței, s-a argumentat în

sensul că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este o procedură

prealabilă obligatorie, iar potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în

cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face

numai după îndeplinirea în condițiile prevăzute de lege, acestea fiind

încălcate de reclamanta - apelantă.

Decizia este nelegală.

Raportul juridic din care

s-au născut pretențiile formulate de recurenta - reclamantă, izvorăsc dintr-un

contract de închiriere în care s-a precizat atât cuantumul chiriei cât și

modalitatea de plată.

La primul punct din

convocator, s-a precizat un cuantum al pretențiilor de 72.600 Euro plus T.V.A.,

precizându-se în raport de pct. 2 și 3, că „definitivarea pretențiilor”,

urmează a se face după stabilirea duratei totale de închiriere.

Reprezentantul pârâtei - reclamante

s-a prezentat la conciliere, exprimând în scris, în detaliu, refuzul de plată,

depunând și înscrisuri justificative.

Concluzionând, urmează a se

reține că decizia este afectată de nelegalitatea invocată în raport de art. 304

pct. 9, făcându-se o aplicare greșită a art. 7201 C. proc. civ., deoarece

greșit au reținut instanțele că scopul concilierii, nu a fost atins și că

aceasta a avut un caracter general, formal, că practic, nu s-a realizat

procedura prealabilă, prevăzută de acest text legal.

Așa fiind, față de cele ce

preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursurile, a se

casa ambele hotărâri și a se trimite cauza spre rejudecare, la instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC B.R.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 2003 din 8

mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia atacată și

sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2009.