ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1207/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie
2007 pronunțată în dosarul nr. 32788/3/2007 Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, a admis excepția de prematuritate și a respins cererea de chemare
în judecată introdusă de reclamanta SC B.R.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC
D.I. SA, ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul
a reținut că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispozițiile art. 7201
C. proc. civ.
Astfel s-a concluzionat că
reclamanta a emis o convocare pur formală și nu a intenționat ca prin procedura
prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.
De asemenea nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C.
proc. civ.
Împotriva sentinței a
declarat recurs reclamanta înregistrat la Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială. În motivele de apel s-a solicitat desființarea încheierii
pronunțate la data de 10 decembrie 2007 și trimiterea cauzei spre rejudecare
primei instanțe.
Curtea a calificat calea de
atac ca apel în temeiul art. 7208 și art. 2821 C. proc. civ., situație
consemnată în încheierea ședinței din 20 martie 2008.
S-a precizat că prin apel de
față, este atacată sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 din care
face parte integrantă încheierea ședinței publice din 10 decembrie 2007 când a
avut loc judecarea în fond a cauzei.
În susținerea apelului s-a
arătat că motivarea sentinței este deficitară, apelanta făcând dovada
îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., având
în vedere atitudinea pârâtei de a se prezenta la conciliere, de a semna
procesul - verbal de conciliere, și de a considera îndeplinită această
procedură.
De asemenea s-a menționat că
textul legal nu menționează expres obligativitatea comunicării cuantumului
pretențiilor, altfel determinabil în cadrul probatorului administrat în cauză.
S-a mai apreciat că
argumentarea instanței cu privire la nerespectarea termenului de 15 zile este
eronată, întrucât pârâta nu a probat vătămarea sa din această cauză, și mai
mult chiar dacă s-a nesocotit acest termen conform art. 105 alin. (2) C. proc.
civ., viciul procedural s-a acoperit prin prezența pârâtei la conciliere,
formularea apărărilor sale și prin declarația sa în sensul că procedura de
conciliere s-a îndeplinit. În drept s-au invocat dispozițiile art. 287, art. 295,
art. 286, art. 297 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata -
pârâtă a solicitat respingerea apelului și pe cale de consecință menținerea
sentinței ca legală și temeinică, formulând apărări în fapt și în drept în
combaterea motivelor de apel.
Analizând motivele de apel
în raport de criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,
prin decizia comercială nr. 203 din 8 mai 2008, a respins apelul ca nefondat,
pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de
fond a apreciat că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispozițiile art.
7201 C. proc. civ.
Astfel susținerea apelantei -
reclamante în sensul că nu era necesară cuantificarea pretențiilor, a fost
înlăturată, pe considerentul că procedura concilierii este obligatorie numai în
litigiile evaluabile în bani. Cât timp în convocarea la conciliere nu s-au
precizat în concret pretențiile, defalcarea lor în raport de natura fiecăreia
și perioada de timp în care nu s-a executat obligația, rezultă că obiectul
obligației neexecutate nu este determinat, situație în care intimata - pârâtă
nu putea formula apărări și exprima punctul său de vedere, neexistând o comunicare
efectivă a pretențiilor.
Sub acest aspect critica
apelantei - reclamante s-a apreciat ca fiind neîntemeiată deoarece faptul că
s-a semnat un proces - verbal de conciliere la data de 22 iunie 2007 nu are
semnificația acceptării procedurii, cât timp s-au invocat viciile actului
procesual prin punctul de vedere exprimat de pârâtă, iar pe de altă parte
ambele părți și-au rezervat dreptul de a se contacta reciproc pentru eventuala
rezolvare amiabilă a punctelor aflate în discuție.
Referitor la termenul de 15
zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., critica apelantei este
deasemenea neîntemeiată. Acest viciu de procedură a fost invocat și de pârâtă
la conciliere și prin întâmpinare depusă la instanța de fond și de recurs.
Curtea a apreciat că norma respectivă este imperativă – și nu cum susține
apelanta că nu este obligatorie, textul prevăzut expres – „data comunicării
pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii
actelor comunicate potrivit alin. (2).
Mențiunea din procesul - verbal
de conciliere că părțile nu mai au nimic de adăugat este în concordanță cu
atitudinea pârâtei care și-a exprimat punctul său de vedere, și solicitările
sale, la care reclamanta urma să dea curs, astfel că și această critică adusă
argumentării soluției de către instanța de fond, nu are suport.
Astfel în raport de
considerentele expuse, criticile aduse sentinței s-au apreciat ca neîntemeiate,
relevante fiind probele administrate care atestă că apelanta - reclamantă nu a
efectuat concilierea efectivă în sensul prevăzut de art. 7201 C. proc. civ. și
astfel scopul instituirii procedurii concilierii directe nu a fost atins.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, a introdus recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia,
admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,
la instanța de fond.
Recurenta a invocat ca temei
de drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „arătând că decizia a fost
dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.
În fapt, în susținerea
recursului, s-a arătat că, instanța a respins ca nefondat apelul aplicând în
mod greșit art. 7201 C. proc. civ.
Astfel, greșit s-a reținut
că, intimata - pârâtă nu putea formula apărări și exprima punctul său de
vedere, neexistând o comunicare efectivă a pretențiilor, în condițiile în care
dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., nu impun comunicarea cuantumului
pretențiilor, ci statuează că: „ reclamantul va convoca partea adversă,
comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate
actele doveditoare, pe care se sprijină acestea”.
Or, de îndată ce pârâta a
fost reprezentată la conciliere prin avocat, care a și prezentat un punct de
vedere în cadrul căruia a putut formula apărări în raport de pretențiile
reclamante ca fiind datorate, susținând că societatea nu datorează nicio sumă de
bani, s-a realizat o conciliere înscrisă în reglementările art. 7201 C. proc.
civ.
Recurenta a mai apreciat că
în ceea ce privește termenul de 15 zile prevăzute de art. 7201 alin. (3) C.
proc. civ., că viciul procedural, rezultând din nesocotirea acestui termen, a
fost acoperit prin prezentarea intimatei - pârâte la conciliere prin avocat.
Analizând legalitatea
deciziei, în raport de criticile formulate și motivul de recurs invocat ca
temei legal, Înalta Curte urmează a reține:
Din analiza dispozițiilor art.
7201 C. proc. civ., rezultă că în procesele și cererile în materie comercială
evaluabile în bani - ca în speța de față – înainte de introducerea cererii de
chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin
conciliere directă cu cealaltă parte, rezultatul concilierii consemnându-se
într-un înscris, în care vor fi arătate pretențiile reciproce referitoare la
obiectul litigiului cât și punctul de vedere al fiecărei părți.
Așa cum rezultă din decizia
recurată, respingerea apelului și menținerea sentinței, s-a argumentat în
sensul că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este o procedură
prealabilă obligatorie, iar potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în
cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face
numai după îndeplinirea în condițiile prevăzute de lege, acestea fiind
încălcate de reclamanta - apelantă.
Decizia este nelegală.
Raportul juridic din care
s-au născut pretențiile formulate de recurenta - reclamantă, izvorăsc dintr-un
contract de închiriere în care s-a precizat atât cuantumul chiriei cât și
modalitatea de plată.
La primul punct din
convocator, s-a precizat un cuantum al pretențiilor de 72.600 Euro plus T.V.A.,
precizându-se în raport de pct. 2 și 3, că „definitivarea pretențiilor”,
urmează a se face după stabilirea duratei totale de închiriere.
Reprezentantul pârâtei - reclamante
s-a prezentat la conciliere, exprimând în scris, în detaliu, refuzul de plată,
depunând și înscrisuri justificative.
Concluzionând, urmează a se
reține că decizia este afectată de nelegalitatea invocată în raport de art. 304
pct. 9, făcându-se o aplicare greșită a art. 7201 C. proc. civ., deoarece
greșit au reținut instanțele că scopul concilierii, nu a fost atins și că
aceasta a avut un caracter general, formal, că practic, nu s-a realizat
procedura prealabilă, prevăzută de acest text legal.
Așa fiind, față de cele ce
preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursurile, a se
casa ambele hotărâri și a se trimite cauza spre rejudecare, la instanța de
fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC B.R.E. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 2003 din 8
mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Casează decizia atacată și
sentința comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția
a VI-a comercială, și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 8 aprilie 2009.