ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4300/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești reclamantul R.G.M.Ș a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Prahova, anularea Hotărârii nr. 1514

din 18 decembrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și, totodată, să-i acorde

drepturile prevăzute de această lege pentru perioada 2 iulie 1943 – 6 martie 1945.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că s-a născut la data de 2 iulie 1943 în localitatea Sibiu, unde s-a refugiat cu familia pe motive etnice, din orașul Cluj.

În susținerea acțiunii,

reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, adresa nr. 371/2006 eliberată de A.N., extras din matricola botezaților

bisericii ortodoxe române, Hotărârea nr. 5877/2002 privind pe B.M. (sora sa) prin

care i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, extrasele

din registrele de stare civilă, declarații autentice date de B.M. și P.O.,

precum și adresa nr. 1034/2002 emisă de A.F.R.S.E. din Ardealul de Nord.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 23

din 2 februarie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea, a anulat

hotărârea nr. 1514 din 18 decembrie 2006, a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și, totodată, să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de această lege, pentru perioada 2 iulie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006.

Pentru a adopta această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada,

prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în localitatea în care părinții

săi au fost refugiați, ca urmare a cedării Ardealului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, C.J.P. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs se

susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, întrucât s-a născut la data de 2 iulie 1943, deci la 2 ani și 10 luni de la data la care părinții acestuia s-au refugiat, respectiv

septembrie 1940.

Totodată, în conformitate cu

dispozițiile legale sus amintite dovada persecuției se poate face, în lipsa

actelor oficiale, prin declarația de martori, cu mențiunea că martorii trebuie

să dovedească la rândul lor cu acte că s-au aflat în aceeași situație ca și

solicitantul.

Se mai arată că beneficiază

de prevederile Legii nr. 189/2000 copii născuți în timpul călătoriei spre

localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după

strămutare. Deci, nu beneficiază de prevederile acestei legi copii care s-au născut

în perioada de strămutare a părinților.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de

lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor

care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se

face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să

trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive

etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în

perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților

refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut

dovada și este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada

refugiului părinților săi, în mod corect a reținut instanța de fond că acesta –

începând cu data nașterii sale 2 iulie 1943, a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care,

implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Susținerile recurentei sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Intimatul - reclamant a

depus la dosar declarația autentificată a surorii sale precum și Hotărârea nr. 5877/2002

prin care i s-a recunoscut acesteia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Deci intimatul - reclamant

și-a dovedit calitatea de refugiat atât prin proba cu înscrisuri cât și prin

cea cu martori, iar martorii au făcut dovada că s-au aflat în aceeași situație

cu cea a reclamantului prin înscrisuri oficiale.

În conformitate cu

prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora “partea care cade

în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”

precum și cu cele ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care dau posibilitatea

judecătorilor să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, Înalta Curte

va obliga recurenta - pârâtă la plata către intimat a sumei de 1.000, lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.J.P. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 23 din 22 februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

către intimat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată,

acordate potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2007.