ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2317/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 8 din 21 ianuarie 2008, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de contestatorul Consiliul Local al Comunei Ceahlău. Admițând excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâtă, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul din 19 februarie 2003, având ca obiect acordarea unui ajutor financiar nerambursabil, către contestator, pentru realizarea proiectului „Modernizarea drumului local DC151 Comuna Ceahlău”.
S-a mai reținut că, prin procesul-verbal de control nr. 9311 din 1 iulie 2005, comunicat contestatorului la data de 5 iulie 2005, pârâta a constatat încălcarea de către contestator a prevederilor art. 9.3 din contractul de finanțare și a stabilit, în sarcina acestuia din urmă, un debit de 434.200.000 lei, la care s-a adăugat dobândă în cuantum de 17.975.880 lei, împrejurare ce a determinat Consiliul Local al Comunei Ceahlău la momentul când împotriva sa a început executarea silită pentru plata acestui debit. Drept consecință, instanța a reținut încălcarea, în speță, a dispozițiilor art. 7 din acest act normativ, referitor la obligativitatea plângerii prealabile adresată în cauză autorității contractante, anterior oricărei acțiuni în justiție, fapt ce a dus la respingerea cererii contestatorului, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatorul Consiliul Local al Comunei Ceahlău care, fără a indica vreun temei legal, a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală atâta timp cât a realizat toate demersurile pentru a ataca procesul verbal de control din data de 24 iunie 2005 emis de Agenția S.A.P.A.R.D., pe care l-a atacat în fața instanței. Intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare și concluzii scrise, prin care a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, cerând respingerea recursului. Recursul este nefondat.
Așa cum au reținut instanțele anterioare și cum a precizat autoritatea contractantă recurentă și în cererea de recurs, prin cererea adresată instanței a fost atacat actul administrativ în litigiu: procesul-verbal de control nr. 9311 din 1 iulie 2005 prin care organul competent - fosta Agenție S.A.P.A.R.D., antecesoarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a constatat încălcarea prevederilor art. 9.3 din Condițiile generale ale contractului de achiziții publice încheiat de autoritatea contractantă cu SC C.R.X SRL și a dispus recuperarea unui debit de 434.200.000 lei, plus accesoriile corespunzătoare. Având în vedere că acest act administrativ este un act administrativ fiscal, așa cum în mod concret a reținut și instanța de fond, acesta trebuia contestat în termen de 30 de zile la organul emitent competent, în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 175 C. proc.
fisc., (forma în vigoare la data respectivă), lucru pe care autoritatea contractantă recurentă nu l-a făcut. Este adevărat că autoritatea contractantă recurentă a susținut, în motivarea recursului, că a realizat „toate demersurile pentru a ataca procesul verbal de control din data de 24 iunie 2005 emis de intimata Agenția S.A.P.A.R.D. prin care s-a reținut că procesul-verbal de achiziție a serviciilor derulate în anul 2003 ar fi fost incorect pentru că a existat un conflict de interese”, dar nu a specificat în ce anume au constat demersurile respective și, cu atât mai puțin, nu a probat că ar fi îndeplinit cerințele art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 175 C. proc. fisc., în forma în vigoare la data respectivă.
Astfel fiind, cum în cauză nu s-au făcut dovezi în legătură cu realizarea procedurii prealabile administrative a contestației fiscale a actului administrativ fiscal litigios, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local al Comunei Ceahlău împotriva sentinței civile nr. 8 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.