ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2105/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul București, la data de 25 iunie 2007 și ulterior prin declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, la Curtea de Apel București, reclamanții A.M., A.I., A.E., A.O., B.D.M., B.G., B.M., C.S., C.M., C.N.A.C., C.E.R., C.A.M., C.V., C.M.M., C.C., D.V., D.F., D.M., F.E., F.E.S., G.S., G.M., I.G., I.F., I.C.G., M.Ș. P.M., P.D.C., S.G.P., S.R., T.M., U.L., Z.M.R., S.V., T.A., D.N., F.C.E., N.E., B.L.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, C.S.M., Tribunalul București, Curtea de Apel București, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Teleorman, M.M.D.D., Casa de Pensii a Municipiului București, A.F.P.

a Municipiului Craiova, Guvernul României. oficiul central de stat pentru probleme speciale, Ministerul de Justiție, institutul de criminologie, obligarea acestora la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflație. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici la C.S.M., iar anterior au lucrat la celelalte instituții pârâte și în mod nejustificat s-a refuzat plata primei de vacanță reglementată de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3129 din 4 decembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.I., A.E., A.O., B.D.M., B.G., B.M., C.S., C.M., C.N.A.C., C.E.R., C.A.M., C.V., C.M.M., C.C., D.V., D.F., D.M., F.E., F.E.S., G.S., G.M., I.G., I.F., I.C.G., M.Ș.

P.M., P.D.C., S.G.P., S.R., T.M., U.L., Z.M.R., S.V., T.A., D.N., F.C.E., N.E., B.L.S. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, C.S.M., Tribunalul București, Curtea de Apel București, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Teleorman, M.M.D.D., Casa de Pensii a Municipiului București, A.F.P. a Municipiului Craiova, Guvernul României. oficiul central de stat pentru probleme speciale, Ministerul de Justiție, institutul de criminologie. A obligat pârâții să plătească reclamanților, primele de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, actualizate în raport cu rata inflației. În motivarea soluției s-a reținut că, deși aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [în prezent art. 35 alin. (2) din lege] a fost suspendată anual prin legile bugetare, suspendarea aplicării nu poate echivala cu anularea dreptului, întrucât în cauză este un drept câștigat, iar interpretarea contrară ar avea ca efect lipsirea dreptului de conținut.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.N.P.H. arătând că, datorită suspendării succesive prin legile bugetare anuale a prevederilor art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, în decursul anilor 2001 - 2006, funcționarii publici nu au beneficiat de prime de vacanță, de acest drept fiind privați toți angajații în funcție publică, nu numai grupul de funcționari care au fost angajați ai acestei instituții. Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare: Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența dreptului. Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).

Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că, dreptul nu există în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Cât privește critica privind perioada pentru care s-a acordat reclamanților, prima de concediu se reține că, instanța de fond a avut în vedere în pronunțarea soluției, pentru fiecare reclamant, perioada în care acesta a făcut dovada calității sale de funcționar public la instituția pârâtă, potrivit adeverinței depuse și înscrierilor din carnetul de muncă.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.H. împotriva sentinței civile nr. 3129 din 4 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.