Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2009

HOTĂRÂRE
31.03.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1047/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 15 iunie 2006, reclamanta SC U.T.H. SA Timișoara, a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA Arad, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 27 aprilie 2006 a societății pârâte, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 3142 din 6 decembrie 2006, Tribunalul Arad a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. de la societatea pârâtă din 27 aprilie 2006, cu 12,3 ron cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 91 din 5 aprilie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, pârâta SC P. SA Arad a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, respingerea pe fond a acțiunii reclamantei și amendarea sa, cu cheltuieli de judecată, întrucât a motivat contradictoriu soluția adoptată, antepronunțându-se asupra bunei credințe a părții potrivnice și s-au aplicat greșit dispozițiile art. 184, art. 129 din Legea nr. 31/1990 și art. 225 C. proc. civ. Recursul pârâtei este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Procedând la examinarea criticilor pe care pârâta le reiterează prin recursul de față, în raport de lucrările dosarului, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii atacate întrucât nu sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., cum greșit se solicită. În speță, având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1) și art. 184 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, corect instanța de apel a reținut că sancțiunea nulității a fost aplicată corespunzător pentru încălcarea obligației de a se întocmi înscrisurile prevăzute de lege și a le depune la sediul societății cu 15 zile anterior întrunirii A.G.A. Or, cum din probatoriile administrate în cauză recurenta - pârâtă nu face dovezi concludente că înscrisurile respective erau disponibile în termenul legal menționat, susținerile sale neputând fi primite, convocatorul din 23 martie 2006 publicat în Monitorul Oficial menționând că materialele sunt disponibile cu 5 zile înainte.

În ceea ce privește dispozițiile art. 129 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, este de reținut că, pârâta deși a susținut că persoana care a deschis și prezidat A.G.A. respectiva avea o procură specială în acest sens, nu a făcut, sub acest aspect, nicio dovadă pe tot parcursul soluționării cauzei, situație în care aceste apărări au fost înlăturate corect atât la fond cât și în apel. De asemenea nu pot fi primite nici susținerile pârâtei din recurs, că instanțele au aplicat greșit art. 1081 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. și ar fi stabilit anterior (prin încheierea din 8 noiembrie 2006) buna credință a părții potrivnice. Aceasta, întrucât dispoziția legală menționată sancționează fapta de a introduce cu rea credință o cerere vădit netemeinică, or instanțele s-au pronunțat numai asupra neîndeplinirii elementelor acestui fapt fără să fie vorba de aprecieri exprese asupra bunei sau relei credințe a vreuneia din părți.

În raport de cele reținute mai sus nu se poate constata că soluția adoptată de instanța de apel a cuprins motive contradictorii, pârâta recurentă neputând dovedii în niciun fel aceste susțineri. Având în vedere cele de mai sus recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Arad împotriva deciziei civile nr. 91/A/COM din 5 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3487/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1790 din 15 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Timiș au fost respinse acțiunea formulată de reclamanta R. SA Timișoara, în contradictoriu
ÎCCJ 2006-12-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4185/2006
decât de la data publicării ei în M. Of. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul D.E., cale de atac ce a fost calificată de instanță ca fiind apel și prin decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2006 Curtea de Apel Timișoara, secția comerci
ÎCCJ 2008-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3768/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta SC G.I. SRL Arad a solicitat obligarea pârâtei SC K. SRL Arad la plata crea
ÎCCJ 2004-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2004
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 6399 din 9 octombrie 2001, a admis recursul pârâtei SC P.T. SA Arad, împotriva d
ÎCCJ 2008-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 268 din 24 martie 2006, a admis în parte acțiune
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă