ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2135/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2135/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 70 din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției din 20 aprilie 2007 dispusă de procuror în dosarul nr. 305/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia. Î mpotriva acestei sentințe, petentul a declarat recurs soluționat prin decizia nr. 47 din 9 ianuarie 2008 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, (prin respingere), în dosarul nr. 835/57/2007. Ulterior, petentul a declarat al doilea recurs împotriva aceleiași sentințe. Examinând cauza, Înalta Curte constată, că recursul declarat este inadmisibil, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public, pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Petentul a exercitat deja calea de atac împotriva sentinței menționate, rămasă definitivă prin respingerea recursului. Nefiind prevăzută de lege calea unui al doilea recurs împotriva aceleiași hotărâri, prezentul recurs declarat de petiționarul B.I. este inadmisibil și urmează a fi respins pentru acest considerent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar B.I. împotriva sentinței penale nr. 70 din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.