ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1507/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 de la 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 870/2/2009 (226/2009), a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., împotriva rezoluției emisă în dosarul nr. 1054/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și l-a obligat pe acesta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea adresată instanței la 30 ianuarie 2009, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., M.C.V. a arătat că „contestă în termen legal rezoluția adoptată de procuror în dosarul nr. 1054/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”.

La solicitarea instanței de a fi înaintat dosarul nr. 1054/P/2008 în vederea soluționării plângerii care face obiectul prezentului dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, la 12 februarie 2009 a comunicat faptul că în dosarul nr. 1054/P/2008 se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale, în legătură cu aspectele sesizate de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluție. Față de această situație de fapt și de dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora persoana interesată poate face plângere în fața judecătorului numai împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, ceea ce în speță nu există. Curtea de apel, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul M.C.V., fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de la 9 aprilie 2009, în recurs, recurentul petiționar a învederat că are două motive de amânare a cauzei, menționând că se impune atașarea mai multor dosare la prezenta cauză în care se află plângerea penală împotriva procurorului care l-a sechestrat. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată a solicitat respingerea acesteia ca nepertinentă, în raport cu obiectul cauzei. Instanța, deliberând asupra cererii formulată de petiționar, a respins cererea acestuia ca nepertinentă, având în vedere obiectul cauzei.

Recurentul petiționar a învederat că, față de încălcarea art. 16 din Constituție, înțelege să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată și a procurorului, pe care a depus-o în timpul ședinței de judecată la dosar. Reprezentantul Ministrului Public a solicitat să se ia act de cererea de recuzare și să fie trimisă spre soluționare. Înalta Curte, în vederea soluționării cererii de recuzare a completului de judecată și a procurorului de ședință, formulată de recurentul petiționar, a amânat cauza la 23 aprilie 2009, așa cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curți. Prin încheierea de ședință secretă din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 870/2/2009, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul M.C.V.

prin care a solicitat recuzarea completului de judecată compus din doamnele judecător G.C., R.A.P. și R.C., precum și a procurorului de ședință doamna I.K., formulată în dosarul nr. 870/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu termen de judecată la 23 aprilie 2009, aflată în dublu exemplar la dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, în recurs a lipsit recurentul petiționar M.C.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,40, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc.

pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiționar, apreciind hotărârea pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței pronunțată în primă instanță, din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. În actuala reglementare a prevederilor art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., așa cum au fost modificate, prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Așadar, introducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanței sau a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale sau a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori, după caz, la procurorul ierarhic superior, constituie o condiție prealabilă prevăzută de lege și, totodată, o etapă obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 278 1 C. proc. pen.

Or, din analiza cauzei rezultă că prima instanță a solicitat înaintarea dosarului nr. 1054/P/2008 în vederea soluționării plângerii formulată de petiționarul M.C.V., iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 12 februarie 2009 a comunicat faptul că în dosarul nr. 1054/P/2008 se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale, în legătură cu aspectele sesizate de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluție. Astfel, în cauza aflată la parchet, procurorul, încă nu a dat nicio soluție, din cele prevăzute de lege, expres arătate, prin actele procedurale, în mod concret, evidențiate, în conținutul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva căreia petiționarul să fi formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., etapă obligatorie și numai după parcurgerea acesteia să se adreseze instanței de judecată, potrivit condițiilor impuse de legiuitor în art. 278 1 C. proc. pen. Înalta Curte consideră că în mod corect și motivat, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc., considerând că persoana interesată poate face plângere în fața judecătorului numai împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, însă aceasta nu există în speță.

De asemenea, Înalta Curte, la rândul său în baza propriului examen asupra cauzei, consideră că plângerea petiționarului M.C.V., prin care a contestat rezoluția nr. 1054/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și adresată direct instanței de judecată, în condițiile inexistenței până la data judecării sale în primă instanță, a unei soluții date de procuror, din cele prevăzute de lege, prin actele procedurale evidențiate de norma mai sus indicată, care să atragă posibilitatea formulării de către petiționar a plângerii la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc.

pen., etapă obligatorie, pentru ca numai ulterior acesteia, să poată să se adreseze instanței de judecată, se circumscrie accepțiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie, ceea ce atrage ca sancțiune, inadmisibilitatea acestuia, respectiv a plângerii petiționarului, soluție pe care în mod legal și temeinic a pronunțat-o prima instanță, prin sentința penală atacată cu recurs, ce face obiectul prezentei cauze. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2009.