ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1507/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 de la 20 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată

în dosarul nr. 870/2/2009 (226/2009), a fost respinsă, ca

inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., împotriva

rezoluției emisă

în dosarul nr. 1054/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București și l-a obligat pe acesta la 50 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

plângerea adresată instanței la 30 ianuarie 2009, în baza art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., M.C.V. a arătat

că „contestă în termen legal rezoluția adoptată de procuror în dosarul nr. 1054/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București”.

La solicitarea instanței de a fi înaintat dosarul nr. 1054/P/2008 în

vederea soluționării plângerii care face obiectul prezentului dosar, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, la 12 februarie 2009 a comunicat faptul

că în dosarul nr. 1054/P/2008 se efectuează acte

premergătoare începerii urmăririi penale, în legătură cu aspectele

sesizate

de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluție.

Față de această situație de fapt și de dispozițiile art. 278 alin. (1)

C. proc. pen., potrivit cărora persoana interesată poate face plângere în fața

judecătorului numai împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, ceea ce

în speță nu există.

Curtea de apel, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționarul M.C.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de la 9 aprilie 2009, în recurs, recurentul petiționar a

învederat că are două motive de amânare a cauzei, menționând că se impune

atașarea mai multor dosare la prezenta cauză în care se află plângerea penală

împotriva procurorului care l-a sechestrat.

Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată a

solicitat respingerea acesteia ca nepertinentă,

în raport cu obiectul cauzei.

Instanța, deliberând asupra cererii

formulată de petiționar, a respins

cererea acestuia ca

nepertinentă, având în vedere obiectul cauzei.

Recurentul petiționar a învederat că, față de încălcarea art. 16 din

Constituție, înțelege să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată

și a procurorului, pe care a depus-o în timpul ședinței de judecată la dosar.

Reprezentantul Ministrului Public a solicitat să se ia act de cererea

de recuzare și să fie trimisă spre soluționare.

Înalta Curte, în vederea soluționării

cererii de recuzare a completului de judecată și a procurorului de ședință,

formulată de recurentul petiționar,

a amânat cauza la 23

aprilie 2009, așa cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință de la

data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curți.

Prin încheierea de ședință secretă din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 870/2/2009, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul M.C.V. prin care

a solicitat recuzarea completului de judecată compus din doamnele judecător G.C.,

R.A.P. și

R.C., precum și a procurorului de

ședință doamna I.K.,

formulată în dosarul nr. 870/2/2009 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu termen de judecată la 23

aprilie 2009, aflată în dublu exemplar la dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, în recurs a lipsit recurentul petiționar M.C.V.,

procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,40, nu a

fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare,

a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri, potrivit

art. 385

13

C.

proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca

nefondat, a recursului

declarat de petiționar, apreciind hotărârea

pronunțată

de prima instanță ca fiind legală și temeinică.

Examinând recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva

sentinței pronunțată în primă instanță, din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată

recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor

arăta.

În actuala reglementare a prevederilor art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., așa cum au fost modificate, prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

legiuitorul a statuat că după respingerea plângerii făcute

conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției

de clasare, de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen

de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare,

potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi

făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriu.

Așadar, introducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale, a ordonanței sau a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi

penale sau a dispoziției de

netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriu, la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului

de pe lângă curtea de apel sau procurorul șef de secție al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ori, după caz, la procurorul

ierarhic superior, constituie o condiție prealabilă prevăzută de lege și,

totodată, o etapă obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art.

278

1

C. proc. pen.

Or, din analiza cauzei rezultă că prima

instanță a solicitat înaintarea

dosarului nr. 1054/P/2008

în vederea soluționării plângerii formulată de petiționarul M.C.V., iar

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la 12 februarie 2009 a comunicat

faptul că în dosarul nr.

1054/P/2008 se

efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale,

în legătură cu

aspectele sesizate de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluție.

Astfel, în cauza aflată la parchet, procurorul, încă nu a dat nicio

soluție, din cele prevăzute de lege, expres arătate, prin actele procedurale,

în mod concret, evidențiate, în conținutul dispozițiilor art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., împotriva căreia petiționarul să fi formulat plângere la

procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.,

etapă obligatorie și numai după parcurgerea acesteia să se adreseze instanței

de judecată, potrivit condițiilor impuse de legiuitor în art. 278

1

C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că în mod corect și motivat, prima instanță a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc.,

considerând că persoana interesată poate face plângere în fața judecătorului

numai împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, însă aceasta nu există

în speță.

De asemenea, Înalta Curte, la rândul său

în baza propriului examen

asupra cauzei, consideră că

plângerea petiționarului M.C.V., prin care a contestat rezoluția nr. 1054/P/2008

a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

București și adresată direct instanței de judecată, în

condițiile

inexistenței până la data judecării sale în primă instanță, a unei soluții date

de procuror, din cele prevăzute de lege, prin actele procedurale evidențiate de

norma mai sus indicată, care să atragă posibilitatea formulării de către

petiționar a plângerii la procurorul ierarhic superior, în condițiile art. 275

– art. 278 C. proc. pen., etapă obligatorie, pentru ca numai ulterior acesteia,

să poată să se adreseze instanței de judecată, se circumscrie accepțiunii unui

act pe care legea nu-l îngăduie, ceea ce atrage ca sancțiune, inadmisibilitatea

acestuia, respectiv a plângerii petiționarului, soluție pe care în mod legal și

temeinic a pronunțat-o prima instanță, prin sentința penală atacată cu recurs,

ce face obiectul prezentei cauze.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V.

împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul

petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V.

împotriva sentinței penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

aprilie 2009.