ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 746/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3653/30/2006, s-a respins cererea de sesizare

a Curții Constituționale formulată de inculpatul D.M.A. pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 178 din Legea nr.

141/1997, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 289 C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că:

Inculpatul D.M.A., prin apărător ales a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al

României, art. 40 din Legea nr. 82/1991 și art. 289 C. pen., în motivare

arătând că dispozițiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 contravin principiului

nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum

și principiului separației și echilibrului puterilor în stat prevăzută

de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât art. 178

stabilește un tratament inegal, mult agravat față de Codul penal; textul art.

40 din Legea nr. 82/1991, republicată, contravine prevederilor art. 16 alin.

(1) din Constituția României, deoarece instituie o răspundere în condițiile 289

C. pen., pentru fapte care în mod obișnuit atrag răspunderea în condițiile art.

290 C. pen., inegalitatea de tratament juridic fiind evidentă; în ce privește

art. 289 C. pen., a susținut că acesta contravine prevederilor art. 16 alin.

(1) din Constituție, câtă vreme privește infracțiunea de fals intelectual ce se

săvârșește asupra unui înscris oficial, ce nu poate emana sau aparține decât

unei unități publice, ori societate comercială la care inculpatul este asociat

nu poate emite înscrisuri oficiale.

Instanța investită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale a făcut o analiză a textelor de lege invocate de

recurentul inculpat și a căror

neconstituționalitate acesta a susținut-o, în

raport cu dispozițiile

legii fundamentale, concluzionând cu privire la constituționalitatea acestora.

Ca urmare, instanța a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate

invocate.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara la 12

februarie 2009 a formulat recurs inculpatul D.M.A., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, câtă vreme în cauză au fost

respectate dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Recursul declarat în cauză este întemeiat, însă prioritar pentru

motivul ce urmează a fi arătat.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor privind

neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În alin. (2) al aceluiași articol, se

prevede că excepția poate fi ridicată

la cererea uneia

dintre părți sau din oficiu de către instanța de judecată sau de procuror în

fața instanței de judecată, în cauzele la care participă, iar potrivit alin.

(3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată nu pot face obiectul excepției

prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale.

Pe de altă parte alin. (6) al art. 29 stabilește că dacă excepția este

inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța

respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții

Constituționale.

Rezultă așadar, din interpretarea textelor de lege invocate, că

instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri de sesizare a Curții

Constituționale în vederea judecării unei excepții de neconstituționalitate

verifică admisibilitatea cererii de sesizare în raport de dispozițiile alin.

(1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmând a admite sau respinge

cererea de sesizare.

În speță, Curtea de Apel Timișoara, învestită de către recurentul

inculpat cu soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, a

respins cererea, fără însă a o analiza în raport de dispozițiile legale

menționate.

Instanța, în mod greșit, considerând că se află în situația prevăzută

de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată și-a exprimat opinia

asupra excepției de neconstituționalitate invocată de către recurentul inculpat

pentru ca în final să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Din considerentele încheierii recurate rezultă că instanța a procedat

la o analiză a excepțiilor invocate, astfel că pronunțându-se asupra

constituționalității unor texte de lege s-a comportat ca o instanță

constituțională, depășindu-și astfel atribuțiile legale.

Instanța investită cu soluționarea cererii de sesizare a Curții

Constituționale avea competența de a se pronunța asupra admisibilității unei

astfel de cereri în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 47/1992, ceea ce însă în cauză nu s-a întâmplat.

Așa fiind, hotărârea recurată apare ca fiind nelegală sub aspectul

dispozițiilor referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale,

astfel că urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis și să se dispună

casarea în parte a încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, care urmează a se conforma dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 47/1992 republicată, limitându-se la o analiză a condițiilor de

admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul D.M.A. împotriva încheierii din

12 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 3653/30/2006.

Casează în parte încheierea atacată numai cu privire la soluționarea

cererii de sesizare a Curții Constituționale. Trimite cauza spre rejudecare, la

aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2009.